Bibliografia despre marele nostru poet Lucian Blaga este extrem de vastă. Cu toate acestea, unele amănunte din viaţa lui sunt puţin cunoscute, chiar dacă ele sunt extrem de interesante.
Cumnatul lui Lucian Blaga, Caius Brediceanu, fost diplomat de carieră, întors la Lugojul natal, s-a hotărât să cumpere o vie în locul celei vândute de tatăl său, celebrul, în epocă, Coriolan Brediceanu, iar în ea să ridice şi o căsuţă de vară. Era în 1924 şi „casa din vie”, cum avea să fie denumită, a fost concepută după sugestiile arhitecturale ale lui Lucian Blaga. La inaugurarea ei, Blaga a scris versurile: „3o mai, la sfinţit/Sfinţirea viei s-a săvârşit”. Apoi, pagina acesta a fost semnată de toţi participanţii la ceremonial: Lucian Blaga (Lulu), Caius Brediceanu, Tiberiu Brediceanu, Geni, Laura Vlad, Cornelia Blaga, Sempi, Cornelia Brediceanu. În „casa din vie”, poetul a finisat piesele „Daria”, drama „Meşterul Manole” şi altele. După cum susţine Pavel Bellu, scriitor bănăţean stabilit la Cluj, ea a devenit un laborator de creaţie pentru cei din familia Brediceanu.
Tiberiu a terminat aici al VI-lea caiet de „Doine şi cântece”. Apoi, Lucian Blaga nota în 7 iunie 1925: „Am isprăvit Daria, dramă în patru acte. La vie, sub castanul din mijloc”. Iar în 2 septembrie: „Admirabila mea nevastă împlineşte azi 26 şi atâţia ani. Chef straşnic, după miezul nopţii. Suntem atât de democraţi că bem cu ţiganii şi atât de artistocraţi că închinăm zeilor”. În septembrie 1926, notează: „În această grădină din vie am scris şi isprăvit drama «Meşterul Manole»”. Mai târziu, în 1928, s-au întâlnit la vie: Alma Cornea Ionescu, Aca de Barbu (mai târziu directoarea Operei din Timişoara), Adrian Maniu, Sabin Drăgoi, Tiberiu Brediceanu (peste câţiva ani, ctitorul Operei şi Teatrului Naţional din Cluj) şi E. Grădinaru. Toţi erau somităţi ale vremii. Iată câte evenimente se leagă de „casa din vie” din hotarul Lugojului, devenită un fel de „salon de întâlnire a scriitorilor şi muzicologilor vremii din generaţia lui Lucian Blaga”.
„Puţin, Condeescule, puţin”
Şi acum, un alt fragment publicat de poetul Lucian Valea şi care combătea ideea că Lucian Blaga era un taciturn care nu ştia să râdă. Erau mai mulţi scriitori la Valea Vinului, la odihnă, unde poetul George Lesnea a ţinut să dea un „spectacol” în faţa lui Lucian Blaga, aflat cocoţat pe un butuc. „Rezum, redând din memorie dialogul, purtat, chipurile, de rege (n.r. – regele Carol al II-lea) cu preşedintele Societăţii Scriitorilor, generalul Condeescu, aghiotant regal: – Ce fac scriitorii, Condeescule? – Cer Legea pensiilor, Majestate. – Dar, apropo, ce mai face Blaga? – E ataşat de presă la Viena, Majestate. – Puţin, Condeescule, puţin. Să fie promovat ambasador. La a doua întâlnire: – Ce mai fac scriitorii, Condeescule? – Se plâng că nu au permise gratuite pe CFR. – Rău, să o rezolvăm. Dar Blaga? – E ambasador la Lisabona, Majestate.
– Puţin, puţin, Condeescule: să-l facem ministru… La a noua întâlnire: – Ce-i nou la scriitorii Condeescule? – Cer casă de odihnă, Majestate. – Dar, apropo, Blaga ce mai face? – Este ministru, Majestate. – Puţin, puţin, Condeescule! Să-l facem profesor universitar la Cluj… La altă întâlnire: – Ce fac scriitorii, Condeescule? Dar Blaga? – Este profesor la Cluj, Maiestate. – Puţin, puţin, Condeescule! Să-l facem academician. Chiar eu am să-l prezint Academiei!”, scria Lucian Valea. Blaga, cocoţat pe un butuc enorm, râdea dezlănţuit, iar la întoarcere le-a mărturisit scriitorilor ce-l însoţeau: „A fost cea mai straşnică partidă de râs din viaţa mea”.
