Scriem alaturi despre personalitatea lui Petre Pandrea, un autor in felul lui neinfricat, care a lovit si in stanga si in dreapta, asa cum a crezut de cuviinta. Un autor greu de catalogat asupra caruia ideologiile nu au avut putere de seductie. Dar in egala masura gandurile ni se indrepta si spre un autor dintr-o alta generatie decat vajnicul nostru oltean, si dintr-o alta zona geografica, mult mai cunoscut. Este vorba de Miguel de Unamuno.
Randurile ne sunt prilejuite de noua versiune in romaneste a romanului sau de la inceputul secolului XX, Ceata, traducerea lui Sorin Marculescu, care in studiul introductiv evoca un moment semnificativ din biografia scriitorului.
Miguel de Unamuno a fost initial un admirator al republicanilor in razboiul civil, dar vazand ororile acelora, bestialitatile la care au recurs, biserici si manastiri profanate, calugarite violate, etc a trecut de partea lui Franco al carui succes l-a si salutat considerand ca in felul acesta Spania este salvata. si intr-adevar a fost, Franco predand-o dupa aproape 40 de ani in mainile regelui Juan Carlos.
Dar in momentele in care se alaturase lui Franco, scriitorul nu s-a putut abtine sa nu riposteze confruntat cu o situatie care lui i s-a parut de nesuportat. Despre ce este vorba? La 12 octombrie 1936 la Universitatea din Salamanca, in prezenta unui numeros auditoriu in randurile caruia se distingeau episcopul local, sotia lui Franco, poetul oficial al Falangei, dar si generalul mutilat de razboi Millan Asstray, chiar loctiitor al generalissimului. Unamuno are curajul sa se ridice ferm impotriva cuvintelor acestuia din urma care atacase in termeni duri, de propaganda razboinica teritoriile bascilor si ale catalanilor, promitand ca le va trece prin foc si sabie. Atunci batranul scriitor, avea deja 70 de ani, rector al Universitatii, l-a infruntat pe belicosul general si suita sa. A fost salvat in ultimul moment de Carmen, sotia lui Franco, si astfel a putut sa paraseasca sala.
De altminteri de atunci nici nu a mai avut mult de trait. Exemplul lui se explica atat prin originea sa basca considerandu-se jignit de ce spunea generalul cat si prin calitatea sa de intelectual nesubordonat nici unui partid, intrucat demnitatea sa depaseste simpla adeziune si in consecinta este pregatit sa dezerteze oricand. Gestul de atunci al lui Unamuno este emblematic si poate fi luat dept model in orice imprejurare, ceea ce il apropie intr-o oarecare masura de ce a facut la vremea lui Petre Pandrea. Inteligenta e mai presus de forta, chiar daca forta pana la un punct e legitima si actioneaza in directia inteligentei.
