In 1985, in plina disidenta a lui Dorin Tudoran, un ziarist strain intreba la ambasada Romaniei din Germania despre actiunile anticomuniste ale scriitorului roman.
I s-a raspuns ca nu se cunoaste nici un scriitor cu acest nume.
Regimul comunist se pricepea de minune sa desfiinteze o viata (fie si prin cuvinte) atunci cand viata aceea ii statea in cale.
Pe 30 iunie, Dorin Tudoran a implinit 60 de ani. In ceas aniversar, alaturi de urarile noastre de fericire, se cuvine sa ne intrebam de ce, in cincisprezece ani de democratie, existenta aceluiasi Dorin Tudoran si modelul de demnitate pe care il reprezinta nu au fost niciodata in prim-plan, asa cum ar fi meritat, aici acasa, la el si la noi, si nu in SUA, unde locuieste in prezent si unde se bucura de un prestigiu si de o recunoastere la care putini intelectuali romani au ajuns.
La intrebarea atat de des rostita dupa decembrie 1989: „de ce n-am avut un Havel”, un lider de opinie a afirmat recent la un post de televiziune: „Poate ar fi mai bine sa ne intrebam de ce nu am avut un popor pentru un Havel!”.
De ce?
Raspunsul il dadea inca din primavara lui 1990 Ion Negoitescu:
„Deceptionati care sa aiba curajul sa se ridice si prin cuvantul rostit in public, sa incerce sa spele murdaria de pe idealurile lor, romanii nu au prea cunoscut. Scriitorii romani au lasat treaba asta pe seama ungurilor, a polonezilor, a cehilor, ca sa nu mai vorbim de iugoslavi si Ð de ce nu Ð pe seama scriitorilor sovietici/ … / Mi se pare inadmisibil ca un Paul Goma sau un Dorin Tudoran, scriitori admirabili, care au inteles ca e de datoria noastra, a tuturor, a raspunde de starea societatii romanesti, sa ramana de fiecare data atat de izolati in dramatica si curajoasa lor actiune./ …/ Oare Romania noastra, suferind atat de amarnic, nu poate sa dea decat un singur scriitor care cere dreptate intr-un deceniu? Paul Goma in deceniul trecut, Dorin Tudoran in deceniul acesta? Si cu ce pret inca! Pretul teribil al izolarii, al singuratatii, al neintelegerii colegilor de breasla. Aceasta singuratate si izolare a scriitorului roman care lupta pe fata pentru drepturile concetatenilor sai mi se pare tragica si ingrijoratoare pentru mentalitatea societatii noastre actuale”.
Monica Lovinescu scria, de asemenea, in volumul doi al memoriilor sale („La apa Vavilonului”, Humanitas, 2001): „La Paris, admiram frumoasa incapatanare a unui Dorin Tudoran care declina solitar-solidar cultivand prima parte a dilemei camusiene si neavand parte de a doua. Mereu singuratic, niciodata inconjurat in protestul sau de colegi. Continua totusi, darz, responsabil, patetic de lucid. Tine de blestem: un scriitor in Romania, daca se opune pe fata, nu va vedea alaturandu-i-se nimeni din breasla. Semnele pe care incercam sa i le facem de departe aveau si misiunea de a acoperi o tacere atat de zgomotoasa”.
Tacerea e la fel de zgomotoasa si azi, cand Ð asa cum scria Dorin Tudoran in urma cu cativa ani Ð „(…) mistificarile prolifereaza, calaii si cei care le-au cantat in struna isi tiparesc certificate de martiri, victimele de altadata sunt supuse si azi victimizarii, colaboratorii de duzina ai serviciilor de represiune comuniste pozeaza in busturi de bronz, iar coloane vertebrale de plastilina isi schimba pozitiile cu viteza unui girofar”.
Pentru cei care nu stiu, care au uitat sau prefera sa uite ce inseamna Dorin Tudorin si disidenta lui pentru romani, pentru cei care nu retin decat demersurile pentru obtinerea unui pasaport de emigrare, e bine sa amintim cateva date din biografia sa.
