Organizatia tinerilor liberali s-a infiintat in anul 1947, dupa abdicarea fortata a Majestatii Sale, Regele Mihai. Membrii organizatiei erau elevi de la Liceul Mihai Viteazul, dar si de la Liceul Francez. Ei credeau ca organizatia poate sa marcheze, intr-un fel, punctul de vedere al unei parti importante a tineretului.
Membrii organizatiei scriau si difuzau manifeste, dar actiunea cea mai importanta a fost incendierea arhivei Uniunii Asociatiei Elevilor Romani, care ar fi trebuit sa fuzioneze cu Uniunea Tineretului Comunist. Prin incendierea arhivei, fuzionarea a fost intarziata un an sau doi, iar membrii asociatiei au fost arestati si condamnati. Procesul s-a tinut pe 12 aprilie si a fost primul proces public, dupa cel al lui Antonescu. Insasi Ana Pauker, care era o importanta reprezentanta a P.C.R., a infierat intr-un articol din ziarul Scanteia acest eveniment. Condamnatii au primit pedepse intre 25 si 2 ani.
Miron Petroveanu-25 de ani munca silnica, pentru ca a incendiat arhiva
Sorin Botez -20 de ani munca silnica
Fag. Negrescu -18 ani munca silnica
Alexandru Draghici -7 ani temnita grea
Charles Brodier-Kercea -7 ani
Stefan Cristescu – 3 ani
Rene Roth -15 ani in contumacie
Suzi Cazan -2 ani cu suspendare
Primii trei elevi erau de la Liceul Mihai Viteazul. In total, au fost patru elevi de la acest liceu. Am stat de vorba cu Sorin Botez, unul din cei condamnati si liberal convins care mi-a marturisit convingerile sale si mai ales a scos in evidenta ostilitatea acelor vremuri. Din pacate, este vorba de ultimul sau interviu. Distinsul senior liberal a plecat dintre noi in aceasta vara.
L.S Stiu ca ati fost parlamentar liberal in guvernarea Conventiei Democratice – cabinetul Ciorbea, ministru al Informatiilor Publice, ambasador in Africa, dar mai intai de toate, profesor de engleza. Nu va cunosc, totusi, activitatea subversiva, ca sa zicem asa, din anii de liceu. Ati facut parte dintr-o organizatie de acest fel. Marturisiti-mi care au fost ideile, crezul dumneavoastra politic si cum ati ajuns in inchisorile comuniste. Nu cred ca ati luat parte la manifestarile din 1956 cu ocazia revolutiei din Ungaria pentru ca nu v-am intalnit in cartea Ioanei Boca.
S.B. Sigur ca nu am participat atunci pentru ca in 1956 eram puscarias batran, avand deja 6-7 ani de vechime in universul penitenciar. Organizatia din care am facut parte se numea "Avram Iancu" si a fost infiintata de cativa elevi, dupa abdicarea fortata, marsavia care s-a facut, prin actul de abdicare a Majestatii Sale, regele Mihai. Am hotarat sa infiintam o organizatie pe care am denumit-o "Avram Iancu". Noi am crezut ca poate sa marcheze, intr-un fel oarecare, punctul de vedere al unei parti importante a tineretului.
L.S. Ati fost arestati din aceasta cauza?
S.B. Da, insa eu mai fusesem arestat si in timpul alegerilor din 1946, dar pentru scurta vreme, sub 24 de ore, pentru ca a intervenit Bebe Bratianu – secretarul general al Partidului Liberal pe atunci. Fusesem arestat, pentru ca ma prinsese scriind manifeste pe ziduri, de tipul "Jos comunismul", "Vrem Basarabia", in perioada premergatoare alegerilor. Bebe Bratianu platise niste politisti care m-au eliberat. E drept ca ne-au batut, dar ne-au dat drumul pana la urma.
L.S. Faceati parte inca de atunci din Partidul Liberal, nu-i asa?
