Proletcultismul, impus culturii romane intre anii 1945 si 1960, este o doctrina fals-estetic-literara, dupa care o revolutie a proletariatului este urmata de: distrugerea vechii culturi si crearea alteia noi, in slujba muncitorilor si taranilor, clasele fundamentale intr-un stat comunist; oglindirea in arta numai a realizarilor muncitorilor si taranilor, a modului de productie socialist; coborarea artistilor in mijlocul oamenilor muncii din uzine, pe santiere, in gospodariile agricole colective (G.A.C.) si in gospodariile agricole de stat (G.A.S.). Proletcultismul isi trage numele din Proletkult, miscare politico-ideologica din Rusia sovietica, lansata imediat dupa victoria Revolutiei din Octombrie. La randul sau, Proletkult se formase din comprimarea sintagmei proletarskaia kultura, care in ruseste inseamna "cultura proletara". Principalii teoreticieni ai proletcultismului au fost A. V. Lunacearski si A. A. Bogdanov.
Proletcultismul a facut nenumarate victime in U.R.S.S., multi scriitori sovietici fiind trimisi in lagare de munca, torturati, ucisi, ori, daca erau mai populari, ca de exemplu Serghei Esenin si Vladimir Maiakovski, "sinucisi"! In Romania, principalul scriitor ucis in contextul proletcultismului a fost Nicolae Labis, a carui moarte a fost mascata de un accident de tramvai, intr-o noapte de decembrie a anului 1956.
Cartea de capatai a proletcultismului romanesc ramane "Pasiunea lui Pavel Corceaghin/Eseuri critice" de Ion Vitner, aparuta la Editura de Stat in 1949. Titlul este inspirat de Pavel Korceaghin, eroul principal al volumului "Asa s-a calit otelul", celebru la acea vreme, al scriitorului sovietic Nikolai Ostrovski, propus ca model suprem al literaturii proletare de pe toate meridianele: "Iata de ce Pavel Corceaghin este un personagiu uluitor.
El este imaginea fidela a omului intr-adevar nou, a tanarului revolutionar de tip stalinist, pentru care nu exista greutati de netrecut, nu exista piedici de neinlaturat, nu exista impasuri morale de nerezolvat, in lupta apriga dusa impotriva exploatatorilor lumii muncitoare. Orb si paralizat in urma ranilor capatate in razboiul civil, in lupta revolutionara impotriva monstrilor umanitatii – cum i-a denumit atat de plastic I. V. Stalin pe satrapii libertatilor populare – Pavel Corceaghin nu renunta la lupta. In clipa cand e redus la neputinta fizica, incepe sa descrie marea framantare revolutionara a epocii lui, lupta darza pentru eliberarea de sub jugul exploatarii si daruieste celor din jurul sau o arma teribila de lupta: o carte. "Asa s-a calit otelul" este un manual al vietii, cum istoria literaturii nu a cunoscut pana la dansul, cu exceptia "Mamei" lui Gorki. Pavel Corceaghin ilustreaza o noua atitudine fata de viata, caracteristica numai proletariatului revolutionar". s.a.m.d.
Ticalosia acestui Vitner este absoluta. Printre altele, el lauda si odiosul pamflet "Poezia putrefactiei sau putrefactia poeziei, publicat de Sorin Toma, intai in "Scanteia", principalul cotidian al P.C.R., si apoi in brosura, impotriva lui Tudor Arghezi: "Esseul critic pe care ni l-a daruit, constitue un succes stralucit al directiei noi, pe care critica literara a luat-o acum in tara noastra, dovedind ajutorul hotarator pe care conceptia marxist-leninista il ofera culturii literare. Acest ajutor este de natura nu numai a darui criticii literare atributele atat de necesare ale stiintei, dar ii darueste si atitudinea etica inalta pe care critica burgheza nu a putut-o atinge niciodata. (…) Punand accentul, nu pe descriptie si redare impresionista, ci pe viziunea istorica si pe interpretarea principiala, d. Sorin Toma reda odata cu diagrama evolutiva a poetului si figura lui reala.
De aceasta luare de atitudine fata de lirica argheziana va trebui sa tina seama, fara indoiala, orice lucrare viitoare asupra operei poetului". Sorin Toma era fiul lui A. Toma, un poet obscur, pe atunci considerat cel mai mare poet roman in viata! Pamfletul lui Sorin Toma se incheia cu o veritabila amenintare cu moartea! Opera lui Tudor Arghezi a fost pusa la index imediat dupa publicarea acestuia, iar scriitorul a fost nevoit sa se retraga din viata publica in casuta lui de la Martisor, supravietuind din vanzarea cireselor! Incepand cu anul 1952, Arghezi a fost "reabilitat" treptat, la propunerea lui Gheorghiu-Dej, distins cu premii si titluri, ales academician, sarbatorit ca poet national la 80 si 85 de ani. A ajuns sa se bucure de mari avantaje in regimul comunist, platind cu poezii sociale de o calitate indoielnica dar scrise pe placul autoritatilor! Este doar una dintre grozaviile prin care au fost nevoiti sa treaca mari scriitori interbelici pentru a supravietui.
