S-au împlinit 73 de ani de la debutul celui de-al doilea război mondial. Vă prezentăm mărturiile lui G. Magherescu, şeful de cabinet militar al mareşalului Ion Antonescu, ale altor mari patrioţi români sau observatori străini. Astfel că ziaristul american Marthan scria atunci: „Iuliu Maniu căuta să ia contact cu Aliaţii, pentru a le explica dilema tragică impusă poporului român, împins la o alianţă nefirească, de impunităţi istorice mai vechi şi mai noi. Maniu, care nu era la putere şi nu avea nici calitatea de consilier al mareşalului, n-a fost luat în serios cu planul lui de acţiune militară doar până la Nistru, şi Guvernul român, în frunte cu mareşalul Antonescu, s-a aruncat, fără rezerve, în luptă, făcându-se membru activ al Axei, deoarece credea că succesul este de partea ei. Maniu a opus rezistenţă mareşalului şi campaniei lui antisovietice. Atâta vreme cât soldaţii luptau pentru teritoriul românesc, ca să elibereze populaţia română, Maniu şi-a dat aprobarea în mod tacit, deşi, chiar şi atunci, s-a gândit că, poate, acelaşi lucru s-ar fi putut obţine prin alte mijloace, el fiind reprezentantul incontestabil al opoziţiei rezistente ce a apărat drapelele românilor sub habsburgi şi acum s-a înveselit – scria ziaristul american – când a aflat de eliberarea Basarbiei şi Bucovinei de sub sovietici.
Magherescu povesteşte şi un episod şocant. În timp ce trupele române mărşăluiau pe teritoriul sovietic, acţiune faţă de care Maniu s-a opus cu toată puterea, el a intrat în legătură cu guvernul britanic, căruia îi trimitea mesaje. Maniu era dotat chiar cu un aparat de radio de emisie-transmisie, prin care expedia uneori aceste mesaje. Informat depre acest lucru de serviciul secret, Ion Antonescu a ordonat ca Iuliu Maniu să fie lăsat în pace, „pentru că – afirmase el – soarta unei ţări nu poate fi pusă pe o singură mână. Dacă acela greşeşte, să vină altul să-i ia locul şi s-o ducă mai departe”. Iuliu Maniu s-a zbătut, făcând uz de toate relaţiile sale din străinătate, pentru condiţii de armistiţiu cât mai uşoare pentru România, scop în care l-a trimis şi pe prinţul Ştirbey la Cairo, să ia legătura cu Aliaţii.
Dispus să negocieze
Sau o altă mărturie, de data aceasta făcută de Duca, conform căreia Maniu a precizat, în 1942, în plin război, când Germania părea învingătoare, că România este gata să negocieze cu Aliaţii şi chiar cu ruşii numai în cazul în care ar primi garanţii serioase şi concrete din partea anglo-americanilor. Iar în ceea ce priveşte războiul împotriva Iugoslaviei, vecina noastră, îi scria lui Antonescu: ”Ultimele evenimente din Peninsula Balcanică, în special refuzul Iugoslaviei de a se alătura Pactului Tripartit şi schimbarea regimului acestui stat, aliatul nostru, ating în mod direct România şi pot avea rcpercusiuni catastrofale pentru noi.
Efortul acesta nu se poate evita decât printr-o precizare clară a atitudinii României şi prin luarea urgentă a unor măsuri. Împrejurarea că România s-a alăturat Pactului Tripartit poate să însemne, două lucruri: să-şi desfăşoare ofensiva de pe teritoriul nostru şi armata română să ia parte la invazie. Aceste cereri sunt de la început indezirabile. Poporul român a trăit în relaţii prieteneşti cu poporul vecin şi deci trebuie să existe o solidaritate de acţiune de a nu îngădui de pe teritoriul nostru acţiuni contra ei”. Dar câte astfel de intervenţii nu a avut Iuliu Maniu în acel timp de război?! Sunt zeci de pagini de scrisori, memorii şi analize politice trimise mareşalului Ion Antonescu sau altor demnitari ai timpului, în cuprinsul cărora afirmase cu tărie punctul de vedere al Partidului Naţional-Ţărănesc. Iar la procesul lui Ion Antonescu, E. Cristescu, fostul şef al serviciului secret, a mărturisit că Iuliu Maniu a intervenit deseori la el pentru a-i elibera din lagăr pe prietenii săi politici, între ei fiind şi Ilie Lazăr, care răspândea pe Calea Victoriei din Bucureşti manifeste şi poziţii critice faţă de război sau faţă de deficienţele din ţară, aşa cum le vedea Iuliu Maniu. Aceste manifeste erau scrise pe fiţuici şi răspândite populaţiei ce trecea pe acolo… Iată că figura de mare patriot a lui Iuliu Maniu s-a manifestat pregnant şi în timpul celui
de-al doilea război mondial.
