12 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăSportAtletismAutoritățile din Austria vor demola casa natală a lui Hitler. Ce vor...

Autoritățile din Austria vor demola casa natală a lui Hitler. Ce vor construi în locul ei

Autoritățile austriece vor dărâma casa natală a lui Adolf Hitler din nordul Austriei pentru ca în locul respectiv să fie ridicată o nouă clădire, punând capăt astfel anilor de lupte judiciare asupra destinației acesteia, informează luni AFP citată de Agerpres.

”Casa lui Hitler va fi distrusă. Fundațiile vor putea fi păstrate, însă o nouă clădire va fi construită”, a declarat ministrul de Interne, Wolfgang Sobotka, pentru cotidianul austriac Die Presse.

Potrivit ministrului, noua construcție va fi utilizată în scopuri caritabile sau administrative.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Jurnalista italiană Cecilia Sala, eliberată după trei săptămâni de detenție într-o închisoare din Iran

Jurnalista italiană Cecilia Sala a fost eliberată după trei săptămâni de detenție într-o închisoare din Iran și se îndreaptă acum spre casă, a anunțat...

Incendiile din California forțează evacuarea a peste 100.000 de persoane

Locuitorii din zonele afectate de incendiile masive din California, SUA, au primit ordine de evacuare, în contextul extinderii rapide a flăcărilor. Potrivit oficialilor din Angeles...

Oamenii de știință au descoperit „punctul fierbinte” ascuns care a contribuit la crearea Marilor Lacuri chiar înainte ca America de Nord să existe

O echipă de cercetători a descoperit că un "punct fierbinte" antic, acum situat sub Oceanul Atlantic în apropierea Insulelor Capului Verde, a jucat un...
Ultima oră
Pe aceeași temă