Proba adevarata a sfinteniei nu este data de performante vizibile. Cu cat persoana este mai avansata pe drumul sfinteniei, cu atat comportamentul ei este mai aproape de normalitate. si doar in cazuri exceptionale apeleaza la puterile neobisnuite cu care este, totusi, inzestrata. Preotul Buga in ultima sa carte Plinirea potirului credintei se refera la o inalta figura a misticii catolice, Sfanta Tereza de Avilla care, chestionata odata de curiosi in legatura cu fenomenul levitatiei, ofera cel mai naucitor raspuns care si acum, dupa atata vreme, ne amuza intr-un fel si in alt fel descumpaneste. Spunea ea asadar: Presupun ca levitatia te deranjeaza cand faci curatenie in sala de mese? Raspuns, fara indoiala, bulversant. Cum adica? Un mistic de o asemenea tarie si puritate poate sa dea o replica atat de banala? De fapt, Tereza de Avilla care, dupa cum se stie a trait in secolul al xvi-lea, ne pune in garda tocmai impotriva falselor minuni sau vrea sa ne explice in cel mai autentic spirit crestin ca minunile nu reprezinta nimic daca nu sunt facute in duh.
Altfel spus, actiunea de sorginte spirituala are efect tamaduitor, dar in nici un caz nu violenteaza ordinea cosmica. Evident, lucrurile acesta sunt bine stiute. Minunile din Evanghelie au fost necesare tocmai pentru a-i trezi pe oameni din inertie. Opacitatea acelor vremuri era suficient de mare pentru a fi necesare procedee maximaliste.
Doar ca si pe atunci existau taumaturgi care puteau sa imite ce facea Domnul. Gratia divina se exprima insa in asa fel incat acolo in secetoasa Iudee ceea ce facea Hristos putea fi deosebit clar de catre un om simplu de ceea ce ar fi facut, sa zicem, un vraci platit pentru a crea confuzie.
Problema este urmatoarea: oare noi acum, desigur, mult mai scoliti decat iudeii de acum doi mii de ani, suntem in stare sa discriminam adevaratul act spiritual de cacealmaua spiritualista? Cred ca toti marii duhovnici din spatiul rasaritean dar si din spatiul catolic pledeaza tocmai impotriva spectaculosului, a senzationalului, a distorsionantului rezultat din folosirea fara masura a minunilor si miracolelor. Capacitatea de-a face minuni ce se atribuie Papei este cu totul altceva. Iarasi e vorba de diferenta dintre magie si gest spiritual. Numai ca in categoria magiei intra acum tot ce vedem ca ne incanta, tot ce are un grad urias de raspandire pe suprafata planetei. Diacronic judecand, beneficiile progresului tehnologic din perspectiva unei fiinte omenesti de acum patru secole intra in categoria magicului. Noi facem magie si folosim magia fara sa stim. In asemenea conditii tot ce e spirit se retrage si-si cauta mijloace mult mai delicate pentru a se exprima. Delicatete mergand pana la tandrete. Ce poate fi mai tandra decat binecuvantarea venita discret de la un preot batran?
