170 de ani de invatamant profesional

Pe fondul dezvoltarii retelei de invatamant elementar in cele doua Principate romanesti, anul 1836 marcheaza in Tara Romaneasca, in timpul domniei lui Alexandru Ghica, inceputul organizarii invatamantului meseriilor odata cu constituirea Scolii de Meserii situate in Bucuresti in zona numita la acea data Podul Targului din Afara, azi Calea Mosilor. Cursurile scolii durau patru ani, iar recrutarea elevilor se facea printr-o repartizare oficiala din randul militarilor in termen. In cadrul scolii erau admisi si elevi nestiutori de carte, care primeau instruirea practica pana la ora 6,30 p.m., dupa care urma instruirea scolara la citit, scris, socotit si desen.
Scoala, care se afla in casele lui Manuc Bei, avea organizate, pentru deprinderea unor meserii, ateliere de fierarie, tamplarie, rotarie si turnatorie de cupru. Printul rus Anatole Demidoff, care a vizitat Bucurestiul in anul 1837, o mentioneaza in cartea sa: ,,Voiaj in Rusia meridionala, Moldova si Valahia” tiparita in trei volume la Paris in anul 1841 sub denumirea de ,,scoala de arte si meserii pentru soldati”.
Creativitatea elevilor militari ai scolii, canalizata si indrumata de instructori tehnici, este indreptata spre obiective cu finalitate practica. Astfel, in anul 1840 acestia nascocesc o masina de treierat care reprezinta prima creatie tehnica romaneasca importanta a scolii. Intr-un raport adresat domnitorului sunt prezentate calitatile ei tehnice, care o situeaza, ca performante, deasupra unor masini similare englezesti. Secretul performantelor acestei masini consta in inlocuirea sistemului de batere sau apasare printr-un sistem de frecare care scotea griul curat. Masina era actionata de doi lucratori, cu ea reusindu-se egalarea performantelor activitatii a 12 cai la arie. Un model imbunatatit al acestei masini de treierat a fost oferit Moldovei la Iasi, pentru fabricarea ei in serie. In anul 1845, scoala isi inceteaza activitatea din motive pe care nu le-am determinat in timpul cercetarilor, dar probabil una dintre cauze a fost de natura bugetara.
Constatand necesitatea si utilitatea unei asemenea scoli tehnice, domnitorul Barbu Stirbei, in anul 1850, cere Eforiei Scoalelor sa elaboreze un plan de organizare al unei scoli de arte si mestesuguri ,,potrivit cu starea si mijloacele tarii”. Aceasta scoala a inceput sa functioneze din anul 1852, mai intai sub forma internarii a 25 de ucenici intr-un ciclu cu durata de cinci ani si indrumati de patru mesteri tamplari si unul fierar in propriile ateliere, forma de invatamant cunoscuta astazi sub denumirea de ,,calificare la locul de munca”. Si in acest caz nu era neglijata pregatirea generala, ucenicii fiind adunati duminica pentru a li se asigura invatatura de carte si desen. Eforia Scoalelor, constatand ca ucenicii indrumati de mesteri nu realizau nici un progres in pregatire, hotaraste instalarea scolii intr-un local propriu situat in Bucuresti, la Cismeaua Mavrogheni, dincolo de capul podului. Scoala isi incepe activitatea cu 40 de elevi interni pregatiti in meseriile de tamplari si fierari. Ulterior, la aceste meserii s-au adaugat treptat: strungaria, sculptura in lemn si turnatoria de metale.

