24.6 C
București
duminică, 19 septembrie 2021

Puterea si exilul reflectate in istorie

Despre triumful marxismului in Europa de Est si dezastrul pe care l-a provocat, a aparut o sumedenie de carti1 al caror inventar funebru merita sa-l mai facem din cand in cand. Dar s-a scris mai putin despre natura umana care a favorizat o asemenea stare, despre "invartitii" istoriei, care au reusit, prin ideologia comunista sa traiasca pe spezele unui popor naiv si manipulabil din cauza ignorantei.

Unde s-a aflat deci uriasul rezervor istoric care a hranit regimul comunist? Care au fost faliile de sange si foc a acestei parti de lume ce nu a reusit sa le armonizeze cu relieful apropiat? Inceputul comunismului se afla ascuns in devalmasia valaha medievala si in rezistenta foarte darza a constrangerilor absurde, pana tarziu in timpurile moderne. In timp ce taranul occidental fie se profesionaliza intr-o meserie preurbana, fie isi incropea o ferma prin asociere sau unic proprietar, taranul valah, la mijlocul secolului al XIX-lea se ingropa de viu la un metru in pamant si respira printr-un betigas cu maduva scoasa, in plina iarna. Motivul? Nu avea cu ce plati capitatia iar taxidarii il puteau aresta, inrobi, intemnita etc. Masurile erau incisive, represive, imediate.

Doua lumi versus doua moduri de a trai. Intr-un fel isi traia fizionomia partidul comunist italian sau francez in anii ’50, si cu totul alta era atitudinea umana a partidului comunist roman in aceeasi perioada. Faliile care au despartit cele doua comportamente s-au coagulat in evul mediu si s-au conturat treptat, cu trecerea veacurilor.

Subteranul valah si-a trait existenta milenara in bordeie ingropate in pamant si de acolo a sarit  voios sa sprijine noul regim, asteptat de zeci de generatii. Aceste doua falii au fost sesizate si descrise de boierul Dinicu Golescu. Pe de o parte exista falia culturala si comportamentala dintre spatiul moldo-valah, primitiv, sarac si Europa civilizatiei, a ordinii, preocupata de bunastarea si demnitatea cetateanului, iar pe de alta parte o falie interioara, tipica unei societati dezarticulate, lipsita de consistenta, aceea dintre clasa politica si populatie. In spatiul romanesc, cele doua lumi s-au pandit in istorie una pe alta, precum puterea si exilul, pentru a se devora intr-o confruntare finala. Puterea a fost atat de indolenta incat nu a marcat printre preocuparile ei seculare problema exilului social, destinul celor marginalizati si obligati sa respire la periferia istoriei. Cei exilati din istorie au punctat la vremea potrivita saltul prilejuit de circumstante bizare, neasteptate, utopice. Dar, dupa cum vom vedea, utopia avea deja ierarhii, aspiratii, idealuri, toate dospite secular.

Spatiul romanesc a cunoscut cu anticipare o realitate sociala asemanatoare comunismului, care doar a inversat rolurile: "secole de-a randul obiceiul pamantului a fost invocat impotriva legii, iar legea impotriva obiceiului pamantului, pentru ca arbitrariul domnesc si coruptia dregatorilor sa desavarseasca haosul".2

 

In acea perioada numita generic «fanariota» dar nu foarte diferita de veacurile anterioare pentru cei multi si fara privilegii, s-au intamplat metamorfoze afective, care au subminat romanilor "increderea in lege, ordine si decenta. taranii au fost transformati in sclavi mizeri. Nici un roman nu putea spera sa supravietuiasca decat daca era dispus sa se tarasca la picioarele boierului care la randul sau se tara in fata domnitorului.