S.B. Organizatia colegiala avea in cadrul tineretului universitar PNL dreptul de vot al unei facultati, adica toti elevii de liceu. Eu am fost vicepresedinte al organizatiei colegiale. Am scris manifeste. O actiune mai importanta a fost insa incendierea arhivei U.A.E.R. (Uniunea Asociatiilor Elevilor Romani) care trebuia sa fuzioneze cu U.T.C. Prin aceasta actiune, a fost intarziata cu un an sau doi aceasta fuziune. Am activat in cadrul organizatiei tineretului liberal pana in februarie 1949. Eram in clasa a XI-a. Fusese de curand Reforma Invatamantului si din 8 clase se trecuse la 11. Eu eram in clasa a XI-a.
L.S. Cum ati ajuns la inchisoare? Care au fost circumstantele?
S.B. Am fost turnat. Turnatorul meu a fost Mircea Saulescu, cel care a ajuns prima vioara a Orchestrei Radio, un violonist foarte talentat si un artist foarte bun, care mai tarziu a fugit in Suedia. Toti prietenii din grupul meu iubeau muzica. El era cel mai talentat. Dar atunci, a uitat de prietenie si m-a turnat.
L.S. Din oportunism, sau de ce?
S.B. Pentru bani si avantaje materiale. A mai fost implicat si Ilie Kogalniceanu, care s-a prapadit acum 2-3 ani.
L.S. Cum s-a intamplat?
S.B. Simplu. M. Saulescu mi-a dat telefon sa ne intalnim la sala Dalles, in fata statiei de tramvai. Eu locuiam pe Vasile Conta, la 50-70 m de locul intalnirii. A pretextat ca vrea sa-mi spuna ceva.
L.S. si v-a spus…
S.B. Da’ de unde! Erau doi ofiteri de securitate. M-au umflat si m-au dus la Ministerul de Interne. Am stat cateva zile in beci, apoi am fost anchetat la sediul Securitatii, la Rahova.
L.S. A fost dura ancheta?
S.B. Nu foarte dura. Niste pumni, cateva batai. Cum se procedeaza, dar nu s-a exagerat. Fusesem arestati toti si doua fete care au fost eliberate. Ne-au ridicat pe toti odata, in decurs de 2 ore. Nimeni n-a turnat pe nimeni.
L.S. V-ati intalnit acolo cu ceilalti?
S.B. Nu fata in fata, ce-i drept, dar ne-am intalnit pe culoare. Cati au fost arestati, tot atatia au fost si condamnati. E un lucru remarcabil, ca nimeni nu a turnat.
L.S. Intr-adevar. Cine v-a fost anchetatorul?
S.B. Nume mari: Nikolski, Sepeanu, Dulgheru (adica Dulberger). Nikolski mi-a tras cativa pumni. Nu se prea intampla asta.
L.S. L-ati enervat ca nu turnati.
S.B. Nici n-a fost nevoie, pentru ca ne-au luat pe toti ca din oala.
L.S Unde ati fost dusi dupa ancheta?
S.B. Dupa ancheta de la Interne, ne-au dus la Securitate, adica de la 8 februarie 1949, pana in aprilie 1949.
L.S. Cand s-a tinut procesul?
S.B. Procesul a avut loc pe 12 aprilie si a fost primul proces public, dupa cel al lui Antonescu. Altul nu mai fusese. Ana Pauker a scris atunci un articol, in Scanteia, in care spunea ca "burghezia isi ridica din nou capul".
L.S.Deci v-a infierat…
S.B. Da. Ne-a infierat direct si era o mare "onoare" sa scrie ea, sa ne infiereze direct.
L.S. Cati ani ati primit la proces?
S.B. Pedeapsa cea mai mare a primit-o Miron Petrovanu – 25 de ani. El a dat foc arhivei de la Liceul Mihai Viteazul. Eu am primit 20 de ani de munca silnica, ceilalti, mai putin.
L.S. Toti erati colegi de liceu?
S.B. Erau colegi Miron Petrovanu si cu Fag Negrescu. Eram sase colegi in organizatia liberala. Erau si trei fete din organizatie. Astazi sunt singurul supravietuitor.
