1156: Lalli îl învinge în luptă pe cruciatul-episcop Henry
Lalli (formă a lui Laurentius) este un personaj legendar din folclorul finlandez, simbol al luptei împotriva opresiunii străine, despre care se spune că l-a ucis prin decapitare pe episcopul Henry într-o luptă ce a avut loc pe gheaţa lacului Koylionjarvi, pentru că acesta nu plătise pentru găzduirea oferită de nevasta lui Lalli.
Ulterior, Lalli s-a înecat în lac, după ce a încercat să-şi însuşească pălăria şi inelul episcopal.
Pe locul unde au fost îngropate rămăşiţele pământeşti ale episcopului Henry a fost ulterior construită prima biserică creştina din Finlanda.
1265: Are loc la Palatul Westminster prima sesiune a Parlamentului Englez, convocată de Earl de Leicester
1368: Prima menţiune documentară a oraşului Slatina
Pe data de 20 ianuarie 1368, voievodul Vladislav I (Vlaicu) emite un privilegiu comercial prin care acordă scutire de „toată vama de la Slatina” negustorilor braşoveni, la trecerea peste râul Olt. Statutul de „vamă” contribuie la dezvoltarea ulterioară a oraşului Slatina.
1785: Samuel Ellis publică anunţul de vânzare al Insulei Oyster (Ellis Island), însă nu primeşte nicio ofertă
Insula Ellis (Ellis Island) este celebră în SUA, fiind poarta de intrare către Statele Unite şi locul unde au debarcat, între 1892 şi 1954, peste 12 milioane de imigranţi din toată lumea. Descendenţii acestora reprezintă peste 40% din populaţia actuală a SUA.
Dintre imigranţii celebri care au ajuns în SUA trecând prin staţia Ellis Island, amintim: Isaac Asimov, Sigmund Freud, Johnny Weismüller (Tarzan).
Citeşte şi: Ellis Island, 1900 şi ceva. Poarta spre visul american
Ellis Island este una dintre cele trei insule (alaturi de Insulele Liberty – pe care se află amplasată Statuia Libertăţii – şi Black Tom) care nu erau acoperite de flux, cunoscute sub denumirea de Insulele Oyster. Ellis Island ajunge, cândva în perioada Răboiului de Independenţă, în proprietatea lui Samuel Ellis, un colonist cu posibile origini scoţiene.
„TO BE SOLD
By Samuel Ellis, no. 1, Greenwich Street, at the north river near the Bear Market, That pleasant situated Island called Oyster Island, lying in New York Bay, near Powle’s Hook, together with all its improvements which are considerable;…
-Samuel Ellis advertising in Loudon’s New York-Packet, January 20, 1785”
După ce acesta încearcă, fără succes, să o vândă, o închiriază Statului New York şi devine proprietatea definitivă a Statelor Unite în 1808. Înainte de a deveni staţie federală pentru imigranţi, Insula Ellis a fost vreme de aproape 80 de ani post militar, pe ea fiind construit Fortul Gibson.
1840: Jules Durmont d’Uberville conduce o expediţie care descoperă insula Adelie din Antarctica
1841: Britanicii cuceresc Hong Kong
Insula Hong Kong a devenit colonie a Imperiului Britanic după Primul Război al Opiumului (1839-1842), fiind ocupată pe data de 20 ianuarie 1841 de către trupele britanice, fiind cedată oficial de chinezi pe 28 august 1842, în urma Tratatului de la Nanking.
Dacă la momentul ocupării de către britanici, insula număra aproximativ 7450 de suflete, stabilirea sa ca port liber a contribuit la un avânt al comerţului, atragând atât chinezi cât şi europeni. Astfel, recensământul din 1865 nota existenţa unei populaţii de 125.504 persoane, din care doar circa 2000 erau americani şi europeni. În prezent, insula de numai 1104 km pătraţi numără peste 7 milioane de locuitori (densitate de 6544 locuitori/km2) şi ocupă locul 25 în lume, după PIB/capita (38605 USD).
Ca o curiozitate, doar 43% din populaţie practică vreun fel de religie, majoritatea populaţiei (din care peste 90% au origini chinezeşti) afirmând că nu are nici un fel de afiliaţie religioasă, declarându-se agnostici sau atei.
Pe 1 iulie 1997, Insula Hong Kong a fost oficial retrocedată Republicii Populare Chineze, punând astfel capăt unei perioade de 156 de ani de colonialism britanic şi devenind prima zonă economică specială a Chinei, cu un statut şi legislaţie diferite de restul Chinei.
