Post-ideologie

Am intrat intr-un secol despre care se spune ca nu  mai apartine ideologiilor. Tot secolul XX dar cu origini care urca pana la la revolutia franceza am fost sclavii ideologiilor.
Am fost terorizati de ele, am gandit ideologic fiindca raul intrase in mintea noastra si  nu putea fi extirpat. Oamenii nu mai erau oameni, ci niste exponenti ai stangii sau ai dreptei. Nu mai vedeam fiinta vie, autentica, ci categoria, conceptul procustian in care bietul om era impins cu de-a sila, acolo judecat si executat.
Cate milioane de victime nu se datoreaza incadrarii lor abuzive intr-o categorie ideologica!
Odata cu moartea celor doua sisteme totalitare se poate spune ca a pierit si morbul ideologic. Postmodernismul de care se vorbeste destul de des si de multe ori fara nici o cunostinta adevarata a termenului nu e de fapt ideologie, ci o forma sincretica sau alexandrina de a trai intr-un fel de paradis artificial din care au disparut angoasele, conflictele dar si aspiratiile. Lumea contemporana e postmoderna si relativista fiindca precum un convalescent dupa o  boala grea are nevoie sa se refaca. De aceea in asemenea momente cand ne scuzam lenea interioara tocmai cum spuneam mai sus prin traumele produse de veacul trecut avem datoria sa ne intoarcem spre figuri exemplare ale culturii si spiritualitatii, spre modele a caror valabilitate functioneaza oricand indiferent de timp si de epoca. Una dintre aceste figuri este si Gheorghe Bratianu, istoric de anvergura, ganditor subtil, om care a cazut si el victima ideologiei. Suferintele lui nu mai sunt un secret. Gratie eforturilor facute de Academia Civica am aflat astfel destule despre viata si sfarsitul lui. Totusi, avand in vedere persoana lui sau a lui Mircea Vulcanescu ne punem intrebarea daca neauroleati de martiraj si murind normal in patul lor, exemplul lor ar mai iradia atat de puternic asupra  noastra. Ramane fireste opera, dar aceasta daca nu se prelungeste in ceva  mai presus de carte, parca tradeaza o anumita insuficienta, e ceva care moare intr-o bibioteca, carte care moare intr-o bibliografie, carti din carti din carti si cam atat. Evident, partizanii postmodernitatii spun ca asa ceva e normal, ca nici nu s-ar putea altfel, ca ce scriem noi astia  carora  nu ne place nimic e o aiureala si daca nu simtim teroarea parca nu am trai. De acord, doar ca orice opera ca sa fie opera trebuie sa se bazeze pe o jertfa, sau sa duca la jertfa.. De aceea carturarii  care actualmente afirma ca ar putea fi egalii lui Gheorghe Bratianu  sau ai lui Mircea Vulcanescu fiindca sunt toba de carte dar nu au traversat experientele acestora ar trebui sa-si dea seama ca stiinta lor  e doar nisip suierat prin clepsidra si nu lumina intemeietoare.