5.5 C
București
marți, 27 februarie 2024
AcasăSportAtletismO dezvrajire amanata

O dezvrajire amanata

Exista in Romania un real apetit pentru comentariul politic. Nu in ciuda, ci alaturi de dezgustul imens starnit de politica si de politicieni, clamat si el si justificat, alaturi de el, deci, exista pofta de comentariu politic. In varianta pasiva, in care sunt urmariti, la televizor, in special, diversi jurnalisti, numiti abuziv “Êanalisti”, venerati apoi pentru ca ar “Êcombate bineÊ!Ê”, sau in varianta in care “Êse face politicaÊ” pe scara blocului. La orice nivel am evalua, insa, registrul este ori nihilist si fatalist (“Êne-au distrus de tot comunistiiÊ”,Ê”Ênu mai e nici o sperantaÊ” etc), ori megalomanic, cu accente proletcultiste (“Êsuntem mai destepti decat alte natiiÊ” etc).
Exista in societatea romaneasca un fior al lui “Êcum a fost cu putintaÊ?Ê”, referitor, desigur, la trecutul nostru recent, la comunism, dar vina este mai mereu transferata altcuiva sau “ÊvremurilorÊ”, iar o analiza Êla receÊ si un adevarat examen de constiinta sunt evitate sistematic. Primul care a facut o bresa profunda in acest discurs a fost H. R. Patapievici, cu volumul Politice, in 1995. La vremea respectiva, cu exceptia unei elite restranse, volumul a starnit revolta, aprigi contestari, iar ceea ce a fost Ð si este – semnul unui adevarat patriotism, a fost etichetat ca …lipsa de patriotismÊ!
Ramane de vazut daca se va intampla acelasi lucru si cu volumul ÊDespre Securitate. Romania, tara “Êca si cumÊ” de Traian Ungureanu, recent aparut la Ed. Humanitas.(Dupa volumele Tehnica neputintei la romani si Razboiul timpurilor, aparute tot anul acesta, la aceeasi editura, Traian Ungureanu isi probeaza solid pozitia de eseist si analist politic- poate singurulÊ?- al momentului.)
Ultima carte a lui Traian Ungureanu este o meditatie aplicata asupra cauzelor care au facut ca Romania sa se adapteze relativ usor la comunism. Autorul lasa deoparte orice menajamente si isi asuma toate riscurile unei analize neconvenabile. Primul mit pe care il ataca Traian Ungureanu este acela al faimoasei Ð deja – rezistente din munti, in fata comunismului. Ignorata multa vreme, rezistenta partizanilor din munti, din anii '50, este, in zilele noastre, tot mai mediatizata si devine, mai ales, alibi pentru ideea pastrarii intacte a demnitatii nationale, malgre tout. Autorul analizeaza fenomenul si ne reveleaza lucruri care se dovedesc a fi…de ordinul evidenteiÊ! Partizanii au simtit ca trebuie sa fuga de orase, de nucleul societatii, de fapt, pentru ca acolo nu ar fi fost protejati. Paradox, insa, pentru ca ei au luptat tocmai pentru acea Cetate care se dovedeste incapabila sa-si recunoasca eroii, sa-i protejeze si sa benefiecieze, in cele din urma, de rezultatele luptei lor. Societatea romaneasca a capitulat relativ usor in fata comunismului pentru ca nu a putut sa-i opuna o “Êcultura publicaÊ”, compusa din valori sigure, cum ar fi “Ênationalismul si chiar patriotismul, impotrivirea la mutatii impuse din afara, solidaritatea sub presiune, morala de familie si chiar politetea formalaÊ”, observa Traian Ungureanu. Tari ca Ungaria sau Polonia au intampinat comunismul posedand o asemenea cultura si astfel se explica diferentele sensibile dintre noi si ei, in ciuda faptului ca sistemul a fost, esential, acelasi peste tot. In plus, pe durata regimului comunist, in aceste tari, Ungaria si Polonia (ca si in Cehoslovacia, mai putin analizata de autor) au existat reale manifestari de revolta muncitoreasca (clasa care avea traditie de organizare si de exprimare, spre deosebire de noi), manifestari care au ingradit evolutia spre aberatiile pe care le-am cunoscut noi, romanii, de la “Êfenomenul PitestiÊ” la dictatura personalizata a lui Ceausescu, din anii '80.
Traian Ungureanu are, de asemenea, curajul de a ataca mitul Bisericii Ortodoxe romane. Mereu obedienta fata de Partidul Comunist si colaboratoare a Securitatii, Biserica Ortodoxa romana rezista in comunism (in sensul ca mai existaÊ!), dar “Êisi pregateste, in acelasi timp, prin demisie si complicitate, caderea deplina a societatii in ororile existentiale comunisteÊ”. Dupa 1989, in loc sa faca, in sfarsit, un pas inapoi, pentru o (tardiva) reculegere macar, Biserica Ortodoxa Romana a tinut sa fie prezenta in Parlamentul Romaniei, de pe bancile careia a exprimat, de regula, pozitii total anti-moderne ; apoi, de la bagatela la kitsch, a oferit nenumarate spectacole aproape antologice de sfintire pana si a unor obiective industriale. Alta a fost conduita Bisericii Catolice din Polonia in timpul comunismului, iar autorul face nu doar inca o paralela, ci discuta si diferentele dintre Occident si Orient, din punct de vedere cultural mai larg.
