Inainte de a vizita India, americanii se vaccineaza impotriva a tot felul de boli, de la malarie pana la antrax. Vaccinul nu-i protejeaza doar de niscai maladii exotice. Este menit sa-i imunizeze si impotriva alteritatii indiene sub diferitele ei forme : saracie, violenta, moarte, singularitate.
M-am imbarcat in avion, cu destinatia Bombay, fara sa ma vaccinez. Desi traiesc in America de 17 ani, speram sa produc destui anticorpi "romanesti" care sa infrunte germenii patogeni ai realitatilor "locale". Nu sunt totusi aventuros din fire. N-aveam de gand sa haladuiesc prin Bombay… neprotejat. Gazdele indiene, parteneri de afaceri ai firmei americane de consultanta la care lucreaza sotia mea, ne promisesera un business trip la standarde occidentale. In plus, intre mine si India adevarata avea sa se interpuna cordonul sanitar al hotelul "JW Marriott", locuinta de lux in care eu si Andreea urmam sa locuim timp de o saptamana.
Escala la Amsterdam. Desi ma aflam departe de San Francisco, lumea era aceeasi. In aeroport, vocea unui robot repeta exasperant, din doua in doua secunde: Mind your step, mind your step…ai grija cum pasesti, ai grija cum pasesti…mind your step, mind your step. Avertismentul imi amintea ca sunt inca in spatiul utopiei securitare a Occidentului. De fapt, aeroportul Schippol este un micro univers al societatii tehnologice. Calatorii, veniti cu miile de pe toate continentele, par cu totii la fel. Circula permanent de la un gate la altul pe trasee clar delimitate. Nu se opresc decat pentru un shopping la magazinele duty-free. Uneori beau in fuga o cafea sau infuleca un sandvis cumparat la un pret piparat. Istoviti, isi imagineaza momentul cand vor fi ajuns acasa, se vor fi intins sa doarma intr-un pat… Casa este insa departe, somnul nu le este permis, difuzoarele ii anunta sa se imbarce pentru viitoarea lor cursa. Resemnati, cu biletele si pasapoartele in mana, se tarasc prin punctele de control; identificati, marcati, stocati in computere, sunt trecuti prin tunele-burduf si inghesuiti ca sardelele in uriasele avioane. In zbor, incearca zadarnic sa atipeasca, sa se linisteasca, sa uite…
Bombay. Indata ce ma dau jos din avion adulmec o alta lume. In aerul din aeroportul paraginit, pluteste un amestec greu, de mirosuri necunoscute. La ora tarzie din noapte, aeroportul pare putin populat. Doar cativa calatori, se grabesc sa-si recupereze valizele de pe caruselul scartiitor. Linistea din aeroport este insa inselatoare. Afara, la usile de la iesire, incepe deja agitatia de viespar a Bombay-ului. O masa de oameni vocifereaza, agita placute cu numele calatorilor. Cineva ridica deasupra capului o hartie: "Hurduzeu/Marriott". Rasuflam usurati. Doar pentru un moment. Drumul pana la parcare se dovedeste o cursa cu obstacole. Ne facem loc, centimetru cu centimetru, printr-o invalmaseala de oameni, carucioare pline varf cu bagaje, si automobile – unele parcate aiurea, altele incercand sa se miste din loc, claxonand nebuneste. In masina, aerul conditionat e reconfortant. Dupa vreun sfert de ora, reusim sa iesim din incinta aeroportului. In ciuda orei tarzii, strazile orasului sunt ticsite de masini. La o intersectie, traficul se blocheaza. Privesc in jur. Langa o cladire neterminata (in genul celor din Bucurestiul postdecembrist), observ cersetorii. Trupuri scheletice, dorm prin moloz. Noxele emanate de vehicule le servesc drept acoperamant.
Ajungem la hotel. Oboseala ma doboara. Abia reusesc sa ajung in camera. Ma trantesc in pat. De undeva, de la parterul hotelului, rasuna zgomotul infundat al muzicii disco…
A doua zi, relache. Dorm, iau masa in camera, ma uit la televizor. Pe canalele indiene de stiri, se transmit non stop analize economice, talk showuri pe teme social-politice, comentarii despre ultimele evenimente internationale. Programele TV sunt de un profesionalism desavarsit, analistii indieni nu bat apa in piua, nu comenteaza subiecte frivole. O singura tema revine mereu in centrul discutiilor: India si viitorul ei economic. Pentru unul ca mine, satul de partizanatul politic al comentatorilor americani si amatorismul "analistilor politici" din Romania, televiziunea indiana a fost o surpriza placuta. Majoritatea discutiilor se purtau in termeni tehnici si intr-o atmosfera de optimism temperat. La 9,2 % ritm de crestere economica pe an, economia indiana duduie din toate motoarele.
