Cand in urma cu sase ani calatoream in Canada, invitat de romanii stransi in jurul Campului Romanesc de la Hamilton, nu stiam ca voi lua cunostinta cu ceea ce acum as putea numi inima exilului nostru care nu a incetat sa bata.
Chiar daca publicatia Cuvantul romanesc cu o aparitie indelungata, din motive financiare nu mai este acum editata, exilul nostru continua sa-si apere demnitatea. In ce sens spun aceasta? In sensul in care tot in Hamilton am invatat ca una este diaspora si altul exilul. A fi plecat din tara din motive pur politice fiindca tara ta cazuse in spatele Cortinei de fier e cu totul altceva decat a pleca din motive economice. Intre oamenii care din 1948 incepand si-au riscat viata parasind o Romanie din ce in ce mai haina si cei care pentru a le fi lor bine au scuipat in urma si au ales calea strainatatii distanta este enorma.
Nu se pot compara cele doua categorii, desi cumva pare ca e vorba tot de emigratie. Exilul insa presupune sa ai constiinta, principii, repere, cu alte cuvinte sa nu uiti de unde ai plecat si ce trebuie sa faci in lumea libera tocmai ca sa nu-ti bati joc de libertate. Diaspora e haotica si decerebrata. La Campul Romanesc veneau doar aceia care nu au contenit sa-si iubeasca tara si sa creada in valorile romanismului. Nu veneau cei care nu dadeau doi bani pe asemenea convingeri si-i considerau pe aparatorii Campului pur si simplu niste ramoliti. Aici l-am cunoscut pe neobositul George Balasu, pe parintele Calciu, pe multi altii devotati ideii nationale, si nu in ultimul rand pe Aurel Sergiu Marinescu, din pacate trecut acum un an din aceasta lume. Lui ii datoram cea mai completa cronica a exilului nostru, cu bunele si cu relele sale, o imagine exhaustiva a tot ce s-a intamplat in strainatate cu romanii nostri anticomunisti, care nu uitau ce se intampla in tara.
La editura Vremea el a publicat de-a lungul timpului nu mai putin de opt volume din ceea ce a considerat sa intituleze o contributie la istoria exilului romanesc. Iata ca de curand a aparut si cel de-al noualea volum, intocmit la fel de serios si cu aceeasi abundenta de informatii. Ceea ce ne impresioneaza de la bun inceput este seriozitatea cu care autorul se ocupa de biblioteca romaneasca din Freiburg. Aici de-a lungul anilor s-au adunat volume si publicatii care in tara erau interzise. stim ca in 1948 autoritatile comuniste au alcatuit o lista de sute de titluri care astfel erau puse la index. Freiburg-ul romanesc a actionat impotriva acestei masuri samavolnice si in masura posibilitatilor a strans in rafturile sale toate tipariturile la care romanul in tara sa nu mai avea acces.
Scrie Aurel Sergiu Marinescu: "Grupul de intelectuali romani din Freiburg a infiintat cu data de 1 mai l949 o bliblioteca purtand numele de Biblioteca Romana din Freiburg, recunoscuta ca persoana juridica la data de 21 iulie 1950. Scopurile sunt urmatoarele: strangerea tuturor lucrarilor privitoare la istoria si cultura poporului roman, atat a celor originale publicate in tara sau in strainatate, in limba romana, cat si a traducerilor lor in limbi straine, precum si a lucrarilor autorilor straini despre Romania. Colectionarea tuturor revistelor si ziarelor romanesti aparand in strainatate. Crearea unei arhive cuprinzand material documentar, etc " Ne oprim aici cu enumerarea.
Nu au lipsit conflictele si frictiunile. A avea o imagine idilica despre exilul romanesc este cea mai mare greseala. Desi anticomunismul ar fi putut fi un liant suficient de puternic pentru a-i tine pe oameni laolalta, cu toate acestea ei au continuat dezbinarile din tara. C. Visoianu este astfel permanent criticat. Problemele plecau de la fonduri. Achizitionarea unui sediu corespunzator a creat numeroase probleme. Abia in 1970, cum spune autorul, visul a fost implinit. Biblioteca Romana a devenit Casa Culturala Romana, cu sediu propriu, care a costat 300.000 de marci. Donatii au facut atat statul german cat si conducerea landului Baden Wurtemberg. In 1986 casa detinea un fond de 70.000 de carti, 2.000 de ziare si reviste, o bogata arhiva, inregistrari fotografice, obiecte de arta, piese de mobilier etc.
Un capitol special al cartii il reprezinta activitatile romanesti anticomuniste din Spania. Se stie ca Peninsula Iberica a fost o zona unde o parte din exilul nostru si-a gasit adapost. Spania, ca tara de dreapta, condusa de un general care se impusese tocmai prin victoria neta in fata stangii anticlericale, nu putea sa nu ofere gazduire unor importanti reprezentanti ai dreptei noastre, care bunaoara in Franta nu ar fi avut ce cauta. Exilul romanesc din Spania, in mijlocul caruia s-au distins de exemplu Aurel Rauta, formeaza o istorie in sine despre care nici acum nu s-a spus destul. Romani au fost peste tot. In SUA, in Canada, in Germania, in Anglia, prin influenta decisiva a lui Ion Ratiu. Am avut un Comitet National Roman, condus initial de generalul Radescu si apoi de Constantin Visoianu.
Este o munca uriasa sa poti sa faci ordine intr-un material atat de stufos, munca pe care Aurel Sergiu Marinescu si-a asumat-o nobil. Unii il critica in mod tembel, dar vorba lor nu are importanta. Acum, e clar, avem exil din ce in ce mai putin. Romani sunt si acum in lume, dar nu mai traiesc la inaltimea predecesorilor lor. Lumea nu mai e impartita in sfere de influenta, cortinele despartitoare s-au prabusit. Munca lui A.S. Marinescu este si ea istorie. Peste ani insusi Campul Romanesc va intra pe mana unui afacerist care ii va schimba destinatia. Nu stiu cum ne putem impotrivi.
