Duminica Pogorarii Sfantului Duh sau Duminica Cincizecimii, numita popular Rusaliile sau Duminica Mare, este sarbatoarea anuala a pogorarii Sfantului Duh peste Sfintii Apostoli, eveniment pe care ni-l istorisesc Faptele Apostolilor (II, 1-4). Ea cade mereu la 10 zile dupa Inaltare sau la 50 de zile dupa Paste, cand a avut loc evenimentul sarbatorit. Totodata este si sarbatoarea intemeierii Bisericii Crestine, caci in aceeasi zi, in urma cuvantarii insufletite a Sfantului Apostol Petru, au trecut la crestinism aproximativ 3.000 de suflete. Dupa Intrupare, Inviere si Inaltare este a patra mare sarbatoare crestina.
Anul acesta, Duminica Rusaliilor se serbeaza la 7 iunie. Pana spre sfarsitul veacului al IV-lea si inceputul celui de-al V-lea, Cincizecimea era o dubla sarbatoare: a Inaltarii Domnului si a Pogorarii Sfantului Duh. Nu doar ca vechime, ci si ca importanta, sarbatoarea Rusaliilor vine indata dupa Paste. In bisericile ortodoxe romanesti se aduc si astazi frunze verzi, de tei sau de nuc, care se binecuvanteaza si se impart credinciosilor, simbolizand limbile de foc ale puterii Sfantului Duh, Care S-a pogorat peste Sfintii Apostoli.
In chip de Todorusale
Cum se intampla deseori in traditiile noastre, sarbatorile populare au doar o vaga legatura cu cele crestine sau nu o au deloc. Asa se intampla si cu Rusaliile, care vin din timpuri precrestine. De pilda, sarbatoarea Rosalia, ce insemna "A Trandafirilor", o tineau si romanii, in fiecare primavara, fiind o zi inchinata mortilor, cand, pentru sufletele celor disparuti, se aduceau ofrande, intre care bucate si trandafiri, pentru a le imblanzi. Dacii aveau si ei o sarbatoare, tot primavara, numita UR-SOLIA, ce se talmaceste prin "Cei dusi; Plecati; Disparuti" (cf. rom. sol; solie; a raslui "a prapadi; a distruge"), de unde romanii au mostenit Mosii de Vara, ce se tin cu o zi inainte de Duminica Rusaliilor.
Misterul Rusaliilor, vechi divinitati autohtone, se adanceste inca de la descrierea lor ca niste babe urate, garbovite de batranete, cu apucaturi cat se poate de rele. Sunt in numar impar, de la trei la sapte, si umbla mai ales in Saptamana Rusaliilor si in ziua de Todorusale, ori de Strat de Rusalii sau Sfredelul Rusaliilor, ce cade intr-o miercuri, la douazeci si patru de zile inainte de Duminica Rusaliilor. Ca si Ielele, zboara prin vazduh, canta si danseaza pe la rascruci, fantani, poieni etc., dar numai in zilele inchinate lor. Nimeni nu trebuie sa lucreze in aceste zile, caci Rusaliile se razbuna atunci si schilodesc, ciuntesc, ologesc, scot ochii, asurzesc ori bolanzesc pe cei care nu le respecta zilele. Alteori ridica omul pe sus si-i dau drumul, de-si frange oasele. Au in maini niste unelte taioase si frigari ascutite cu care schilodesc lumea.
Ca sa mearga bine viata si treburile, se tin patru marti dupa Paste pentru Rusalii. Miercurea ce se tine pentru aceste fapturi suprafiresti se numeste: Todorusele, Todorusale, Strat de Rusale, Strat de Rusalii, Strodul Rusalelor, Sfredelul Rusaliilor sau Buciumul Rusaliilor. Todorusele sunt semnatura Rusaliilor aruncate cu 24 de zile inainte de Rusale, ca sa stie oamenii ca vor veni si sa se fereasca de ele. Pe cel care lucreaza in aceasta zi il buciuma Rusaliile.