 
Acesta, la randul lui, "mergea pe coate" in fata functionarilor turci iar turcii, mai departe escaladau lungul drum spre superiorii de la Constantinopol. Si pentru ei exista o instanta suprema, asa incat, puteau fi trimisi la esafod rapid si transant, dupa toanele unui padisah capricios. Aceasta perioada a deposedat marea masa a populatiei de orice sentiment al onoarei si independentei. A facut ca foamea, mizeria, nedreptatea si abuzurile sa fie sa devina starea normala a existentei umane, astfel incat romanul obisnuit, fie el taran sau boier, isi vedea de afacerile lui ca un caine care a fost batut atat de des incat nu indraznea sa dea din coada fara permisiune… ."3

Desi acest pasaj descrie realitati ale secolului al XVIII-lea ele sunt foarte familiare perioadei 1948-1989, cand ierarhia servitutilor medievale a renascut din obisnuinta de a trai a celor multi. Asemenea unei invazii de jos in sus "a invidiosilor si a railor pusi sa pedepseasca pe cei – spre nefericirea lor – inzestrati de natura cu vinovatia inteligentei si vinovatia culturii".4

 

Omul simplu si omul complex. In Romania subteranul social a fost mereu activat 

 

Comunismul a readus, dupa o uitare de 100 de ani, realitatile secolului al XVIII-lea, coborand o tara la nivelul omului simplu, cu asteptari in imediat. Petre Pandrea, dupa cercetari personale, a afirmat pe buna dreptate ca "in tarile independente, stilul de viata se formeaza cam in modul urmator: clasa dominanta hotaraste modalitatea, gustul si felul de viata. In semi-colonii, stilul de viata se impune de jos in sus. Iarba grasa – pirul – acopera palatele de marmura ca in India. Stilul de viata este dictat din afara, dar pentru mentinere, intervin – hotarator – straturile populare".5

Romania moderna a fost creata de omul complex, iar prin comunism a fost coborata la nivelul omului simplu blocat intr-un sistem linear, inertial, astenic. Fiinta aliniata "standardelor" a hranit proiectul "omului nou", innoit care nu poate mesteca decat hrana data de lider. In afara sa, tot ce i se livreaza este abandonat si indigest.

Comunismul s-a strecurat pe furis si insinuant, si in «obiceiul» romanilor de a munci, lucru care-l mira intra-tat pe Grigore Peucescu la 1870, incat acesta a consemnat aceasta "irealitate imediata": "nu s-o baga un taran sluga, sa-i dai marea cu sarea si Oltul cu totul! Se baga logofat, ca sa umble cu biciul pe umeri si sa porunceasca la ceilalti; iar argat, numai cand nu are ce sa manance".  

O particularitate a exilului romanesc este tocmai caracterul sau intelectual; pe masura ce menghina omului simplu "matrita" societatea, omul profund a incercat sa se salveze. Foarte putini au reusit. Exilul romanesc a fost un exil al omului complex, profund intelectualizat: liberi profesionisti, oameni creativi, inventivi, care navigau contra curentului preferat de omul nou. De atunci "munca intelectuala in Romania a devenit un destin ingrat, munca de Sisif sau condamnare la munca de salina. Conditiile exterioare nu sunt propice"7 intrucat sunt dominate de vulg. Puterea de dupa 1947 a avut la randul ei amprenta omului simplu ajuns in fruntea bucatelor si a haremului, ajungand chiar sa se substituie lui Dumnezeu. Nu-i de mirare ca "functionarul politic a inlocuit la noi pe latifundiarul care-si papa mosiile ca pe o portie de masline".8

