La începutul anilor ’90, când românii nici nu visau la Coca-Cola, Marius Iliev a venit cu o idee de afaceri care l-a îmbogățit: dozatoarele de suc importate din SUA. În 1993 avea 10.000 de astfel de aparate, iar lumea nu se mai sătura de sucurile colorate, cu arome de kiwi, mango, papaya sau alte fructe exotice despre care cei mai mulți dintre români nici nu știau că există.
Imediat după Revoluție, abia ieșiți din comunism, românii devorau, lacomi, orice aducea a Occident. În acel moment, piața răcoritoarelor era ca și inexistentă. Marii jucători internaționali abia începeau să se uite spre România, iar produsele locale erau mai proaste decât cele mai ieftine sucuri de acum. Atunci i-a venit ideea lui Marius Iliev.
„Aveam o firmă specializată în comerțul de produse între SUA, unde se afla compania mamă, și România, TEC European Connection. La un moment dat, soseau din ce în ce mai multe cereri de export de băuturi răcoritoare. Cum costurile de transport erau extrem de ridicate în raport cu valoarea produsului, am căutat alternative“, își amintește Marius Iliev.
La început, a importat din SUA materii prime și materiale pentru producerea de băuturi răcoritoare pe care le livra fabricilor de profil din România. Doar că aceste fabrici erau ale statului, drept urmare lucrau cu tehnologii vechi și băteau palma greu, pentru că aveau prea mulți șefi cu drept de semnătură care se împiedicau unul de altul. „Așa m-am hotărât să mă adresez mediului privat, care însă nu avea, pe atunci, posibilitatea de a investi consistent în tehnologia necesară. Atunci s-a născut ideea de a aduce în România dozatoarele de suc pe care le vedeam pretutindeni în SUA și în alte țări“, a povestit pentru RL Weekend Plus Marius Iliev.
Succesul
Dozatoarele TEC au avut un succes atât de mare și de imediat, încât l-a surprins chiar și pe Marius Iliev. „De la primele unități importate, acestea au avut un mare succes, dar utilizarea lor era oarecum diferită față de cea cu care eram obișnuiți, și anume funcționau ca niște veritabile fabrici de produs băuturi răcoritoare. Calitatea sucului care se obținea cu aceste dozatoare era mult superioară celei care se găsea pe piață la acel moment. Coroborat cu prețurile accesibile, au generat o creștere exponențială a cererii. Ulterior, am investit într-o fabrică pentru producerea materiilor prime necesare producerii de răcoritoare, dar și în alte arome alimentare“, povestește Iliev.
În doar trei ani, afacerea a explodat, la fel și încasările. „Afacerea a debutat în anul 1990, primul dozator fiind expus la TIB în toamna acelui an, și a culminat cu realizările anului 1993. În total s-au vândut aproximativ 10.000 de dozatoare. Vânzările maxime au atins aproximativ 30 de milioane de dolari anual. Vânzările erau preponderent în numerar și, dată fiind inflația galopantă din acea vreme, banii erau transportați la bancă cu camioanele. Pline“, mai spune Marius Iliev.
Declinul
Apoi a venit și vremea declinului. Coca-Cola a intrat pe piața românească, iar concurența cu un astfel de gigant nu putea fi altfel decât crâncenă. Și nici românii nu mai erau atât de fascinați de sucul la dozator. Ultima modă era sucul la cutie. Și a mai fost și pierderea interesului, care a venit cu timpul. „Am cedat participația din societatea TEC SUA către fosta soție și am continuat în alte domenii. Afacerea cu dozatoarele a mers încă o bună perioadă de timp, 8-10 ani, sub conducerea fostei soții, care și ea s-a reorientat către alte domenii.
Bănuiesc că, în această perioadă de timp, prin intrarea marilor jucători la nivel internațio-nal, balanța de forțe s-a schimbat și produsele de pe piață au început să nu mai aibă deficitul de calitate care a permis intrarea noastră cu succesul cunoscut. Este o părere personală deoarece, după ce am ieșit din societate, nu m-am mai ocupat deloc de acest domeniu“, adaugă Marius Iliev.
