30.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSportAtletism"HOLODOMOR" - crima, groaza, deznadejde

“HOLODOMOR” – crima, groaza, deznadejde

O nota aparuta in presa centrala readuce in actualitate unul dintre cele mai teribile episoade din istoria genocidului indreptat de Stalin si Partidul Comunist impotriva cetatenilor sovietici: infometarea catorva zeci de milioane de oameni si uciderea a cel putin zece milioane dintre acestia in anii 1932-1933. Sub titlul  „Ambasadorul Ucrainei la Bucuresti, Yuriy Malko: Rusia, „nepregatita“ sa recunoasca Holodomorul“, citim, in cotidianul „Romania libera“ (marti, 19 decembrie 2006), urmatoarele: «Ambasadorul Ucrainei la Bucuresti, Yuriy Malko, este sceptic in legatura cu recunoasterea de catre Rusia a foametei din Ucraina din anii 1932-1933 (“Holodomor”) – un genocid cu 10 milioane de victime. “Conducerea politica a Rusiei nu este pregatita pentru acest lucru”, a declarat diplomatul ucrainean intr-o conferinta de presa, la mai putin de o luna dupa ce Parlamentul de la Kiev a recunoscut aceasta pagina neagra din istoria tarii, dar si a comunismului mondial. Potrivit lui Yuriy Malko, Rusia ezita sa recunoasca aceasta crima impotriva umanitatii din cauza “temerii ca partea ucraineana ar putea emite pretentii materiale pentru despagubirea urmasilor victimelor”. Excluzand categoric asemenea intentii, diplomatul ucrainean a subliniat ca un gest de recunoastere din partea Rusiei s-ar impune ca “un act politic si moral”. Zece milioane de ucraineni, intre care foarte multi copii, au murit rapusi de foame la ordinul lui Stalin, care dorea “lichidarea” taranimii instarite si crearea de colhozuri. Recoltele din 1932 si 1933, desi indestulatoare, le-au fost confiscate taranilor, care au fost astfel condamnati la moarte impreuna cu familiile lor. Asa cum arata cifrele, mureau in medie 17 persoane pe minut, 1000 la fiecare ora… Denumit “Holodomor” (de la “holod” – foamete in ucraineana), genocidul a fost recunoscut pe plan mondial de catre zece state – SUA, Canada, Estonia, Argentina, Australia, Italia, Ungaria, Lituania, Georgia, Polonia. Un numar de 63 de tari au sustinut la ONU introducerea termenului de “Holodomor” in dictionarul politic international.»
Nu este de mirare ca Rusia nu a recunoscut genocidul din anii 1932-1933. Este suficient sa ne amintim de istoria recunoasterii altei crime in masa comise cu aprobarea lui Stalin, uciderea elitei poloneze la Katyn, tagaduita cu incapatanare decenii la rand, in pofida evidentei, in ciuda unor dovezi zdrobitoare si asumata de abia sub regimul lui Gorbaciov. În ce priveste infometarea taranimii in scopul distrugerii proprietatii individuale asupra pamantului, trebuie sa remarcam urmatoarele: 1) genocidul nu s-a limitat la Ucraina desi este adevarat ca patura rurala a acestei tari a fost cel mai crunt lovita; 2) numarul de zece milioane de victime este un element de referinta in general acceptat insa adevarul nu va fi cunoscut niciodata intrucat clica lui Stalin nu a tinut statistici. Este foarte probabil ca numarul celor ucisi prin infometare – dar si prin deportarea unor supravietuitori in Siberia si in alte zone – este mai mare; 3) atrocitatile au inceput in 1929 („God velikovo pereloma“ – „Anul marii cotituri“ – cum a spus Stalin).

