Trebuia să moară de şase ori în timpul exterminărilor planificate de comunişti, însă de fiecare dată a reuşit să supravieţuiască torturii şi condiţiilor inumane în care a fost nevoit să trăiască în cei 14 ani de închisoare.
Mândrie, dar şi jenă îi străbate faţa doctorului Vasile Vasilache atunci când îşi ridică pantalonii costumului pentru a scoate la iveală dungile vinete groase ce se întind de la glezne până aproape de genunchi. Sunt urmele lanţurilor – o amintire dureroasă a anilor petrecuţi în mijlocul comuniştilor care îl vroiau mort cu orice preţ, dar şi semnul unei victorii asupra terorii şi chinurilor.
În timpul detenţiei de la Aiud, închisoarea în care erau aduşi cei consideraţi de regim a fi cei mai periculoşi deţinuţi politici, doctorul Vasilache a fost trimis de şase ori la moarte. A fost ţinut în lanţuri luni de zile, înfometat şi lăsat ca hrană pentru şobolani, însă nici măcar când a ajuns la 42 de kilograme nu a renunţat să lupte pentru viaţa sa.
„Am aproape doi metri înălţime şi în timpul detenţei am avut şi 42 de kilograme. Am fost pus în lanţuri grele, unele chiar şi de 17 kilograme, asta se întâmpla mai ales în zilele de 1 mai şi 7 noiembrie când trebuia să sărbătorim Marea Revoluţie din octombrie din Rusia. Stăteam cu săptămânile, cu lunile, în lanţuri pentru că noi eram cei care trebuia să fim omorâţi”, povesteşte doctorul Vasilache.
În lanţuri pentru 50 de zile
Imaginea ultimei exterminări prin care a trecut este şi acum vie în mintea fostului deţinut politic. În 8 septembrie 1953, el a fost ţinut la izolare aproape o lună şi jumătate în penintenciarul Aiud pentru a fi ucis alături de alţi doi „duşmani ai poporului”.
Vasilache spune că atunci când regimul comunist dorea moartea unui deţinut îl trimitea într-o cameră mică şi întunecoasă unde el trebuia să îşi aştepte sfârşitul. În timpul unui astfel de masacru, deţinuţii primeau doar 100 de grame de pâine şi o ciorbă de varză acră, care nu era comestibilă pentru că „de multe ori puneau şi ardei care îţi ardeau gura”. Fără apă, mâncare sau orice fel de condiţii de igienă sau medicale, majoritatea deţinuţilor nu rezistau chinului şi îşi găseau sfârşitul în aceea încăpere.
„În august 1953, soţii Rosenberg din America au vândut ruşilor secretele atomice pentru care au fost condamnaţi la moarte şi executaţi pe scaunul electric. Imediat după aceste evenimente colonelul Koller a venit la Aiud pentru a face o exterminare. Era răzbunarea evreilor pentru Rosenberg pe care trebuia să o plătim noi „, susţine doctorul Vasilache.
Înainte de a fi trimis la izolare, fostul deţinut politic a fost examinat de doctorul oficial al închisorii care nu a vrut să îşi dea acceptul pentru ca deţinutul să fie trimis în carceră. ” Aveam temperatură de 40 de grade şi nu puteam să stau în picioare. Doctorul Ranca a spus că nu îşi va da semnătura niciodată pentru izolarea mea şi pentru că nu există nici un motiv pentru care să facă asta”, spune Vasilache.
În ciuda stării de sănătate proaste, Vasilache a fost trimis în carceră alături de doi comandanţi legionari. „Aşa cu temperatură şi caverne în plămâni am fost trimis la moarte. Cu mine era şi Nicolae Chiselnicescu, un avocat din Bucureşti şi comandant legionar care venise din Germania, grav bolnav. Mai era şi Ionel Trifu, tot legionar. Eu nu am fost niciodată legionar, eu sunt creştin şi român şi aşa am rămas şi acum”.
