Dezbaterile din presa, ocazionate de aniversarea „faptele eroice” ale minerilor impotriva populatiei Capitalei, in zilele de 13-15 Iunie 1990, au dat ocazie unor „martori oculari” ai evenimentelor de acum 15 ani sa ne prezinte, pe posturile de televiziune nationale, amintiri despre acele intamplari, la care au participat nemijlocit.
Numai ca unele din amintirile acelor martori sunt departe de a corespunde realitatilor timpului. Sa fie oare de vina memoria lor? Sau poate trecerea anilor sa le fi estompat aducerea aminte asupra unor aspecte ale acelor intamplari, acoperind, prin fabulatie, lipsurile unor inlantuiri coerente a evenimentelor? Ori, mai degraba, s-a dorit falsificarea adevarului, in scopul unor interese cu mare incarcatura politica, urmarindu-se ca, prin enuntarea unui sir lung de inadvertente, sa se manipuleze opinia publica, astazi ca si atunci.
Nu-mi propun sa reiau disputele dintre cei care au executat evenimentele din 13-15 Iunie 1990 din Piata Universitatii, inclusiv sustinatorii lor si victimele acelor intamplari. Au fost destul de mult mediatizate mai zilele trecute, in presa scrisa si vorbita. Ma vor referi numai la trei interventii, de rea credinta, ale unor cunoscute personalitati implicate in acele evenimente.
Intr-o discutie televizata, asupra evenimentelor din 13-15 iunie 1990, domnul academician Razvan Theodorescu, acuza legionarii din PNTCD, provocatori si fauritori de acte de vandalism in Piata Universitatii. Si, ca sa fie mai convingator, adauga domnul academician, (la acea vreme cocotat in varful postului national de televiziune Ð TVR1-) ca Ion Puiu, vicepresedinte al partidului, ar fi simpatizat cu miscarea legionara, in tinerete, cu peste o jumatate de secol in urma, alaturi de Ion Radoi, presedintele Organizatiei de Tineret a PNTCD, alt legionar (nascut la mai multe decenii dupa disparitia miscarii legionare), acum ascuns in Belgia (ce bine informat!), erau implicati, notabil, in desfasurarea evenimentelor. Mai stia domnul academician ca, la cererea lui Ion Iliescu, a avut loc o intalnire secreta intre acesta si Corneliu Coposu, la care liderul emanat, i-ar fi cerut presedintelui PNTCD excluderea din partid a lui Ion Puiu. Si acesta s-ar fi conformat, excluzandu-l pe ing. Ion Puiu din partid, act ce ar fi implicat recunoasterea existentei unui nucleu legionar in interiorul partidului.
Fals. Un fals grosolan, menit sa induca in eroare opinia publica si sa justifice actiunile condamnabile ale minerilor si ale celor care i-au chemat si le-au dirijat actele de vandalism savarsite in Bucuresti, complementar terorismului dezlantuit de armata si politie, din ordinul Guvernului, cu o zi mai inainte de venirea lor.
Domnul academician stia Ð probabil, daca nu sigur Ð ceva despre o intrevedere intre Ion Iliescu si Corneliu Coposu. Numai ca intalnirea avusese loc la data de 26 ianuarie 1990, o data mult prea inde-partata de zilele lunii iunie, cand au avut loc evenimentele despre care vorbim. In plus, obiectul intalnirii, se referea la opozitia partidelor istorice, fata de transformarea FSN in partid politic, motivata de faptul ca acesta acaparase intreaga putere in tara, ca urmare a loviturii de stat din Decembrie 1989. Intalnirea dintre Ion Iliescu si Corneliu Coposu nu a fost una de taina. La ea au participat si Sergiu Cunescu, presedintele PSDR, si Radu Campeanu, presedintele PNL. Acolo, Ion Iliescu, acompaniat de Petre Roman si acolitii lor, au cerut conducatorilor opozitiei democrate, sa renunte la declansarea manifestatiei populare preconizata pentru ziua de 28 ianuarie 1990, amenintand cu represalii din partea puterii si a oamenilor muncii din Bucuresti, care si-au anuntat prezenta, in numar mare, in zona primariei sectorului 1. Cu acel prilej, Ion Iliescu a cerut dezavuarea lui Ion Puiu, care in cateva randuri, prin aparitii televizate, il atacase verbal pe emanat si FSN-ul pe care-l conducea. Dezavuare pe care conducerea PNTCD a refuzat-o.
Plecarea lui Ion Puiu din PNTCD a fost determinata de alte considerente, interne, de partid, fara nici o legatura cu cererea de excludere formulata de Ion Iliescu, asa cum pretinde domnul academician. Domnia sa incurca insa, in mod voit, datele si imprejurarile, in incercarea de a demonstra implicarea PNTCD in evenimentele din Piata Universitatii, libera de comunism.