Spre deosebire de China, unde economia este dirijata de stat si nimic major nu misca fara sprijinul guvernului, India este o democratie si o tara de antreprenori. Cresterea sa economica din ultimii ani, a avut loc in ciuda incapacitatii statului de a investi masiv in infrastructura si educatie. Pentru India, modelul asiatic de dezvoltare se dovedeste in mare parte inoperant. Locomotiva economiei chineze este sectorul industrial, "fabricile si uzinele"; boom-ul indian se bazeaza pe servicii. China, Coreea si Japonia s-au dezvoltat rapid fortand exportul; India se concentreaza pe dezvoltarea consumului domestic. Chinezii si japonezii economisesc, indienilor le place sa cheltuiasca. In general, asiaticii sunt colectivisti, cocheteaza cu autoritarismul guvernamental sau corporatist; indienii au inclinatii individualiste, o democratie haotica dar functionala, presa libera si zel antreprenorial – sunt mai apropiati de spiritul anglo-saxon. Au mai ales – aveam sa descopar pe parcurs – un adanc respect pentru elite.
In zilele urmatoare, Andreea si-a petrecut timpul in salile de conferinte ale Marriott-ului. Eu am batut orasul in lung si lat. (Gazdele mi-au pus la dispozitie o masina cu sofer. In Bombay, iti poti angaja un sofer personal cu doar $ 100 pe luna; nu-i semn de mare bogatie, ci o necesitate vitala atunci cand, indian fiind, muncesti pentru economia globala). Oricat incercam, nu reuseam sa-mi obisnuiesc ochii cu mizeria din jur. Orasul este literalmente sufocat de slum-uri, suprapopulatie, trafic infernal si poluare. N-am vazut zone bogate, separate de cartiere nevoiase; saracia se revarsa peste tot ca o maree neagra. Nimic nu ramane neatins, bogatul si saracul coabiteaza sub acelasi soare de smoala. In mizeria generalizata, doar femeile, in superbele sariuri traditionale, par coborate dintr-o alta lume. Eleganta lor eterica imi aminteste de paradisul pierdut.
Dar mareea neagra nu balteste. Nicaieri n-am intalnit roiuri de muste sau tantari, mirosuri fetide, putreziciune. Bombay-ul fierbe in permanenta. Pare un cazan sub presiune, un fel de distilerie uriasa care transforma borhotul saraciei in energie pura si speranta. Eroul Indiei contemporane nu este Mahatma Gandhi, ci Ratan Tata, miliardarul ce piloteaza cu aceeasi abilitate un avion F-14 si o buna parte a economiei tarii. "A very ethical businessman", mi-au spus localnicii despre acest Malaxa indian; Tata Grup tocmai achizitionase concernul anglo-olandez Corus si devenise a cincea putere mondiala din industria otelului. Victoria personala a lui Ratan Tata era privita ca victoria intregii Indii.
Pe strada oamenii gatesc, vand tot felul de nimicuri, cersesc, sau, pur si simplu, circula in toate directiile. Arterele principale sunt intr-o stare decenta; ulitele laterale, pline de gropi, cu guri de canale deschise si lucrari edilitare neterminate, imi evoca un peisaj familiar." Treizeci si cinci la suta din dezvoltarea industriala a Indiei are loc in Bombay. Orasul e impozitat la sange de guvern ca sa primeasca, in schimb, ceea ce vedeti", imi spune zambind soferul.
Nimeni insa nu mi s-a plans. Este adevarat, in timpul sederii mele la Bombay, am cunoscut doar cativa reprezentanti ai claselor de mijloc. Cei a caror prosperitate depinde de economia in curs de globalizare a Indiei. La dimensiunile tarii, ei sunt totusi vreo cateva sute de milioane. Un tanar indian cu studii superioare nu are nici o problema sa-si gaseasca slujba. Un inginer de software incepator castiga $ 1,200 intr-o tara in care un servitor te costa $ 100 si o masa la Marriott, $ 10. (Hotelul era ocupat in proportie de 80% de catre indieni.)