Sange, moarte, disperare

Sa vedem, insa, cum au perceput contemporanii evenimentelor care, au insotit „dekulakizarea“ (de la Kulak – taran instarit, chiabur) atrocitatile din Uniunea Sovietica a acelor ani, «… La zece case de-aici traia familia Varvan: tatal, mama si acel copil unic pe care l-ati vazut adineauri, micul Vasia. Varvanii erau oameni cumsecade, care munceau din rasputeri si erau fericiti. Nu erau Kulaci; n-aveau decat doi cai, o vaca, un porc si cateva gaini, ca toata lumea de pe la noi … Atata doar ca Varvan nu voia sa se inscrie in colhoz. Degeaba il tot impingeau intr-acolo, facea intr-una urechea toaca. Atunci ei i-au luat toate gainile pe care le mai avea si l-au amenintat. Degeaba: „E pamantul meu, repeta barbatul, animalele mele, casa mea, nu le dau guvernului! Venira atunci oameni de la oras, oameni dintr-aia care au drept sarcina sa-i goneasca pe taranii cinstiti din casele lor. Facura inventarul bunurilor lui Varvan si-i luara totul, pana la ultima oala, pana la ultimul stergar; uneltele si vitele fura duse la colhoz. Cat despre Varvan il declarara kulak si agent al chiaburilor. În aceeasi seara venira sa-l aresteze. Nu vru sa-i urmeze iar femeia si copilul urlau de frica. Atunci il batura ingrozitor si-l tarara prin noroi, plin de sange, de-a lungul ulitei mari, pana la Sovietul satesc. Nevasta isi urma sotul plangand, urland, vaitandu-se si implorandu-l pe Dumnezeu sa-i ajute. Merseram si noi dar ce puteam face contra soldatilor inarmati? Si stiam toti ca nu era kulak! Femeia nenorocita continua sa se vaite: Cine o sa-l ingrijeasca pe Piotr? De ce te iau cainii, necredinciosii astia? Unul dintre securisti o imbranci atat de brutal c-o pravali in noroi, apoi ii impinsera sotul in caruta care astepta …. Unde-o fi acum bietul Varvar, doar Dumnezeu stie! (…) A doua zi, o vecina se duse s-o vada pe sarmana femeie dar n-o gasi. O striga, nu-i raspunse. Atunci ii veni gandul sa intre in grajdul gol si vazu o scena care o facu sa urle de groaza. Multi auzira strigatele si venira. M-am dus si eu. O gasiram pe biata nevasta a lui Varvan spanzurata de-o grinda, moarta.» (cf. Viktor Andreievici Kravcenko – „J’ai choisi le liberté“, ed. Self, Paris, versiunea franceza de Jean Kerdéland, dupa originalul aparut in 1947 in SUA. Traducerea fragmentului in romana a fost facuta de Al. Mihalcea).
Viktor Kravcenko, inalt functionar sovietic, aderent din idealism juvenil la comunism, este unul dintre cei mai faimosi „defectori“: cu riscuri imense, a ales sa traiasca in Statele Unite unde fusese trimis, in august 1943, ca membru al Comisiei Sovietice de Achizitii. La sfarsitul lunii martie 1944 s-a decis sa „ramana“. Masiva lui carte, de peste 600 pagini, este o marturie directa despre crimele staliniste. Volumul, aparut la New-York in 1946, este dedicat „poporului rus din care am iesit (…), memoriei milioanelor de fiinte care au murit in lupta impotriva absolutismului sovietic, milioanelor de nevinovati care putrezesc in numeroasele puscarii si lagare de munca fortata ale Kremlinului, memoriei milioanelor de compatrioti care si-au dat viata pentru apararea patriei, visand la un viitor mai bun pentru poporul nostru (…), tuturor oamenilor de buna credinta, preocupati de progres si de justitie sociala care, in intreaga lume, actioneaza pentru nasterea Rusiei democratice libere fara de care nu va putea fi pace durabila pe pamant“ Profetic!).

