Cinci tineri luptători anticomunişti au produs primul atac „terorist” românesc şi au pus stăpânire pe reprezentanţa diplomatică a României din Elveţia.
Românii au produs, în anii comunismului, un incident diplomatic care, pe undeva, se asea¬mă¬nă cu criza ostaticilor americani din Iran. Dacă în cazul Iranului, islamiştii au atacat Ambasada SUA, în cazul românilor, o serie de luptători anticomunişti au atacat şi au pus stăpânire, în februarie 1955, pe Legaţia Republicii Populare Române din Berna.
Episodul este descris cu lux de amănunte de către istoricul Stejărel Olaru în cartea sa „Cei cinci care au speriat Estul”, apărută la Editura Polirom. Foarte succint, un grup format din cinci tineri luptători anticomunişti români au vrut să jefuiască Legaţia comunistă şi să pună mâna pe documente compromiţătoare.
Legaţia Republicii Populare Române din Elveţia era, de fapt, unul dintre cele mai importante centre de spionaj ale Securităţii. Practic, era vorba de un adevărat „nod” al informaţiilor. Acolo erau colectate informaţii care proveneau din statele NATO şi care apoi erau transmise către Bucureşti şi către Moscova. Legaţia din Berna era un adevărat „releu” în această reţea, în condiţiile în care spionii comunişti profitau de statutul de neutralitate al Elveţiei. Cei cinci tineri voiau să atragă atenţia asupra abuzurilor regimului comunist. Atacul asupra Legaţiei a început în seara de 14 februarie 1955. Tinerii au intrat într-una dintre clădirile Legaţiei, mai exact în locuinţa „şoferului” Aurel Şeţu, un agent al Securităţii. Acesta, împreună cu ataşatul Miron al Legaţiei şi cu secretarul Şandru tocmai aduseseră de la Zürich curierul diplomatic, sosit din România.
„Şoferul” Şeţu a ajuns în clădirea Legaţiei pe la ora 2.00. Unul dintre cei cinci atentatori l-a somat să se oprească, însă Şeţu a refuzat. Aşa că a tras, iar Şeţu a murit după ce ajunsese rănit la spital. Cei mai mulţi dintre funcţionarii Legaţiei au reuşit să părăsească incinta în dimineaţa de 15 februarie. Clădirea a fost încercuită de poliţia elveţiană, care a refuzat să intervină în forţă, pentru că existau ostatici. Cei cinci au formulat o serie de revendicări politice, inclusiv eliberarea din închisoare a unor personalităţi precum Dinu Brătianu. Apoi, în 16 februarie, s-au predat. Ei au primit pedepse uşoare. Şeful grupului, Oliviu Beldeanu, după eliberare, a fost răpit în Berlinul occidental de agenţi ai serviciilor de spionaj est-germane STASI şi ai Securităţii. A fost adus în România, legat, într-un coş de nuiele. Apoi, după un proces sumar, a fost executat în data 18 februarie 1960, în Bucureşti.
Cine sunt cei cinci?
Grupul era format din Ioan Chirilă, Stan Codrescu, Dumitru Ochiu, Teodor Ciochină şi Oliviu Beldeanu. Ultimul era şi şeful grupului. Toţi aveau biografii interesante. Teodor Ciochină, basarabean de origine, avea cetăţenia germană şi s-a înrolat în Wehrmacht pentru a lupta împotriva comuniştilor. La finalul războiului, ca să nu fie deportat în Siberia, a trecut graniţa în România, cu ajutorul unui cal, care a înotat peste Prut. A fost anchetat de autorităţile comuniste, dar a reuşit să fugă în Iugoslavia lui Tito, apoi a ajuns la Trieste, în Italia. S-a întors în Germania, unde a suferit un accident grav de maşină.
Oliviu Beldeanu era fiul unuia dintre şefii PNŢ din Dej. Tatăl său, Oliver Beldeanu, avea un cinematograf în oraş. Oliviu Beldeanu se pare că a fost implicat şi în asasinarea unui agent comunist de poliţie din Dej. El a fugit în Iugoslavia în data de 1 ianuarie 1949. Se pare că a devenit agent secret titoist şi a îndeplinit o serie de misiuni în România.
Apoi, Oliviu Beldeanu a fugit la Trieste, în Italia, şi a ajuns în contact cu serviciile secrete americane prin intermediul comandorului Mircea Petru. Pe Chirilă, Beldeanu l-a recrutat în grupul său pe când se aflau în Iugoslavia. Şi Chirilă a fost agent titoist, însă împreună cu Beldeanu au decis să fugă în Italia, la Trieste, după ce au primit misiunea de a spiona unităţile militare sovietice dislocate în Timişoara.
Dumitru Ochiu fusese turnător al Securităţii. El i-a mărturisit acest lucru lui Beldeanu şi a transmis apoi informaţii false Securităţii. De aceea, surpriza autorităţilor comuniste a fost totală. Stan Codrescu a avut rude printre luptătorii anticomunişti din munţi.
Agenţi americani?
Toţi cei cinci au fost diabolizaţi de presa comunistă, care a spus că ar fi fost agenţi ai americanilor. Surse documentare arată că, într-adevăr, cei cinci au fost folosiţi de serviciile secrete americane, dar nu în această misiune. Mai mult, americanii s-ar fi opus atacării Legaţiei RPR, de aceea, Oliviu Beldeanu a procurat pe cont propriu armamentul folosit în atac. Se pare că acesta provenea de la un dentist din Konstanz, Rolf Rutschmann. Oficial, atacul asupra Legaţiei a fost considerat un act de terorism, mai ales că tinerii luptători au ucis un om. După căderea comunismului, ei sunt consideraţi eroi. Însă abia istoricii viitorului vor putea răspunde la întrebarea dacă cei cinci au fost spioni, terorişti sau eroi.
