62: Oraşul Pompei a fost lovit de un cutremur catastrofal, cu 17 ani înainte de a fi distrus de erupţia Vezuviului
1535: Apare prima lege specifică referitoare la săraci şi aparţine Parlamentului din Paris, Franţa
1576: Henri de Navarra (viitorul rege Henri al IV-lea) abjură catolicismul, şi se realatură forţelor protestante (episod din timpul războaielor religioase din Franţa)
Henri, rege al Navarrei (1572-1610), rege al Franţei (1589-1610), bunicul lui Ludovic al XIV-lea şi primul din dinastia de Bourbon, a avut o viaţă aventuroasă, razboinică, marcată de tragedii (moartea mamei sale cu câteva săptămâni înainte de nunta cu viitoarea Regină Margot), masacre (Noaptea Sfântului Bartolomeu), războaie, moartea celui supranumit Béarnezul fiind la fel de dramatica (Henri al IV-lea a murit ucis de Francois Ravaillac).
Dintre diversele episoade ale celui supranumit Henric cel mare sau “bunul nostru rege”, care are meritul de a fi readus – cel puţin pentru o vreme – pacea în regatul Franţei, sfâşiat de războaie religioase (Edictul de la Nantes punea capăt, pentru o vreme, prigoanei hughenoţilor) şi de a fi luat măsuri de redresare economică, trecerea repetată de la catolicism la protestantism şi invers exprimă poate cel mai bine spiritul unei epoci măcinate de fanatism religios, sărăcie, încercări de centralizare a statului şi întărire a puterii regale, precum şi ameninţări externe.
Născut în 1553, este botezat în religia catolică. În 1560, mama sa, Jeanne d’Albert, trece la protestantism, educându-l şi pe Henri în aceeaşi religie. Doi ani mai târziu, în 1562, este trimis la curtea Franţei de tatăl său, unde, evident, va fi, cel puţin formal, din nou catolic. Revine la credinţa protestantă în 1563, după moartea tatălui său.
În 1572, cu doar câteva zile înainte de Noaptea Sfântului Bartolomeu, se căsătoreşte cu verişoara sa, catolică, Marguerite de Valois, fără însă a fi obligat să îşi renege credinţa. Vine însă fatidica noapte de 25 august 1572 când, pentru a scăpa de masacrul protestanţilor ce a început în Noaptea Sfântului Bartolomeu, abjură din nou şi se converteşte la catolicism. De altfel, rangul său la curte şi poziţia de ginere al Caterinei de Medici l-au salvat, mai degrabă decât renegarea credinţei protestante.
A cincea abjurare oficială are loc la Tours, pe 5 februarie 1576 când, după ce reuşise să fugă din Paris, se reuneşte cu armata hughenotă. Cu această ocazie afirmă el că religia se însămânţează în inimile oamenilor prin puterea doctrinei şi convingerii, şi se confirmă prin «exemplul dat» şi nu cu spada.
După moartea ducelui d’Anjou, fratele lui Henric III şi moştenitorul tronului, în 1584, urmează episodul « luptei celor trei Henri » (Henric III, Henri – duce de Guise şi şef al catolicilor francezi, Henri de Navarra) şi asasinarea regelui Henric III. Înainte de moarte, cel din urmă reuşeşte să îl desemneze pe Henri de Navarra drept succesorul său oficial. Partida catolică nu se lasă însă înfrântă şi urmează încă 4 ani de lupte pentru legitimarea noului rege Henri IV. Victoria trupelor lui Henri de Navarra şi refuzul Stărilor Generale de a o desemna regină pe Izabela în 1593 îi legitimează primului pretenţia la tron, singurul impediment rămânând religia.
A şasea şi ultima abjurare are loc în acest context, pe 25 iulie 1593, atunci când Henri al IV-lea se converteşte din nou la catolicism, ceremonia oficială de încoronare având loc la Chartres, pe 25 februarie 1594.
Legenda (nu există documente oficiale care să îi fi consemnat spusele) spune că, în cadrul ceremoniei de încoronare, care implica serviciul religios, ar fi pronunţat Henri celebra frază: «Paris vaut bien une messe» (Parisul merita o liturghie).