Vorbeste Soljenitin

… Dar ce spune Soljenitin, marele Soljenitin despre „colectivizare“? «Marea Ciuma care i-a exterminat pe tarani a inceput dupa cat se pare in 1929: alcatuire de liste negre, confiscari, expulzari. Dar de-abia la inceputul lui 1930 (odata terminate repetitiile si punerea la punct) fu anuntat public ceea ce era in curs de realizare, in rezolutia Comitetului Central al Partidului Comunist (bolsevic) al Uniunii Sovietice la data de 5 ianuarie („partidul este pe deplin indreptatit sa treaca in practica sau de la o politica de limitare a tendintelor exploatatoare a chiaburilor  la o politica de lichidare a chiaburilor ca clasa…“) (…). Omul care si-a petrecut tineretea spargand banci nu se putea apleca asupra taranimii ca un frate sau ca un tata de familie. Tot ce a stiut sa faca a fost sa dea banditilor semnalul si la acel semnal au fost imbarcati pentru taiga si tundra milioane de lucratori harnici, de semanatori de grau cu mainile batucite exact aceea care instalasera puterea sovietica cu singurul scop de a intra in sfarsit in posesia pamantului si care de cand il aveau, se ocupau tot mai mult de el („pamantul apartinea celor care il lucreaza“). Doar o limba de idiot intr-un cap de lemn poate vorbi de rechini atunci cand, state din Kuban, Oropinskaia, de pilda, au fost complet golite de populatie, de la batrani pana la sugari, (inlocuita cu soldati demoralizati) (…). O casa de caramida, pur si simplu, intr-un sir de case de lemn, o casa cu etaj  intr-un sir de case fara, si gata: chiabur! Ia-ti calabalacul, scarnavie, iti dau o ora! Fara case de caramida in satele rusesti, fara case cu etaj! Înapoi la epoca pesterilor! Încalziti-va ca pe vremuri, in fumaraie! Asta e marele nostru proiect de transformare radicala, cum n-a mai vazut Istoria!
Este important, e lucrul cel mai important! Nu era vorba catusi de putin de „deschiaburire“, era vorba de fortat taranii sa intre in colhozuri. Sa-i terorizezi de moarte, era singurul mijloc de a le lua pamantul pe care li-l daduse Revolutia si sa-i legi ca iobagi de acelasi pamant. A fost un doilea razboi civil, de data asta impotriva taranilor, Marea Frangere, doar ca nu se spune ce a fost frant, sira spinarii poporului rus.» („L’Archipel du Goulag“, vol. 3, ed. Seuil, Paris, 1976, traducerea fragmentelor in romana de Al. M.).

„Kulakul“ –  imagine falsa

O cercetare istorica complexa asupra fenomenului „dekulakizarii“ a fost intreprinsa de importantul istoric britanic Robert Conquest in lucrarea „Recolta durerii. Colectivizarea sovietica si teroarea prin foamete“ (in versiunea romaneasca in 2003, la ed. Humanitas). Înca din „Introducere“ profesorul Conquest face o afirmatie de o insemnatate deosebita: „… Unul dintre cele mai importante obstacole in calea intelegerii (a genocidului in chestiune de catre occidentali – n.n.) a fost abilitatea lui Stalin si a autoritatilor sovietice de a ascunde sau amesteca faptele. Mai mult, aceste autoritati au fost incurajate sa procedeze astfel de catre multi occidentali care, dintr-un motiv sau altul, voiau sa creada ce li se spune sau preferau ei insisi sa-i insele pe altii. Chiar si atunci cand faptele, sau o parte a lor, au intrat in constiinta Occidentului, s-au ivit formule sovietice care au avut menirea de a justifica sau cel putin de a scuza acele fapte. S-a creat in special o imagine a „culacului“ (chiaburului – n.n.) exploatator – bogat, puternic si nepopular, eliminat (fie si in mod inuman) ca un inamic al partidului, al progresului si al maselor de tarani. De fapt, un astfel de personaj, daca a existat vreodata, a disparut pana in 1918 iar termenul a fost aplicat oricarui fermier care avea doua sau trei vaci sau chiar unor fermieri mai saraci. Iar pana la instaurarea terorii prin foamete, nici macar cei din urma nu mai puteau fi gasiti prin sate.“ (op.cit. – pag. 11, subl. ns.)“
Asadar avem de-a face cu o minciuna propagandistica (model, de altfel, pentru propaganda comunistilor romani din perioada colectivizarii), cu un cliseu ideologic in numele caruia au fost exterminati un mare numar de oameni. „Deschiaburirea“ nu a avut loc numai in Ucraina. Aceeasi politica a lui Stalin si a acolitilor sai a fost aplicata si in Asia centrala sovietica, cu diferente impuse de specificul economiei agrare din teritoriul pe care sunt situate republicile Uzbekistan, Turkmenistan, Tadjkistan, Kirgizstan, Kazahstan. Singura citarea cifrelor avansate de R. Conquest este suficienta pentru a ne face o idee despre „tragedia kazaha“: din 3.963.000 kazahi in 1926, dupa 13 ani ramasesera 3.100.900, „Luand in considerare sporul natural al populatiei, rezulta o micsorare a numarului de locuitori, din pricina foamei si repercusiunii exercitate de stat, cu circa un milion si jumatate de oameni dintr-o populatie totala (in 1930) de peste 4 milioane de locuitori; probabil ca numarul celor care au murit (exceptand pe cei ce nu au ajuns sa se nasca si pe cei care au fugit in China) a depasit un milion. De fapt, din cifre recent puse la dispozitie, rezulta ca pierderea a fost si mai mare. Numarul de gospodarii kazahe a scazut de la 1.233.000 in 1929 la 565.000 in 1936. Aceste cifre cutremuratoare se potrivesc, daca nu cumva au fost cauzate de o scadere catastrofala a numarului de animale. Numarul de vite, 7.442.000 in 1929, coborase drastic la 1.600.000 in 1933; numarul de oi a scazut in aceeasi perioada de la 21.973.000 la 1.727.000.“ (idem., pag.204). Conquest denumeste fenomenul drept un imens dezastru uman si economic,  „imposibil de regasit in analele vreunei  alte puteri coloniale.“ Asadar teroarea si moartea au fost prezente si in spatiul extraeuropean al Uniunii Sovietice. Dar ceea ce s-a petrecut in Ucraina intrece orice inchipuire.