L.S. Deci ati fost arestati toti odata, dar cu pedepse diferite.
S.B. Da, a fost o mare mandrie pentru mine ca am fost arestat primul si ca n-am turnat. Pedepsele s-au luat dupa gravitatea faptelor.
L.S. De la ce liceu au fost ceilalti?
S.B. De la Liceul Francez – Institut Francais de hautes etudes – Lycee francais de Bucarest, Roumanie.
L.S. In urma procesului unde ati fost trimis?
S.B. Am fost trimisi la Targsor, la inchisoarea pentru elevi si cativa la Pitesti, unde erau studentii.
L.S. As dori sa cunosc impresiile unui tanar care se simtea coplesit de acele evenimente importante si daca a contribuit inchisoarea la formarea sa ca om?
S.B. Nici nu se putea altfel, doamna. Norocul a fost ca am stat mai intai la Targsor, un an si jumatate si am intrat bine in mentalitatea puscariasului totalmente dedicat credintei si hotarat sa lupte pana la capat. Credeam ca nu voi mai scapa cu viata si ma gandeam nu mai aveam nimic ce pierde. Anul acela a facut sa intru la Gherla calit, stiind ce inseamna suferinta si nu am cedat. Inchisoarea, indiferent la ce varsta intervine, si cu atat mai mult la un tanar, schimba configuratia psihologica si intelectuala a aceluia care trece prin aceasta incercare. Contribuie foarte mult la schimbarea profilului de mai tarziu.
L.S. Cum decurgea o zi la Targsor?
S.B. N-o duceam asa de rau. N-am cunoscut chinurile, schingiuirile ca in alte puscarii. Aici era director Spirea Dumitrescu, pentru care, dupa 1990, in fiecare an, unii dintre noi ne amintim si, cand mergem la Targsor la intalnirile noastre, ii facem parastas pentru ca a fost mai putin ticalos decat ii cereau menirea si pozitia sa.
El ne-a facut o viata acceptabila, pentru ca nu au fost batai, schingiuiri, nu ne-a ultrainfometat si s-a straduit sa avem mancare acceptabila si suficienta. Fusese ofiter de cavalerie in armata romana.
L.S. Deci nu a fost zelos.
S.B. Nu, din contra.
L.S. Cum, a fost ofiter in armata si nu a fost inchis?
S.B. Nu, dar mai tarziu a fost intr-adevar arestat si el, sau cel putin asa am auzit eu. Avocatul meu din oficiu, Radu Matei, cel care m-a aparat de parca as fi fost fiul lui, tot asa de bine ca si tatal meu, a fost si el arestat pana la sfarsit si chiar a murit in inchisoare.
L.S. Fiind o inchisoare pentru elevi, nu cred ca ati fi putut avea modele de urmat.
S.B. Da, toti erau elevi, doar cei ce fusesera arestati ca legionari, in timpul lui Antonescu aveau in jur de 30 de ani, dar erau foarte departe de a fi modele.
L.S. Din Targsor unde ati fost dus?
S.B. La Gherla.
L.S. Era un spirit de solidaritate in inchisoare, iar prieteniile de atunci cred ca au fost solide. Ati ramas prieten cu fostii colegi de celula?
S.B. S-au legat prietenii pe viata. Multi au murit: Vasile Ciobanu si unii din lot, dar am ramas prieten cu Nicu Enescu, Valentin Gabrielescu, Ion Diaconescu si cu multi altii.
L.S. Erati tanar si foarte sanatos. Totusi cred ca au existat si cazuri de deces.
S.B. Sigur ca da. Au murit per total cateva sute, dar printre prietenii mei nu au fost morti. Aflam despre decese prin asa-zisul telefon fara fir. De multe ori insa, se afla de cate un detinut ca ar fi murit, dar el traia. Am aflat de mai multe ori despre dr. Cornel Petrasievici ca ar fi murit, fara sa se adevereasca acest fapt. Era tare nostim acest telefon fara fir. Asa aflam unii de altii in inchisoare si, binenteles, prin ciocanituri, pentru ca invatasem alfabetul morse.