Pe vremea lui Cuza
In cadrul scolii, la acea data, sunt de remarcat doua reusite tehnice, moderne pentru acele vremuri, realizate de elevii ucenici. Prima a reusit inlocuirea sobelor de teracota, folosite la incalzirea cu lemne a localului, cu incalzirea cu ajutorul aerului cald captat de la vatra bucatariei si transportat printr-o conducta de olane. Realizarea acestei instalatii a fost condusa de mesterul zidar Barbu Profir. Este de remarcat sistemul de incalzire cu aer cald descoperit cu ocazia sapaturilor arheologice de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, langa Hateg, oras roman fondat de Traian pe teritoriul Daciei dupa cucerirea acesteia. Anterior acestui sistem de incalzire este consemnat sistemul de incalzire cu aer cald, transportat prin olane amplasate in pardoseala, al marii sali din Palatului Augustelor, cu un cuptor numit Praefurnium, folosit de romani drept sursa pentru incalzirea aerului. A doua reusita tehnica a scolii a fost prezentata cu prilejul intrarii in Bucuresti a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cu care ocazie sistemul vechi de iluminare cu lumanari al scolii este inlocuit prin procedeul de iluminare cu lampi cu unt de rapita sau cu gaz.
Renumele pe care aceasta scoala l-a castigat a determinat cresterea numarului solicitarilor de inscriere la cursurile ei, obligand Eforia Scoalelor sa hotarasca, incepand cu anul 1854, admiterea elevilor pe baza de concurs si obligativitatea lor de a fi absolventi a patru clase primare. Dinamica numarului de elevi este elocventa: in anul 1854 frecventau cursurile scolii 59 de elevi, iar in anul 1857 numarul a crescut la 80 de elevi. Cresterea numarului elevilor a determinat si cresterea specializarilor. Astfel, in anul 1859, scoala angajeaza pe maistrul banatean Pavel Vintent pentru a preda elevilor procedeul de confectionare al pilelor pentru lacatuserie. Scoala de Mestesuguri de la Mavrogheni s-a distins si cu alte reusite tehnice recunoscute si rasplatite atat in tara, cat si in Europa. Din randul acestora este remarcabila primirea medaliei de aur in anul 1862 la Paris de fostul elev al scolii C. Raureanu pentru inventia sa ,,Masina de batut graul”.
In anul 1864, in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, toti cei 70 de elevi ai scolii, din motive de interes national, sunt trecuti la Arsenalul armatei, unde au constituit o sectie speciala. Din cauze bugetare scoala isi intrerupe activitatea in intervalul anilor 1864-1871.
Suspendarea scoalei de mestesuguri de la Mavrogheni in anul 1864 a fost resimtita de industria romaneasca, marcand inceputul unui proces de extindere in care meseriasii specialisti erau tot mai cautati. Scoala de la Iasi, infiintata in anul 1841, nu putea satisface singura aceste cerinte. In incercarea de solutionare a problemei, izvorata din necesitatea dezvoltarii economiei romanesti manufacturiere, Ministerul Cultelor reinfiinteaza in anul 1871 vechea scoala sub denumirea de Scoala de Arte si Meserii in fostul local de la Cismeaua Mavrogheni, cunoscut mai tarziu si sub denumirea de Monetaria Statului. Scoala a inceput sa functioneze in baza regulamentului sanctionat prin Decretul nr. 1754 din 24 octombrie 1872, inspirat dupa modelul scolii franceze de arte si meserii de la Chalon-sur-Marne, Aix si Augers. In regulament, la art. 36 erau prevazute conditiile pe care trebuiau sa le indeplineasca aspirantii: cetatenie romana, varsta intre 15 si 16 ani, absolventi a patru clase primare si sustinerea unui examen-concurs asupra materiilor scolare cuprinse in programa clasei a VI-a primare.
Obiectivul principal al scolii a fost exprimat de ing. I.P. Condiescu, presedintele Asociatiei generale a absolventilor scoalelor de arte si meserii, in articolul ,,Studiul critic asupra organizarii scoalelor de arte si meserii”, publicat in Buletinul Industrial nr. 2-3 din anul 1902, care declara: ,,Scopul acestor scoli era, ca si al celor frantuzesti, de a forma lucratori instruiti si artisti in meseriile lor, capabile de a forma sefi de industrii, cadre de conducere ale industriei, plecand de la simplul lucrator pana la cel mai iscusit inginer”.