Ucrainofobia lui Stalin

Adversitatea dictatorului fata de Ucraina si ucraineni a fost determinata, in primul rand, de inversunata rezistenta a unei populatii inzestrate cu o puternica constiinta nationala la presiunile hegemonice ale Moscovei. Deloc paradoxal, Kremlinul a atacat mai intai „coloana vertebrala“ a natiunii ucrainene, intelectualitatea. „Stalin a inteles clar ca esenta nationalitatii ucrainene consta in intelectualitatea care o potenta, dar si in masele de tarani care au sustinut-o de-a lungul secolelor „Decapitarea“ natiunii prin inlaturarea purtatorilor ei de cuvant era intr-adevar esentiala – si s-a dovedit ulterior in mod evident a fi fost motivul masacrului de la Katyn si al deportarilor selective din statele baltice din 1940. Se pare insa ca Stalin si-a dat seama ca doar teroarea de masa in intreg trupul unei natiuni – adica al taranimii – putea aduce intreaga tara intr-o stare de supunere“ (R. Conquest, op. cit., pag. 233).
„Tabloul clinic“ al instaurarii terorii in Ucraina este complex si, la o prima vedere pare expresia nebuniei totale. Logic, nimic nu justifica masurile  luate de Kremlin contra ucrainenilor. „Kulaci“ nu mai existau demult. Colectivizarea fusese realizata mai amplu decat in Republica Federativa Rusia (70% dintre tarani erau in colhozuri fata de 59,3% in Rusia). În 1932 aceasta era situatia. Atunci ce i-a determinat pe Stalin si ciracii sai sa masacreze, pur si simplu, populatia Ucrainei? Raspunsul nu poate fi decat unul singur: obtinerea supunerii neconditionate a Ucrainei si ucrainenilor fata de Kremlin.
Supunere obtinuta prin teroare si infometare. Decretele lui Stalin (care au lasat deoparte ideea „proprietatii de grup“ proclamand averea colhozurilor drept sacra si inviolabila ca proprietate de stat au trimis la moarte, prin infometare sau glont, milioane de ucraineni. Numai la Harkov, de pilda, tribunalul a pronuntat, intr-o singura luna, 1500 de condamnari la moarte. În relatie directa cu infometarea trebuie puse cazurile de canibalism sau de consumare a animalelor moarte: „În satul Mala Lepetika, de langa Zaporoje, mai multi tarani au fost executati prin impuscare pentru a fi consumat carnea unui cal mort, suspect de a fi fost bolnav de rapciuga. Temandu-se de izbucnirea unei epidemii, GPU a ordonat lichidarea consumatorilor. Nu a fost un caz singular“ (idem, pag. 241). Pe fondul acestor grozavii, falsitatea, indecenta, minciuna cuprinse intr-o lozinca draga comunistilor „Omul – cel mai pretios capital“ apare ca o perfecta expresie a cinismului.

