Dacă ți s-a întâmplat vreodată să fii părăsit de partener fără nicio explicație, fără niciun mesaj de adio, fără să fi lăsat măcar o urmă pe undeva, se numește că ai fost victima unui fantomaj. Termenul original e „ghosting” (dar n-am găsit o traducere mai bună), și definește un soi de patologie socială care face tot mai multe victime.
Conceptul de ghosting e atât de nou încât nici Wikipedia încă nu l-a indexat în vreo definiție. Dar presa serioasă a început să-l analizeze tot mai mult, vâzând în el un produs aparent paradoxal al noilor timpuri dominate, culmea, tocmai de comunicare și vizibilitate globală.
Charlize Theron, patroana spirituală a ghostingului
Zilele trecute, prestigiosul cotidian american New York Times, a publicat un articol, nu foarte elaborat, dedicat acestui fenomen. Părea genul de text menit mai degrabă să umple un spațiu de week-end, la rubrica „Fashion&Style”. Dar impactul și reacțiile pe care l-au stârnit au fost atât de mari încât ziarul s-a văzut nevoit să-l continue dedicându-i, peste doar trei zile, un spațiu și mai mare.
Ideea n-a picat din senin. Până nu cu mult timp în urmă, celebrii actori Charlize Theron și Sean Penn formau un cuplu, după toate aparențele, fericit. Erau văzuți mereu împreună, îmbrățișându-se în public, ținându-se de mână la toate evenimentele mondene la care participau. Până într-o zi, când Charlize a dispărut brusc din viața lui Sean, refuzând să-i mai răspundă la telefon, la sms-uri sau la orice alt tip apel. Sean Penn a devenit, astfel, conchide autorul textului din New York Times, o victimă a ghostingului (o cititoare poznașă a numit-o pe Charlize Theron, într-o postare pe tweeter citată de ziar, „patroana spirituală a ghostingului”)
Plecând de la acest caz celebru, autoarea continuă textul încercând să definească ghostingul și să construaiscă și un portret, atât al victimelor cât și al celor care-l practică.
Victimele
Justing Bylo, o tânără de 26 de ani, a pățit-o de atâtea ori, după cum mărturisește ea, încât acum se așteaptă să i se întâmple de fiecare dată când intră într-o relație cu un bărbat. Unul dintre ei, cu care era împreună de opt luni, a părăsit-o cu câteva zile înainte de o nuntă la care urmau să participe împreună. Nu i-a mai răspuns nici la telefon, nici la e-mail-uri. Nici acum nu înțelege de ce i s-a întâmplat.
Povestea unei alte tinere, editor foto la revista Fusion, e și mai stranie. „Eram nedespărțiți, dormeam în același pat de șase luni”. Până într-o zi, când nu l-a mai văzut la față decât peste vreo trei ani. Se mutase în aceiași clădire de locuințe din Brooklyn cu noua lui prietenă. Partea dureroasă pentru victimă a fost că deși dădeau nas în nas adesea pe holurile clădirii, fostul iubit o ignora ca și cum n-ar fi cunoscut-o niciodată.
„Mă duc acasă să trag un pui de somn. Te sun mai târziu”, îi spune la un moment dat partenerul de viață unei alte „victime”, cu câteva ore înainte de a ieși la o cină programată în cursul zilei. „Aștept încă să mă sune. Au trecut doi ani de-atunci”.
Ghosterii și justificările lor
Câteva sondaje informale, citate de autor, estimează și proporția celor care au fost cel puțin o dată în viață autorii unui ghosting, adică au lăsat baltă, fără nicio explicație, pe cineva drag.
Astfel, un sondaj realizat de Huffington Post pe un eșantion de 1000 de subiecți, găsește 11% dintre ei ca fiind la un moment dat ghosteri. O altă cercetare, realizată de revista Elle, arată și diferențe de gen: 16,7% dintre bărbați și 24,2% dintre femei au părăsit măcar o dată în viață pe cineva, dispărând ca o fantomă.
Motivele cele mai des invocate de „călăi” sunt frica, sentimentul de insecuritate și imaturitatea. Jellen Mollen, o actriță de 36 de ani, povestește cum a părăsit un bărbat, după trei luni de relație, mințindu-l că i-a murit bunica și dispărând fără urmă. Câteva luni mai târziu, povestește ea, chiar i-a murit bunica și s-a trezit cu fostul partener bătându-i la ușă. „Nu i-am răspuns, dându-i de înțeles că nu sunt acasă. N-am găsit nicio altă cale de a întrerupe relația. Dacă dispari complet, fără nicio explicație, nu trebuie să te mai confrunți cu situația de a fi cunoscut pe cineva care mai târziu să te dezamăgească”, explică ea.
Într-un alt caz, ghosterul își explică altfel ruperea bruscă a relației de un an cu partenerul, în urma unei dispute casnice: „Știam că există lucruri legate de mine pe care nu sunt în stare să le schimb și care-i provocau furie. Mă simțeam lipsit de putere și rușinat că nu pot fi persoana pe care mi-o doream să fiu pentru partenerul meu, și de aceea am dezertat.”
Rețelele sociale și aplicațiile de dating
Una dintre explicațiile ghostingului, de fapt a amplificării acestui fenomen, ar fi tocmai explozia rețelelor sociale și a aplicațiilor de dating, gen Tinder, care dau multora sentimentul că, la o adică, te așteaptă oricând, „după colț”, un partener mai bun.
În ce privește efectul rețelelor sociale, explică Arina Sale, gazda podcastulu „Death, Sex&Money”, citată de New York Times, acestea permit multora să evite controversele și discuțiile sensibile față în față. „A devenit mai ușor să le întrerupi, să lași timpul să treacă și apoi să uiți să mai revii asupra lor cu persoana cu care ai intrat la un moment dat în contact”. Cu alte cuvinte, rețelele sociale permit o comunicare mult mai facilă, dar oferă și căi mai rapide de a ieși din una care-ți produce disconfort.
„Mi-am găsit o scuză să nu mă mai duc la întâlnirea cu el și am încetat de-ai mai răspunde. Nu știam cum să fac față acestei probleme și aceasta a fost cea mai ușoară cale de a-l lăsa baltă”, explică o tânără care a cunoscut un bărbat pe net și aflând apoi, prin Google, că nu împărtășeste de fapt multe valori politice și religioase cu posibilul partener, a descoperit că-i este mult mai ușor, grație comunicării online, să se facă nevăzută.
Articolul din New York Times a provocat o avalanșă de reacții, dintre cele mai diverse. Le puteți citi în articolul publicat ulterior, acum două zile.