Dorin Tudoran s-a nascut la 30 iunie 1945, la Timisoara. A absolvit in 1963 Liceul „Mihai Viteazul” din Bucuresti. Este licentiat al Facultatii de Limba si Literatura Romana a Universitatii din Bucuresti (1968).
Debuteaza in 1973 cu volumul de versuri „Mic tratat de glorie”, pentru care primeste Premiul Uniunii Scriitorilor. Publica in continuare volume de versuri si publicistica, este din nou premiat de Uniunea Scriitorilor in 1977, este ales la Conferinta Nationala din iunie 1981 membru in Consiliul Uniunii Scriitorilor, de unde isi da demisia pentru ca textul sau in care dezvaluia plagiatul lui Ion Gheorghe dupa Lao Tzi fusese refuzat de publicatiile literare din tara. Il trimite la „Europa libera”, unde este difuzat si, drept urmare, o adevarata campanie de presa se dezlantuie nu impotriva plagiatorului, ci impotriva celui care a denuntat plagiatul. In martie 1982, demisioneaza si din Partidul Comunist, lucru de neimaginat pentru un partid din care nu se iesea decat prin excludere.
Trimite apoi la „Europa Libera” eseul „Frig sau frica? Ð despre conditia intelectualului roman de azi”, care apoi a fost publicat in limba romana in revista „Ethos” de la Paris si in limba franceza in revista „L'Alternative” (numerele 29 si 30 din 1984).
Incepe apoi seria interviurilor, pe care, in tara fiind, Dorin Tudoran le acorda presei straine, vorbind deschis impotriva dictaturii personale a lui Ceausescu si a regimului comunist. Este concediat, i se ia dreptul de semnatura, iar numele sau nu mai putea fi nici macar amintit in presa. Ca si in cazul lui Paul Goma, nici un scriitor nu se solidarizeaza public cu el. Abia in aprilie 1984, dupa doi ani de disidenta deschisa si dupa epuizarea tuturor cailor oneste de a supravietui, cere emigrarea. In august 1984, ii trimite lui Ceausescu celebra scrisoare in care vorbeste despre optiunea sa de a parasi „nu o tara, ci o dictatura”. Este convocat la Procuratura Municipiului Bucuresti si amenintat cu un proces penal. La 25 aprilie 1985, declara greva foamei si incearca sa obtina o audienta la Consulatul SUA din Bucuresti. Este ridicat de pe strada (impreuna cu fiica sa in varsta de 8 ani) si dus la sediul Sectiei 1 Militie Bucuresti, unde este anchetat si retinut timp de 12 ore.
Inceteaza greva foamei, dupa 40 de zile, pe 6 iunie 1985, si la 24 iulie 1985 i se permite sa paraseasca, impreuna cu familia, Romania.
Se stabileste in SUA, unde editeaza revistele „Agora” (Philadelphia, 1987 Ð 1992) si „Meridian” (Washington, 1990 Ð 1991). Devine redactor la Departamentul romanesc al postului de radio „Vocea Americii”, membru al Comitetului executiv al PEN Ð Clubului American, visiting professor la Universitatea din Connecticut, Departamentul de stiinte politice (in 1986), consultant la The Catholic University of America, Departamentul de literatura comparata (din 1987).
Conferentiaza in peste 20 de universitati nord-americane si vest-europene si colaboreaza la publicatii de prestigiu ca: The International Herald Tribune, The Christian Science Monitor, Partisan Review, Kontinent, Index on Censorship, The Washington Post, The Washington Times, El Pais, Journal of Democracy, s.a.
Din noiembrie 1993 pana in iulie 2000 este director de proiect pentru Romania si Republica Moldova in cadrul Fundatiei Internationale pentru Sisteme Electorale (Washington, DC, SUA). In prezent este director de departament in cadrul aceleiasi fundatii si conduce revista Democracy at Large.
Printre volumele publicate dupa decembrie 1989, amintim „Kakistocratia” (Editura Arc, Chisinau, 1998) si antologia poetica „Tanarul Ulise” (Polirom, 2000).
Tanarului Ulise Ð mereu tanarului Dorin Tudoran, LA MULTI ANI!