1869: Elizabeth Cady Stanton devine prima femeie care depune mărturie în faţa Congresului American
1884: Ia fiinţă, la iniţiativa lui Spiru Haret, „Casa pentru ajutorul şcoalelor”
Prin Legea pentru înfiinţarea Casei pentru Ajutorul Şcoalelor din 20 ianuarie 1883, se înfiinţează în Bucureşti o instituţie al cărei scop era acela de a primi şi gestiona donaţiile ce se vor face în sprijinul şcolilor româneşti şi care va fi administrată de un consiliu de administraţie condus de Ministrul Instrucţiei Publice, în calitate de preşedinte.
Din consiliu mai faceau parte: guvernatorul Băncii Naţionale, rectorii universităţilor, preşedintele Academiei Române şi Directorul Casei de Depuneri, Consemnaţiuni şi Economie (actualul CEC). Deşi a funcţionat oficial vreme de 13 ani, Casa pentru ajutorul şcoalelor a avut o activitate practic inexistentă, din cauza proastei organizări.
Abia prin Legea pentru refacerea clădirilor şcolare primare şi înfiinţarea Casei Şcoalelor, promulgată de Ministrul Petre Poni în 1896, se definesc precis atât scopul cât şi sarcinile instituţiei, asigurând şi cadrul necesar realizării acestora.
Deşi a suferit modificări şi completări succesive, Casa Şcoalelor îşi va păstra structura şi atribuţiile până la desfiinţarea sa, în 1948.
Prin acţiunile Casei Şcoalelor s-au construit numai între 1896 şi 1919 peste 2000 de şcoli, s-au înfiinţat 320 de biblioteci populare, s-au realizat acţiuni de orientare şi sprijinire a învăţătorilor, acţiuni pentru care au fost însărcinaţi Alexandru Vlahuţă, George Coşbuc, Mihail Sadoveanu şi Şt. O. Iosif. S-au înfiinţat aşa-numitele „şcoli de adulţi”, până în 1902 apărând 995 de astfel de instituţii de învăţământ.
Citeşte şi: 170 de ani de învăţământ profesional
Casa Şcoalelor s-a confruntat cu numeroase dificultăţi în gestionarea fondurilor şi o multitudine de rapoarte şi referate (conform documentelor disponibile la Arhivele Naţionale), întocmite atât de Administraţia Casei Şcoalelor, cât şi de învăţători şi revizori şcolari, ceea ce subliniază lipsa de responsabilitate a autorităţilor în aplicarea legislaţiei şi obligaţiilor impuse de lege. Printre probleme s-au numărat: alegerea de terenuri necorespunzătoare pentru construcţia unei instituţii de învăţământ, întârzieri în prezentarea proiectelor de construcţie, cotele părţi alocate caselor comitetelor şcolare din bugetul comunelor nu erau vărsate deloc sau erau vărsate cu întârziere, etc.
În orice caz, prin programul său, prin măsurile întreprinse şi rezultatele obţinute, Casa Şcoalelor, iniţiativa pornită de Spiru Haret şi care a funcţionat timp de peste cinci decenii, a contribuit din plin la propăşirea şcolii şi culturii româneşti.
1892: Se joacă primul meci oficial de basket
1921: Turcia este declarată urmaşa imperiului Otoman
1936: Este încoronat rege Edward al VIII-lea, care îi succede lui George V
1941: Pe 20 ianurie 1941 s-a hotărât militarizarea instituţiilor, întreprinderilor de stat şi particulare, fiind puse sub controlul Marelui Stat Major sau al organelor armatei.
Pe 4 septembrie 1940, Carol al II-lea îi încredinţa Mareşalului Ion Antonescu, prin decret regal, mandatul de formare a unui guvern de uniune naţională. O zi mai târziu, după ce liderii partidelor instorice au refuzat să participe la formarea unui guvern din care să facă parte şi legionarii, Antonescu îi cere regelui acordarea de puteri depline, suspendarea constituţiei şi dizolvarea parlamentului.
În seara zilei de 5 septembrie Antonescu i-a cerut lui Carol să abdice şi să părăsească ţara. Carol al II-lea – care îi cedase tronul fiului său, Mihai I – a părăsit sub escortă armată România, însoţit de suita sa şi de Elena Lupescu.
Pe 14 septembrie 1940 ia fiinţă „Statul Naţional-Legionar Român”, iar Horia Sima – liderul Mişcării Legionare – a fost numit vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri.
După ce legionarii au încercat prin toate mijloacele să obţină controlul absolut al ţării, asasinând printre altele lideri politici marcanţi şi oameni de cultură (Virgil Madgearu, Nicolae Iorga, Gheorghe Argeşeanu, Victor Iamandi), Antonescu pleacă la Berlin, solicitând şi obţinând sprijinul lui Hitler în vederea înlăturării legionarilor de la guvernare.
O zi după ce Antonescu hotărăşte (pe 20 ianuarie 1941) militarizarea instituţiilor, întreprinderilor de stat şi particulare şi punerea lor sub controlul Marelui Stat Major sau al organelor armate, pe 21 ianuarie este declanşată Rebeliunea Legionară, înabuşită pe 23 ianuarie, confruntare în care membrii Gărzii de Fier au vizat în special populaţia evreiască din Bucureşti („Pogromul de la Bucureşti”) dar şi din ţară.
