Cum au colonizat Brătienii Dobrogea cu români

Una dintre temele evitate de isto­rio­grafia oficială este cea a colo­ni­zărilor cu popu­laţie ro­mâ­nească a Dobrogei. În ciuda manualelor de istorie, intrarea Dobrogei în componenţa Ro­mâniei în anul 1878 pare să fi fost mai curând un accident istoric decât rezultatul unei strategii deliberate a liderilor românilor.

În anul 1877, avea să izbuc­neas­că războiul ruso-turc, la care a par­ticipat şi România, în calitate de aliată a Rusiei, cu scopul de a-şi dobândi independenţa. Partici­parea României la război a fost stabilită prin intermediul unei convenţii diplomatice, prin care Rusia se obliga, printre altele, să garanteze integritatea teritorială a României, care in­clu­dea Mun­tenia, Oltenia, Mol­dova şi trei judeţe din sudul Basarabiei.

Monedă de schimb

După victoria asupra turcilor, prin tratatele de pace de la San Stefano şi Berlin, Rusia ţaristă şi-a încălcat obligaţia de a res­pecta integritatea teritorială a României şi a ocupat cele trei judeţe din sudul Basarabiei, care reveniseră Moldovei în anul 1856, în urma Războiului Crimeii.

Pentru a oferi o aparenţă de onorabilitate acestei încălcări, Rusia a oferit României Dobro­gea, ca un fel de compensaţie. Liderii politici români nu au fost deloc încântaţi de acest schimb. Dobrogea, o provincie de graniţă a Imperiului Otoman, era sub­dezvoltată din punct de vedere economic şi locuită de o popu­la­ţie majoritar musulmană, rezul­tată în urma colonizărilor şi con­vertirii la Islam a unui număr mare de creştini din provincie. Bineînţeles, în Dobrogea trăiau şi mulţi creştini, dintre care majoritatea era românească. Documentele epocii arată că premierul României, Ion C. Bră­tianu, s-a opus vehement cedării Basarabiei de Sud. Opoziţia sa i-a iritat pe reprezentanţii Rusiei, care oferiseră iniţial o suprafaţă mai mare României drept com­pensaţie, inclusiv oraşul Silistra. În cele din urmă, ruşii au redus teritoriul oferit drept compen­saţie României şi au ameninţat că, dacă opoziţia lui Brătianu va continua, nu vor mai oferi nimic. Aşa că, în cele din urmă, premie­rul român a acceptat schimbul de teritorii.

Preluarea Dobrogei de către Ro­mânia a generat mişcări impor­tante de populaţie. Mulţi dintre turcii şi tătarii din Dobrogea au emigrat în Imperiul Otoman. La fel au făcut şi arabii din Dobrogea, care fuseseră colonizaţi de puţi­nă vreme de către otomani.

Colonişti în locul turcilor plecaţi

Pentru a-i înlocui pe emigranţi, Ion C. Brătianu s-a gândit să îi aşeze în Dobrogea pe românii rămaşi în afara graniţelor Ro­mâniei. „Brătianu le-a oferit românilor din sudul Basarabiei, mai ales funcţionarilor, intelec­tualilor şi celor care, în general, refuzau să rămână în teritoriile ocupate de Rusia, posibilitatea de a se stabili în Dobrogea depo­pu­lată de de­sele războaie şi de emi­grări”, spu­ne istoricul Leo­nard Horvath. De asemenea, mulţi dintre arde­lenii care ajungeau cu tur­mele de oi, în transhumanţă, în Dobrogea, au fost încurajaţi să se stabilească definitiv în noua pro­vincie românească. Coloniştii români au fost împroprietăriţi cu terenuri abandonate de turcii emigraţi.

În doar câteva decenii, econo­mia Dobrogei s-a dezvoltat ex­trem de mult, ca rezultat al in­ves­tiţiilor României în infra­struc­tură, adică în obiective precum portul Constanţa ori podul de la Cernavodă. Compoziţia etnică a provinciei s-a schimbat rapid, iar românii au redevenit majoritari pe acest teritoriu. În tot acest timp, în Dobrogea de Sud, cunoscută şi sub numele de Cadrilater, Bul­garia a adoptat o politică simi­lară. În locul tur­cilor emigraţi, au fost colonizaţi slavi, aduşi din sudul Balcanilor. Românii din oraşe precum Silis­tra ori Duros­tor au fost în­curajaţi să emigreze în Dobro­gea de Nord.

Al doilea val

Însă Cadrilaterul avea să ajungă în componenţa României după 35 de ani de stăpânire bulgă­reas­că, prin tratativele de pace care au pus capăt celui de-al doilea război balcanic, în 1913, război în care România a înge­nuncheat Bulgaria. În Cadrilater a avut loc, în perioa­da interbelică, un al doilea val de colonizare, realizat cu ajutorul lui Ion I.C. Brătianu, fiul şefului Guvernului României care proclamase independenţa de stat. De data aceasta, au fost aduşi aromânii din nordul Gre­ciei. Politica oficială de coloni­zare a Guvernului de la Bucureşti a fost inaugurată în anul 1925. Practic, aromânii stabiliţi în Cadrilater au fost victimele unui context istoric.

După primul război mondial, Grecia a încercat să câştige controlul asupra unor zone din Asia Mică, locuite încă din An­tichitate de etnici greci. Însă Grecia a pierdut războiul cu Turcia, iar din Asia Mică au fost evacuaţi 1,3 milioane de greci. Mulţi dintre aceştia au fost colonizaţi de statul elen în nord, exact în teritoriile locuite de aromâni. Sub presiunea noilor veniţi, zeci de mii de aromâni şi megle­noromâni au decis să emi­greze în România. În Cadri­later, ei au fost împroprie­tăriţi cu terenuri care apar­ţineau statului român. 

Două exoduri în 15 ani

Aromânii au stat în Dobrogea de Sud doar 15 ani. În anul 1940, Bulgaria a reintrat în stăpânirea Cadrilaterului, iar aromânii au fost nevoiţi să îşi abandoneze din nou gospodăriile şi să înceapă un nou exod către nord, pe teritoriul României de azi. Mulţi dintre aromânii care au rămas în Dobrogea de Sud au devenit victimele persecuţiilor autorităţilor bulgăreşti sau cel puţin aşa relata presa românească din perioada celui de-al doilea război mondial.