L.S. Ati mai fost inchis si in alta inchisoare?
S.B. Da, sa continuam cu enumerarea inchisorilor, ca mai sunt destule. Din Gherla, am plecat la mina din Valea Nistrului – Maramures. Era o mina de plumb, unde am fost miner doi ani si jumatate. A fost o perioada eroica a vietii mele, si spun asta, pentru ca m-am confruntat in fiecare moment cu moartea. In mina, am avut revelatia unei lumi de basm. Era o lume mirifica. Lampile de miner proiectau lumina pe pereti, facand ca minereul sa straluceasca. Parea pestera lui Aladin si mie, cel putin, imi dadea impresia ca traiesc acel basm, uitand pentru un moment de cruda realitate. In acea perioada a fost o evadare. Au fost zece insi de la Cavnic si trei de la noi. Caralii s-au napustit ca fiarele pe cei ramasi, sa-i schingiuiasca. Noi am pornit greva. Aceasta a fost prima greva de munca din istoria socialismului romanesc. Au incercat sa ne faca sa intram in mina, fara succes insa, pentru ca nimeni n-a vrut sa sparga greva. Atunci au luat zece tapi ispasitori si i-a trimis la Aiud. Binenteles ca figuram si eu printre acestia. Se intampla in iarna de pomina a anului 1953-1954, o iarna grea si cu zapada abundenta. Am fost trimisi in lanturi sapte luni, la Zarca veche.
L.S. Ce era Zarca veche? Este un nume ciudat.
S.B. Zarca veche insemna temnita, in limba maghiara. Era cea mai cumplita temnita din Aiud si zic aceasta, pentru ca mai exista si celularul mare, care era o constructie moderna si sectia construita in timpul lui Franz Josef. Zarca insa avea celulele foarte mici, iar regimul era de exterminare absoluta. Dormeam patru insi pe doua rogojini si ne inveleam cu o patura stravezie doi oameni, pe acea iarna cumplita si, binenteles ca nu aveam foc in soba, pentru ca nici nu existau sobe. Nu mancam decat o zeama lunga de varza rehidratata, dar mancam in schimb batai din belsug. Daca indrazneam sa varsam farfuria si era imposibil sa nu o varsam, asa legati de picioare cum eram, mancam o bataie cumplita. Noi suportam toate mirosurile, pentru ca eram inchisi, dar ne mangaiam la gandul ca gardienii le suportau de buna voie si nesiliti de nimeni. Cand venea cate o inspectie, aveau grija sa cheme pe cei mai cu mot dintre detinuti. Intr-o zi, a venit un colonel care a fost adus intr-o celula amenajata special pentru gardieni. Pe peretele alb, erau zugravite cu sablon trei garoafe din loc in loc. Era ordinar. Colonelul s-a exprimat cam asa: Ei, ce sa-i faci, acesta e gustul proprietarului.
L.S. Cat ati ramas la Aiud?
S.B. La Aiud, am ramas pana la reorganizarea inchisorii, pe culori politice. Liberalii si taranistii au fost trimisi la Oradea, la Aiud au ramas legionarii, iar cei fara partid la Caransebes si Lugoj. Pe mine m-au trimis deci la Oradea. Acolo a fost o alta greva in toata puscaria. Eu am fost chemat si dus cu o duba la Bucuresti, la Securitate. Eram chemat ca martor al acuzarii in procesul sefilor reeducarii, printre care cel mai important era Turcanu. Am fost printre cei care nu au cedat. Nici unul dintre cei chemati nu a acceptat sa fie martor. Noi am spus ca pana nu ii vedem judecati in boxa pe Dulgheru, Nicolski, Draghici, nu acceptam sa fim martori ai acuzarii si il asteptam si pe Gh. Gheorghiu-Dej in boxa acuzatilor. Se deschidea des usa, sa ne vada pe noi cei care "nu cazusem" in reeducare. Era o mare cinste pentru noi. Ne priveau cu o curiozitate si cu o admiratie ascunsa. Reeducarea de la Pitesti si Gherla se facea dupa sistemul "Makarenco". Am fost foarte crunt batuti, dar nu am cedat. Am trecut pe la Jilava, Lugoj, Aiud, dar nicaieri nu a fost ca la Galati.
