Dl Octav Bjoza este din toamna noul presedinte al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Romania. Nascut in Iasi, dar polonez, in limba poloneza "brzoza" inseamna mesteacan, a trait cea mai parte a vietii in Brasov. Acolo de altminteri in urma cu jumatate de veac, imediat dupa revolutia maghiara, s-a alaturat unei organizatii anticomuniste Garda Tineretului Roman, – nici o legatura cu miscarea legionara – gest pentru care a fost arestat si condamnat la 15 ani de detentie.
Din fericire, a facut doar patru in perioada 1958-1962, dar din punct de vedere psihologic presiunea a fost enorma. Domnia sa mi-a marturisit de altmineri ca e mult mai bine sa primesti bunaoara cinci ani si sa-i faci pe toti decat sa primesti o sentinta mare din care, sa zicem, efectuezi mult mai putijn. "M-am simtit distrus cand l-am auzit pe judecator la cati ani ma condamna. Cei din lotul Timisoara condamnati cu un an in urma pentru aceeasi vina de-a se fi solidarizat cu maghiarii, primisera condamnari mult mai usoare. Intre timp venise o dispozitie pentru a inaspri drastic pedepsele."
Dar timpul a trecut, pe 11 august in 2008 dl Bjoza a implinit 70 de ani iar in toamna a fost ales in locul regretatului Ticu Dumitrescu. L-a avut drept contracandidat pe dl Sergiu Rizescu de la Filiala Arges a AFDPR, dar oamenii l-au preferat pe el. De ce? Parerea lui este aceea ca filiala Brasov al carei presedine a fost nu a lancezit in toti anii scursi din 1990 incoace. Lunar a invitat zeci de tineri, adolescenti carora li s-a explicat in ce a constat comunismul, de ce orori s-a facut vinovat. Dl Bjoza afirma senin ca nu este un campion al detinutilor politici si nici nu a suferit cel mai mult. Dar stie lucrurile din interior si deci nu vorbeste, cum fac altii, "din burta", emfatic si gaunos. L-a ajutat de-a lungul vietii foarte buna memorie, gratie careia a inregistrat cu precizie figurile atat ale tortionarilor cat si ale victimelor. Volumul pe care l-a coordonat privitor la activitatile organizatiei anticomuniste din care a facut parte ofera marturii cutremuratoare despre suferintele de atunci si in egala masura ii identifica pe cei care au batut si au ucis.
Care este situatia acum? l-am intrebat pe dl Bjoza. Altfel spus, ce mostenire a primit de la Ticu Dumitrescu? Punandu-i o asemenea intrebare, stiam ca in temeiul legii 118 din l990 detinutii politici ca si veteranii de razboi, recunoscandu-li-se cosmarul strabatut, au dobandit o serie de facilitati care le-ar face viata usoara. Nu este deloc asa, imi raspunde dl Bjoza. In baza acelei legi bunaoara pensia de urmas ce revine unei femei al carei sot a murit in inchisoare este de 200 RON, spre deosebire de pensia de urmas in cazul revolutionarilor care se poate ridica pana la 3200 RON. Asistam asadar la o inechitate flagranta. Cum s-a ajuns aici ? Foarte simplu. In urma cu patru ani, la finele lui 2004, cand guvernarea PSD era pe duca, a fost introdusa in parlament si votata in regim de urgenta o lege supranumita a recunostintei, de fapt imbunatatirea legii 41 din 1990. Avem astfel de patru ani legea 341 din 2004 potrivit careia revolutionarii sau mai corect spus posesorii unui certificat de revolutionar se bucura de drepturi foarte mari. De ce dl Bjoza a considerat necesara rectificarea? Dintr-un motiv pe care-l stie mai toata lumea, dar putini consimt sa-l spuna cu gura mare. Nimeni nu are nimic cu revolutionarii adevarati, care au riscat in decembrie 89 si s-au ales cu infirmitati fizice, dar cum sa admiti revolutionari falsi, adica alesi dintre aceia care atunci s-au numarat in randurile fortelor de represiune, iar apoi, prin trafic de influenta, au reusit sa puna pe certificatul aducator de privilegii? Impotriva unei asemenea imposturi strigatoare la cer se ridica toti detinutii politici. Cu acest prilej dl Bjoza ne-a amintit cu cata greutate a primit domnia sa brevetul de luptator anticomunist. Apoi a afirmat un lucru care intr-un fel pune pe ganduri. AFDPR nu se va mai alinia politic. Domnia sa considera ca fosta aliniere prin intrarea in CDR nu a fost inspirata. Iata acum o serie din nemultumirile AFDPR asa cum suna ele astazi la aproape 20 de ani de la prabusirea regimului comunist. Le selectam pe cele mai impresionante: "Un luptator din muntii Fagarasului cazut ranit in luptele cu Securitatea, cu patru gloante in trup si 12 ani de temnita, primeste doar 1200 RON pe luna. Desi sediul nostru este o ruina, nu ni se permite nici macar sa-l cumparam cu banii nostri ca sa-l reparam. Platim chiria la nivelul tuturor cetatenilor. Nu am primit spatiile confiscate de comunisti. Nu primim nici pamanturile, fiind tarati de mai bine de zece ani prin tribunale. Ni se ofera cele mai ieftine medicamente indigene pe care uneori le platim partial. Primim un singur bilet in statiuni de tratament din 20 de soli-citari. Avem 6 calatorii gratuite CFR pe an, revolutionarii au 12. Poate fiindca sunt mai tineri, comenteaza sarcastic dl Bjoza, si au timp sa se plimbe. Daca revolutionarii au deja un monument national ridicat in centrul Bucurestilor – frumos, urat nu conteaza! – Monumentul Rezistentei Anticomuniste ramane tot pe hartie fiindca nu sunt bani.
Evident, o asemenea "competitie" intre revolutionari si fostii detinuti politici suna prost. Dl Bjoza e de acord cu o asemenea obiectie. Totusi, diferentele mari nu sunt de inteles, cu atat mai putin de acceptat. Nimeni dintre cei care si-au riscat viata, fie aceasta in anii 50 sau in anii 80, nu a facut aceasta cu gandul la avantaje ulterioare. Dar daca statul roman s-a gandit sa ne recompenseze, de ce recompensele sa nu fie facute cu aceeasi unitate de masura? E clar ca revolutionarii sunt avantajati, cu terenuri, cu gratuitati, cu accesul fara licitatie la spatii comerciale, cu dobanzi mai mici in cazul creditelor etc. Ce inseamna aceasta?
Ca momentul decembrie 89 ar fi mai important in istoria contemporana a Romaniei decat rezistenta din munti, decat actele de curaj din anii 60-70-80? Pana la urma in toate cazurile e vorba de oameni care s-au distins de semenii lor prin ceea ce si-au asumat. Asa ceva nu sufera ierarhii. Dl Bjoza vede astfel lucrurile fara inflamari inutile, chiar daca tonul vocii sale se inaspreste. In 1990 traiau peste o suta de mii de fosti detinuti politici. Multi dintre acestia acum nu mai sunt in viata. S-au dus pe lumea cealalta fara sa primeasca brevetul promis si mai ales decoratiile fagaduite.
In schimb din 1990 incoace de la institutia prezidentiala a tarii au plecat mii de certificate de revolutionar catre aceia care le-au solicitat. Verificarile au fost facute in graba, ca sa nu spunem superficial. Suntem in felul acesta o tara de revolutionari, care nu stiu o iota despre revolutie si mai ales despre originile ei.