In vara anului 1944 erau in jur de 400 de comunisti in Romania, dupa estimarile ministrului liberal de atunci Gheorghe Tatarascu, amintit de fiica acestuia, Sanda Tatarascu-Negroponte; asadar un numar atat de mic incat nici macar un sindicat nu puteai sa infiintezi. Acest varf de lance si-a aliat subteranele sociale, carora le-au dat, pentru prima oara un sens in istorie. Pentru prima oara. Cursul istoriei este determinat de maniera in care un regim politic reuseste sa manipuleze gandirea oamenilor. In acest caz, platforma politica are o importanta secundara: prioritara este operatia de seductie. Comunistii au inteles forta pe care o poate avea subteranul social activat istoric. Au demonstrat acest lucru prin revolutia bolsevica din Rusia. Iar mojicul primitiv de pe platourile rusesti nu era foarte diferit ca structura sufleteasca si rol istoric de aceia ce compuneau si inca mai compun si azi Romania profunda, afectiv inradacinata in evul mediu. Cele mai serioase avertizari in istorie pornesc din subteranul social. Oricand, printr-o bizara inversare de roluri, din subteranul acesta fecund, tranziteaza diurnul un neinteles, un marginal, care devine stapan absolut. Un refuzat in spatiul normalului, care il preseaza sa plece de acolo de unde a venit, ajunge sa guverneze si sa-si razbune pedeapsa milenara si suferintele semenilor aflati in mocirla sociala. Romanii au fost condusi de un ceferist, apoi de un cizmar, in pragul analfabetismului, timp de aproape 50 de ani, ajutati de duplicitatea intelectualului valah, aspect pe care il vom aborda intr-un capitol separat.

La inceputul secolului al XIX-lea, un arnaut convertit in bragagiu a stapanit zeci de zile Bucurestiul incendiind parte din el, pentru a-l copia pe Nero, profitand de inexistenta unei autoritati aplecate spre intelegere si cunoastere. La inceputul anilor’40, saracii Bucurestiului si ai targurilor romanesti numarau sute de mii de suflete, cea mai mare parte a lor disparand noaptea in spatii care nu au fost cartografiate vreodata. O mare parte traiau la periferiile mahalalelor din ce dadea Dumnezeu. Marginalizati de semenii lor si fortati sa traiasca intr-o lume pe care si-o doreau schimbata, majoritatea acestor suferinzi sociali vor cauta razbunare in timpul regimului puterii populare. Aceasta saracime sociala mai inseamna pe langa putinatate culturala si neputinta cotidiana. Pe sprijinul lor a contat noul regim popular cand a promovat "originea sanatoasa", iar refuzatii seculari au devastat sistematic, manipulati cu usurinta, vechea societate romaneasca construita cu greu timp de doua sute de ani in osmoza cu Occidentul. Venise timpului vulgului, care a colonizat si ruralizat cotidianul urban al Romaniei; "omul nou" a implantat un peisaj uman radical diferit, descris de Constantin Olariu in memoriile sale: "acestia adusesera cu ei si mentalitatea de la tara, incepusera a sadi in fata blocurilor cartofi, ceapa, morcovi, patrunjel, marar, ardei si scoteau la intrarile blocurilor presurile din bucatarii si scaunelele, pentru a casca gura, seara, la trecatori.. Vara, barbatii beau la bodegi goi pana la briu, tiganeste, ori tolaniti in putina iarba de langa peretii caselor, incaierarile si injuraturile devenisera curente pretutindeni, legea pumnului si a cutitului se impamantenea, luind locul comportamentului civilizat. Ne intoarcem spre preistorie, iar Capitala suferea cel mai grav. Duminicile si in zilele de sarbatoare te soca un fenomen: putina lume buna ce mai ramasese iesea sa se plimbe la sosea, la aer curat, in vreme ce mahalalele si periferiile navaleau in centru – pe bulevard, pe Calea Victoriei pana la Palat, spre Piata Unirii -, infestand cu duhori aerul salilor de cinematograf si umpland de scuipati si ragaieli bodegile, carciumile, trotuarele din inima Capitalei si aleile din Cismigiu. O lenta transformare in rau, care in curand avea sa indeparteze Bucurestii de atmosfera si aspectul capitalelor civilizate din Europa".9

Pasajul prezentat descrie tipul de presiune pe care l-a folosit regimul comunist asupra omului civilizat, complex, rafinat, iubitor de urbanitate. Este primul pas al suferintei, presiune care pentru cei mai slabi a insemnat accceptul compromisului, pentru cei rezistenti la microb marginalizarea, uneori suicidul, iar pentru cei norocosi, exilul.