Henri al IV-lea a rămas însă, întreaga sa viaţă, prin «exemplul dat», protestant în spiritul în care şi-a condus ţara, ca şi în viaţa personală.
1597: Un grup de creştini timpurii din Japonia este executat din ordinul guvernului japonez, fiind văzuţi ca o ameninţare la adresa societăţii
1690: S-a încheiat, la Sibiu, tratatul dintre domnul Moldovei, Constantin Cantemir (1685 – 1693), şi Sfântul Imperiu Roman, reprezentat prin generalul imperial, Donald Heissler
1810: Începe Asediul Cadizului, în timpul Războiului Peninsular
1852: Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, Rusia, unul dintre cele mai mari şi vechi muzee din lume, se deschide publicului
1861: La Sighet s–a înfiinţat „Asociaţia pentru cultura poporului român din Maramureş”
1867: S-a încheiat acordul austro-ungar privind crearea statului dualist Austro-Ungaria, în cadrul căruia Transilvania rămânea încorporată Ungariei, anulându-i-se autonomia
1869: Este descoperită cea mai mare pepită aurifera aluvială din istorie, denumita „Welcome Stranger”, la Moliagul, Victoria, Australia
1876: Apare prima revistă română de medicină din Transilvania “Higiena şi şcoala”, editată de Paul Vasici-Ungureanu
1885: Regele Leopold al II-lea al Belgiei înfiinţeaza Statul Independent Congo în centrul Africii, stat pe care apoi l-a condus ca pe o posesiune personală
1889: Ministrul de externe al României P.P. Carp cere Direcţiunii Generale a Telegrafelor şi Poştelor, din subordinea Ministerului de Interne, să ofere Agenţiei Telegrafice Române, în curs de organizare la Bucureşti, o „odae mare în casele ce ocupă”. În aceeaşi zi, directorul general al telegrafelor şi poştelor răspunde că a luat măsurile cuvenite pentru ca din data de 13 aprilie (1 aprilie pe stil vechi*) „să se pună la dispoziţiunea noii agenţii telegrafice române ce este în ajun a se înfiinţa” spaţiul solicitat
*România a adoptat calendarul gregorian abia în 1919, calcularea datelor pe stil nou făcându-se astfel: 15 octombrie 1582- 1 martie 1700 (se adaugă 10 zile); 1 martie 1700-1 martie 1800 (se adaugă 11 zile); 1 martie 1800-1 martie 1900 (se adaugă 12 zile); 1 martie 1900-1 aprilie 1919 (se adaugă 13 zile).
1900: Statele Unite şi Marea Britanie semnează tratatul referitor la Canalul Panama
1909: Chimistul belgian Leo Baekeland anunţă obţinerea primului plastic sintetic, bakelita, în cadrul unei reuniuni a filialei newyorkeze a Societăţii Chimice Americane. Este, de asemenea, inventatorul hârtiei fotografice Velox (in 1893)
1913: Prima misiune aeriană navală din istorie, efectuată de aviatorii greci Michael Moutoussis şi Aristeidis Moraitinis, la bordul unui hidroavion de tip Farman MF.7
1917: Congresul SUA aprobă Legea Imigraţiei (Imigration Act)
Un capitol important al legii, cunoscut şi sub numele de «Asiatic Barred Zone Act» (Legea Zonei Asiatice Blocate), prevedea interzicerea primirii imigranţilor din aproape toată Asia de Sud si Sud-Est, precum şi a mai multor categorii de imigranţi.
Iniţiativa Burnett, care a stat al baza noii Legi a Imigraţiei, fusese combătută şi anterior de preşedintele Wilson, care îşi susţinuse iniţial cu succes dreptul de veto în faţa Congresului SUA. Motivele ce au stat la baza refuzului său se referau în principal la prevederile referitoare la testul de alfabetizare ce urma să fie impus imigranţilor.
Citiţi aici mai multe despre iniţiativa legislativă ce a devenit apoi Legea Imigraţiei, inclusiv o prezentare detaliată a motivelor impunerii testului de alfabetizare pentru imigranţi.
O altă prevedere viza în mod expres limitarea imigraţiei «nedoriţilor» din alte ţări, incluzându-i pe cei care sufereau de dizabilităţi mintale (idioţi, imbecili, eliptici, alcoolici, criminali, cerşetori, tuberculoşi, ş.a.). Li se interzicea, de asemenea, accesul prostituatelor, poligamilor sau anarhiştilor.
Un alt aspect cheie cuprins în Legea Imigraţiei din 1917 se referea la aşa-numita «zonă blocată asiatică», adică persoanele care proveneau din această zonă nu primeau acceptul de a intra în Statele Unite. Zona era clar definită în corpul legii: persoane provenind din insulele adiacente continentului Asia şi care nu se află în posesia Statelor Unite, [insule] situate la sud de 20° lat. nordică, 160° longitudine estică şi la nord de paralela 10° latitudine sudică, precum şi a tuturor nativilor din orice ţară, provincie, sau colonie situată pe continentul asiatic la vest de merdianul de 110° longitudine estica şi la sud de paralela 50° latitudine sudică.
Citeşte şi: Ellis Island, 1900 şi ceva. Poarta spre visul american
Legislaţia restrictivă în privinţa imigranţilor asiatici spre Statele Unite a fost amendată de mai multe ori în anii următori, modificările din 1924, de exemplu, stipulându-i expres pe japonezi, fără a-i exclude pe toţi cei cuprinşi anterior în «asiatic barred zone», adica imigranţi provenind din Turcia, India, Ceylon (acum Sri Lanka), Burma, Thailanda, Laos, Cambodgia, Vietnam, China, Singapore, Indonezia, Malayesia, Coreea, Japonia şi Filipine. Modificările din 1946 ale legii îi exclud pe indieni şi filipinezi din zona blocată. Legea McCarran-Walter (1952) înlătura parţial restricţiile impuse de zona blocată asiatică definită cu 35 de ani înainte, fiind urmată de modificările din 1965, ce înlătură aproape total discriminarea rasială din Legea Imigraţiei.
1918: Prima victorie aeriană americană din istorie – pilotul Stephen W. Thompson doboară un avion german în timpul Primului Război Mondial
1919: A fost creată compania United Artists (UA), unele dintre cele mai mari studiouri cinematografice ale secolului trecut de către Charlie Chaplin, Mary Pickford, Douglas Fairbanks şi D.W. Griffith
1924: Observatorul Royal Greenwich începe transmiterea celebrelor semnale BBC, ce marcau ora exactă, cunoscute sub numele de „BBC pips”
1939: Generalul Francisco Franco devine cel de-al 68-lea „Caudillo de España” (Liderul Spaniei)
1945: Demonstraţii împotriva guvernului Rădescu organizate şi plătite de bolşevici
1946: Anglia şi Statele Unite ale Americii recunosc guvernul condus de dr. Petru Groza şi reiau legăturile diplomatice cu România
1958: Bomba cu hidrogen cunoscută sub numele de Tybee, este pierdută de Forţele Aeriene americane în largul coastei oraşului Savannah (Georgia), nefiind niciodată recuperată
Pentagonul recunoştea candid, în octombrie 2008, că a rătăcit, printre altele, un distrugător, câteva tancuri şi transportoare blindate, sute de mitraliere, lansatoare de grenade şi rachete sol-aer, în total echipamente în valoare de circa 8 miliarde de dolari americani.
Unul dintre secretele armatei americane, scandal muşamalizat în 1958 şi reapărut în atenţia opiniei publice abia în anul 2000, se referă însă la pierderea nici mai mult nici mai puţin decât a unei bombe cu hidrogen de 3.4 tone, proiectată pentru a fi detonată asupra Moscovei şi cu o putere de 100 de ori mai mare decât cea care aproape distrusese Hiroshima în 1945.
