Experienta si constiinta

Intr-o discutie mai veche cu un prieten am incercat sa evidentiem acele idei care pot sa explice felul in care trecerea de la o generatie la alta nu este deloc usoara si mai ales faptul ca generatiile comunica tot mai greu una cu cealalta.
Mergeam pe strada si vedeam un grup de tineri care faceau galagie, tipau, ai fi zis ca toata lumea e a lor, de fapt ei nu au  decat un manunchi de obsesii legat de bani, sex, motoare. Ii vedeam si ma gandeam: intr-adevar, copiii astia nu au trait nimic, nu l-au prins pe Dej, nici pe Ceausescu, nu au apucat nici inceputul legendar al anilor 90,  traiesc intr-o lume din care au disparut marile incercari si marile emotii…
Cand eram si noi tineri, cei mai in varsta ne spuneau cam acelasi lucru. Voi n-ati prins razboiul, nici stalinismul…  Perfect adevarat. Generatia ‘80 careia ii apartin nu stie nimic din ororile anilor ‘50, habar n-are ce inseamna sa te duci pe front, a mostenit in tara comunismul ceausist care pana la un punct parea suportabil. Aveam acces la carti care aflate in mana parintilor nostri aduceau ani de puscarie. Pe vremea noastra numele lui Mircea Eliade putea fi pronuntat fara nici o teama si chiar si pomenirea legionarilor nu era chiar o mare nenorocire. Cu toate acestea, noi am prins sumbrii ani 80, am trait bucuria de-a asculta intr-un fel de clandestinitate "Europa Libera" si "Vocea Americii", am cunoscut fata putreda a comunismului, faza bancurilor pe care le spuneai in urechea securistului care radea si el, a cozilor interminabile la mancare si a locurilor vandute la coada contra unei sume care de multe ori depasea cu mult valoarea produsului pe care voiai sa-l cumperi, asta am cunoscut si asta ne-a format…
Daca spui tinerilor toate acestea, ei iti arunca aceeasi privire cool, dezarmanta si paralizanta. Este privirea unui om care nu a trait nimic, in sensul in care a avea experienta de viata, experienta care ajunge sa se transforme in constiinta presupune a fi parte dintr-o emotie sau o oroare colectiva. Poate acesta este si sensul real al cuvantului solidaritate si nicidecum ce vedem la mitinguri sindicale.
Cicerone Ionitoiu din ale carui memorii publicam cateva fragmente a trait in timpul demonstratiei din noiembrie 1945 a vazut inscenarile din februarie acelasi an, a vazut lucruri despre care noi citim. Paginile cuiva care a trait au o cu totul alta pondere decat pagini facute din alte si alte carti.
Noi l-am apucat pe Ceausescu, am apucat revolutia. Tineri fiind, am vazut ce inseamna minciuna, demolarile, lasitatea. Parintii nostri au vazut mizerii mult mai mari. Dar copiii nostri ce vad? Escroci care le ajung model de viata. S-au trezit in UE ca intr-un univers virtual, fara pic de consistenta.