Intotdeauna m-am intrebat ce as fi facut daca destinul m-ar fi pus in situatia celor care la vremea lor au avut de infruntat mari greutati, au fost in razboi, pe front, sau mai rau, au ajuns in puscarie. Vorbim in acest numar despre doi oameni care au fost inchisi, profesorul Gh. Boldur Latescu si inginerul Traian Popescu, nascuti in anii’20, pe care viata nu i-a crutat. In memoriile sale, Boldur Latescu se refera la acel gest donquijotesc din tinerete cand, inarmat cu un revolver, avand cateva schimburi, o lanterna si o busola, a plecat cu alti camarazi in munti pentru a se alatura luptatorilor de acolo anticomunisti. Au fost prinsi iar primul anchetator cu care au avut de–a face, uitandu-se la revolverul gasit asupra lor, le-a spus cu dispret, bine, ma, prostilor, cu asa ceva voiati voi sa daramati regimul democratiei populare? Din pacate, asa cum a gandit si a vorbit acel anchetator, trecut acum probabil in alta lume, au vorbit si altii.
Oare am uitat ca la revolutie, deci in imediata noastra apropiere, desi sunt si de atunci cam vreo 19 anisori, nu au lipsit familiile care si-au admonestat odraslele fiindca au iesit in strada si s-au inhaitat cu cei care protestau? Da, chiar asa! Conceptul cretin de familie buna a functionat in cele mai nepotrivite imprejurari. Atunci, in anii’50, cei mai multi dintre minunatii revoltati au fost prinsi. Destui au ras de naivitatea lor. Dar acum, dupa ce s-a dovedit ca istoria le-a dat lor dreptate, ce ar mai fi de spus? M-am intrebat ce faceam daca eram in locul lor. Cum as fi suportat? Cum mi-as fi asumat actele? As fi cedat repede? As fi tradat? Probabil. Nu fac parte dintre eroi si ma dezechilibrez usor in fata agresivitatii, a mitocaniei, a neamului prost ofensiv.
Intrebandu-l de multe ori pe Traian Popescu cum a rezistat atatia ani in puscarie, domnia sa, cu zambetul pe buze, mi-a dat mereu acelasi raspuns, te obisnuiesti, primele sase luni sunt grele, atunci iti spui in fiecare zi ca o sa mori sau o sa innebunesti, dar pana la urma, daca esti sanatos, viata triumfa. Si a triumfat. E teribil sa ai mult peste 80 de ani, sa te uiti in urma si sa vezi ca lumea si-a vazut de treaba ei, dar ti-a pastrat si tie un locsor, fie si pe strapontina, de unde privesti spre cei mari, impostori, ticalosi, perversi. Nu conteaza, ai particica ta de duh pe care nu ti-a murdarit-o nimeni.