In fine, atitudinea Bisericii Ortodoxe romane este atitudinea noii (si vechii) clase politice care, dupa 1989, in loc sa se retraga, a fost ” improprietarita material si institutional “. Atitudine tributara, desigur, si ea regulii care a domnit in comunism, “Êselectia negativa “, operata de politica de cadre a Partidului Comunist Roman, si in care doar oportunismul, obedienta si prostia au asigurat ascensiunea sociala .
Eseistul analizeaza si triumful Securitatii, “Êcolonizarea reusitaÊ”, cum o numeste el, triumf vivace atata vreme cat nu exista niciun proces care sa puna in culpa persoane si actiuni criminale, lucru care ar fi fezabil cu sprijinul arhivelor. Triumf, apoi, care va inceta doar dupa ce “Êultima avere postsecurista ca inceta sa produca mentalitate si sa ramifice cercuri de interese post-comunisteÊ”.
Eterna neintelegere intre occidentali si estici, care s-a reactualizat odata cu apropiata aderare a Romaniei si a Bulgariei la Uniunea Europeana, neintelegere provenind in special dintr-o proasta cunoastere, de catre occidentali, a adevaratei “ÊculturiÊ” estice si a ravagiilor comunismului este, de asemenea, analizata de autor in capitolul “ÊAnexarea PitestiuluiÊ”.
Mitului suferintei innobilatoare a poporului roman in timpul comunismului, Traian Ungureanu ii opune constatarea rece si justa a unei adaptari la comunism datorita lipsei de traditie civica, a nesigurantei asupra identitatii nationale, societatea fiind “Êun colaborator pasiv sau activÊ”. Cum singura forta activa a societatii a fost oligarhia de partid, ea este si cea care va continua sa conduca Romania, dupa 1989Ê:Ê”ÊRevolutia nu are loc, dar reusita ei este rasunatoareÊ”, scrie Traian Ungureanu. El observa cum societatea romaneasca se supune unei enorme iluzii, se comporta ca si cum Revolutia ar fi avut locÊ! Dincolo, insa, de institutii pompoase si de discursuri incurajatoare, bilantul , dupa 16 ani, este limpedeÊ:Ê”Ênici un act de justitie concreta, dincolo de granita care desparte clasa privilegiata de o societate fara greutate. Nici un fost demnitar comunist condamnat, nici un fost inalt ofiter de Securitate incadrat penal, nici un caz de mare coruptie sanctionat. Doar o aplecare profunda spre teologie procedurala. Justitia e forta care protejeaza prin jurisprudenta noul raport de dominatie instaurat dupa 1989Ê”. Inca si mai gravÊ: “Sistemul politic “ÊdemocraticÊ” construieste o iluzie, folosind si pervertind instrumentele politicii clasiceÊ”. Volumul se incheie cu aceasta idee a bovarismului societatii romanesti, care “Êparticipa la desavarsirea iluzieiÊ” proprii, iluzie – ca semn “Êcoerent al culturii noastreÊ”, o cultura “ÊfantasmaticaÊ”.
Cartea lui Traian Ungureanu nu are nimic din focul de artificii al scrierilor inferior-provocatoare. Are, dimpotriva, toate ingredientele unui studiu profesionistÊ: gandire profunda si originala si informatie variata, argumente si analize comparative, nu speculatii.
In fine, deziluzionarea sau “ÊdezvrajireaÊ” la care ne invita eseistul ne-ar putea ajuta sa constientizam adevaratele surse ale esecurilor din trecutul nostru recent, fara de care o schimbare nici nu poate fi imaginata. Toate indraznelile eseistului sunt acelea ale unui spirit lucid si angajat, in sensul cel mai nobil al cuvantului.
Nu in ultimul rand, cartea lui Traian Ungureanu este o lectura accesibila si foarte agreabilaÊ: unei inteligente sclipitoare i se adauga un stil usor recognoscibil, precis, taios, ca o lama de cutit, dar si surprinzator prin formule inspirate, ca si o fraza care se misca dupa efectele pe care autorul vrea sa le creeze. O carte care, daca nu va crea dezbaterea pe care si-o dorea autorul la lansare, la Targul de carte, nu are nici o vinaÊ!

Cele mai citite

Diana Șoșoacă a primit un plic cu o ”substanță granulară” la Senat

Senatoarea Diana Șoșoacă a fost implicată într-un incident tensionat la Senat, întrucât a primit, în data de 26 februarie 2024, un plic la...

Continuă protestul taximetriștilor în Capitală

Protestul taximetriştilor membri ai Asociaţiei Naţionale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi (ANPOTRT) continuă astăzi, în Piaţa Constituţiei, fiind aşteptată participarea...

Diana Șoșoacă a primit un plic cu o ”substanță granulară” la Senat

Senatoarea Diana Șoșoacă a fost implicată într-un incident tensionat la Senat, întrucât a primit, în data de 26 februarie 2024, un plic la...
Ultima oră
Pe aceeași temă