Unul dintre cei mai importanţi conducători militari din istoria Imperiului Austriac a fost un român. Este vorba de baronul David Urs de Margina, care este descendentul unei vechi familii boiereşti din ducatul Făgăraşului. David Urs de Margina a fost unul dintre primii români care au ajuns la rangul de colonel în armata imperială austriacă.
Dinastie de grăniceri
David Urs de Margina a avut ambii părinţi coborâtori din familii de grăniceri. Este vorba de acele comunităţi care furnizau recruţii pentru regimentele de grăniceri români create de Imperiul Austriac după eliberarea Transilvaniei de sub suzeranitatea otomană, ca urmare a Păcii de la Karlowitz. Aceste regimente grănicereşti s-au numărat printre trupele de elită ale armatei austriece, care şi-au dovedit valoarea în confruntările cu Franţa lui Napoleon Bonaparte sau în luptele cu Imperiul Otoman. Însă originile familiei lui David Urs de Margina merg până în Evul Mediu. Strămoşul său a fost unul dintre curtenii domnitorului Vlad Dracul. Este vorba de boierul Stanciu Tatu care a primit ca feudă satul Mărgineni din ducatul Amlaşului de la domnitorul Vlad Dracul.
Carieră pas cu pas
David Urs a fost nevoit să urce treaptă cu treaptă în cariera sa. El şi-a început studiile la şcoala grănicerească din sat. În epocă, aceste şcoli erau printre cele mai performante din Transilvania, după cum a demonstrat şi jurnalistul şi istoricul George Bariţiu. După ce a terminat cursurile primare, David Urs s-a mutat la Institutul Militar din Năsăud, care pregătea cadrele pentru regimentele româneşti. Astfel, la 18 ani, David Urs s-a înrolat în Regimentul I Grăniceresc cu sediul în Orlat. În anul 1841, tânărul român a devenit sublocotenent, iar după şapte ani, în anul 1848, el a devenit locotenent. Izbucnirea Revoluţiei de la 1848 – 1849 l-a găsit pe David Urs într-un post de comandă. El se afla la conducerea companiei a VII-a cu sediul în localitatea Racoviţă. Revoluţionarii români s-au aflat de partea Casei de Austria în conflictul cu revoluţionarii maghiari. Compania comandată de locotenentul David Urs a fost implicată în luptele cu regimentele secuieşti rebele. În mai 1848, în fruntea unui detaşament format din 172 de grăniceri, David Urs a luat parte la Marea Adunare Naţională de la Blaj, ţinută în 15 mai 1848. Deşi foarte tânăr, locotenentul a fost ales în delegaţia de 30 de persoane, însărcinată să prezinte împăratului dorinţele naţiunii române. Tot el i-a ascuns în casa sa pe Simion Bărnuţiu şi pe protopopul român al Mediaşului, Ştefan Moldovan, care erau în pericol să fie arestaţi de autorităţile maghiare. Împreună cu Simion Bărnuţiu, August Treboniu Laurian şi Nicolae Bălăşescu, David Urs a organizat adunarea revoluţionară a grănicerilor români de pe Câmpul lui Marte de la Orlat, în care militarii români au decis să-şi onoreze jurămintele de fidelitate faţă de Casa de Austria şi să continue luptele împotriva trupelor maghiare. David Urs a fost ales preşedinte al acestei adunări. Una dintre bătăliile în care s-a distins tânărul locotenent a fost cea de la Teiuş. Trupele de grăniceri conduse de David Urs au fost ajutate de 160 de lăncieri trimişi de Avram Iancu şi care s-au comportat eroic. Pentru actele sale de vitejie, David Urs a fost decorat de două ori de austrieci cu Crucea pentru merite militare, iar de ruşii aliaţi cu Casa de Austria cu Ordinul Sfânta Ana.
