Demnitatea trebuie sa fie o datorie, o obligatie chiar, pe care fiecare sa o aiba fata de sine; fara demnitate suntem fiinte de turma. A avea demnitate inseamna sa ai o autoritate morala fata de tine insuti, prestigiu in ochii semenilor, sa fii vrednic, capabil, corect. Iata ce spune Dimitrie Gusti (sociolog si etician roman, 1880-1950) despre acest rang aristocratic, nemostenit din familie, ci dobandit prin sine insusi: "Demnitatea nu este o atitudine agresiva, de tiranie a eului propriu. Dimpotriva, este o conditie etica pentru a ne apara convingerile proprii. De asemenea, nu este nici o exagerare a constiintei de sine, ci o consecinta a acesteia atunci cand functioneaza in conditiile sufletesti satisfacatoare."
A fi demn, a te purta cu demnitate nu inseamna a avea o tinuta grava, rigida, dimpotriva, sa ai o comportare fireasca, normala, asa cum respiri. Demnitatea insa tine de caracter, asa cum il vede La Rochefoucauld (scriitor si moralist francez, 1603-1680): "Hotararea, dreptatea si sinceritatea alcatuiesc ceea ce numim caracter. El este temelia demnitatii personale."
Negresit, vom avea demnitate potrivit caracterului nostru, care ne poate innobila, daca suntem in stare a-l impodobi cu insusiri frumoase, iar daca-i plin de urat ne coboara printre necuvantatoare.
