Am intalnit la Platon aceasta expresie: "plebea simturilor". Fireste, simturile sunt slujitorii fiintei noastre cei mai devotati si fara odihna; ele comunica si cu scoarta cerebrala, fiind un sistem anatomofiziologic unitar, denumit de filosoful Pavlov "analizator". Cei mai multi dintre noi, insa, lasam ca simturile noastre sa decada, devenind o pornire senzuala, un simplu instinct, fara a mai fi cuprins si de o stare afectiva, fara a mai incerca un sentiment, o emotie, stapanite numai de pofte nesatule; si astfel devin, cum spune filosoful grec, o plebe decolorata, instinctuala precum cele ale necuvantatoarelor.
Asa cum ne ingrijim pentru a ne cultiva mintea, pentru a ne infrumuseta spiritual, tot astfel e necesar sa ne ingrijim si de stapanirea, innobilarea simturilor pentru a ne aduce in fiinta noastra nu numai placeri trupesti (care nu sunt de dispretuit, daca au masura, cumpatare si nu ne murdaresc launtric), ci au si poezie, dupa aceasta expresie a lui Voltaire despre iubirea erotica: "Dragostea este poezia simturilor." Da… sa ne cultivam cu mare grija simturile, sa le facem in stare a fi si "poetice" si sa nu le lasam de a fi numai prozaice, nesatule, barbare chiar.
