Vechimea imemoriala, originalitatea si spectaculozitatea celebrului Calus au facut ca, acum cativa ani, acest dans romanesc sa fie inclus pe lista UNESCO drept "capodopera a Patrimoniului oral si imaterial al umanitatii". Acest gest binemeritat nu a inchis subiectul ci, dimpotriva, i-a stimulat pe cercetatori sa continue studiile asupra sa, dezvaluind aspecte necunoscute pana acum sau trecute cu vederea. Dansul este inca viu, magia lui atragand si specialistii si beneficiarii si spectatorii sai.
Ultimul studiu important pe aceasta tema este volumul "Traditia Calusului in judetul Teleorman / De la ritual la spectacol" de Stan V. Cristea, recent aparut la Editura Aius PrintEd din Craiova. Desi Calusul teleormanean a fost observat si studiat, in timp, de catre etnologi si etnografi de prestigiu, ca Harry Brauner, Constantin Brailoiu, Gheorghe Vrabie, Horia Barbu Oprisan, Gail Kligman s.a., nu am avut pana acum o monografie consacrata traditiei sale. Abordand o asemenea cercetare, pe fundamentul unei ample si bogate bibliografii de specialitate, intregita cu studii de arhiva si de teren, cu informatii adunate de peste tot, indeosebi de la fosti si actuali calusari, coregrafi si animatori culturali, autorul reuseste sa puna in evidenta elemente importante, cum ar fi evolutia istorica si identificarea localitatilor in care datina a dainuit prin ani, analiza structurii morfologice specifice a obiceiului, procesul destructurarii sale in ultimele decenii, astfel incat, pe ansamblu, sunt puse in evidenta particularitatile Calusului in Teleorman.
Pe parcursul lecturii, cititorii afla sugestii si chiar raspunsuri la intrebarile care ii framanta pe specialisti si pe iubitorii folclorului romanesc: ce si cat din traditia Calusului din Teleroman, asa cum se pastreaza ea astazi, mai poate fi revitalizat, daca nu macar salvat?; de ce si cum mai poate fi salvgardata aceasta traditie, atata cata se mai pastreaza, incepand de azi inainte?; este sau nu este dispusa si capabila comunitatea rurala – de astazi si de maine – sa revitalizeze, sa salveze si sa pastreze aceasta datina?; este sau nu este nevoie de o intrepatrundere intre actiunile initiate in plan local, judetean si national, spre a putea fi salvata, revitalizata si pastrata traditia Calusului in Teleorman, si, de ce nu, in alte tinuturi ale Romaniei? Iata ce scrie autorul in "Prefata": "N-am cautat, evident, raspunsurile teoretice la aceste intrebari, intrucat nu acestea salveaza obiceiul Calusului de la disparitia lui iminenta in aceasta zona, ci doar strategiile culturale bine articulate in plan local, judetean si national. Iar promovarea unor asemenea strategii este o chestiune de interes public, de extrema urgenta chiar".
Mai mult decat convingatoare pentru seriozitatea demersului cultural-stiintific al lui Stan V. Cristea sunt cele 74 de pagini de note bibliografice, 82 de ilustratii alb-negru si color, precum si doua harti marcand raspandirea Calusului in judetul Teleorman ca obicei, practicat in perioada 1840-2008 si respectiv 1935-2008.
Specialistii nostri au impus Calusul ca o capodopera a umanitatii. Tot ei ar putea propune UNESCO inca vreo cateva datini care se mai pastreaza la noi, bogate si spectaculoase, cum ar fi Sambra Oilor, Junii Brasovului, Sanzienele s.a.