Nici o cifra nu poate reda insa realitatea acestui oras. Sa-l intelegi, trebuie sa-l lasi sa te patrunda prin toti porii. Prezenta faimosului Bollywood n-am simtit-o decat la televizor. Este un univers paralel, un escapism pentru mase. A alungat Hollywood-ul de pe teritoriul indian cu o usurinta stupefianta, fara sistem de cote sau alte masuri protectioniste. Nici n-am simtit vreo urma de "spiritualitate mistica" in privirile vanzatorilor ambulanti. Precum Bollywood, Bombay-ul o venereaza pe Zeita Banului. nicidecum pe Ganesh, Krishna sau alti zei de pe firmamentul indian. Occidentul mai considera India drept leaganul spiritualitatii, investind milioane de dolari in tot felul de guru locali. Deepak Chopra este doar unul din ei…
Traditia ramane insa o piatra de neclintit. Sistemul castelor functio-neaza neoficial in mai toate domeniile. Spre deosebire de China, obsedata de egalitarism, India a urmat modelul elitist: a investit in primul rand in cercetare si educatia universitara, a dezvoltat high-tech-ul si alte domenii tehnologice de varf. O strategie inteleapta? Ramane de vazut… In ultima zi, am fost invitati la o familie de indieni. Nuresh locuieste, impreuna cu sotia, fetita sa si parintii, la etajul 29 al unui bloc de pe malul marii, aproape de vechiul centru colonial al Bombay-ului. Dupa standardele americane, apartamentul este modest, dupa cele romanesti, confortabil. Pentru un locuitor al Bombay-ului, ramane un apartament de mare lux. (Preturile locuintelor in Bombay sunt exorbitante). Tatal lui Nuresh imi povesteste cu nostalgie despre Bombay-ul tineretii sale, o bijuterie arhitecturala, construita de englezi, devenit cu timpul un cosmar urbanistic (astazi in oras traiesc peste 20 milioane de oameni). Privirile nu sunt insa intoarse spre trecut, ci spre inainte. Nuresh are increderea ferma ca tara sa va deveni in douazeci de ani una dintre economiile dezvoltate ale lumii. "China ca de altfel o mare parte din Asia s-au dezvoltat precum Uniunea Sovietica, fara sa tina cont de productivitate. India se dezvolta mai incet dar …cu profit."
La intoarcerea din India, in aeroportul din Amsterdam, ma intampina o placarda uriasa: "Welcome Romania to the European Union". M-am bucurat. O rog pe Andreea sa-mi faca o poza, cu afisul drept fundal. Precum Nuresh, priveam si eu inainte…
Sa-mi omor timpul – pana la imbarcarea in avionul de San Francisco mai erau vreo trei ore – cumpar un jurnal fratuzesc, "Courrier international". Il rasfoiesc plictisit. Pe la mijlocul ziarului, imi cad ochii pe un material preluat din "Formula As", un interviu, acordat de Cartarescu Corinei Pavel. Pe o alta pagina, imaginea unui "Carta" hipiot, privind metafizic in sus. In jos – sub imaginea sa de tanar beatnic, trei poze cu "Bombay-ul romanesc".
O batrana scormonind prin gunoi, fatada unui bloc coscovit, balcoane "inchise" cu termopan, un urias afis publi-citar. Plus coperta cartii "De ce iubim femeile" insotita de un text: "La Roumanie est un monde de vulgarité, de mauvais goût et de violence", explique l’écrivain Mircea Cartarescu dont le dernier livre, Pourquoi on aime les femmes, connait un énorme succès" – "Romania este o lume de vulgaritate, de prost gust si de violenta", explica Mircea Cartarescu a carei ultima carte "De ce iubim femeile" cunoaste un enorm succes.
M-am despartit de ziar. Mi-am zis: orice ar face poporul roman, oricat s-ar ridica in capul oaselor, facem ce facem si-l obligam sa se intoarca inapoi, in noroi. La Bombay, mizeria invadeaza strazile, dar castele superioare raman neintinate, odata cu ele, neintinata ramane speranta. In Romania comunitara, candva strazile se vor spala poate cu sampon.
Nici un sampon din lume nu va putea elimina insa mareea neagra… India spera fiindca il are pe Tata, Romania este inca un copil de pripas…