Singurul supravieţuitor din celula morţii
Una dintre cele mai terifiante amintiri pe care fostul deţinut politic le are din aceea perioadă sunt nopţile în care era atacat de „şobolanii imenşi”. „Prin nişte găuri imense a camerei sub care era depozitul de alimente ieşeau nişte şobolani imenşi, cum n-am văzut în viaţa mea, care ne atacau. Trebuia să ne legăm la mâini pentru că nu puteam să dormim din cauza acestor fiare. Cei care mureau şi erau duşi să fie îngropaţi, a doua zi nu mai aveau nici ochi, nici nas, nici buze erau sfâşiaţi de şobolani”, povesteşte fostul deţinut.
În 26 octombrie 1953, Vasilache a fost scos de la izolare fiind singurul dintre cei trei care a reuşit să supravieţuiască. „Când au venit pentru colegul meu, l-au ridicat că nu se putea ridica de jos, l-au tras până în faţa uşii şi acolo s-a întors la mine a făcut ochii mari, a căzut şi a murit, tot în celulă, în faţa mea. Am fost singurul care am rămas până când acest criminal ordinar Koller a izolat 250 de intelectuali în închisoarea Aiudului pentru exterminare. Primii care trebuia să moară eram noi trei şi apoi trebuiau să fie ucişi ceilalţi 250 de oamenii”, îşi aminteşte Vasilache cea mai neagră perioadă a vieţii sale.
Deşi reuşise să supravieţuiască şi acestei represiuni, iadul încă nu se încheiase pentru doctorul Vasilache care trebuia să moară cu orice preţ. A fost băgat într-o celulă cu alţi 17 deţinuţi de unde nu mai trebuia să mai iasă în viaţă. ” Când am intrat gardienii ne-au spus: aici intraţi aşa, dar vă scoatem noi, adică vroiau să ne scoată numai cadavrele. Un gardian venea în fiecare zi cu un hârdău de apă şi ni-l arunca înauntru. Fără lumină, fără foc, cu o mâncare pe care nu puteam să o punem în gură. În aprilie când m-au scos de acolo mai trăiam numai doi, restul au murit”.
Înainte de a fi închişi în aceea celulă, toţi deţinuţii au fost dezbrăcaţi de tot, chiar dacă în aceea iarnă temperaturile ajungeau şi până la -30 de grade. „Ne-au dat două hăinuţe de doc care ni le-au lăsat ca să nu rămânem goi. Oamenii mă întrebau : domnule doctor, ce putem să mai facem acum că nu mai putem de frig. Şi i-am învăţat să stea tot în picioare şi să circule permanent pe cei 10 metri, iar când unul cădea, puneam pătura pe el ca să se poată odihni puţin şi apoi urmau alţii, făceam cu rândul. Până în 3-4 aprilie ’54 a fost aşa, între timp auzeam cum scoteau cadavrele din celelalte celule, toată intelectualitatea mare românească a murit acolo. La Aiud a murit Istrate Micescu, Mircea Vulcănescu sau Mircea Cancicov care era singurul care îmi cosea mie cămăşile”, susţine Vasilache.
14 ani în lagărele de exterminare
Coşmarul doctorului Vasilache s-a terminat, după 14 ani de închisoare, în 4 februarie 1964 când a fost eliberat prin suspendarea pedepsei. Doctorul Vasilache spune că a fost unul dintre cei doi oameni din România care nu au fost eliberaţi în urma unei graţieri. „Am ieşit atunci prin suspendarea executării pedepsei timp de un an, cu caverne în plămâni pentru a mă trata şi apoi trebuia să mă întorc la închisoare. Eu nu am fost graţiat ca toţi ceilalţi deţinuţi politici, suntem doi din ţara asta care n-au trecut printr-un nou proces care s-a făcut la Gherla. Aflăm astăzi din dosarele Securităţii că noi am cerut să fim eliberaţi pe motiv că suntem bolnavi”, povesteşte Vasile Vasilache.
Arestat în 23 mai 1950, doctorul Vasilache a fost închis în lagărele comuniste din România pentru „înaltă trădare”. Iniţial a fost condamnat la moarte, însă în urma a două procese a fost trimis la muncă silnică pe viaţă. Motivul pentru care regimul comunist îl considera un trădător a fost faptul că făcea parte dintr-o asociaţie care lupta pentru eliberare României „Mişcarea oamenilor dreptăţii din România.”