Incidentul s-a produs în Georgia, în apropiere de Insula Tybee, în timpul unui zbor de antrenament al bombardierului B-47 de la Baza Aeriana Homestead din Florida, pe 5 februarie 1958. În jurul orei două noaptea, B-47 se ciocneşte în aer de un F-86, provocând prăbuşirea avionului de vânătoare (pilotul s-a ejectat la timp) şi stricăciuni severe bombardierului. Pentru a evita pericolul de explozie în cazul unei aterizări forţate, pilotul aeronavei, maiorul Howard Richardson, primeşte permisiunea de ejectare a bombei, aceasta fiind aruncată în apele puţin adânci ale Mlaştinii Wassaw de la vărsarea râului Savannah, la câteva mile de oraşul Tybee, aflat pe insula cu acelaşi nume. Pilotul a luat această decizie, după ce a primit permisiunea de ejectare, considerând că bomba va fi astfel recuperată cu uşurinţă.
Datele referitoare la accidentul aviatic şi la aruncarea bombei au fost transmise într-un memo strict secret Comisiei pentru Energie Atomică, şi din documentele parţial declasificate aflăm că avionul B-47 a încercat fără succes de trei ori să aterizeze cu bomba la bord, aceasta fiind apoi ejectată aproximativ (în baza observaţiilor vizuale ale pilotului) la gura râului Savannah. «No detonation was observed», mai menţiona memo-ul transmis de Pentagon.
Bomba pierdută a fost căutată fără succes, într-o acţiune de recuperare strict secretă, pentru care au fost utilizaţi scafandri, trupe de uscat şi din aer (pentru căutarea unui eventual crater de impact). Căutarea a fost brusc sistată după numai câteva săptămâni, pe 16 aprilie 1958, din cauza apariţiei unui alt incident de natură nucleară în Carolina de Sud (un alt B-47 ejectase accidental o bomba cu hidrogen ce a explodat la impact, provocând daune materiale destul de însemnate, precum şi emisii radioactive).
Echipele de căutare nu au mai revenit la locul accidentului vreme de peste 40 de ani, fiind solicitată înlocuirea bombei pierdute de către Air Force. Indicidentul a fost muşamalizat, pentru a nu inflama şi mai tare situaţia destul de tensionată datorată ambiţiosului program nuclear american şi accidentelor destul de frecvente (numai în primele trei luni ale anului 1958, fuseseră înregistrate 4 incidente ce implicau bombe cu hidrogen).
Compania de salvări la mare adâncime deţinuta de un fost agent CIA (şi fost membru al forţelor aeriene) a devoalat povestea la mai mult de 42 de ani de la momentul pierderii bombei, oferindu-şi serviciile, pentru un million de dolari, pentru descoperirea periculosului dispozitiv.
Pentagonul a continuat să minimalizeze importanţa accidentului, sugerând inclusiv că bomba nu ar fi fost complet armată şi că nu conţinea şi declanşatorul din plutoniu, afirmaţii infirmate de alte documente declasificate ulterior, inclusiv un raport din 1966 ce consemna mărturia unui fost secretar adjunct al apărării (vezi imaginile mai sus), care descria «bomba Tybee» ca fiind o «armă completă, o bomba cu o capsulă nucleară».
Din alte dosare declasificate ulterior s-a aflat că era vorba despre o bombă cu hidrogen de tip MK-15, Mod. O, primul tip de armă termonucleară construit şi utilizat de Air Force şi singura măsura efectivă de siguranţă era faptul că bomba era separată de capsula de plutoniu. Pe lângă dispozitivul primar, exista şi un dispozitiv secundar nuclear, un întrerupător din plutoniu sau uraniu îmbogăţit (Pentagonul nu a precizat niciodată care dintre ele), întrerupător umplut, cel mai probabil, cu litium-6 deuterid. Litiul este foarte reactiv la apa, plutoniul din bomba fusese făcut la cea mai veche fabrică americană, deci trecuse deja foarte multă vreme de la realizarea sa, ceea ce constituia în sine alt potenţial pericol, ştiut fiind faptul că plutoniul devine mai instabil şi periculos cu timpul.