Averescu a fost dulgher…
Prin Regulament, in cuprinsul art. 38, erau enuntate obiectivul, durata studiului si materiile scolare care compuneau programa de invatamant, prevazandu-se urmatoarele: invatamantul scoalei va fi teoretic si practic, durata studiilor va fi de patru ani, iar studiile vor cuprinde Aritmetica, Geometria, Desenul descriptiv, Mecanica elementara, Mecanica aplicata, Elemente de constructii, Desenul aplicat la constructii si Contabilitatea.
Pe parcursul timpului, promotiile scolii au cuprins nume de absolventi care s-au remarcat atat in industria romaneasca, dar si in alte domenii, precum artele plastice. Astfel, printre cei 19 absolventi ai promotiei anului 1876 (9 fierari, 6 dulgheri, 3 tamplari si un mecanic ), din care unii au devenit conducatori de unitati industriale, s-au aflat absolventul-tamplar Ioan Georgescu, viitorul sculptor-artist, si absolventul-dulgher Alexandru Averescu, viitorul maresal si prim-ministru al Romaniei. In perioada interbelica, in arhiva scolii se afla si lucrarea practica de diploma a acestuia, reprezentand o miniatura a podului lui Traian de la Dobreta-Turnu Severin.
Hotararea Ministerului Finantelor din anul 1877 de amplasare a Monetariei Statului in casele de la Mavrogheni a determinat mutarea scolii in localul sectiunii mecanice a Scolii de agricultura de la Herastrau, unde a functionat pana in anul 1882, cand, din nou, este mutata intr-o cladire situata in vecinatatea garii Filaret. Cu toate ca in jurul scolii de langa gara Filaret s-au construit unele ateliere, fara de care pregatirea practica a elevilor era compromisa, in anul 1885 se hotaraste ca scoala sa fie mutata din nou. Localul scolii si atelierele construite ulterior au fost preluate de uzinele Wolff.
Desele mutari din aceasta perioada au avut consecinte asupra calitatii procesului de invatamant, situatie constatata in anul 1883 si de ministrul Ion Campineanu, de la Ministerul Domeniilor de care apartinea scoala, care a luat initiativa construirii unui local corespunzator si stabil. In baza acestei decizii, in anul 1885 se construieste noul local al scolii in str. Polizu nr. 11 dupa planurile arhitectului N. Cerkez. Pentru ca procesul de pregatire practica si aplicativa sa nu sufere pana in anul 1889 au fost realizate si atelierele de aplicatie ale scolii. In anul 1894, sculptorul Dumitru Paciurea, absolvent al Scolii de arte si meserii, modeleaza medalia ovala in bronz a scolii.
Mutarea in noul local a constituit un reviriment si in ceea ce priveste afluxul de candidati la examenele de admitere. Intr-o notita din Buletinul Industrial nr. 10 din luna octombrie a anului 1900 se semnaleaza urmatorul aspect: ,,Anul acesta, la Scoala de Arte si Meserii din Bucuresti pentru 20 de locuri s-au inscris 360 de concurenti”. In acelasi an, scoala primeste Medalia de aur la Expozitia Universala de la Paris pentru lucrarea: ,,Portal de lemn sculptat in diferite stiluri nationale si aurit”.
Cresterea numarului de scoli de arte si meserii pe teritoriul regatului a condus la organizarea in anul 1899 a fostilor elevi in: ,,Asociatia generala a absolventilor scoalelor de arte si meserii” cu sediul in Bucuresti. Pe parcursul timpului, aceasta asociatie si-a dovedit utilitatea prin actiunile pe care le-a intreprins in sustinerea scoalelor de arte si meserii. La inceputul anului 1899, asociatia editeaza Buletinul Industrial care, la acea vreme, era unica revista tehnica de specialitate. Din anul 1901, incepand cu numerele 6-7, pe coperta apare urmatoarea precizare: ,,Organ pentru raspandirea cunostintelor practice industriale in popor”. Este de semnalat si faptul ca un mare numar de personalitati ale culturii tehnice si stiintifice romanesti au devenit membri de onoare ai asociatiei din randul carora pot fi evidentiati: Titu Maiorescu, Spiru Haret, ing. Anghel Saligni, dr. C.I. Istrati, Tache Ionescu, Ion Calinderu etc. Munca si meritele asociatiei in raspandirea cunostintelor tehnice si aplicative pana la nivelul muncitorilor au fost recunoscute si rasplatite la Expozitia Generala din anul 1906 de la Bucuresti prin decernarea Medaliei de aur pentru publicatiile pe care le-a realizat in perioada anilor 1899-1905.

