Romania anului 2009, ca si cea din ultimii 20 de ani, este o tara indiferenta fata de viitorul ei. Notiunea de valoare in stiinta si educatie este intr-un declin total. In toate evaluarile privind calitatea invatamantului pre-universitar si universitar, dar si in domeniul cercetarii stiintifice, Romania se afla la coada tuturor clasamentelor internationale. "Viitorul unei natiuni este hotarat de modul in care aceasta isi pregateste tineretul", afirma inca din secolul al XVII-lea marele umanist olandez Erasmus, iar Spiru Haret (1851-1912), primul roman doctor in matematici la Sorbona (1879), ctitorul invatamantului Romaniei moderne, (sfarsitul secolului XIX) s-a bazat pe principiul, "cum arata scoala astazi, asa va arata tara maine."
Dupa 1989, legile educatiei au fost si sunt numai un subiect de disputa politica. Atat. In 1995 a fost promulgata pentru prima data Legea Invatamantului care consfintea ceea ce era deja in realitate. De atunci si pana in prezent, aceasta lege a fost modificata de 34 de ori pentru a tine pasul cu realitatea. Iar bugetul cercetarii in 2009, situatie singulara in Europa, a fost redus de patru ori fata de 2008 (0,18% din PIB). Deci mult trambitata construire a societatii romanesti de miine, bazata pe cunoastere este un "bluff" din partea clasei noastre politice. (vezi si P. T. Frangopol, "Cercetarea, cenusareasa Romaniei", aldine 8 mai 2009).
Iar rezultatele conferintei "Diaspora in cercetarea stiintifica romaneasca", Bucuresti, 17-19.09.2008, cu peste 550 participanti, 153 din 21 tari, plina de bune intentii, organizata de Cancelaria Primului Ministru si CNCSIS, practic au fost anulate, prin taierea brutala a fondurilor. si sa fie clar: nu din cauza pretextului crizei economice!! In acest moment de cumpana a dezvoltarii societatii romanesti de maine, condamnata sa devina o colonie tehnologica si sa se afle la coada Europei, se cuvine sa readucem in memoria celor de azi, cum s-a inceput dezvoltarea stiintei in Romania dupa 1859.
Diaspora de ieri
Statul nou creat, Romania, cu structurile lui feudale, era confruntat in necesitatea modernizarii sale, cu diferente uriase, care ne situau la periferia Europei. Autoritatile vremii (Regii, Guvernele, Ministrii etc), intelepte, in lipsa unei resurse umane autohtone calificate, au apelat la savantii romani din diaspora, dar si la cei straini, invitati sa se stabileasca in Romania. Din multele exemple, am ales cateva semnificative.
Exemplar ca gandire moderna, este modul cum au fost alesi majoritatea profesorilor ce urmau sa predea la noua universitate romaneasca din Cluj care si-a inceput cursurile la 01.11.1919. Consiliul Dirigent al Transilvaniei (un guvern provizoriu al Transilvaniei care a functionat in perioada 1918-1920) a numit o Comisie Universitara, al carei comisar (presedinte) a fost profesorul Sextil Puscariu (1877- 1948), membru al Academiei Romane (devenit ulterior primul rector al Universitatii din Cluj in 1920). Aceasta comisie a selectat profesorii cu reputatie stiintifica atestata international, romani si straini din regat si din diaspora, pe care i-a convins sa se stabileasca la Cluj. Mentionam doar trei:
Emil Racovita (1868-1947) avea o cariera impresionanta care nu poate fi cuprinsa in cateva randuri: doctorat la Sorbona (1896), membru al celebrei expeditii in Antarctica, cu vasul "Belgica" (1899), director al statiunii de cercetari marine Banyuls-sue-Mer (Franta), conducator al revistei "Archives de zoologie experimentale et generale", a cercetat peste 1.400 de pesteri, din care a extras peste 150.000 exemplare micologice, punand astfel bazele unei noi stiinte "biospeologia" (stiinta formelor de viata din mediul subteran: pesteri si panze freatice). A fost invitat sa ocupe Catedra de Biologie si a infiintat la Cluj in 1920, primul Institut de Speologie din lume. A fost si Presedinte al Academiei Romane (1926-1929).
Ioan A. Scriban (1879 -1937) a devenit primul profesor roman de zoologie si a venit din Franta in acest scop de la Statiunea Maritima Roscoff din Bretagne unde avea o cariera stiintifica remarcabila. S-a ocupat de studiul hirudineelor (lipitori) si a format numerosi cercetatori la Cluj.
Adriano Ostrogovich (1870-1956), chimist italian, prin nastere, roman prin naturalizare (1912), profesor la Universitatea din Florenta, cu doctorat (1893) la celebrul profesor german Hugo Schiff, a venit in Romania (1898) la invitatia profesorului C. I. Istrati (1850-1918), ministru si apoi presedinte al Academiei Romane (1913-1916). La moartea lui C. Istrati, al carui adjunct a fost, A. Ostrogovich i-a urmat acestuia la Universitatea din Bucuresti. El a introdus pentru prima data in chimia romaneasca, aflata in fasa, rigoarea germana, cultura chimica apuseana, introducand metodologii noi, dar si o mentalitate revolutionara privind rolul profesorului: sa isi conduca elevii doctoranzi sa execute, independent, lucrarile lor originale pentru a merita titlul de doctor ! Invitat la Cluj in 1919, a devenit Director al Institutului de Chimie de la Universitatea "Daciei Superioare" pana la pensionarea sa in 1938.
Consiliul Dirigent, pentru profesorii care au acceptat sa vina la Cluj, a propus titularizarea acestora, numiri atestate prin Decretul Regal nr 241 din 27.01.1920, publicat in Monitorul Oficial din 29.01.1920. In acest decret se regasesc si cei trei profesori mentionati mai sus. Aceasta atestare regala a functionat pana in 1938.
Carol Davila (1828-1884) ajunge in Principate (1853) urmare demersului consulului francez Beclard (casatorit cu una din fetele lui Barbu Catargiu): nevoia de a se gasi un medic sef al armatei care sa fie si medic personal al Printului domnitor. La propunerea Facultatii de medicina din Paris, al carui decan era tatal consulului, Guvernul francez l-a recomandat pe Carol Davila care s-a dovedit a fi, ulterior, un om providential pentru poporul roman. Astfel: reorganizeaza serviciul sanitar al armatei; infiinteaza scoala Nationala de Medicina, Farmacie si Veterinara asimiliand-o cu scolile similare din Franta si Italia; contribuie la aparitia primei Farmacopei romane; infiinteaza Societatea de Cruce Rosie din Romania; reglementeaza ierarhia corpului sanitar militar fiind inspector general al Serviciului Sanitar din Principatele Unite si este Presedinte al Consiliului Medical Superior (un fel de Ministru al Sanatatii); introduce externatul si tezele de doctorat obligatorii (actualele lucrari de licenta); intemeiaza azilul "Elena Doamna" si orfelinatul "Sf. Pantelimon"; creeaza primul laborator de chimie la Spitalul Militar Central; organizeaza in 1874 si Facultatea de Medicina in cadrul Universitatii din Iasi etc etc.
Constantin Angelescu (1869-1948). Ideea de scoala nationala creata de Spiru Haret si a reformelor sale de structura a invatamantului a fost continuata ca un adevarat cult in deceniile de dupa 1918 de Constantin Angelescu, care a adaptat-o noilor stari si conditii de viata dupa Marea Unire de la 1918. Intre cele doua razboaie mondiale, Romania a avut unul din cele mai bune sisteme de invatamant din Europa. Absolvent si doctor in medicina al Facultatii de Medicina din Paris (1894) a depus o fructuoasa activitate de cercetare (1887-1897) cu lucrari publicate in reviste stiintifice de top, care apar si azi in Franta. Invitat in tara, revine si este numit profesor si director al Clinicii Chirurgicale a Facultatii de Medicina din Bucuresti.
A fost, cu intermitenta, si ministru al Instructiunii Publice intre 1918 si 1940, in diferite guverne, timp de 18 ani. Are meritul ca, pe langa numeroasele legi date invatamantului de toate gradele sa fi ridicat construirea de localuri scolare la rangul unei mari probleme de stat, stimuland interesul obstesc si cel national ca sarcina cea mai urgenta. Actiunea concretizata prin construirea de circa 12.000 localuri de scoala intre 1922-1938 a cerut un efort imens.