În fine, bomba conţinea şi 400 de pfunzi de TNT (menit să determine implozia declanşatorului de plutoniu şi declanşarea subsecventă a exploziei nucleare), substanţă ce devine şi mai volatila cu timpul.
În orice caz, atât dezvăluirea publică a incidentului în contextul menţionat mai sus, cât şi declasificarea parţială a unor documente ale Pentagonului, a contribuit la izbucnirea unui imens scandal, locuitorii zonei fiind absolut oripilaţi de ideea de a fi trăit jumătate de secol cu o bombă nucleară sub picioare. Astfel, bomba Tybee îşi doarme somnul undeva, la o adâncime de 5-15 picioare (1.5-5 metri) în nisipul de pe fundul mlaţtinii Wassaw, producând lente scurgeri radioactive în zonă.
Există, se pare, un mare interes din partea companiilor de profil private pentru a localiza dispozitivul, ţinând cont că locuitorii perimetrului potenţial afectat sunt foarte revoltaţi şi nerabdători să vadă situaţia rezolvată, dar mai ales din cauza potenţialului de a fi găsită şi valorificată de terorişti ce ar putea uşor recupera şi reutiliza substanţele conţinute în acum celebra «bomba Tybee».
1963: În timpul procesului Van Gend en Loos versus Nederlandse Administratie der Belastingen (Administraţia Fiscală Olandeză) (cauza nr. 26/62), Curtea Europeană de Justiţie stabileşte principiul efectului direct, marcând astfel luarea uneia dintre cele mai importante decizii aflate la baza redactării legii Uniunii Europene
“Hotărârea C.J.C.E. din 5 februarie 1963 Van Gend en Loos vs. Nederlandse Administratie der Belastingen, C-26/62 – consacră pentru prima dată faptul că Tratatul CE este o nouă ordine juridică în dreptul internaţional, nu doar în ce priveşte statele suverane care au semnat şi ratificat tratatul, ci şi în cadrul sistemului intern de drept al acestora.
Ordinea juridică a CE se caracterizează prin faptul că are efect direct şi se bucură de supremaţie (prioritate) în raport cu ordinea juridică internă. Astfel, norma comunitară creează drepturi şi obligaţii, care pot fi invocate direct de particulari în faţa instanţelor naţionale. Condiţiile precizate de CJCE pentru ca o prevedere să aibă efect direct sunt următoarele: să fie clară, necondiţionată şi să nu necesite o adoptare a unei legi naţionale în baza ei. Ulterior, prin jurisprudenţa sa, Curtea a revenit asupra unor condiţii, iar în prezent, pentru ca o dispoziţie din Tratate (TFUE şi TUE) să aibă efect direct, ea trebuie să fie 1. suficient de clară şi precisă; 2. necondiţionată, să nu fie subordonată intervenţiei vreunui act adoptat de statele membre în ceea ce priveşte executarea sau efectul ei » (sursa: Buletin de informare legislativa, nr. 2/2012)
Puteţi citi Hotarârea Curţii în cauza 26/62 aici.
1971: Aselenizarea navetei „Apollo 14”, lansată la 31 ianuarie 1971, sub comanda lui Alan Shepard
1972: Bob Douglas devine primul afro-american inclus în Basketball Hall of Fame
1979: Are loc premiera filmului „Nea Mărin Miliardar” în regia lui Sergiu Nicolaescu, în rolul principal Amza Pellea
1985: Cel mai lung război din istorie: Primarul Romei, Ugo Vetere şi Chedli Klibi, primar al Cartaginei, se întâlnesc la Tunis pentru a semna un tratat de prietenie ce marca încheierea oficială a Celui de-al Treilea Război Punic, care „a durat” 2131 de ani.
De fapt, între romani şi cartaginezi nu a fost niciodată, până în 1985, încheiat oficial vreun tratat de pace, astfel încât în ciuda infinitelor prefaceri din istoria celor două state, conflictul era considerat încă deschis.
Puteţi citi aici ştirea Associated Press despre eveniment.
