660 BC: Ziua considerata tradiţional ca dată de fondare a Japoniei, de Împăratul Jimmu
244: Împăratul Gordian III este ucis în timpul unei revolte a soldaţilor, la Zaitha (Mesopotamia). În memoria sa a fost ridicată la Carchemish un colină
1531: Henry VIII al Angliei este recunoscut drept şef suprem al Bisericii Anglicane
1626: Împăratul Susenoys I al Etiopiei şi Patriarhul Afonso Mendes declară primatul Episcopiei Romei asupra Bisericii Etiopiene, desemnând romano-catolicismul drept religie oficială de stat în Etiopia
1659: Forţele defensive olandeze resping, cu preţul a grele pierderi de vieţi omeneşti, asaltul asupra oraşului Copenhaga de către trupele suedeze
1752: Spitalul din Pennsylvania este inaugurat de către viitorul preşedinte Benjamin Franklin, fiind primul spital din Statele Unite
1809: Inginerul american Robert Fulton a brevetat, în Elveţia, invenţia sa privind vaporul cu aburi
1856: Regatul Awadh este anexat de către Compania Britanică a Indiilor de Est, iar regele Wajid Ali Shah este aruncat în temniţă şi mai târziu exilat la Calcutta
1861: Razboiul de Secesiune: Camera Reprezentanţilor din Statele Unite aprobă cu unanimitate de voturi o rezoluţie ce garanta neinterferenţa puterii centrale în legile deja existente referitoare la sclavie în statele federale americane
1873: Regele Amadeo al Spaniei abdică
1878: Este publicat primul buletin meteo săptămânal
1880: Grecia transformă consulatul în legaţie, recunoscând în acest fel independenţa României
1916: Emma Goldman este arestată pentru a fi vorbit în public, în fata unui auditoriu, despre contracepţie
1929: Se înregistrează cea mai scăzută temperatură din România: -38,5 °C la Bod în Depresiunea Braşovului
1929: Ia fiinţă oficial statul Vatican, în cadrul căruia Papa exercita puterea legislativă şi executivă, prin intermediul unui corp de cardinali
Tratatul Lateran, semnat de către Cardinalul Gasparri (în numele Papei Pius al XI-lea) şi Benito Mussolini (în numele regelui Victor Emmanuel III), prevedea în primul rând acordarea unui cartier din NV Romei în vederea instituirii statului Vatican, în schimbul recunoaşterii de către papă a guvernului fascist. Palatul Lateran din Roma, unde au fost semnate documentele, este construit în stil renascentist şi este lipit de Bazilica St. Ioan Lateran. Articolul 13 din Tratatul de conciliere (prima parte a tratatului) acorda drept de proprietate Sfântului Scaun asupra ambelor clădiri, aflate în afara Vaticanului.
Pactele Laterane (din care face parte şi tratatul) semnate în 1929 vor fi amendate în 1985, prin semnarea unui acord între Republica Italiană şi Sfântul Scaun.
În aprilie 1929, la câteva luni după semnarea Tratatului, Papa Pius al XI-lea îl lăuda public pe Mussolini, numindu-l „bărbatul trimis de Providenţă”, conform datelor prezentate în cartea sa „The Case of the Pope” de către Geoffrey Robertson. Mai mult, preoţii catolici şi-au îndemnat enoriaşii sa îl voteze pe Mussolini la următoarele alegeri, cel din urmă câştigând alegerile generale din martie 1929 cu un zdrobitor procentaj de 98.33% (e adevărat, în condiţiile în care, în fapt, alegerile s-au organizat sub forma unui referendum, votanţilor fiindu-le supusă aprobării o listă cu numele propuse pentru Parlament şi făcând parte din unicul partid, Partidul Naţional Fascist, devenit organ oficial de stat).
Mussolini afirmă într-un discurs ţinut la câteva luni dupa semnarea Tratatului că acesta va „îngropa” puterea instituţiei papale, în schimb a reuşit să determine contrariul, transformarea Vaticanului în stat folosind printre altele acestuia din urmă să acceadă în diverse organizaţii internaţionale, consolidându-şi astfel poziţia şi vizibilitatea pe plan global.
Istoria luptei papale pentru obţinerea unui teritoriu independent de Italia îşi are originile adânc în istorie, un moment important fiind anul 1871 când Statele Papale răspândite pe întreg teritoriul Peninsulei Italice sunt absorbite de nou formatul regat italian. Încă din 1861, Papa Pius IX – împotriva voinţei supuşilor săi din Statele Papale, ce votaseră covârşitor pentru unificarea Peninsulei – afirma: „Acest colţ de lume este al meu; L-am primit de la Christos; doar lui i-l voi returna” (Maurice Paléologue, Ian F. Morrow, Muriel M. Morrow, Cavour, 1927). Mai mult, Papa interzice în mod expres catolicilor să participe în vreun fel la funcţionarea statului italian „fără de Dumnezeu”, inclusiv prin neparticipare la vot.
Vreme de peste jumătate de veac după unificarea Italiei, papii care i-au urmat pe Sfântul Scaun au refuzat să recunoască noul stat italian ce înghiţise practic domeniile (statele) papale.
În fine, anul 1929 aduce o relaxare a relaţiilor papalo-italiene, atunci când Mussolini îşi exprimă interesul pentru formarea unei alianţe cu Vaticanul. Una dintre condiţiile esenţiale puse de Papa Pius XI pentru începerea negocierilor este aceea a dizolvării Partidului Popular Catolic Italian, fiind deranjat de ceea ce considera a fi o intrare „pe uşa din spate” a principilor democratice în sânul Bisericii Catolice, o eventualitate, evident de neconceput.
Dizolvarea acestui partid nu a făcut decât să îi împingă în masă pe foştii săi membri să adere la Partidul Fascist Italian, grăbind instaurarea dictaturii lui Mussolini, conform unui articol publicat de John Cornwell în 1999 în publicatia Vanity Fair şi citat de concordatwatch.eu. Interesant este că influenţa lui Papa Pius XI a fost utilizată în acelaşi fel pentru dizolvarea Partidului Catolic din Germania, contribuind la ascensiunea lui Hitler.
Tratatul încheiat în cele din urmă pe 11 februarie 1929 conţinea trei capitole: un tratat politic (ce aloca Vaticanului teritoriul şi independenţa de Italia), o convenţie financiară (recunoştea reparaţii de natură financiară ce urmau să fie acordate Sfântului Scaun) şi, în fine, un concordat, care în esenţă recunoştea dreptul Vaticanului de a influenţare a politicilor de stat ale Italiei, prin acordarea de privilegii, de exemplu: stabilirea zilelor de sărbătoare (religioase) ce urmau să fie respectate şi sărbătorite ca atare pe tot cuprinsul Italiei, tratamentul acordat preoţilor care serveau în armată, statuarea drepturilor patrimoniale ale Sfintei Biserici asupra fostelor sale proprietăţi, recunoaşterea efectelor civile ale căsătoriei religioase efectuate de preoţii romano-catolici, extinderea educaţiei religioase obligatorii in şcolile de stat şi la gimnaziu, precum şi numirea de profesori aprobaţi numai de Autoritatea Ecleziastică.
În primul articol din tratatul politic (conciliation treaty), se stipula că Italia recunoaşte religia apostolică romano-catolică ca singura religie de stat. Conform art. 2, Italia recunoaşte suveranitatea Sfântului Scaun în probleme de politică externă, în conformitate cu „tradiţiile sale şi cerinţele misiunii sale în lume”. În fine, în art. 3 se stipula că Italia recunoaşte că Sfântul Scaun are proprietatea deplină, autoritate suverană şi jurisdictie asupra Vaticanului, împreună cu toate domeniile şi posesiunile sale, graniţele noului stat fiind definite în anexa la Tratat.
În ceea ce priveşte înţelegerea financiară, Italia se obliga să plătească o sumă de 750 de milioane de lire italiene şi să acorde obligaţiuni cu randament de 5%, în valoare nominală de un milion de lire italiene. Se acorda astfel o „reparaţie” financiară pentru pierderea domeniilor papale încorporate în noul stat italian cu 58 de ani în urmă.
Preţul plătit de Sfântul Scaun pentru cele obţinute în urma semnării Tratatului Lateran era recunoaşterea oficială a Regatului Italiei, condus dictatorial de cel supranumit „Il Duce” şi care avea să devină cel mai important aliat al celui de-al Treilea Reich.
Rezultatele nu au fost neaparat cele sperate de Papă, imediat după semnarea Tratatului, Mussolini declarând că Biserica este subordonată Statului şi, afirmând, câţiva ani mai târziu că papalitatea este o tumoare malignă în trupul Italiei şi trebuie smulsă o dată pentru totdeauna. Papa Pius XI a murit în 1938 după multiple atacuri de cord şi, după unii, în condiţii suspecte, ţinând cont că doctorul său principal era tatăl amantei lui Mussolini.
Benito Mussolini, „Il Duce”, a murit şapte ani mai târziu, fiind executat alături de alţi lideri fascisti şi de amanta sa, trupul lor fiind atârnat cu capul în jos şi batjocorit de italienii care aruncau cu pietre. Mussolini nu şi-a gasit odihna după moarte, vreme de mai bine de 10 ani cadavrul său fiind mutat constant până familiei îi vor fi returnate rămăşiţele sale pământeşti pentru îngroparea în cimitirul din Predappio , oraşul său natal.
Pactele Laterane sunt, cu unele modificari, în vigoare şi astăzi, ba încă mai pot produce şi efecte juridice neplăcute pentru cei care încalcă unele din prevederile sale, ca de exemplu cele ale articolului 8, care stipulează că: „Orice ofensă sau insulte publice comise pe teritoriul Italiei la adresa Sfântului Pontif, fie prin discursuri, acţiuni sau în scris, vor fi pedepsite de aceeaşi manieră ca şi orice ofense sau insulte la adresa Regelui”. …Discutabil dacă chiar se mai pot aplica şi astăzi prevederile sale, ţinând cont că Italia este republică din 1946.
1941: România şi Belgia întrerup oficial relaţiile diplomatice, la cererea celui de-al Treilea Reich, iar legaţia română de la Bruxelles este transformată în Consulat general
1942: Are loc, la Cartierul General hitlerist din Prusia orientală, întâlnirea dintre mareşalul Ion Antonescu şi Adolf Hitler, în urma căruia pe de o parte, lui Antonescu i s-au dat asigurări că Germania nu va permite Ungariei şi Bulgariei să atace România, şi, pe de altă parte, i s-a cerut sporirea contribuţiei de război a României
1945: Primul ministru Nicolae Rădescu ţine un discurs la cinematograful „Aro” din Bucureşti, în cadrul căruia precizează poziţia sa şi a guvernului faţă de acţiunile PCR din ţară de preluare prin forţă a prefecturilor şi primăriilor
Nicolae Radescu s-a născut în anul 1876, la Călimăneşti, judeţul Vâlcea. A parcurs treptele ierarhiei militare, de la gradul de sublocotenent, în 1898, la cel de general de corp de armată, în 1944. Între octombrie 1941 şi septembrie 1942, a fost arestat şi internat la Târgu Jiu, din ordinul mareşalului Ion Antonescu, din pricina împotrivirii faţă de participarea trupelor române dincolo de Nistru.
Nicolae Rădescu, ultimul premier liber al României a fost şef al Statului Major al Armatei Române de la 13 octombrie la 7 decembrie 1944, apoi prim-ministru şi ministru de Interne de la 7 decembrie 1944 până la 28 februarie 1945.
Ca prim-minstru, în 1944-1945, a încercat să reziste presiunilor sovietice şi imixtiunilor exercitate de A. I. Vîşinski pentru impunerea unui guvern comunist.
Guvernul fomat la 7 decembrie 1944 era un cabinet de coaliţie condus de Rădescu, din care aproximativ trei cincimi din posturi erau ocupate de către Partidul Naţional Ţărănesc şi Partidul Naţional Liberal, cele două partide obţinând peste 60% din voturi în toate alegerile înainte de a doua conflagraţie mondială. Celelalte două cincimi rămase erau atribuite membrilor de grupări politice unite sub genericul „Front Naţional Democrat” (Comunist, Social-Democrat, Frontul Muncitorilor).
„Pe timpul perioadei extrem de încercate în care am fost şef al guvernului, perioada care a durat trei luni, trupele sovietice s-au dedat jafului şi ucideau oameni la întâmplare. În fiecare dimineaţă eram obişnuit să …..continuarea aici.
Citeşte şi: Generalul Rădescu, ultimul scut anticomunist
Citeşte aici un fragment din cartea autobiografică Generalul Rădescu şi ocupaţia sovietică, scrisă în 1947 de Nicolae Rădescu, aflat în exil la Lisabona, în care acesta relatează circumstanţele demisiei sale din fruntea ultimului guvern democratic al României dinainte de 1989.
1953: Preşedintele american Dwight D. Eisenhower răspunde negativ cererii de clemenţă înaintate de Julius şi Ethel Rosenberg
1953: Uniunea Sovietică întrerupe relaţiile diplomatice cu statul Israel
1970: Japonia devine cel de-al patrulea stat din lume care a lansat un satelit pe orbita Pământului, satelit denumit Oshsumi
1971: Este semnat Tratatul cu privire la interzicerea amplasării armelor nucleare şi a altor arme de distrugere în masă pe fundul mărilor şi al oceanelor şi în subsolul acestora
1973: Războiul din Vietnam – sunt eliberaţi primii prizonieri de război americani
1978: Republica Populară Chineză ridică interdicţia de publicare a operelor lui Aristotel, William Shakespeare şi Charles Dickens
1975: Margaret Thatcher devine prima femeie britanică şefă a unui partid politic (i.e. Partidul Conservator britanic)
1979: Victoria revoluţiei islamice în Republica Islamică Iran, în urma căreia Ayatollahul Khomeini devine şeful statului iranian. În Iran, 11 februarie este sarbtorită ca zi naţională.
1981: Accident de la Uzina nucleară TVA Sequoyah din Tennesse (SUA) ce provoacă scurgerea a circa 100000 de galoane de apă de răcire uşor radioactivă (circa 380 m3) şi contaminarea radioactivă a 14 muncitori. Accidentul s-a produs din cauză că un muncitor nou a deschis din greşeală un robinet, producând scurgerea.
1990: Liderul sud-african Nelson Mandela este eliberat, după 27 de ani petrecuţi în închisoare
Nelson Rolihlahla Mandela s-a născut la Transkei, în Africa de Sud, pe 18 iulie 1918, ca fiu al unui consilier al familiei regale Thembu. A studiat dreptul la universităţile Fort Hare şi Witwatersrand, apoi a devenit membru al Congresului Naţional African.
După câştigarea alegerilor de către Partidul Naţional şi instaurarea regimului de segregaţie rasială cunoscut ca „apartheid”, mişcarea al cărei vicepreşedinte va deveni în 1952 a ales, iniţial, rezistenţa pasivă, însă din cauza discriminărilor tot mai agresive, Congresul Naţional African decide să recurgă la proteste mai energice. Activitatea politică îi atrage şi primul proces, în 1956, însă va fi achitat.
În 1962, însă, este condamnat la 5 ani de închisoare pentru trecere frauduloasă a frontierei şi instigare şi încarcerat la Pretoria. Devine deţinutul 19476/62. În 1964 este însă judecat pentru sabotaj şi condamnat la închisoare pe vaţă. Devine deţinutul 466/64 şi îşi petrece următorii 18 ani pe Robben Island. Este transferat apoi la Pollsmoor Prison, unde devine deţinutul 220/82, până în 1988, când va fi transferat la Victor Verster Prison, ca deţinutul 1335/88.
Va fi eliberat în 11 februarie 1990, după mai mult de 27 de ani de detenţie. Un an mai târziu, Mandela a devenit lider al Congresului Naţional African. În 1993 primeşte premiul Nobel pentru pace, iar în 1994 devine primul preşedinte de culoare al Africii de Sud, mandat ce încetează în 1999.
1991: Este înfiinţată, la Haga, Organizaţia Naţiunilor şi Popoarelor Nereprezentate (UNPO) – un fel de „Naţiuni Unite alternative”, cu scopul de a ajuta popoarele şi naţiunile nereprezentate în cadrul ONU să-şi facă auzită vocea în organizaţiile internaţionale.
2011: Hosni Mubarak, fostul preşedinte egiptean, demisionează în urma a două săptămâni de proteste ale populaţiei
NAŞTERI CELEBRE
1466: Elisabeta de York, soţia regelui Henric al VII-lea al Angliei (d. 1503)
1535: Papa Grigore al XIV-lea (d. 1591)
1745: Tadataka Inō, cartograf japonez (d. 1818)
1840: Lajos Abafi (Ludwig Aigner), scriitor, editor, istoric literar, entomolog şi francmason maghiar de origine germană (d. 1909)
1841: Ioan D. Caragiani, folclorist şi traducător, membru fondator al Societăţii Academice Române. (d. 1921)
1847: Thomas Alva Edison, inventator şi cercetator în domeniul electricităţii, a realizat telegraful, fonograful şi microtelefonul, lampa cu incandescenţă etc. (d. 1931)
1882: Gheorghe Cucu, compozitor de muzică corală si prelucrări folclorice (d. 1932)
1888: Nicolae Ionescu-Siseşti, medic, membru corespondent al Academiei Române (d. 1954)
1899: Vasile Ijac, compozitor şi critic muzical (d. 1999)
1900: Hans-Georg Gadamer, filosof german (d. 2002)
1911: Pericle Martinescu, prozator şi traducător român (d. 2005)
1921: Ion I. Inculeţ, inginer canadian de origine română, autor şi coautor a numeroase invenţii sau inovaţii patentate în diverse ţări ale lumii, membru de onoare al Academiei Române
1926: Leslie Nielsen, actor canadian (d. 2010)
1929: Traian Filip, prozator (d. 1994)
1932: Aureliu Emil Săndulescu, fizician şi om politic român
1936: Burt Reynolds, actor american
1941: Cornel Mihai Ionescu, eseist şi traducător
1962: Sheryl Crow, cântăreaţă americană
1969: Jennifer Aniston, actriţă americană
1982: Florin Lovin, fotbalist român
DECESE CELEBRE
55: Tiberius Claudius Caesar Britannicus, fiul şi moştenitorul Imperiului Roman, mort în circumstanţe misterioase la Roma. Moartea sa lasă loc liber la tron lui Nero
731: Papa Grigore al II-lea
824: Papa Pascal I
1503: Elisabeta de York, soţia regelui Henric al VII-lea al Angliei (n. 1466)
1650: René Descartes, filosof francez („Discurs asupra metodei”, „Meditaţii metafizice”) (n. 1596)
Relaţiile dintre filozofi şi capetele încoronate n-au fost, mai niciodată, de bun augur. Platon era cât pe ce să ajungă sclav pe galeră, apoi şi-a mai i atras ironiile lui Diogene din Sinope (Cinicul) pentru relaţia sa cu tiranul Siciliei. Aristotel i-a fost dascăl lui Alexandru Macedon, dar astfel a determinat şi supremaţia macedonenilor asupra celorlalţi greci.
În cazul lui Descartes, relaţia cu regina Christina a Suediei a dus, până la urmă, la moartea prematură a filozofului. Convins de ambasadorul Franţei la Stockholm, Pierre Chanut, să meargă la curtea tinerei regine, ce dorea să adune cât mai mulţi literaţi, Descartes suferă de plictiseală şi de frig.
Îşi trece timpul cu câteva încercări literare, probabil nu foarte izbutite, până când regina decide să înceapă lecţiile de filozofie, de trei ori pe săptîmână. Numai ca ora la care se vor desfăşura acestea este cel puţin neobişnuită: 5 dimineaţa.
„Dintre toate lucrurile ce nu se potriveau lui Descartes în situaţia în care se afla acum – şi proape nimic nu i se potrivea -, îndatorirea de a se scula la o oră atât de timpurie era fără îndoială cea mai supărătoare. La vârsta de cincizeci şi patru de ani, atinşi prin îngrijire şi după ce încă de la naştere se spusese despre el că nu va trăi mult, filozoful acesta, care nu făcea prea multă metafizică numai ca să nu-şi tulbure sănătatea, se vede pus în situaţia de a nesocoti preceptele sale cele mai elementare de bun trai”, scrie Constantin Noica în Viaţa şi filozofia lui Rene Descartes.
Filozoful face pneumonie, regina îi trimite doctori nemţi, în lipsa unuia personal, francez, dar Descartes nu vrea să primească îngrijiri, mai ales că se socotea şi puţin medic. Medicului german ce vrea să-i aplice tratamentul obişnuit în acele vremuri, adică să-i ia sânge, îi răspune: „Cruţaţi sângele francez!”.
1868: Leon Foucault, fizician francez, cel ce a demonstrat, gratie pendulei, mişcarea de rotaţie a pământului (n. 1819)
1886: Maria Burada, prima femeie din Moldova care a tradus piese de teatru. (n. 1812)
1901: Regele Milan I al Serbiei (n. 1854)
1948: Serghei Mihailovici Eisenstein, regizor rus (S.M. Eisenstein („Crucişătorul Potemkin”, „Ivan cel Groaznic”) (n. 23 ianuarie 1898)
1963: Sylvia Plath, poetă, eseistă americană (n. 1932)
1962: Károly Acsády, scriitor, poet şi jurnalist maghiar (n. 1907)
1963: Nicolae M. Popescu, preot şi istoric, membru al Academiei Române (n. 1881)
1973: Johannes Hans Daniel Jensen, fizician german, laureat al Premiului Nobel (n. 1907)
1981: Gabriel Drăgan, poet şi prozator român (n. 1904)
1987: Radu Codreanu, biolog şi citolog român, academician (n. 1904)
1991: Vasile Niţulescu, actor român (n. 1925)
2000: Roger Vadim, regizor francez (n. 1928)
2012: Whitney Houston, cântăreaţă americană, actriţă şi producătoare de filme (n. 1963)
2013: Mihail-Radu Solcan, filosof român (n. 1953)
SĂRBĂTORI
Ziua forţelor armate (Liberia)
Ziua naţională a fondării ( Japonia)
Ziua internaţională a numărului de urgenţă 112 (Uniunea Europeană)
Ziua internaţională a bolnavilor (proclamată la 13 mai 1992, din iniţiativa Papei Ioan Paul al II-lea)
Ziua inventatorilor americani, instituită în memoria lui Thomas Alva Edison (SUA)