Citeşte şi: Cum a intrat România în războiul de Est
Câteva luni mai târziu, Mareşalul Antonescu, acum stăpân absolut al unei ţări ce avea doar formal un şef în persoana Regelui Mihai I şi care aderase la Pactul Tripartit, pronunţa celebrul ordin: „Ostaşi! Vă ordon: treceţi Prutul!” (22 iunie 1941).
Citeşte şi: Odessa-1941. „Onoarea pătată” a Armatei Române
În fine, pe 18 august 1941, Armata a IV-a română începea asediul Odessei, trupele intrand în oraşul cucerit pe 16 octombrie
1942: Conferinta Wannsee
A avut loc la o vilă de pe malul lacului Wannsee, la care au participat oficiali ai celui de-al treilea Reich şi în care s-a discutat despre implementarea „Soluţiei finale a problemei evreieşti”
1945: Ungaria încheie armistiţiul cu Aliaţii
1947: SUA semnează Tratatul de pace cu România
1955: Este lansat la Groton Conn primul submarin atomic, USS Nautilus
1964: Membrii trupei britanice The Beatles au lansat primul lor album în SUA, Meet the Beatles.
1980: Preşedintele Jimmy Carter anunţă boicotul SUA asupra Jocurilor Olimpice de la Moscova
1986: Prima sărbătoare legală federală, în onoarea lui Martin Luther King Jr.
1991: Începe atacul cu rachete Patriot împotriva rachetelor irakiene
2004: Preşedintele Ion Iliescu i-a decernat Regelui Mihai I Marele Premiu al Institutului Cultural Român.
1969: Richard M Nixon devine preşedintele SUA
1981: Ronald Reagan devine preşedintele SUA
1989: George H W Bush devine preşedintele SUA
1993: Bill Clinton devine preşedintele SUA
2009: Barack Obama devine primul preşedinte de culoare al SUA
*Conform amendamentului 20 al Constituţiei SUA, începerea oficială a mandatului preşedinţilor americani a fost mutată de pe 4 martie pe 20 ianuarie, modificare ratificată în 1933 şi care a fost aplicată prima oară cu ocazia realegerii lui Franklin D. Roosevelt în 1937.
Ziua de 21 ianuarie 2013 a marcat cea de-a şaptea oară când ceremonia oficială de investire ţinută pe Dealul Capitoliului a avut loc cu o zi mai târziu decât data stabilită prin constituţie, motivul fiind faptul că în aceste ocazii ziua de 20 ianuarie a fost duminica.
DATE DE NASTERE/DECES FAIMOASE
1732 – Richard Henry Lee, fermier american, unul dintre semnatarii Declaraţiei de Independenţă, mai târziu senator american şi Preşedinte „pro tempore” al Senatului american
1798 – Anson Jones, ultimul preşedinte al Texasului
1804 – Eugen Sue – scriitor francez, autor al celebrei serii Misterele Parisului
1809 – Andrei Şaguna – mitropolit ortodox al Transilvaniei, „Apostolul modern al ortodocşilor din Ardeal”
1907 – Dimitri Mendeleev – chimist rus, care a descoperit legea periodicităţii şi a conceput clasificarea periodică a elementelor chimice
1920 – Federico Fellini – celebru regizor şi scenarist italian, laureat al premiului Oscar pentru cel mai bun film străin (La Strada- 1954, 8 ½-1963, La Dolce Vita-1960, Amacord-1973)
1925 – Edwin Gordon – scriitor, corespondent de război timp de 25 de ani
1930 – Buzz Aldrin (Edwin Aldrin Jr.) – astronaut american, a făcut parte din misiunea Apollo 11, fiind al doilea om din istorie care a păşit pe lună (21 iulie 1969), după colegul său, faimosul Neil Armstrong
1947 – David Lynch – regizor american, cunoscut mai ales pentru faimosul serial din anii ’90, Twin Peaks
1951 – Ian Hill – membru al formaţiei Judas Priest
1993 – Moare Audrey Hapburn – faimoasa actriţă hollywoodiana, având origini britanice şi olandeze (mama sa fiind baronesa Ella van Heemstra). A fost apreciată atât pentru calităţile sale actoriceşti ( My Fair Lady, Vacanta la Roma – pentru care a castigat Oscarul, Cum sa furi un milion) dar şi pentru eleganţa desăvârşită, rochia neagră purtata de Hepburn în filmul Breakfast At Tiffany’s din 1961 fiind pe primul loc în Topul costumaţiilor de film. După retragere, a devenit una dintre cele mai proeminente voci în apărarea celor săraci sau oprimaţi, devenind Ambasador al Bunăvoinţei UNICEF.
