-0.4 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024

Marturii

Sa continuam lectura din parintele Scrima, rasfoind acelasi volum „Antropologia apofatica”. Iata fragmentul: „Ceea ce ne impiedica sa intelegem rolul pe care il joaca indoiala in viata noastra e prezumtiunea ca nu ne pune in fata unei realitati. Si aceasta eroare provine la randul ei din faptul ca ignoram ce are indoiala in comun cu credinta. Daca ar fi de ajuns sa ne indoim de ceva pentru ca acel ceva sa si dispara din ochii nostri, ca realitate, ar fi foarte comod. Insa aceasta nu se intampla: indoiala ne arunca in prezenta indoielnicului, a unei realitati tot atat de reale ca si aceea care se intemeiaza pe credinta, dar care e ambigua, bicefala, instabila, in fata careia nu stim cum sa ne purtam sau ce sa facem. Indoiala, dubiul in definitiv, inseamna a fi instabil ca atare, e viata in clipa cutremurului de pamant, a unui cutremur permanent. E momentul mereu prezent si repetat al pacatului originar, al oricarui pacat, mai bine zis al originii pacatului, al matricii lui. Pacatul cel dintai a urmat primei indoieli care a spart simplitatea aderarii in credinta la cuvantul lui Dumnezeu; stihiile s-au cutremurat, unitatea interioara a mintii s-a sfasiat si omul s-a agatat disperat de creanga marului cautand salvarea, iesirea din dubiu. De atunci incoace ne indoim fiindca suntem in doua credinte antagoniste care se ciocnesc, suntem proiectati de la una la alta fara sa gasim pamant solid sub picioarele noastre. Dedublarea este fundamentul, explicatia indoielii si ea insasi e cauzata de neputinta in care ne gasim de a mai accepta enigma vietii…”
Randurile ar putea continua fiindca textul este atat dens, cat si poetic. Andre Scrima le-a scris cand era foarte tanar, in jur de treizeci de ani, cred, neimpliniti. Nota editoriala arata ca le-a redactat in perioada 1951-1952. Nascut in 1925, avem asadar idee ca apartin unei perioade exeptionale din punct de vedere al tineretii intempestive. Totusi, ele lasa impresia ca ar fi putut fi scrise oricand si probabil, in anii '90, cand revenise in tara, recitindu-le, nu ar fi avut cum sa se dezica de ele.
De unde pleaca valoarea si indestructibilitatea lor? Din faptul ca fac din indoiala o stare intelectuala echivalenta credintei. Omul care se indoieste traieste ca intr-un cutremur permanent de pamant. Nu are pamant ferm sub picioare, nu are de fapt nimic de ce sa se agate. Indoiala este consecinta cea mai sezizabila a pacatului originar si poate si de aceea oamenii care se indoiesc arata ca inca apartin starii primordiale a uriasei culpe. Lor li se opun cei care nu simt nimic si traiesc mereu intr-o cazemata de beton, dar la extrema cealalta si cei care iubesc viata ca mister si atunci depasesc cutremurul printr-un salt in ordinea intelectuala. Pentru unii pamantul e in cutremur, pentru ceilalti e in exaltare. Dar in ambele cazuri e viu. Dezintegrat sau inaripat, acesta ne duce sau noi il ducem acolo unde toate sunt una.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă