"Tacerea are glasul ei de intelepciune; ascultati-o!" Sunt cuvintele lui Nicolae Iorga. si ma gandeam… Ce cuvant intelept! Noi, oamenii de rand, nu stim sa tacem, ci vorbim… vorbim…, rostind adesea sunete onomatopeice: be-he-he… ham-ham… muu-mu… si, in cel mai frumos caz, cirip-cirip… Cand vorbim mult, gandim, de fapt, cu gura, scotand siroaie de vorbe printre buze. E o mare calitate, ba as spune chiar o virtute, sa stii sa taci la timpul potrivit, cum spune scriitorul si moralistul francez La Bruyere (1645-1696); in opera sa "Caracterele": "E trist cand nu avem destula minte sa vorbim bine, nici destula judecata sa tacem". Iar Seneca are un aforism pe care e bine sa-l tinem minte chiar in latina: "Imago animi sermo est – Felul de a vorbi este oglinda sufletului". Negresit, daca putem gandi si cu capul, nu numai cu gura, vom lua in seama cuvintele lui Iorga, ale lui La Bruyere si ale lui Seneca. Iar daca aceste reflectii vi se par prea "filosofice" (cum adica, veti zice, sa aiba tacerea glasul ei de intelepciune?!), atunci luati in seama un stih de la slujba ortodoxa a vecerniei; cititi-l cu ochii mintii si, daca puteti, psalmodiati-l. Iata acest stih: "Pune, Doamne, paza gurii mele si usa de ingradire imprejurul buzelor mele". Da… da… nu zambiti, rostiti in minte acest stih cand incepeti sa flecariti fara oprelisti… si atunci veti intelege, poate, cugetarea lui Iorga, cum ca tacerea are glasul ei de intelepciune!