L.S. De ce o considerati asa?
S.B. Inchisoarea de la Galati era cea mai cumplita, pentru ca avea un regim crud, de distrugere. si aici am facut greva trei saptamani. Eram legati cu lanturi de maini si de picioare, dar lantul era trecut de la maini la picioare, incat stam incovoiati. Ne ajutam unii pe altii ca sa putem sa ne facem necesitatile. De mancare, ce sa mai vorbesc….ni se da la trei zile. Era un regim foarte sever. Numai Dumnezeu ne-a ajutat sa supravietuim…si constitutia noastra ca si faptul ca eram foarte tineri. Caralii erau niste bestii. Nu existau printre ei oameni. Toti erau fiare.
L.S. Erati copilul inchisorii. Practic acolo v-ati format. De pe bancile scolii, dintr-o familie onorabila, ati ajuns in puscariile comuniste, unde ati luat contact cu fauna caraliilor, cu mizeria umana.
S.B. Asa este, dar nenorocirile veneau una dupa alta. La Botosani, a fost o alta nenorocire. Am stat la izolare doua-trei luni, intr-o camera normala, iar apoi ne-a transferat intr-o inchisoare mai veche, ca un fel de pedeapsa.
L.S. si restul, au fost eliberati?
S.B. Ei, asta-i, au murit! Era o inchisoare de exterminare.
L.S. Bag de seama ca toate erau de acest gen.
S.B. – Fiecare cu norocul lui…De la Botosani, am fost trimis in perioada de triere, la munca, la Periprava. Caram busteni in spate. Intr-o zi, un caraliu a lovit un prieten, alti patru-cinci au urlat la caraliu, apoi au vociferat: – Auschwitz, Dachau, Buchenwald! Ucigasilor!
L.S. Binenteles ca faceati parte din acest grup.
S.B. – Se putea altfel? Ne-au dus la izolare in lanturi. Datorita acestui incident, am scapat de bac, unde stateau cei care taiau stuf. Locuiau pe bac in conditii vitrege, in frig si umezeala.
L.S. Cum de ati scapat?
S.B. Fusesera retinuti numai cei care se pricepeau la constructii. Noi, pentru ca am fost la izolare, am ramas cu meseriasii langa Periprava, unde construiam grajduri pentru 101 capete de vite. Era mana cereasca. Intr-o zi, am fost chemat la poarta. Se eliberau liberalii si taranistii. Era 11 noiembrie, ziua cea mare. Se intampla pe la pranz. La ora 0 mi s-a dat drumul si am primit pretul muncii mele de atatia ani – cateva sute de lei – salariul pe o luna a unui muncitor. Mi-am luat bilet de vapor si m-am lasat condus de un hot de drept comun, eliberat si el odata cu mine. Acesta lucrase la bucatarie si mai iesise din inchisoare, dupa aprovizionare, asa ca stia drumul. Desi cumparasem bilet de cl. I, am stat pe punte. Simteam nevoia de aer si ma simteam liber aici. Am ajuns la Tulcea, unde ce credeti ca mi-am cumparat de restul de bani?
L.S. Mancare…
S.B. – Nu, doamna, un stilou…
L.S. Intelectualul, tot intelectual… innascut. Eliberarea a fost intr-adevar cea mai mare bucurie, domnule Sorin Botez?
S.B. – Da de unde! Am sosit acasa de Pasti, dar n-am putut sa ma bucur deloc, pentru ca tata nu mai traia, bunica, pe care o iubeam enorm murise si ea, iar mama era grav bolnava.
L.S. Nu ati aflat aceste vesti in inchisoare? Nu primeati scrisori, pachete?