Daca vor, se prefac in zane frumoase
Spun unii ca, de fapt, Rusaliile sunt sapte fete curate si nemaritate, pe care Dumnezeu le-a prefacut in zane. Sunt nemuritoare, umbla ziua si noaptea printre oameni, dar ei nu le vad, pentru ca s-au incarcat cu pacate. In miercurea lor, se intalnesc si petrec cinci saptamani cu Santoaderii, pana la Rusitori. In semn de bucurie ca s-au intalnit cu fratii lor, le daruiesc cate un buchet din varf de dumbravnic; de aceea, din aceasta zi, planta nu mai are nici varf, nici mireasma. Pana in aceasta zi buruienile nu sunt sfredelite sau gaurite; iar din ceasul cand s-au sfredelit nu mai sunt bune de leac. Rusaliile pot fi bune, dar se manie cand cineva trece peste hora lor, cand le tulbura masa, apele, ori cand lucreaza de ziua lor. Pedeapsele sunt: durerea de maini si de picioare, orbirea si nebunia. Totusi, oamenii buni si curati vad cand ies Rusaliile, cum zboara si cum chiuiesc pe sus. Strat de Rusalii este un vant puternic, care il ia pe cel ce lucreaza si-l ridica pe sus, il lasa jos, si-l loveste de tot ce intalneste in drumul lui. De aceea se tine Strat de Rusalii. Se pune pelin pe paturi si se culca pe el, ca sa fie sanatosi peste an. Fetele isi spala parul cu roua, ca sa le creasca frumos. In aceasta zi se culege pelin, pana nu rasare Soarele, si se pune la brau ca sa nu se imbolnaveasca in cursul anului. Se pune pelin in san, la usi, la ferestre, la cosare, juguri si vite. Este permisa culegerea ierburilor de leac, in zorii zilei, inainte de rasaritul Soarelui. Cand se intalnesc in aceasta zi, baietii si fetele se bat cu pelin. Tot in aceasta zi fetele mari fac un strat, pe care seamana cu gura busuioc. Daca busuiocul rasare peste atatea zile, se vor marita in curand; daca nu rasare deloc, nu se vor mai marita niciodata. Ziua se mai numeste si Sfredelul Rusaliilor, cand se sfredelesc urechile fetitelor pentru cercei.
Manastirea Alba, cu noua altare
In mitofolcorul romanesc, pe Taramul Celalalt, se afla o vale de unde cei ce ajung la ea, simt un dor profund de Lumea Alba, adica de pamantul nostru, spre care se intorc de cate ori au prilejul. Este vorba despre Valea Plangerii sau Valea cu Dor. Mortilor li se mai spune si Dalbii de Pribegi. In sambata dinaintea Duminicii Rusaliilor, ei se trezesc si se duc pe Valea cu Dor, unde gasesc tot ce li s-a dat de pomana in cursul anului.
Aceasta zi se numeste si Mosii de Vara, si poporul mai spune ca au fost noua unchesi batrani, care, pe unde mergeau, faceau numai bine si minuni. Printre altele, ei le imparteau copiilor cireste coapte; de aceea, zilei i se spune si Mosii Cireselor.
Legati de cultul mortilor, acesti unchesi batrani sunt stapani peste Vamile Vazduhului, in numar de noua, prin care trec toti cei plecati spre Lumea Cealalta. In cinstea lor a fost ridicata candva Manastirea cea Mare cu noua altare sau Manastirea Alba Sfanta, aflata in prundul marilor, in ostrovul marilor, in ostrovul marii, intr-un ostrovel de mare lina, in ostrovul Marii Negre sau in ostrovul Marii Dalbe. In bocetele romanesti, Dalbul de Pribeag trebuie sa treaca o apa intinsa si adanca, in drumul spre Taramul Celalalt. Aceasta apa poate fi chiar Marea. Dupa colindele romanesti, cu o sumedenie de variante, Manastirea Alba are peretii din lemn de tamaie, usile de alamaie, iar pragurile de alamaie ori din marmura. Ea are noua altare si noua statui, noua usi, noua usite, noua ferestre, noua ferestrute, noua praguri, noua pragurele, noua scaune, noua scaunele. In ea ard noua lumanari. Mai are noua stalpi de ceara, noua de tamaie si noua de faclie. Pe afara e acoperita cu muschi, pe dinauntru e aurita. Ferestrele sunt la rasarit, catre Sfantul Soare; usile spre mare, usciorii sunt de faclie, iar sus biserica e cu zebrele sus la stele. Altarul in care sade Maica Sfanta e de margarint. Jeturile sunt de aur. Scaunul cel mai mare are noua picaturi de Soare. Toata manastirea si jeturile sunt scrise, si inauntru e plina de prapuri. Langa manastire se afla un lac de mir si un parau de vin, in case se scalda si se iordanesc Bunul Dumnezeu si batranul Craciun; iar dupa ce se scalda si dupa miruire ei se imbraca in alte vesminte. Calea de la malul ostrovului si pana la manastire este Cararuica Raiului. Ruga sfanta e multa si lunga tare, seara, noaptea si in zori, si ea se face, in unele variante, de catre noua popi batrani, de noua patriarhi si de noua logofeti. Cand e slujba cea mare la aceasta Manastire Alba, atunci vin aici toti sfintii, sosesc corabii incarcate de ingeri si vine in corabie Insusi Dumnezeu. E atat de vasta incat cuprinde o lume intreaga si e cu turnurile pana la nori. Se mai numeste si Manastirea Domnilor.