Nu vor fi pomeniti aici noii scriitori aparuti in "obsedantul deceniu", pusi pe afirmare si pe avantaje materiale, care au chinuit cu versurile lor neghioabe cateva generatii de elevi si studenti. Aici e vorba de marile personalitati ale literaturii romane moderne, care mai traiau, fiecare cu destinul sau. Astfel, lui Lucian Blaga i-a fost propusa, de catre Gheorghiu-Dej si Ana Pauker, functia de lider al unui partid de buzunar, Partidul National Popular (P.N.P.), care ulterior, prin fuziuni succesive, s-a dizolvat in P.C.R. Fiindca poetul a refuzat, a fost indepartat de la catedra de filosofie a Universitatii din Cluj si numit bibliotecar la filiala Cluj a Bibliotecii Centrale Universitare. Liderul P.N.P. a ajuns G. Calinescu, platind si el cu scrieri socialiste, fara insa sa intre vreodata total in gratiile regimului, care l-a suspectat pana la moarte de "fumuri intelectuale"! Lucian Blaga si alt mare poet interbelic, Ion Barbu, au fost reabilitati abia dupa moartea lui Gheorghiu-Dej.
Cazul cel mai impresionant este al lui Mihai Sadoveanu, recunoscut ca fiind cel mai mare prozator roman modern. Acesta era sincer de stanga, atasat taranilor, trecut de la samanatorism la poporanismul "Vietii romanesti", revista in ale carei pagini a scris toata viata. Pe de alta parte, inainte de ultimul razboi mondial, cartile sale fusesera arse in pietele publice de extremisti de dreapta, iar unul dintre cele mai bune romane ale sale, "Baltagul", ii fusese trimis acasa taiat cu toporul!
Ca urmare, Sadoveanu publica in 1945 volumul "Lumina vine de la Rasarit", cuprinzand reportaje din U.R.S.S., apoi "Pauna mica" – in 1948, "Mitrea Cocor" – in 1949, si "Marturisiri" – in 1960, toate in spiritul vremii, toate de un nivel artistic inferior, nici pe departe demne de geniul celui mai mare povestitor roman modern. Insa pentru toate acestea Sadoveanu va fi rasplatit ca nimeni altul, fiind numit presedinte al Prezidiului Marii Adunari Nationale, functia politica maxima ocupata de un scriitor in timpul regimului comunist, bucurandu-se de toate privilegiile acesteia.
Inca din timpul vietii, scriitorului i se dusese vestea, prin anumite cercuri, de lacomie si zgarcenie, de oportunism s.a.m.d. Cu exceptia oportunismului, nimic nu-i adevarat! Gratie prestigiului sau si functiilor indeplinite, a fost desigur remunerat din greu, ceea ce a fost un noroc si pentru numeroasa lui familie. Dar din banii aceia, fara nici o publicitate, Sadoveanu le-a daruit multor artisti, inclusiv scriitori, printre care si interzisul Tudor Arghezi, din prinosul sau! Exista marturii in acest sens. Fara nici o lacomie, a refuzat banii cuveniti pentru traducerea in limba "moldoveneasca", la Chisinau, a romanului "Mitrea Cocor". Inainte de aceasta, la Moscova, celui care il sacaia sa-i "traduca" romanele in limba "moldoveneasca" i-a zis profund scarbit: "Lipsasti!" S-a opus, cu prestigiul sau cultural, revenirii limbii romane la alfabetul chirilic, propunere sovietica. A intervenit pentru multe manastiri din Moldova, ca sa nu fie desfiintate. Nu a facut niciodata parada de profunda lui credinta in Dumnezeu, dar din toate romanele lui se vede ca era credincios.
Cand la moda era ateismul desantat, in 1952, el a publicat romanul "Nicoara Potcoava", cu multe trimiteri mistice, si precrestine si crestine. De aceea, nu e de mirare ca, plin de sila fata de romanul pe care a trebuit sa-l semneze, "Mitrea Cocor", el a ales acest titlu, care, anagramat, se citeste astfel: Iarta-mi ocara, Te rog! Se va fi adresat unui cititor intelegator… Dar cine-i mai intelegator decat Tatal Ceresc?
