Literatura romana nu a facut excese in preluarea profesionista a temelor esoterismului. Fiindca nu poti vorbi ori scrie fara sa fii cu adevarat in cestiune. Majoritatea celor care vorbesc au cunostinte provenite exclusiv din carti, rareori din practica initiatica reala (si nu inchipuita). "Specialistii" acestor cai de cunoastere sunt o mana de oameni. Se considera ca avem cativa scriitori precum Dimitrie Cantemir ori Mateiu Caragiale care erau adevarati cunoscatori ai unor astfel de taine. Analistii de incredere sunt si mai putini – in afara unor Mircea Eliade si Ioan Petru Culianu sau a enigmaticului Vasile Lovinescu. In literatura romana moderna si contemporana poezia lui Ion Barbu sau Cezar Baltag pare ca trebuie citita si in aceasta cheie. In specia acestora a fost incadrat si poetul George Virgil Stoenescu despre care Cezar Baltag presimtea candva ca va fi un: "crupier sacerdotal la ruleta Verbului".
Recent, poetul George Virgil Stoenescu si-a lansat un nou volum care incheie o serie impozabila. Cartea se numeste "Babel" (Ed. Univers Enciclopedic, viziunea grafica Mircia Dumitrescu si Anna Maria Orban), cuprinde 612 rondeluri, beneficiaza de un preambul al lui Barbu Cioculescu si de un cuvant-inainte scris de dr. Mihai Neagu Basarab (exemplar specialist in astrologie medicala).
Multi dintre criticii care s-au aplecat asupra versurilor lui George Virgil Stoenescu s-au simtit blocati parca de limbajul criptic, inspirat din cunostintele acestuia provenite din sfera esoterismului impletite cu elemente de ocultism, de magic sau fantastic. Cosmosul poetului devine astfel extrem de criptat, chiar daca tensiunea lirica scurtcircuiteaza traseul spre fiinta lectorului dispus la trezire.
Pe de alta parte, istoricul religiilor si al formelor de aderenta spirituala la Real nu detine decat accidental si exterior cheile arsenalului simbolic si metaforic. Poetul insusi pledeaza constient pentru limbajul criptic generat de tendinta spre un "hermetism superior" care macereaza, precum intr-un athanor, elementele cosmosului propriu.
Un singur exemplu: laitmotivul "iulie sapte", prezent obsesiv in rondeluri. Pentru cei grabiti la interpretari facile pare a fi ziua iubitei; pentru cei avertizati, iubita nu este pentru poet decat jumatatea feminina a propriei sale interioritati – firesc si perpetuu joc de dragoste sublimat in asteptarea realizarii stadiului de androgin. Dar iulie sapte poate avea inca multe alte semnificatii, daca este sa meditam numai la astrologia si numerologia de care este impregnata intreaga opera a poetului…
"Cavaler sarac al lui Hristos peste soapte/ Rupte de vocale vesnica vanatoare/ Credeam ca te uitasem prin Iulie sapte…" (Cantec VIII, p.700). In cazul poeziei asumate ca o cale initiatica destinul ancoreaza nemilos intr-un joc pe mai multe niveluri ale Realului. In galop spre iulie sapte, bucuria implinirii se anunta la gasirea pacii dintre si intru aceste labirinturi.