In "Dacia Preistorica", Nicolae Densusianu, crezand in existenta ei reala, situeaza Manastirea Alba in Insula serpilor, considerand-o un mare templu pelasgic. Oricum, cei noua preoti batrani, stapanii Vamilor Vazduhului, erau foarte importanti in traditiile dacilor, de vreme ce toponime tracice se refera la "Noua Treceri; Noua Deplasari; Noua Vami". Iata doar trei exemple: Meto-Nium (cf. rom. a se muta), Rucco-Nium (cf. alb. rrugoj "a calatori") si Triam-Nium (cf. drum), unde Nium este numeralul noua.
Zboruri intre cer si pamant
In mitofolclorul nostru, intre cer si pamant e un permanent du-te-vino. Valea cu Dor, unde vin mortii, nu e prea departe, numai ca e nevazuta pentru pamanteni. In afara celor noua unchesi batrani, Mosii de Vara sunt stramosii, pe care nu trebuie sa-i uitam niciodata. Mortii care nu gasesc nimic in Valea cu Dor, caci nu li s-a dat nimic de pomana, iau tarana in poala si se intorc mahniti la locul lor. Insa, rar roman care sa nu dea de pomana pentru mortii lui, fie cat de sarac. De ziua Mosilor de Vara, femeile impart oale cu apa, dar nu se toarce, caci se crede ca astfel se intorc colacii de la morti indarat. Nu se arunca gunoiul afara din casa, caci se crede ca ajunge la morti, care asteapta aceasta zi pentru a capata merinde si bautura. Nu se matura, ca se da praf in ochii mortilor, care stau dupa usa pana a doua zi, cand, dupa terminarea liturghiei de Rusalii, isi zborul catre cer.
La Mosii de Vara, femeile dau de pomana vase, de lemn sau de lut, pline cu vin, apa sau lapte, cu mancare gatita, alaturi de care se pun paine, flori si lumanari aprinse. In Ialomita, se gatesc mancarurile de pomana dupa preferintele mortilor. Vasele se impodobesc cu flori si cirese. Cofele ce se dau de pomana sunt umplute cu apa de la fantana sau de izvor. Se impart oale cu apa, pentru ca si cei morti sa aiba cu ce bea pe Lumea Cealalta. Pe ghizdurile fantanii se lasa cate un ban, ca plata pentru apa si ca pomana sa fie primita.
Prin Moldova, impartirea vaselor se continua in prima si a doua zi de Rusalii. Sambata, in toate manastirile si bisericile se tin slujbe de pomenire a mortilor. Local, e datina ca, daca unei familii i-au murit mai multi, fara a fi spovediti sau impartasiti, sa se dea de pomana si iconite, tamaie, carti de rugaciuni si altele. Se spune ca femeile care ii cinstesc in fiecare an pe Mosii de Vara vor imbatrani mai incet si isi vor pastra sufletul mereu tanar.
La Mosii de Cirese se intinde masa, pe care se pun gramezi de cirese, flori si colacei, apoi se impart la oameni si copii chemati inadins. Cine imparte nu trebuie sa fi gustat cirese pana atunci. In noaptea spre Rusalii infloreste feriga. Cine o culege are mare noroc, dar, ca sa poata vedea cand infloreste, trebuie sa fie treaz si curat toata noaptea, si sa nu raspunda si sa nu se uite incotro il striga, ca-i trage doua palme si i-o ia.