Ofiţer superior în armata imperială
În august 1849, după înfrângerea maghiarilor, David Urs a fost avansat la rangul de căpitan. După alţi 10 ani de serviciu impecabil în regimentele grănicereşti, David Urs a primit gradul de maior şi a devenit comandantul şcolii militare de cadeţi din Orlat. Însă comandanţii săi au considerat că ar fi mai bine valorificate calităţile sale într-o unitate combatantă. David Urs a primit comanda unui batalion din Regimentul 34 de Infanterie din Kosice, o unitate de elită a armatei imperiale. Apoi, el a fost transferat pe o poziţie similară în cadrul Regimentului 51 de grăniceri din Pecs. În această calitate, el a luat parte la războiul austriaco-francez din 1859. El a dat dovadă de un curaj deosebit în bătălia de la Solferino. David Urs a reuşit să apere, vreme de patru ore, Medola, cu un efectiv format din 10 companii şi două tunuri împotriva unei divizii franceze. Practic, rezistenţa sa a salvat armata austriacă de la un adevărat dezastru. David Urs a primit Coroana de fier clasa a III-a, dar şi Crucea de cavaler al Ordinului Maria Tereza. Această decoraţie i-a adus şi titlul de baron, precum şi un salariu viager de 1.200 de coroane pe an. David Urs de Margina a fost singurul român care a primit această înaltă decoraţie austriacă. În anul 1860, David Urs a fost mutat la Deva şi a primit, în mod excepţional, rangul de locotenent-colonel în cadrul Regimentului 64 de Infanterie. În anul 1863, el a primit rangul de colonel. Pentru că i-a sprijinit în mod direct pe o serie de tineri ofiţeri români de valoare, baronul David Urs de Margina a fost acuzat de naţionalism şi trecut în rezervă un an mai târziu. Printre cei care au uneltit ca David Urs de Margina să fie trecut în rezervă au fost comandanţii săi, a căror incompetenţă a ieşit la iveală în timpul războiului din 1859.
Eroul bătăliei din Gibraltarul Adriaticii
Totuşi, în anul 1866, Curtea din Viena a fost nevoită din nou să apeleze la serviciile acestui ofiţer român cu calităţi excepţionale. David Urs de Margina a fost numit la comanda garnizoanei din Gibraltarul Adriaticii. Este vorba de insula Lissa, care era cheia apărării Veneţiei stăpânite de austrieci. David Urs a debarcat pe insulă cu 1.833 de soldaţi şi cu 88 de tunuri, multe dintre ele vechi. După bătălia de la Custozza, în care regimentele româneşti au dat din nou dovadă de un curaj extraordinar, amiralul italian contele de Persano a primit misiunea să cucerească insula Lissa. Amiralul italian avea 34 de corăbii, dintre care 12 cuirasate. El dispunea de 746 de tunuri şi de 10.866 de soldaţi. Însă italienii nu au reuşit să cucerească insula şi au suferit pierderi grele, astfel că flota austriacă, venită în ajutorul lui David Urs de Margina a învins fără probleme flota italiană. David Urs de Margina a fost declarat în presa vieneză „eroul de la Lissa”, iar împăratul Franz Josef l-a decorat cu Coroana de fier clasa a II-a. Baronul David Urs de Margina a fost numit din nou la comanda regimentului din Deva, însă, în anul 1867, el a fost din nou trecut în rezervă. Motivul a fost ostilitatea conducătorilor maghiari, vechii adversari ai lui David Urs de Margina, care ajunseseră pe poziţii de conducere după compromisul dintre Habsburgi şi nobilii maghiari care a dus la formarea Austro-Ungariei.
El însă şi-a dedicat apoi întreaga energie, susţinută de un prestigiu neştirbit, pentru promovarea mişcării naţionale a românilor din Transilvania. La moartea sa, baronul David Urs de Margina şi-a lăsat întreaga avere Bisericii Unite cu Roma, Greco-Catolică şi a creat un fond special pentru acordarea de burse tinerilor elevi proveniţi din comunităţile grănicereşti şi care mergeau laşcolile Blajului.