Horia Hulubei (1896-1972) a introdus si dezvoltat in Romania modelele franceze de abordare si dezvoltare a "stiintei mari" ª. Creatorul Institutului de fizica atomica (IFA) de la Magurele-Bucuresti (1949) in jurul caruia s-a dezvoltat scoala de elita a fizicii romanesti si a domeniilor conexe (electronica, informatica, radiochimie, medicina nucleara etc), IFA a devenit pilonul principal de introducere in tara a energeticii nucleare (1970). Plecat de la Universitatea din Iasi in Franta (1926) unde a lucrat pana in 1938 cand a fost invitat sa revina in tara, H. Hulubei avea o activitate deosebita. Doctorat la Sorbona (1933) condus de Jean Perrin (Premiul Nobel Fizica-1926), cu lucrari devenite clasice in fizica atomica si nucleara, a ocupat postul de Directeur de la Recherche in Franta, pastrat cu unele intreruperi pana in 1947. A intemeiat catedra de Structura Materiei la Universitatea din Bucuresti, al carei rector a fost (1941-1944).
Diaspora de azi
Impedimentele privind atingerea nivelului international in stiinta romaneasca de azi (cu exceptia unor insule de excelenta) sunt binecunoscute. Lipseste in plus mentalitatea de a invita tineri de varf din diaspora de azi, asa cum a existat obiceiul in Romania de ieri, pentru a colabora dar si a dezvolta domenii importante, neabordate in tara, de exemplu, proiectarea de noi medicamente asistata de calculator, biocomputing, bionanosciences s.a. Importanta acestora? Un singur exemplu. In 22 mai 2009, IBM si Guvernul bulgar, au emis un comunicat oficial, privind cooperarea in domeniul nanostiintei, prin crearea primului centru bulgar de nanotehnologie finantat de IBM. Seriozitatea bulgarilor (vezi turismul !) care si-au marit bugetul cercetarii in 2009 (la ei nu este criza?) ar trebui sa dea de gandit oficialilor nostri.
O initiativa pentru cunoasterea de catre comunitatea stiintifica din Romania a unor tineri oameni de stiinta romani din diaspora, dar si pe cei recent reintorsi acasa, cu contributii deosebite in domeniile lor de cercetare, este numarul special din iunie 2009 al publicatiei "Revue Roumaine de Chimie" editata de Academia Romana si care a putut aparea datorita sprijinului presedintelui Academiei Romane, Ionel Haiduc si a redactorului sef al revistei acad. Marius Andruh, care au fost de acord cu propunerea facuta de editorii invitati Ana-Nicoleta Bondar si semnatarul acestor randuri de a se realiza un astfel de numar, primul dintr-o astfel de serie. Subliniez ca domeniile autorilor invitati: Catalina Achim, Narcis Avarvari, M. Barboiu, Sofia Pascu, Radu Silaghi-Dumitrescu, Cristina Pop, Ana-Nicoleta Bondar, Dragos Horvath, Tudor Luchian, Sorinel Oprisan, au fost sau sunt inexistente in Romania.
Selectia se doreste simbolica atat a celor invitati sa contribuie la numarul special al revistei mai sus citate, cat si a celor la care m-am oprit sa ii prezint succint mai jos. Ea ofera cititorului doar o imagine a uriasului potential uman existent in diaspora, care iarasi din pacate, este neglijat de clasa politica romaneasca de astazi. Din toate punctele de vedere.
Catalina Achim, profesor (din 2001) de chimie anorganica la Universitatea Carnegie Mellon din Pittsburgh, SUA, unde si-a facut doctoratul (1993-1998), are studii postdoctorale la Universitatea Harvard, Boston, SUA (1999-2001). Dupa absolvirea Facultatii de Chimie de la Institutul Politehnic Bucuresti (1989), lucreaza la Institutul de Meteorologie si Hidrologie Bucuresti si Universitatea Bucuresti. Este detinatoarea unor prestigioase premii: Sloan Research Fellowship, National Science Foundation CAREER Award si Camille and Henry Dreyfus Teacher Scholar Award din SUA.
Cercetarile pe care le efectueaza in laboratorul pe care il conduce, se ocupa de folosirea ionilor de metale numite tranzitionale pentru aplicatii in nanotehnologie, un domeniu stiintific nou care se ocupa cu studiul materialelor care au dimensiuni de cativa nanometri, aproape de o suta de mii de ori mai mici decat un fir de par. Scopul cercetarii ei este sa organizeze ionii metalelor tranzitionale in structuri bazate pe acizi nucleici peptidici similari cu ADN-ul. Aceste structuri pot avea aplicatii ca probe moleculare pentru diagnosticarea a diferite boli. Numeroasele articole publicate in marile reviste stiintifice si invitatii pentru prezentari la Conferinte si Universitati contureaza o personalitate distincta a unui nou domeniu al chimiei secolului XXI.
Mihail Barboiu, director de cercetare in cadrul Consiliului National al Cercetarii din Franta (CNRS), Profesor la Universitatea Politehnica Bucuresti pe care a absolvit-o in 1993 si unde este numit asistent (1993-1998). Devine in 1998 doctor al Universitatii din Montpellier, Franta si conferentiar la College de France (1999) in laboratorul Prof. J.-M. Lehn (Premiul Nobel Chimie-1987). In 2004 castiga unul dintre cele mai prestigioase premii ale cercetarii europene: "European Young Investigator Award" devenind coordonatorul grupului "Nanosysteme Supramolecular Adaptive" la Institutul European de Membrane din Montpellier.
Abordeaza in cercetarile sale un domeniu nou "Chimia Constitutionala Dinamica", care investigheaza transferul dirijat de materie prin membrane artificiale. In natura acest transfer este vital, schimbul de metaboliti fiind cheia vitala a celulei. Acest "transport dirijat" poate sa separe doua specii, vizand posibilitatea construirii unei cai de acces pentru una din ele. Astfel de sisteme sunt utile in separarea hidrocarburilor, stocarea de dioxid de carbon sau medicamente, recunoastere celulara (terapia cancerului) etc.
Rezultatele au condus la publicarea a 6 carti si capitole de carte, invitatii la congrese (EURYIAS 2008 s.a.), la numeroase articole in reviste top: Proceedings of the National Academy of Science-USA, Angewandte Chemie etc. In Science-SUA http://sciencecareers.sciencemag.org/career_magazine/previous_issues/articles/2009_05_01/caredit.a0900056) se mentioneaza aceste cercetari de excelenta ale unui valoros chimist roman.
Ana-Nicoleta Bondar, cercetator la Universitatea Irvine din California, absolventa a Facultatii de Fizica (1997), Universitatea "Al. I. Cuza" din Iasi, studii doctorale la Universitatea din Heidelberg si Institutul German de Cercetare a Cancerului, a obtinut titlul de doctor cu magna cum laudae de la Universitatea din Heidelberg (2004), unde a efectuat si studiile postdoctorale (2004-2006). Domeniul ei de cercetare – biofizica computationala care este la interfata dintre fizica, chimie si biologie. La Heidelberg a adus contributii fundamentale la studiul bacteriorodopsinei, o proteina model pentru intelegerea pompelor ionice (masinarii microscopice ce se gasesc in membranele tutoror celulelor vii).
La Universitatea Irvine, CA, investigheaza modul in care proteinele nou sintetizate in celula sunt incorporate in membrana celulara, si actiunea unor proteine numite proteze intramembranare – un fel de foarfeci care taie alte proteine, procese esentiale in descifrarea mecanismelor implicate in boala Alzheimer, malarie, hepatita. A sustinut numeroase seminarii si conferinte in Europa, SUA si Japonia; a beneficiat de o bursa la prestigioasa Societate Japoneza pentru Promovarea stiintei. Numeroasele articole publicate in reviste de top, spre exemplu, Journal of the American Chemical Society, Journal of Molecular Biology, Journal of Physical Chemistry, Structure, conferintele pe care le-a organizat sau co-organizat, demonstreaza prestigiul si valoarea sa profesionala recunoscute international.
Alexandru Dasu, profesor asociat (din 2008) de fizica medicala la Universitatea Umea, Suedia, unde si-a sustinut masteratul si doctoratul (1996-2001). este absolvent al Facultatii de Fizica, Universitatea "Al. I. Cuza din Iasi" (1995). Cercetarile sale cuprind mai multe directii privind modelarea raspunsului la radiatii a tesutului normal si tumoral. Rezultatele cercetarii implicatiilor clinice legate de sensibilitatea la radiatii a celulelor in functie de conditiile de mediu existente in tumorile canceroase, i-au adus Premiul Societatii Europene de Radiologie Terapeutica si Oncologie (ESTRO-VARIAN Research Award) in anul 2001. Prin analiza raspunsului la radioterapie a tumorilor de prostata a contribuit la initierea unui studiu privind un nou tratament al acestei maladii.