Fetele in alb, vetrele curate
In "Obiceiuri de peste an. Dictionar", Ed. Fundatiei Culturale Romane, 1997, prof. Ion Ghinoiu consemneaza Goana Rusaliilor, pentru care ceata fecioarelor, in varsta de opt-paisprezece ani, intotdeauna in numar fara sot, se constituie sub juramant solemn: "Zau, am sa implinesc Goana Rusaliilor pana voi iesi la hora si nimeni decat mine si ai mei sa nu stie, altfel Rusaliile sa ma pedepseasca!" In zorii zilei de vineri dinaintea Rusaliilor se intalnesc si merg in taina in padure sau pe camp pentru a strange flori, mesterind din ele cununite, cingatori si buchete, si tin post negru pana a doua zi. In noaptea de sambata, dupa cantatul cocosilor de miezul noptii, fetele se scoala, se imbraca in alb, merg, fara sa vorbeasca, in camp, in locul unde facusera cu o zi inainte cununile. Primele cuvinte se pronunta in clipa sosirii ultimei surate: "Buna dimineata, surata!" "Buna dimineata, fete curate! Sa pornim Goana Rusaliilor!" Cea mai mare surata incheie dialogul cu cuvintele: "Gonim lucrurile necurate, sa ne ramana vetrele curate ca roadele de roua din cer picate!" Dupa impodobirea cu cununile si cingatorile de flori aduse de acasa, fetele devin foarte vesele, incep sa cante, se prind intr-o hora navalnica si inconjoara vatra satului; apoi fetele se intorc acasa, mananca si beau apa, incheind postul negru.
Cine conduce sufletele prin vazduh
Intre Sambata Mosilor de Vara si Duminica Rusaliilor la romani se afla o stransa legatura, prilejuita de un stravechi cult al mortilor. De fapt, atat la daci cat si la romani, URSOLIA sau ROSALIA erau divinitatile care duceau sufletele celor curati in Paradis, caci SOLIA nu inseamna doar "a pleca" ci si "a (se) duce; a purta; a lua", si de acolo au mostenit romanii zicala "luat(a) de Rusalii". De aceea, pierzandu-se intelesul menirii lor, ele sunt si temute si adorate. Femeile le tin sarbatoarea, punand pelin in brau, sezand pe iarba verde, band vin amestecat cu acel pelin, ca sa fie voinice peste an si ferite de boli. De la Duminica Mare incolo este ingaduit oricui sa doarma pe prispa casei, sau oriunde afara. Pana la aceasta zi insa nu este bine, caci acela care se culca afara il iau Rusaliile, adica il imbolnavesc.
Se atarna la streasina casei ori pe la stalpi flori de tei si de soc, bune de afumat prin casa pentru inlaturarea primejdiilor. Nu e bine a se sui in arbori ori in alte locuri inalte, de unde poate cadea omul, caci se crede ca l-au trantit Rusaliile; nu e bine nici a calatori ori a intreprinde ceva, caci daca da de vreun rau, se crede ca l-au vatamat Rusaliile.
In noaptea spre Rusalii ard comorile, dar nu le vad sclipirile decat cei curati. Tot ei pot vedea chiar Rusaliile zburand prin vazduh.
Calusul, capodopera a umanitatii
Am vazut ca, timp de cinci saptamani, pana la Rusitori, Rusaliile, in chip de zane frumoase, petrec cu fratii lor, Santoaderii. Acestia sunt niste flacai frumosi, ce se pot preface in cai. Cert e ca sunt legati de celebrul joc al Calusarilor, Calusul, Calutul sau Caluceanul; dansul propriu-zis imita de altfel tropaiturile cailor. In sambata de dinaintea Rusaliilor sau chiar de Rusalii, calusarii, insotiti de lautari, se duc intr-un loc tainic din mosia satului. Au cu ei straiele si betele specifice, cu exceptia "Mutului", care e chiar personificarea Calusului. Vataful, conducatorul lor, duce si o prajina de 4-5 m, o naframa alba, panglici si ata rosie din care se mestereste steagul Calusarilor. La Legatul Calusului, taina cea mare a incropirii Calusului, nu asista decat calusarii, lautarii fiind indepartati de locul respectiv. Este timpul cand se face ciocul Calusului dintr-un lemn rasucit sau cioplit, in forma unui cap si grumaz de cal. Acesta se imbraca intr-o piele de iepure in care se pun diferite ierburi de leac, dar si ate cu masura calusarilor. Ceata merge pe la casele oamenilor si incepe un dans fascinant, imitand miscarile cailor. Cand sar pe loc, se spune despre cai ca "joaca". Numele acestui dans spectaculos vine tot de la traci, unde e atestat toponimul CO-LOSSAE "Care (se) joaca", inrudit cu lat. lusus "joc".
Calusarii trebuie primiti in orice casa. Ei joaca in toata saptamana Rusaliilor, vindecandu-i pe cei bolnavi. Toate jocurile lor se sfarsesc cu o hora in care se prinde oricine, caci, daca joaca de mana cu calusarii, oamenii nu se vor mai imbolnavi in timpul verii.
Frumusetea si spectaculozitatea acestui joc a facut ca, acum cativa ani, sa fie inscris pe lista UNESCO, in patrimoniul imaterial, fiind declarat capodopera a umanitatii.