Comunismul romanesc a supravietuit si datorita unei particularitati sociale: lipsa de eficienta a programelor institutionale privind asanarea sociala, igienizarea si culturalizarea intregului angrenaj al nocturnului social. Prabusirea in istorie  a unei societati in particular si a unui popor in general este cauzata pe de o parte de ignorarea voita si agresiva fata de periferiile sociale, de la saraci la infirmi, iar pe de alta parte, de indiferenta fata de cresterea demografica a pauperizarii sociale, lucru care determina popularea pana la refuz a subteranului social. Rezultatul va fi un nou cataclism social, a carui forta poate matura fara oprelisti regimuri politice, sisteme sociale aparent armonios articulate, dar si valori culturale construite cu greu.

Astazi, saracia progresiva contamineaza straturi sociale contemporane iar efectul e virulent: demoralizare in fata unui viitor in ceata, scepticism in fata unei probleme pe care nu o rezolvi daca nu te faci "frate cu dracul". Varietatea problemelor sociale urca in progresie geometrica pe scala indiferentei oficiale iar aceste realitati au o vechime remarcabila. Aceeasi demoralizare era traita si la inceptul secolului al XIX-lea10 dar si in perioada interbelica!11

Constantele istorice sunt adesea ignorate deoarece accesoriile cotidiene si instrumentele de tortura sunt diferite de la o epoca la alta insa fenomenele sunt practic identice. De pilda nationalizarea se presupune a fi o particularitate comunista, fara precedent istoric ceea ce este un fals.

Sute de ani, hainia domneasca, care a facut sa privilegieze o tabara sau alta, o familie nobila sau o comunitate aparent opozanta sau diferita asteptarilor celui puternic, a insemnat pierderea totala a bunurilor, a sigurantei personale finalizata cu executia capitala. Sute de ani "dreptatea a fost intotdeauna a domnului, fiind identica cu voia celui mai mare".12

Romanii au vazut in cursul istoriei lor, cu fiecare generatie chiar, astfel de peisaje cotidiene din care, cei mai multi nu faceau parte si se uitau pasiv, ca simplii spectatori. Astfel ca, o «hainie» in plus sau in minus, nu are relevanta la scara istorica. Cu atat mai mult cu cat, poporului spectator i s-a dat impresia ca poate deveni posesorul unor bunuri ca urmare a unei mari «indreptari istorice»!13 A deveni proprietar, imbogatit fara munca si cu usurinta pocnetului din degete, a insemnat pentru gloata minunea istorica implinita. Multi au primit locuinta peste noapte in casele nationalizate sau noile cartiere dormitor, insa doar daca aveau «origine sanatoasa».14 Aceasta origine sanatoasa a creat si alimentat imaginea unui privilegiu fara precedent istoric pentru cei multi si de aceea nostalgia de azi  ne bantuie ca o boala din copilarie.

Regimul popular, "urandu-i pe oamenii de cultura, voiau sa coboare intreg poporul la nivelul lor, spre a nu se mai simti in inferioritate", lucru care le-a reusit pe deplin daca urmarim pasajele vietii sociale contemporane. Acest aspect istoric arata structura sociala a exilului romanesc. Puterea nu prefera (iubeste) omul complex. Spre deosebire de regimurile comuniste din Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Iugoslavia, unde au existat partide socialiste puternice si miscari comuniste intelectualizante, forjand intr-o populatie majoritara aflabetizata si educata in spirit civic, in Romania, nu a existat decat o  anemica miscare socialista. Iar in privinta comunistilor, nu mai este un mister istoric, ca "lotul" de alogeni isi fixase un dusman pe toate fronturile: romanul cultivat care ar putea la un moment sa spuna adevarul istoric si sa ridice negura de pe ochii gloatei.  De aceea  intelectualul a fost hartuit si eliminat sistematic cu ajutorul neconditionat, naiv si ignorant al gloatei, iluzionata  cu eliberarea dintr-o istorie marginala.

Exilul romanesc a cunoscut un surplus de agresivitate, putin prezent la celelalte popoare trecute in lagarul socialist. Puturosii istoriei, comozii, smecherii, lichelele, dezomstenitii si toti aceia care au subscris compromisului din nevoia de supravietuire conditionata, au alimentat un cadru social vitreg realelor valori.15

Triumful marxismului in Europa de est a avut nuante si etape diferite de la un popor la altul in functie de nivelul acestuia de cultura, precedente istorice in miscarea socialista si modalitatile de rezistenta la compromisuri, rolul bisericii fiind primordial in acest ultim tip de educare populara.

Cucerirea Romaniei de comunism s-a realizat de jos in sus, prin inversarea ierarhiilor, a valorilor, a preocuparilor. Cum de au suportat unii intelectuali romani distrugerea deliberata a vechilor valori si mai ales marginalizarea agresiva a semenilor lor? Comunismul a uzat initial de cusururile si apucaturile unui popor suspendat in istorie. Insa "micile lipsuri si micile defecte mai mult asociale si nu antisociale sunt diferit percepute si diferit judecate de cei aflati alcatuind elita si de cei alcatuind multimea. Multimea judeca cauzal si le considera dovada de omenesc. Elita judeca finalist si le considera inceput de rau si promisiune de catastrofa".16 Cei care au introdus prin export fortat comunismul in Romania au stiut acest lucru si s-au sprijint pe multime pentru a elimina o minoritate demografica, care cunostea regulile jocului.17

In istorie ar fi preferabil sa tii ritmul schimbarilor, sa-ti pastrezi vie puterea de a intelege succesiunea de peisaje umane sau politice. Altfel exista primejdia sa fii exclus, caci pierdut e cel care intarzie in istorie. Istoria cuprinde abisuri care separa si mijloace de manevrare a simbolurilor, reusind astfel sa creeze privilegii de casta, adesea in mod arbirtrar. Partidul, marele selector uman, malformand destine si reducandu-le la un arhetip abstract, a nascut o comuniune mimata, o dorinta impetuoasa de a vorbi unul cu altul, de a ne zambi reciproc, cu sau fara motiv. Aceeasi mana suprema, care s-a substituit destinului, a oferit celor selectati senzatia unei solidaritati  bine antrenata si imprastiata intre oameni necunoscuti–, acestia erau viitori membrii de partid si de stat. Pe acest fundal Conducatorul se transforma in marele selector si uzurpator al destinelor. Punctul final al jocului il stie doar el, miscarea sah mat pentru care masa amorfa a poporului a devenit o magma careia ii poate da forme dupa apucaturi si capricii.  Succesiunea capriciilor aplicate magmei populare ar fi trebuit sa creeze o liniste de netulburat: un popor ascultator si cuminte, fara viata si trecut, prezent doar in cartile si gandurile Conducatorului. Un astfel de popor a fost stantat de un Conducator abil: este poporul lipsit de reactii in fata ilegalitatilor oficializate, a crimelor evidente. Sacrificiul poate lua si aspecte dizgratioase, inspaimantatoare. Poti chiar sa-i ceri unui popor sa se schimbe iar conducatorii, de la Tegucigalpa la Tirana si pana la Bucuresti, au facut-o fara remuscari: oamenii si-au schimbat la ordin vestimentatia, preocuparile, gustul pentru lectura. S-a trecut agresiv de la clasici la marxism-leninism; de la Baudelaire la Makarov. Pe fondul alterarii culturale, al vidului social, ceea ce ieri era catalogat drept socant a doua zi parea a fi o dulcegarie in comparatie cu grozavia imediatului. Toate acestea faceau parte din planul Conducatorului,  care aplicase reteta: "dupa ce te umileai singur, era mai usor sa-i umilesti pe altii". Astfel s-a nascut realitatea evenimentului non-eveniment, definit prin existenta unui public lipsit de reactii in fata abuzurilor.18

Puterea si exilul de dupa 1945 reprezinta simbolic  lumea omului simplu, care s-a impus agresiv, eliminand civilizatia omului complex, marginalizat, eliminat adesea la propriu si obligat la un exil interior sau habitual diferit. Agresiunea a fost coordonata si alimentata de ideile si manevrele intelectualilor tradatori, unii cu o inalta cultura, si care nu s-au multumit doar cu compromisul politic si ideologic care le aducea o sumedenie de privilegii, ci au dezvoltat tortura psihologica asupra semenilor lor cultivati.

* fragment dintr-un volum in curs de aparitie

Note

1 Amintim selectiv cateva titluri din vasta si variata bibliografie privind regimul puterii populare: Henri Prost, Destinul Romaniei(1918-1954), Editura Compania, 2006; Dennis Deletant, Romania sub regimul comunist, Fundatia Academia Civica, Bucuresti, 2006; Agnes Heller, Ferenc Fehér, De la Ialta la Gasnost, Editura de Vest, Timisoara, 1993; Titu Georgescu, Romania intre Yalta si Malta, Casa de Editura si Presa «sansa» s.r.l., Bucuresti, 1993; F.Vladimir Krasnosselski, Stanga in Romania 1832-1948. Tentativa de sinucidere sau asasinat?, editura Victor Frunza, Danemarca, 1991; Eugen Denize, Cezar Mata, Romania comunista. Statul si propaganda 1948-1953, Editura Cetatea de Scaun, Targoviste, 2005; Totalitarism si rezistenta, teroare si represine in Romania comunista, C.N.S.A.S., Bucuresti, 2001.

2 Florin Constantiniu, O istorie sincera a poporului roman, Editura Universul Enciclopedic, 1997, Bucuresti, p.240

3 Nicolas M.Nagy-Talavera, Fascismul in Ungaria si Romania, Editura Hasefer, Bucuresti, 1996, p. 16

4 Dr.serban Milcoveanu, Pactul cu diavolul, Bucuresti, 2005, p.85

5 Petre Pandrea, Helvetizarea Romaniei, Editura Vremea, Bucuresti, 2006, p. 56

6 Grigore C.Peucescu, Imbunatatirea starii taranilor, a II-a conferinta la Ateneu, Tipo-litografia Dor.P.Cucu, Bucuresti, 1888, p.30

7 Petre Pandrea, op.cit., p. 328

8 "(…) Cand ai putere nu te mai temi de seceta si de intemperii, iar haremul isi sta la dispozitie. Puterea are trei concsecinte" atunci cand este administrata de vulg: "a.dovada vitalitatii personale;b.averea;c.stapanirea masculului asupra unui numar de femele, cat il tin curelele". Idem, p. 71

9 Constantin Olariu, Bucurestiul monden. Radiografia unei prabusiri (1940-1970), Editura Paralela 45, Bucuresti, 2006, pp. 229-230

10 "(…) principiul demoralizator al birocratiei romane, in toate ramurile afacerilor sale" era atat de prezenta, incat, "populatia bucuresteana, fata de boieri, nici cu bani, nu gaseste dreptate". Din aceasa cauza dar si din a altora, "demoralizarea este vizibila in toate treptele populatiei buurestene. Caractere oneste se gasesc rar, notiunea de a cauta sa insele este inlocuita prin cea a sireteniei". Raportul comisarului Johann Koradin din 5 ianuarie 1854, in Mihail Popescu, «Documente inedite din timpul ocupatiunii principatelor romane de catre austrieci intre 1854-1856», f.ed., Bucvuresti, 1935, pp. 27-28

