E foarte putin cunoscut dictonul latin din titlu, care se traduce astfel: A exprima cu originalitate ceea ce este comun. Si mai putin este luat in seama. In toate expresiile noastre folosim un limbaj stiut, banal, de felul: „Ce mai faci? Bine, dar tu?” In exprimarile noastre, fie in vorbire, fie in scris, in gestica nu ne ingrijim deloc a avea si ceva propriu. Fireste, am fi caraghiosi de a ne arata cat suntem de destepti, folosind notiuni, concepte, categorii filosofice – dar ar fi tare bine daca ne-am exprima gandurile, sentimentele, starile sufletesti, impresiile pe care ni le produc natura, lumea in care traim nu numai cu fraze auzite, stiute prin folosirea lor zilnica, ci si printr-o vorbire proprie care macar sa ne schiteze un chip ce nu se pierde cu totul in gloata mare.
E adevarat, noi, oamenii obisnuiti, nu putem avea pretentii de a fi originali, impunatori printr-un grai plin de har, de culoare, de muzicalitate chiar, dar, asa cum spune dictonul latin, ar trebui sa avem si noi orgoliul (in sensul frumos al cuvantului) de a avea si ceva propriu in exprimarile noastre. Insisi scriitorii de talent sunt pretuiti tocmai pentru ca exprima intr-un mod propriu, cu originalitate, lumea despre care scriu.
