Secolele 13-14 imbogatesc peisajul arhitectural si sculptural vestic cu reprezentari, asa cum am vazut, ale coruptiei biologice, ale degradarii. O serie de astfel de figuri, parte a unui program iconografic tezist, o constituie ansamblurile Domnul Lumii – Fecioarele Nebune, in opozitie cu grupul Hristos- Fecioarele Intelepte. De gasit pe portaluri de catedrale (Strasbourg, Basel, Freiburg-im-Briesgau) sau in biserici (Nurnberg). Domnul Lumii, arata Pavel Chihaia, e un personaj care bantuie mentalul medieval, structurat de polaritatea (dusa la conflict) trup-suflet, marota a clerului ce isi vedea institutia amenintata de noile aplecari ale cavalerilor – odinioara cruciati – catre placeri lumesti cum ar fi dansul, vanatoarea, dar mai ales amorul curtenesc, care arata deodata si alta fateta a feminitatii.
Emblema a senzualitatii oarbe, Domnul Lumii e scos din piatra prin opozitie cu Mirele Ceresc, dar si prin similitudine cu perechea – mireasa telurica, infatisata nu doar ca o oarecare Fecioara Nebuna, ci si ca Voluptas, sau Luxura insasi, personificare a placerii oarbe, pervertite, placere ce inrobeste, subjuga, si nu elibereaza viata.Fata si Spatele, vizibilul si invizibilul, aparenta si esenta sunt adanc separate la un moment dat, in Evul Mediu, omul nu ajunge sa-si integreze fatete diferite ale personalitatii, ci adanceste prapastia intre forte avand, in fond, aceeasi radacina si tanjind dupa acelasi destin, al imblanzirii, al umanizarii, al iluminarii. Purtand in maini un mar / un buchet de flori, dar si o pereche de manusi, Domnul Lumii asediaza prin zambet irezistibil si incredere in sine neumbrita de vreo incertitudine.
Dar spatele ii e devorat de serpi si broaste – vermina cu o simbolistica inchegata in bestiarul medieval. La fel, Voluptas e toata o promisiune, dar spatele ii e acoperit de o blana de tap – alt simbol. Fireste, in secolul 21 relatia carne-duh are alte valente si mai e o tema doar pentru unii dintre noi. Dar senzualitatea neinduhovnicita, fie ea frusta ori rafinata, ramane, azi si mereu, o capcana, independent de disponibilitatea noastra de a admite asta.