Exemplul Marelui Frate

În Romania, procesul colectivizarii agriculturii (a se intelege distrugerea elementului rural traditional) s-a facut prin metode inspirate de „experienta“ sovietica, fireste – la scara unui stat de relativ mici dimensiuni. Lovitura principala a fost data impotriva elitelor satului, asa-numitii chiaburi, si nu este catusi de putin intamplator faptul ca, in presa anilor 60, cantaretii „noului stat socialist“ au folosit, uneori, termenul „culac“. Reprimarea celor care au refuzat „colectiva“ a lovit uneori localitati intregi, asa cum s-a intamplat la Suraia si Rastoaca, sate moldovene impotriva locuitorilor carora au fost trimise batalioane din trupele de securitate inarmate cu mitraliere grele, ca la razboi. În alte parti, ca la Calafindesti si Fratautii Noi (fostul judet Radauti), militia a impuscat oameni pentru a semana teroarea ca instrument de grabire a procesului colectivizarii. De la presiunea exercitata prin aplicarea cotelor obligatorii imposibil de achitat pana la arestarea a zeci de mii de tarani si internarea in lagare de munca fortata de pe Canal, de la Salcia si din alte parti ale gulagului romanesc, tot de inspiratie stalinista, satul a fost supus unui regim de teroare care a dus la distrugerea lumii rurale, la intreruperea brutala a evolutiei sale firesti. „Modelul“ sovietic se configureaza din strategia partidului comunist: „Anul 1946 a adus o seceta teribila iar la 16 februarie 1946 se producea prima legiferare a sistemului de cote obligatorii. Cooperatiile locale si chiar armata deveneau colectori imputerniciti (…) Restrangerea libertatii de a dispune de propriile produse a continuat gradual (…). În paralel cu reducerea dreptului de a mai dispune de produsele propriului pamant si cu restrictiile graduale asupra vanzarii acestuia, care au anihilat piata de pamant inca incepand cu anul 1947, regimul comunist a trecut la lichidarea formala a proprietatii. La 2 martie 1949, au fost confiscate toate exploatarile agricole si fermele model (…). În multe cazuri, proprietarii au fost ridicati noaptea si deportati …“ (cf. Alina Mungiu-Pippidi – Gérard Althabe, „Secera si buldozerul. Scornicesti si Nucsoara. Mecanisme de aservire a taranului roman“, ed. Polirom, 2002, pag. 50-51). Urmarile distrugerii proprietatii individuale rurale si ale infiintarii versiunii romanesti a colhozurilor de inspiratie stalinista se fac simtite pana astazi.

Cele mai citite

Israelul și-ar fi amânat operațiunea de la Rafah (Gaza) pentru a se concentra asupra Iranului

Israelul și-ar fi "amânat" operațiunea militară din orașul Rafah, aflat în Fâșia Gaza, întrucât acum Israelul dorește să se concentreze asupra ripostei pe care...

Tu cum îți crești șansele de câștig la păcănele? TOP 5 sfaturi pentru a NU te baza doar pe noroc!

Lumina orbitoare a reflectoarelor, sunetul amețitor al clopoțeilor și senzația inimii care pulsează odată cu rotirea tamburului. Păcănelele online reușesc să ne captiveze cu...

Primirea României în Schengen este prezentată de Comisia Europeană drept “recomandare” pentru anul 2025

Comisia Europeană recomandă Consiliului UE, cu privire la situația Spațiului Schengen, "să ia o decizie finală și să stabilească o dată adecvată pentru ridicarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă