Nicolae Radescu s-a nascut in anul 1876, la Calimanesti, judetul Valcea. A parcurs treptele ierarhiei militare, de la gradul de sublocotenent, in 1898, la cel de general de corp de armata, in 1944. Intre octombrie 1941 si septembrie 1942, a fost arestat si internat la Targu Jiu, din ordinul maresalului Ion Antonescu, din pricina impotrivirii fata de participarea trupelor romane dincolo de Nistru. Intre octombrie si decembrie 1944, a fost sef al Marelui Stat Major.
CCa prim-minstru, in 1944-1945, a incercat sa reziste presiunilor sovietice si imixtiunilor exercitate de A. I. Vasinski pentru impunerea unui guvern comunist. In acest scop, serviciile de securitate sovietice – NKGB – si comunistii romani au incurajat "Garzile de Aparare Patriotica", ce au dezvoltat nucleul de muncitori inarmati care il preluasera pe Antonescu dupa arestarea acestuia. Aceste garzi au fost puse sub comanda lui Emil Bodnaras. La 15 ianuarie 1945, primul ministru, generalul Nicolae Radescu, a ordonat dizolvarea Garzilor, dar Teohari Georgescu si Emil Bodnaras au ignorat instructiunile. In acelasi timp, viceprim-ministrul Petru Groza ii incuraja pe tarani, anticipand reforma agrara, sa ia cu forta pamantul marilor mosieri. Punctul critic a fost atins la 24 februarie 1945, cand, la sfarsitul unei mari demonstratii a Frontului National Democrat, gloata s-a deplasat in Piata Palatului, in fata Ministerului de Interne, unde isi avea generalul Radescu cabinetul. Atunci s-au tras focuri de arma si au fost ucise cateva persoane. La ordinele lui Radescu, soldatii romani care pazeau cladirea au tras in aer pentru a imprastia multimea.
S-a stabilit limpede, mai tarziu, de catre o comisie romano-sovietica de medici, ca gloantele extrase din trupurile victimelor nu erau de un calibru intrebuintat de armata romana, dar era prea tarziu pentru generalul Radescu. Furios fata de aceasta provocare, primul ministru s-a adresat natiunii prin radio si i-a denuntat pe liderii comunisti Ana Pauker si Vasile Luca, numindu-i "hiene" si "straini fara neam si Dumnezeu", referire la ateismul lor declarat si la originile lor neromanesti. Indata, la 27 februarie, A. I. Vasinski, adjunctul ministrului de Externe sovietic, a venit pe neasteptate la Bucuresti, direct la Palat, spre a cere inlocuirea lui Nicolae Radescu. Regele s-a opus, invocand procedurile constitutionale, dar sub o intimidare continua, a fost nevoit sa consimta.
Desi regele Mihai s-a adresat reprezentantilor britanic si american cerandu-le ajutorul si sfatul, iar acestia au protestat la Bucuresti si la Moscova, cu privire la neobrazarea lui Vasinski, ultimul a continuat sa forteze nota. Presiunilor politice li s-au adaugat cele militare, generalul-colonel Ivan Susaikov ordonand, fara consultarea colegilor britanic si american, ca unele unitati romane din Bucuresti si din imprejurimile orasului sa fie trimise pe front iar altele sa fie desfiintate. In locul acestora, tancurile si trupele sovietice au ocupat Prefectura Politiei, Posta Centrala si Marele Stat Major Roman. Au fost concediati sute de politisti romani, iar trupele sovietice au inceput sa patruleze prin Bucuresti, controland actele trecatorilor, ale soferilor si vehiculelor lor, profitand de acest prilej ca sa rechizitioneze vehicule romanesti.
Era clar ca sovieticii taie si spanzura in tara. La 1 martie 1945, Vasinski l-a informat pe rege ca Petru Groza, adjunctul lui Nicolae Radescu, este "alegerea sovietica", asa incat Mihai I nu a avut incotro si i-a dat cale libera lui Groza sa formeze guvernul. Atunci, liberalii si taranistii au refuzat sa participe la un guvern controlat de Frontul National Democrat, asa ca primul cabinet al lui Groza a fost respins de rege. Dar, la 5 martie, dracescul Vasinski l-a informat pe Mihai I ca, daca nu accepta un guvern Petru Groza, "nu mai poate raspunde pentru existenta in continuare a Romaniei ca stat independent". Temandu-se de o lovitura de stat, regele si-a calcat pe inima, dandu-si consimtamantul. Apoi, cu ajutorul sovieticilor si a slugilor lor locale, comunismul s-a instaurat pentru aproape o jumatate de veac in Romania si in alte tari est-europene.
Cat despre generalul Nicolae Radescu, acesta s-a stabilit, ulterior, in SUA, unde a devenit primul presedinte al Comitetului National Roman, guvernul roman din exil, in 1949-1950, apoi lider al Ligii Romanilor Liberi.
La 9 iunie a.c., in Sala de Festivitati a Muzeului Militar National, din Bucuresti, a avut loc simpozionul cu tema "Generalul Nicolae Radescu – prizonierul istoriei". Tot atunci, a fost deschisa si expozitia organizata de CNSAS, prilejuita de comemorarea a 55 de ani de la moartea generalului Nicolae Radescu. Printre conferentiarii invitati la simpozion s-au numarat: acad. Dinu C. Giurescu, acad. Alexandru serbanescu, Dinu Zamfirescu, col. Vasile Popa, Marius Oprea, Claudiu Secasiu, Dumitru Dobre, Nicolae Videnie, Oana Ionel si Adrian Balosin. Simpozionul si expozitia au fost organizate de Asociatia "General Nicolae Radescu", Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, Institutul National pentru Memoria Exilului Romanesc si Muzeul Militar National.