1990: S-a înfiinţat, la Bucureşti, Muzeul Ţăranului Român, continuatorul unor îndelungate tradiţii muzeale datând încă din 1875 când, la propunerea lui Titu Maiorescu, se constituia, pe lângă Muzeul de Antichităţi, cea dintâi secţiune de artă textilă; la 1 octombrie 1906 a fost înfiinţat un muzeu autonom al artei ţărăneşti, „Muzeul de etnografie, artă naţională, artă decorativă şi industrială”
1997: Asa-numitele „Big Three” (bănci din Elveţia) anunţă constituirea unui fond comun de 71 milioane de dolari, destinat ajutorării supravieţuitorilor Holocaustului şi familiilor acestora
2004: România a devenit membră de facto a NATO, toate cele 19 state membre ale NATO ratificând protocolul de aderare
NASTERI CELEBRE
976: Împăratul Sanjō, al 67-lea împărat al Japoniei (d. 1017)
1878: André Citroën, pionier al automobilelor franceze
1884: Czimir Funk, biochimist american de origine poloneză (1911), cel care a dat termenul „vitamină” (d. 1967)
1896: Nicolae Bagdasar, filosof, academician român
1906: John Carradine, actor american
1908: Daisy si Violet Hilton, gemenii englezi siamezi (d. 1969)
1914: Alan Lloyd Hodgkin, laureat Nobel (d. 1998)
1919: Andreas Georgios Papandreou, omul politic grec (d. 1996)
1964: Duff McKagan, basistul trupei Guns N’ Roses
1965: Gheorghe Hagi, fotbalist român
1985: Cristiano Ronaldo, fotbalist portugez
DECESE CELEBRE
1597: Paul Miki, călugăr iezuit, unul din cei 26 de martiri din Nagasaki
1790: William Cullen, medic şi chimist scoţian
1859: Alecu Russo, poet, prozator, eseist, memorialist şi critic literar, ideolog al generaţiei de la 1848
1939: Gheorghe Ţiţeica, matematician roman, unul dintre primii matematicieni din lume ce au abordat problematicile specifice geometriei diferentiale, membru al Academiei Române
Citeste si: Matematica romaneasca, o istorie prestigioasa
1953: Iuliu Maniu, om politic, preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc, prim-ministru al Romaniei (mai multe perioade, de scrie)
Omul de stat care a avut un rol major în Unirea Transilvaniei cu România şi-a sfârşit zilele în frig şi foame, închis în temniţa din Sighetu Marmaţiei.
Un destin tragic i-a fost rezervat celui mai important om de stat din Transilvania din prima jumătate a secolului XX. Este vorba de Iuliu Maniu, liderul de necontestat al românilor ardeleni şi opozantul oricărei forme de dictatură. El şi-a sfârşit zilele închis în condiţii inumane în temniţa din Sighetu Marmaţiei, transformată de comunişti în locul de exterminare a elitei României interbelice.
Iuliu Maniu provine dintr-o familie nobiliară. Din partea tatălui, Ioan Maniu, el se înrudea cu marele cărturar Simion Bărnuţiu, unul dintre liderii Revoluţiei de la 1848. Bunica sa, Elena Bărnuţiu, era sora lui Simion. Tatăl lui Iuliu Maniu, Ioan Maniu, a crescut în casa unchiului său. Mama lui Iuliu Maniu, Clara, era sora lui Iuliu Coroianu. Acesta a fost redactorul Memorandumului românilor ardeleni de la 1892 şi a devenit ginerele doctorului Ioan Raţiu, celebru avocat şi conducător al Mişcării Memorandiste. În casa doctorului Ioan Raţiu din Turda a fost fondat Partidul Naţional Român, prin unificarea partidului românilor din Banat cu cel al românilor din Transilvania. De asemenea, familia lui Iuliu Maniu avea legături strânse cu vârfurile …continuare.
Citeşte şi: Cum a incercat Maniu sa scoata Romania din razboiul contra aliatilor
1999: Wassily Leontief, economist rus, laureat Nobel (n. 1906)
2004: John Hench, desenatorul oficial al celebrului personaj animat Mickey Mouse
