Ajungând la putere, Partidul Comunist Român a solicitat insistent unificarea cu Partidul Social-Democrat tradiţional, sub denumirea Partidul Muncitoresc Român, o farsă sinistră capabilă să ascundă adevărul, adică numărul extrem de mic al comuniştilor iniţiali – se vorbea de circa 1.000 de persoane -, ceea ce-i îngrijora pe conducătorii săi. Aşa încât unificarea a avut loc, dar cu un grup minuscul, condus de Ştefan Voitec, ortacii acestuia beneficiind de demnităţi în conducerea partidului şi a statului. Opozanţii au infundat închisorile comuniste, iar unii, precum N. Gherman, au luat calea exilului.
Minciuna lui Hruşciov
În acest context, Nichita Hruşciov, liderul URSS, aflat la Londra într-o vizită oficială, a fost asaltat de ziarişti cu întrebarea: ”De ce îl ţineţi pe socialistul român Traian Cercega în celula H, de la închisoarea din Moscova?!”… La care Nichita Hruşciov a făcut pe ”niznaiul”, negând totul şi îndemnând, pentru o mai mare credibilitate, ziariştii occidentali să meargă la Reşiţa pentru că acolo o să îl găsească acasă pe Cercega…
În acest context, m-am deplasat la Reşiţa şi l-am găsit pe Traian Cercega acasă, ne-a primit ospitalier, apoi, zâmbind stânjenit, ne-a declarat că lucrează ca modelor la combinatul siderurgic. Ne-a fost suspectă locuinţa, dintr-un bloc nou, după toate semnele de curând terminat, apoi şi dorinţa lui, oarecum forţată, de a ne arăta cămara de alimente plină cu bunătăţi – salamuri, conserve, pateuri de ficat etc., ceea ar fi dovedit, probabil, că gospodarul fusese tot timpul acasă îngrijindu-se de aprovizionarea familiei. A trecut mai bine de o săptămână când mi s-a comunicat din redacţia RL că s-a hotărât ,,sus” ca Traian Cercega să candideze pentru Marea Adunare Naţională şi, în consecinţă, să merg şi eu din partea RL la unele adunări electorale, astfel că, interesându-mă cine va conduce comisia electorală, am aflat că acesta este generalul Tudor, comandantul garnizoanei de contraspionaj militar. Îl cunoşteam bine, de la şedinţele Sfatului Popular Regional Banat, aşa încât l-am contactat şi iată-mă, în zilele următoare, în maşina lui militară, alături de Traian Cercega. În zilele acelea de campanie elctorală, ne-am apropiat, şi, odată, când am rămas numai noi doi, mi-a mărturist că într-adevăr a fost deţinut la Moscova, dar, după vizita lui Hruşciov la Londra, l-au adus cu avionul la Caransebeş şi de acolo, ca într-un raliu în confruntare cu timpul, au gonit la Reşiţa.
Reşiţa, fieful social-democraţilor
Să mai spunem că, de fapt, Reşiţa şi împrejurimile sale constituiau fieful social-democraţiei tradiţionale româneşti, între membrii ei de frunte ei fiind şi scriitorul de limba germană Anton Braitehofer, devenit, ulterior, redactor-şef al ziarului Neuer Weg, membri în P.S.D. fiind şi alţi colegi din redacţia lui… Cum din zonă era şi N. Gherman, şi el frunaş de prima linie al social-democraţiei tradiţionale româneşti, dar dispărut fără urmă. Vasile Daju, preşedintele Sfatului Popular Regional Banat, m-a luat cu el într-un sat de pe platoul Almajului, la familia lui N. Gherman, a cărui soţie ne-a întâmpinat în hohote de plâns. Avea doi copii – dacă nu mă înşel – şi PMR i-a oferit o pensie de partid, revenind la sentimente mai bune faţă de familia lui. Eu însă am fost de părere că Gherman era mort, confirmându-mi părerea, credeam, chiar cu acest gest, al acordării pensiei. Numai că Vasile Daju a tăcut, vizibil deranjat de ipoteza mea, periculoasă, făcându-mă să înţeleg, prin modul cum tăcea încruntat, să-mi ţin gura dacă vreau să-mi fie bine…