S.B. Ba da. Scrisori la Targsor, una la sase luni si pachete unul cu haine 2-3 kg continand si haine si alimente, in greutate de 5 kg. Ma bucuram ca aveam voie la 120 tigari. Unii nu fumau, dar le dadeau celorlalti. Eu fumam foarte mult. La vorbitor, am avut dreptul la Lugoj, dupa relaxarea politica, in urma Conferintei celor patru mari de la Geneva. Atunci s-a schimbat si regimul in inchisori.
L.S. La eliberarea din detentie cum v-ati simtit fata de cei pe care i-ati vazut realizati la iesirea din facultate? Dumneavoastra nu aveati nimic, erati, practic, cu mainile goale la 34 de ani.
S.B. Nu, nu am incercat astfel de sentimente. Fiecare cu drumul lui. Aceasta a fost traiectoria mea. Am avut insa si un moment de prabusire. Cerul s-a prabusit asupra mea, cand am aflat ca am fost turnat de oamenii pe care i-am iubit si in care aveam incredere. Atunci am fost sustinut de sotie, altfel, nu stiu ce s-ar fi intamplat cu mine.
L.S. Ati iesit din inchisoare la 34 de ani. Ce ati facut apoi? V-ati putut continua scoala?
S.B. Am absolvit ultima clasa la fara frecventa si am sustinut examen la Facultatea de engleza. Eram in anul 1963, cand a fost o perioada mai destinsa.
L.S. Toata lumea dadea examen fara restrictii, pentru ca se desfiintasera dosarele de bursa. Pana in 1963, copiii de tarani colectivisti si muncitori dadeau examen pe 90% din locuri, iar celelalte categorii – copiii dusmanilor poporului (comercianti, functionari, chiaburi, preoti) puteau concura pe 10% din locuri. Din 1963, s-au ridicat aceste restrictii.
S.B. Eu eram cu 16 ani mai mare decat candidatii. Atunci am intrat al doilea pe lista, iar sotia mea, Monica Botez, prima. A fost chiar o intamplare nostima, pentru ca, in final, ea a terminat a doua, iar eu primul. Am fost sef de promotie cu media 10. Erau doi sau trei sefi de promotie pe tara. Noi ne-am casatorit la sfarsitul anului I. La repartizare, doamna prof. Cartianu a sunat-o pe soacra mea, sa o roage sa nu fac vreo contestatie, ca a ramas Monica asistenta de catedra si nu eu, care aveam bube la dosar. La repartizare, am ales Liceul ind. 31 din Crangasi.
L.S. Nu v-ati simtit frustrat? Erati infailibil cu media 10. Daca n-ar fi fost sotia cea care ramanea la catedra, ati fi contestat repartitia?
S.B. Nu. stiam ca era imposibil sa raman la catedra cu un dosar ca al meu. N-am incercat aceste sentimente.
L.S. In timpul facultatii, nu au existat tentative de racolare din partea Securitatii?
S.B. Nu. Am fost categoric de prima data si m-au lasat in pace. Daca dadeai impresia ca te-au speriat sau erai indecis, te mai cautau. A fost chiar un moment nostim dupa facultate. Eram profesor, prin 1980, cand un colonel de securitate, in civil, m-a chemat si m-a avertizat ca ma toarna o colega, pentru ca povestesc copiilor despre regii Romaniei, de Mihai, de Ferdinand, de Carol si mi-a .atras atentia sa nu se mai repete.
L.S. Am amintit despre activitatea dumneavoastra de dupa revolutie, dar in prezent, in afara ca sunteti un mare meloman, cu ce va mai ocupati?
S.B. In prezent sunt presedinte al Asociatiei Crestine a Tinerilor.
L.S. Ce le-ati transmite acum tinerilor care au varsta dumneavoastra de atunci, cand ati fost arestat?
S.B. Ceea ce i-a spus Polonius fiului sau Laertes: "Fii credincios tie insuti si, asa cum noaptea urmeaza zilei, nu vei putea trada pe urmasi."