Legea Spiru Haret
Anul 1901 aduce o schimbare importanta in viata scolilor de arte si meserii de la Bucuresti si Iasi. Prin legea din 9 iulie 1901, promovata de ministrul Spiru Haret, cele doua scoli au capatat statutul de scoli superioare de arte si meserii, trecand din subordinea Ministerului Domeniilor la Ministerul Instructiunii Publice, marcandu-se in acest fel trecerea la o treapta superioara in invatamantul tehnic romanesc.
Stradaniile profesorilor si elevilor pentru cresterea prestigiului noilor scoli superioare de la Bucuresti si Iasi sunt recunoscute pe plan national prin decernarea diplomelor de onoare si a medaliilor de aur la Expozitia Generala de la Bucuresti din anul 1906. Un numar de cinci medalii de aur au fost decernate cu acest prilej altor scoli de arte si meserii, printre care s-a aflat si scoala de la Curtea de Arges pentru ceramica, impletituri si tamplarie.
Rezultatele prestigioase ale scolii din Bucuresti sunt consemnate in anul 1911 intr-un album omagial oferit lui Spiru Haret cu ocazia implinirii varstei de 60 de ani. In scrisoarea de felicitare, care insotea frumosul album imbracat in piele, directorul de atunci al scolii, ing. P.N. Panaitescu (tatal lui P.P. Panaitescu), isi exprima gratitudinea pentru: ,,ocrotirea si increderea ce ati aratat-o scolii noastre”. Albumul, aflat in posesia Bibliotecii Academiei Romane, contine un grupaj de imagini cu 22 de ateliere infiintate intre anii 1906-1911 si realizarile tehnice din industrie ale absolventilor, printre care: Turnatoria de arta a lui V.V. Rascanu, Tamplaria lui C. Mihailescu din Bucuresti sau Tamplaria Stefan Malciu din Caracal, care infiintase si o scoala de ucenici.
In anul 1911, in cadrul scolii superioare de arte si meserii din Bucuresti functionau urmatoarele ateliere: tamplarie, sculptura in lemn si ipsos, rotarie, modelarie, garaj de automobile, lacatuserie, ajustaj, cazangerie, lipire oxi-acetilenica, forja, tinichigerie, turnatorie in fonta si bronz, nichelaj si galvanoplastie, cizelaj, vopsitorie si tapiterie. Pana in anul 1928 s-au mai adaugat atelierele de electricitate, croitorie si incaltaminte. In aceste ateliere au fost create adevarate opere ale artei tehnice sau plastice precum partea mecanica a avionului lui Aurel Vlaicu si statuia poetului Mihai Eminescu pentru orasul Iasi, opera a sculptorului Faur Ion Schmidt, maistru al scolii. Ceea ce au reusit, in primul rand, aceste scoli pentru absolventii lor a fost sintetizat de renumitul artist plastic contemporan Marcel Guguianu, absolvent al sectiei de sculptura in lemn al scolii de arte si meserii de la Barlad, care intr-un interviu din anul 2005 a declarat: ,,Scoala de arte si meserii te invata sa muncesti”.
Sfarsitul scolii superioare de arte si meserii din Bucuresti este stipulat in Decretul nr. 908 din 9 aprilie 1936, care preciza ca incepand cu data de 1 septembrie aceasta se transforma, dupa o existenta centenara, in liceu industrial.
N.A. – Articolul se bazeaza pe eseul si imaginile aflate in fondul documentar Constantin Savulescu – E.F.I.A.P., absolvent al scolii promotia 1934, prezentate cu prilejul unei alocutiuni sustinute in fostul local al scolii la implinirea a 40 de ani de la absolvire de catre promotia sa.