Domnul academician are informatii temeinice despre PNTCD si despre evolutiile din interiorul acestuia. Este interesant cum domnia sa a retinut numele lui Ion Radoi, presedintele de atunci al Organizatiei taraniste de Tineret, un nume aproape uitat si de colegii sai din partid. Mai mult. Stie si unde se afla. In Belgia. Ce de cunostinte! Intr-adevar academice. Desigur, in multimea cunostintelor sale, domnul academician stie mai multe lucruri despre Ion Puiu. Stie probabil ca, in anul 1987, acesta a facut parte dintr-un guvern fantoma taranist, in ilegalitate, anuntat la radio Europa Libera, participare pentru care a avut de suferit masuri punitive aspre. A fost singurul roman care a cerut sa candideze la presedintia Republicii, impotriva lui Niculae Ceausescu. A fost un luptator anticomunist curajos si acest fapt l-a deranjat pe domnul academician si pe cei care l-au informat despre trecutul lui Ion Puiu. Si cum toti oponentii comunismului erau catalogati ca fascisti, sintagma a fost folosita si de domnul academician, spre a-si sustine nedemnul atac la adresa PNTCD, prin acuzarea de legionarism si implicarea lui Ion Puiu, in evenimentele din 13-15 iunie 1990 declarata de domnia sa, in amintita emisiune televizata.
Si tot in cadrul rememorarii evenimentelor din 13-15 iunie 1990, un alt martor ocular a insistat sa-si deapane amintirile, prin intermediul televiziunii. Domnul Gelu Voican Voiculescu, deloc strain de substratul acelor intamplari, am putea spune chiar un bun cunoscator al etapelor premergatoare, inclusiv a celor savarsite de mineri la Bucuresti, afirma cu nonsalanta ca explozibili artizanali aruncati de reactiunea fascista in Piata Universitatii, au fost fabricati in cladirea sediului central al PNTCD, fapt recunoscut de insusi presedintele Corneliu Coposu.
Cata temeritate, domnule G.V. Voiculescu! Daca seniorul nu mai exista, spre a va infirma spusele, atunci dumneavoastra, cel care ne vorbiti astazi, nu puteti face astfel de afirmatii fara a le proba. Puteti arata vreun document, de orice natura, din presa scrisa ori imprimata pe vreo banda magnetica, ceva cat de cat credibil, orice care sa vina in sprijinul afirmatiilor dumneavoastra? Ce mult seamana cele spuse de dumneavoastra acum, cu cele spuse la vremea aceea, de oamenii muncii care au devastat sediul central al PNTCD, despre armele, drogurile etc., descoperite la acest partid, spuse infirmate de toate anchetele, facute de atunci si pana azi, inclusiv de Luceafarul Huilei, in cele mai recente afirmatii ale sale.
In sfarsit, demna Ð sau mai degraba nedemna Ð de semnalat, este afirmatia domnului Alex Stoenescu, de profesiune istoric, afirmatie conform careia, in perioada post-revolutionara, PNTCD avea in componenta sa structuri legionare. Cum a ajuns la astfel de concluzii, numai dansul stie! Deh! Istoric. Numai ca istoricii credibili fac afirmatii bazate pe izvoare documentare, fara urma de tagada. Nu cunoastem vreun document, ori vreo proba in sprijinul afirmatiilor sale. Nici nu exista asa ceva, dincolo de imaginatia domniei sale.
Lucrurile nu sunt insa de mirare, daca ar fi sa ne amintim de numeroasele fabulatii, cu iz istoric, perorate de domnia sa la un post de televiziune, de-a lungul unei perioade relativ indelungate de timp. Acolo, istoricul a trambitat o sumedenie de inadvertente denigratoare la adresa marelui patriot roman Iuliu Maniu, asasinat in temnitele comuniste, si numeroase atacuri, la adresa taranistilor.
Daca Iuliu Maniu a fost, in viziunea sa, un tradator de neam, care s-ar fi opus unirii Ardealului cu Vechiul Regat, la sfarsitul primului razboi mondial, atunci nu este de mirare, ca domnia sa a vazut (?!) grupuri de legionari in PNTCD, la inceputul anilor '90. Fiecare cu optica lui. Si cu interesele care stau in spatele acestei optici. Conteaza ce se urmareste a se demonstra. Si in interesul cui.
Toate aceste dezinformari, concentrate sub forma unor atacuri la adresa PNTCD, partid ce trebuia demonizat prin atacuri succesive si continui, demonstreaza, fara tagada, ura pe care vechile structuri securisto-comuniste o nutreau si, prin mistificarile mai sus amintite, o nutresc in continuare fata de cei care s-au opus dintotdeauna comunismului si care si astazi sunt un adversar care nu se lasa invins.
Cercetarea evenimentelor din 13-15 iunie 1990 va scoate cu siguranta la lumina adevarul asupra celor intamplate atunci si ipocrizia celor care inca mai fabuleaza si denigreaza in scopuri vadit tendentioase.
Am scris aceste randuri din dorinta de a ma pune in slujba adevarului. Lipsa unei replici, la cele trei interventii facute pe posturile nationale de televiziune asupra evenimentelor din 13-15 iunie 1990 ar fi de natura sa dea crezare acelor afirmatii datorita preceptului conform caruia daca nimeni nu le contesta, insemneaza ca-s adevarate. Fapt ce nu poate fi tolerat, deoarece prin astfel de interventii, din partea unor persoane care se pretind a fi credibile, dar care sunt puse in slujba raului, prin afirmatiile fara acoperire, se urmareste ascunderea adevarului, aruncarea vinovatiei in alta parte, alta decat cea reala, cu scopul de a nu se da pedepsele meritate celor ce s-au facut vinovati de moartea unor oameni, in acele zile fierbinti ale lui iunie 1990.
Justitia va face desigur lumina, in dosarele mineriadei din 13-15 iunie 1990, dar pana atunci nu trebuie ingaduit ca opinia publica sa fie intoxicata cu fabulatiunile de rea credinta, difuzate pe micile ecrane la ore de maxima audienta.