11 Iata aici cateva exemple: "(…) am ajuns inca atat de saturat de sila si lehamite, incat sunt gata de orice. Daca ai vrea de pilda sa jefuim o familie burgheza, sa profanam o biserica sau sa circulam in pielea goala – te-as fi urmat  cu aceeasi pasivitate. (…) aceasta se numeste viata? Scriiitori o socotesc demna de a umple paginile romanelor lor. Filosofii ii gasesc tot felul de semnificatii. si eu ma intreb de ce nu ma sinucid mai curand". (Dinu Pillat, Tinerete ciudata, Editura Minerva, Bucuresti, 1984, p. 30 si 96) "(…) Ce e de facut aici? (…) Probabil ca sunt mai mult de jumatate duzina de oameni inteligenti, virili si liberi. Restul sunt monstri intelectuali sau creiere care si-au oprit cresterea la 11 ani. (…) Acestia sunt oamenii care fac! Iar eu trebuie sa respir cu ei". (Mircea Eliade, Intoarcerea din rai, f.ed. Bucurtesti, 1992, p. 60) "(…) mi-am inbacsit creierul in conversatii inepte. Mi-am contorsionat fata intr-un ras fortat. M-am indobitocit timp de vreo patru ore si m-am intors in stare lamentabila. Nu mai puteam, simteam ca pleznesc. Credeam ca innebunesc. (…) Sant prosti stupizi, vulgari, grotesti, burghezi, marginiti, cramponi, nedelicati, plicticosi, animale. M-ar face placere sa-i scuip. Ma sufoc cu adevarat in acest mediu. Cine oare ma va scoate de aici?" (Jeni Acterian, Jurnalul unei fiinte greu de multumit, Editura Humanitas, Bucuresti, 1991, pp. 45-49) Acestor realitati cotidiene li se va aduce modificari substantiale prin aportul agresiv alvulgului incepand cu 1945: "(…) Era un fel de goana dupa aur, cand la megafoanele de pe strazi puteai auzi, din zori pana seara, muzica populara si "patriotica" intrerurpta cand si cand de un text popular de o vulgaritate ce ne facea sa izbucnim intr-un ras sanatos: «Frunza verde de mohor,/Sa aratam chiaburilor/Ca poporul muncitor/Baga pula-n cuurl lor» – strict autentic." (Constantin Olariu, op.cit., p. 221)

12 Daniel Barbu, Etica ortodoxa si «spiritul» romanesc, apud «Firea romanilor», editura Nemira, Bucuresti, 2000, p. 56

13 (…) nationalizarea s-a facut bine si repede, pana la pranz era gata in toata tara … ministerele plateau la timp si muncitorimea a fost asa zicand multumita, nu mai tragea la jug pentru patroni, acum era ea stapana pe toate". (Radu Tudoran, Sub zero grade, Editura Arta Grafica, f.a., Bucuresti, p. 294)

14 "(…) vechea clasa nu se lasa absorbita cu usurinta de clasa noua, dar procesul era in curs, la talcioc se vedea mai bine decat la sedintele de partid. Precupetele erau femei viclene si lacome… nu apartineau nici unei clase, nici macar a celei numita lumpen. Desigur, din banii luati de pe obiectele vandute nu dadeau celor in drept decat jumatate, sau poate nici atata. (…) Clasa lor a urcat pe trepte tot mai inalte, pana ce au ajuns in politica, unde vand drepturile oamenilor neajutorati in folosul celor care au puterea in mana". (idem, p. 294)

15 "(…) Am vazut cum un savant ca doctorul Nasta a fost insultat cu ferocitate de un muncitor instruit de Florian Danalache, o persoana cu functie importanta in partid. (…) «Ba, ticalosule, ba nenorocitule!» racnea la el muncitorul lui Danalache, amenintandu-l cu pumnul". (Radu Tudoran, op.cit., pp. 73-74)

16 serban Milcoveanu, op.cit., p. 92

17 "Traiam cu totii un sfarsit de etapa, la 20, 30, 40 de ani, cati aveam fiecare; veneam cu o morala, o invatatura si un stil de viata, rezultatul educatiei de acasa, din scoala si din convietuirea cu semenii nostri. (…)Cel mai usor sa se adapteze era pentru cei nedeprinsi sa gandeasca. Celorlalti nu le ramanea decat sa traiasca in vid, daca nu ajungeau in fata plutonului de executie, sau in inchisori de reeducare si de munca fortata, ca de pilda la canalul Dunare-Marea Neagra". (Radu Tudoran, op.,cit., p. 101)

18 "Asemenea stare, prelungita cu anii, a lasat urme dezatruoase; niciodata de atunci inainte, nici chiar in momente de satisfactie si bucurie, nu am putut sa ma socotesc un om liber" (Radu Tudoran, op.cit., p. 70)

Ultima oră
Pe aceeași temă