Unele cărţi de onoare ale instituţiilor publice din România ascund autografe ale unor mari personalităţi, care, dacă ar fi evaluate din punct de vedere financiar, ar valora o adevărată avere pentru colecţionari.
Unele instituţii de cultură, şi nu numai, din România au avut şi unele mai au şi azi aşa-numitele „Cărţi de onoare” sau de impresii. Ele sunt azi, într-un anumit fel, adevărate documente culturale de mare valoare, ilustrând aprecierea dată celor în cauză de personalităţi din România sau din străinătate.
Aceste semnături, dacă ar fi vândute la licitaţie, ar valora imens, din punct de vedere financiar. O asemenea „Carte de onoare” am văzut cândva la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, având în filele ei (43 la număr – n.n.) semnături care emoţionează şi azi:Carol (Regele Carol al II-lea – n.n.), Maria (regina României), Ileana (principesa). Toate datate – 1 iunie 1929. Apoi, mai poţi vedea în aceste file semnătura lui Henri Facillon – vechi director al Muzelui din Lyon, Franţa, şi profesor universitar la Paris (7 oct. 1928), revenind însă şi în 1931.
Apoi, semnătura lui Emmanuel de Martonne (1929 şi 1937), iar în 1930 a lui Mircea Eliade şi a lui Ion Bianu, pe atunci preşedintele Academiei Române, care a scris şi un scurt text: „A doua zi după inau-gurarea oficială a Muzeului Etnografic din Cluj, am văzut partea expusă a colecţiilor, în care am admirat bogăţia şi varietatea acestora”. Mai găseşti aici semnături precum ale Elenei Pop-Hossu Longin, Francisca Hossu Longin, Vasile Goldiş – preşedintele „Astrei”, generalul Dumitru Popescu, comandant de divizie şi altele.
În volumul aniversar, publicat la 75 de ani de existenţă a Muzeului (1922-1997), directorul acestuia, profesorul Tiberiu Graur, aducea mulţumiri Fundaţiei „Regele Mihai I” pentru că „a îmbogăţit oraşul Cluj cu o nouă instituţie de cultură. Muzeul Etnografic al Ardealului, menit a păstra mărturii ale existenţei noastre în acest areal geografic şi a deveni şi un institut de cercetări în domeniu; şi apoi a continuat în august 1953, când Muzeul a fost redeschis”. Autorul ne lasă să înţelegem „că în tot răul e şi un bine, cum zice românul, afirmând că, altfel, poate s-ar fi găsit vreun zelos care s-o pună pe jar sau într-o pivniţă uitată pe vecie…” Azi – scrie prof. Graur în continuare – „atingem aceste pagini salvate cu o legitimă tristeţe, pentru ceea ce s-a întâmplat şi cu bucurie pentru că filele au fost salvate”.
Muzeu creat de Romulus Vuia
Să mai spunem că Muzeul, iniţiat de cercetătorul şi profesorul Romulus Vuia, căruia i se datorează şi muzeul în aer liber din Hoia, unde, prima piesă adusă a fost una simbol al Transilvaniei: biserica din lemn din Cizer, construită de de Horea, conducătorul răscoalei moţilor din 1784. Şi tot Romulus Vuia a fost cel care a ales terenul – şi s-a zbătut să-l obţină de la primărie – pentru Muzeul Etnografic, devenit apoi celebru, prin cele 140 de piese mari – case, mori de apă şi de vânt, cherhanea pescărească, han, locuinţe de meşteri – lemnari, fierari, boştinari, oieri etc. – cu tot interiorul restaurat, aşa cum au fost de unde s-au aduse, adunate de fapt din toate colţurile ţării – mobilier de epocă, covoare ţesute în locuinţă, icoane pe pereţi, înconjurate cu ştergare genial împodobite prin ţesătură în modele inspirate din natură: frunză de brad, floare, trandafir etc. Muzeul a devenit o amplă „localitate” etnografică, care alături de Muzeul Satului din Bucureşti, sunt oglinzi fidele ale civilizaţiei poporului nostru din cele mai vechi timpuri.
Muzeul a fost inspirat iniţial de profesorul Cornel Irimie, venit la Sibiu ca director la Brukenthal, unde a înfiinţat o secţie de artă populară, dar, din păcate, ilustrul profesor din Şcoala lui Dimitrie Gusti, a decedat curând, „ştafeta” pentru un muzeu etnografic, în aer liber, fiind preluată de un tânăr etnograf, Corneliu Bucur, cel care avea să ducă la liman, după ani de muncă şi zbateri enorme, înfruntând birocraţia, lenevia sau reaua-voinţă a unora, mare operă care este azi Muzeul Civilizaţiei Româneşti din Dumbrava Sibiului, vis încununat al precursorilor „Astrei”.
Şi fiindcă tema comentariului nostru de azi este „Cartea de onoare”, sau de impresii, a instituţiilor culturale, fie-mi permis să redau şi unele păreri înscrise de unii vizitatori la acest muzeu, azi celebru în lume…
Prof.dr.doc. Richard Wolfram, de la Universitatea din Viena: „Minunat, desăvârşit acest Muzeu al tehnicii populare, el lăsând să străbată un discret, dar cald fluid de mândrie patriotică”… Walter M. Bacon, de la Universitatea Nebraska (SUA): „Este extraordinar! Niciodată n-am văzut aşa ceva. Aţi făcut muzeul atât de curat ştiinţific, atât de bine reprezentat, încât este un unicat.”
Dr.Helga Gerndt, de la Universitatea din München: „Suntem uimiţi de concepţie şi de realizare. Este unul dintre cele mai interesante muzee în aer liber din Europa”; Dr. Bruno Contardi, de la Universitatea din Roma: „Este un muzeu care nu are asemănare în Europa. Prin bogăţia patrimoniului său, are o importaţă fundamentală pentru istoria culturii europene”.
Iată, deci, ce dimensiuni culturale, şi pe alocuri şi istorice, pot avea impresiile despre munca şi iniţiativa unor oameni de ştiinţă, care „operau” cu bisturiul inteligenţei,
dublată de răbdarea faptei asupra patrimoniului naţional, modulând, pregnant ceea ce merită văzut şi apreciat, contibuţia românilor la patrimoniul universal, dar mai ales al Europei.