In colaborare cu Universitatea din Stockholm si Institutul Karolinska din acelasi oras, lucreaza la optimizarea folosirii informatiilor de imagistica functionala in planificarea tratamentului pentru imbunatatirea rezultatelor tratamentului cu radiatii a pacientilor oncologici. A dezvoltat si o metoda pentru estimarea riscului inducerii de noi tumori in urma iradierii pacientilor tratati cu radiatii, atestata cu rezultatele investigatilor asupra unei populatii de zeci de mii de pacienti. Cercetarile sale au fost publicate in numeroase reviste stiintifice si au facut obiectul a numeroase prezentari la conferinte internationale. Referent la peste 15 reviste stiintifice de profil, Al. Dasu s-a dezvoltat si afirmat cu stralucire intr-un domeniu cu mare impact social.
Tudor I. Oprea, profesor de biochimie (din 2002) si sef al diviziei de "biocomputing" la scoala de Medicina a Universitatii din New Mexico (UNM), anterior, director asociat la firma AstraZeneca (Suedia), efectueaza in prezent un stagiu sabatic in Italia si Danemarca. Dupa absolvirea Universitatii de Medicina si Farmacie din Timisoara (1990), unde si-a sustinut in 1992 doctoratul (cu prof. Fr. Schneider), studiile postdoctorale din SUA l-au introdus in domeniul proiectarii de medicamente asistate de calculator si l-au ajutat sa foloseasca tehnologii de varf pentru a descoperi noi medicamente. In Suedia a invatat cum se aplica aceste tehnologii la scara industriala. Echipa sa de la UNM a contribuit semnificativ la obtinerea a doua granturi de 8,9 si 15,5 milioane de USD, T.Oprea fiind implicat in numeroase proiecte stiintifice de varf ale cercetarii biomedicale, pe care spatiul nu ne permite nici macar sa le enuntam.
Totusi, mentionam ca a propus un nou domeniu "studiul sistemic al chimiei biologice", este pe cale sa rescrie fiziologia hormonilor feminini si are mari sanse sa descopere noi medicamente impotriva depresiei, tensiunii arteriale, terapiei cancerului. Iar numeroasele brevete si articole publicate in revistele top ale lumii stiintifice de azi: Nature Chemical Biology, Journal of American Chemical Society etc., calitatea de organizator a numeroase manifestari internationale, atesta anvergura personalitatii si creatiei sale stiintifice.
In loc de concluzii
Pregatirea de personalitati stiintifice creatoare de noi cunostinte, capabile sa satisfaca criteriile de competenta profesionala si morala necesare dezvoltarii societatii de maine, bazata pe ultimele cuceriri ale stiintei si tehnologiei, este prioritatea nr 1 a politicii UE, SUA si a tarilor industrializate. Aceste criterii se bazeaza numai pe cultura educatiei si cercetarii, nu pe antrenament educational, adica reproducerea mecanica a ceea ce au creat altii.
Bibliografie
1. Petre T Frangopol, pag. 17 in a. Mediocritate si Excelenta, o radiografie a stiintei si a invatamantului din Romania, Editura Albatros, Bucuresti, 2002, 338 pag; b. pag. 262 in vol. 2, Ed. Casa Cartii de stiinta, Cluj-Napoca, 2005, 208 pag; c. vol. 3, Ed. Casa Cartii de stiinta, Cluj-Napoca, 2008, 367 pag.
2. Ana – Maria Stan, Arhiva Emil Racovita, Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca, 2007, 318 pag.
3. Dorina Rusu, Membrii Academiei Romane, 1866-1996, Mic Dictionar, Fundatia Academica "Petru Andrei", Iasi, 1996, 432 pag.
4. Dan Radulescu, Memorii, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1979, 362 pag.
5. Nicolae Penes, Dr. C. Angelescu – povestea unei vieti, Ed. Monteoru, Bucuresti, 1998, 306 pag; N. Penes, Dr. C. Angelescu, reformator al invatamantului romanesc, Editgraph, Buzau, 2008, 374 pag.
6. Derek J. De Solla Price, stiinta Mica, stiinta Mare, Ed. stiintifica, Bucuresti, 1971
