Motto:
"Odata cu crearea bazei materiale-tehnice a socialismului la sate, partidul va duce o munca sistematica in sanul taranilor saraci si mijlocasi, spre a-i convinge de necesitatea de a se reuni treptat in gospodarii colective, deoarece colectivizarea agriculturii e posibila numai in baza liberei consimtiri a taranilor"
(Gheorghe Gheorghiu-Dej – "sarcinile prm pentru transformarea socialista a agriculturii" – in "articole si cuvantari", eplp, 1953)
"Luptand cu severitate impotriva pripelii, impotriva incercarilor de fortare artificiala a ritmului de dezvoltare a gospodariilor colective, combatand si pedepsind orice incercare de a calca principiul liberului consimtamant, partidul isi intensifica munca de intarire economico-organizatorica a gospodariilor colective existente si duce munca politica de masa in randurile taranimii muncitoare, in vederea trecerii treptate, pe baza liberului consimtamant, a masei de oameni ai muncii de la sate pe drumul transformarii socialiste a vietii"
(Gheorghe Gheorghiu-Dej in "pravda", nr. 235/12.08.1952, articol reprodus in lucrarea mentionata)
"Statul ocroteste dreptul de proprietare particulara asupra pamantului a taranilor cu gospodarii mici si mijlocii, pe baza legilor in vigoare"
(Constitutia rpr, 1952, cap. I, art. 10)
"12. Se vor exercita presiuni asupra serviciilor in sensul neacordarii de acte doveditoare a proprietatii asupra pamantului; actele vor arata calitatea de lot dat in folosinta, dar nu de proprietate a detinatorului.
13. Politica fata de mica gospodarie taraneasca urmeaza acest curs pentru a face gospodaria particulara nerentabila. Dupa aceea trebuie inceputa colectivizarea (…)"
(extras din instructiunile secrete ale nkdv aplicate in tarile abandonate de occident lui Stalin)
Pentru a-i obliga pe tarani sa se inscrie in colhozuri, Stalin a recurs la infometare, executii in masa, lagare, deportari in Siberia si in Kazahstan, declansand, practic, un adevarat razboi impotriva lumii satelor, fenomen de amploare uriasa, cu urmari care au apasat infiorator de greu asupra evolutiei societatii sovietice. "Luminoasa experienta a genialului" avea sa fie reluata – cu elemente specifice fiecarei tari in toate statele cazute prada comunismului. In Romania, colectivizarea fortata (expresie de fapt pleonastica!) a dus la zeci de mii de arestari in randurile taranimii, indiferent de categoria careia ii apartineau. Pe langa psihologia taranului, legat sufleteste profund de avutul sau, au contribuit la respingerea propagandei ce urmarea atragerea lumii satelor la o forma de organizare economico-sociala fara precedent in istoria neamului romanesc ecourile salbaticiei cu care au fost obligati taranii rusi sa se inscrie la colhoz, ecouri existente de-a lungul intregii perioade interbelice si intregite de relatarile soldatilor intorsi de pe frontul de est. Printre "metodele de propaganda" folosite de activistii PMR pentru a-i "determina pe taranii saraci si mijlocasi sa accepte colectiva, s-au inregistrat forme de "munca de lamurire" bazate pe frica, pe teroare. "Pentru ca numarul de GAC sa fie indeplinit conform planului, era nevoie ca taranii sa fie determinati sa intre in GAC. Aceasta determinare s-a realizat prin forta. O mentiune explicita in acest sens este continuta intr-un raport din 5.10.1950 prezentat secretariatului CC cu privire la evolutia organizarii GAC in perioada vara 1949 – septembrie 1950" Documentul arata ca "mai ales in fostele judete Alba, Arad, Arges, Baia, Dolj, Sibiu, Tarnava Mica, Trei Scaune, s-a procedat la "arestari, batai, schingiuiri, amenintari cu pistoalele, terorizari prin chemarea la Comitetul Provizoriu noap tea (…) oamenii erau pusi sa aleaga intre doua declaratii, adica intre puscarie (erau declarati sabotori) si intrarea in GAC. In judetul Constanta, preotii si invatatorii au fost siliti sa intre in GAC pentru a atrage masa taranilor. Tot ca mijloc de propaganda au fost batuti cate opt tarani in fiecare comuna (…)" Pavel Chirtoaca, membru al comisiei care se ocupa de organizarea GAC, marturisea la sedinta Secretariatului din 10-11 oct. 1950 "ca organele se stat – Militie, Securitate, Justitie – au pus oamenii "sa faca culcari, sa cante cucurigu, sa spuna Tatal nostru, sa studieze "Problemele comunismului"… In Dolj, cativa tarani au fost bagati noaptea, goi, intr-o ghetarie. "A doua zi au acceptat sa intre in gospodarie" (cf. unor documente din arhiva SRI, citate in volumul "Colectivizarea agriculturii in Romania. Dimensiunea politica, 1949-1953", de Dan Catanus si Octavian Roske, publicat de Institutul National pentru Studiul Totalitarismului, Buc., 2000, pag. 23-24).
Nici imitarea cocosului, nici "studierea" operelor Genialului, nici macar bataia selectiva si amenintarile cu pistolul nu i-au convins pe tarani "sa se inscrie". Era nevoie de masuri de mana forte, dincolo de pragul de sus al rabdarii. Se trece la ceea ce tatucul poruncise cu sange rece, fara sa se incurce in considerente ideologice, bune doar pentru lucrari teoretice, dupa generalizarea colhozului: se trece la uciderea oponentilor.
Potrivit "Cronologiei" stabilite de autorii citati, in 1949 (an in care Nicolae Ceausescu este numit ministru adjunct la Agricultura), sunt omorati tarani la sisterea-Bihor (un mort), in satele rasculate din acelasi judet, Cociuba Mare, Ucuris, Susag, Coroiu…, in total 15, izolate si ocupate de formatiuni de securitate si de militie (care omoara 16 tarani si deporteaza 245 din "zona" incercuita; in 1950, in comunele din nordul judetului Vlasca sunt impuscati 9 tarani si raniti 16. Majoritatea sunt, potrivit insesi clasificarii adoptate de PMR, saraci, avand sub 5 hectare. Dintre morti, unii nu au deloc pamant. Sunt operate arestari. In satul Camineasca, com. Schitu-Pangal (loc pe care il cunosc bine, fiind asezarea unde s-a nascut tatal meu – n. Al. M.), militarii ii fugaresc pe tarani, tragand in ei. Acesta este tabloul general in cadrul caruia isi aduc colonelul Patriciu Mihail si maiorul Kovacs Mihail inestimabile contributii la progresul colectivizarii. (Aportul lor este fascinant; din pacate, lipsa de spatiu nu ne ingaduie sa-l prezentam in toata maretia sa. Ar fi extrem de de instructiv, pentru nostalgicii comunismului, sa reproducem in extenso documentele dezvaluite de Dan Catanus si Octavian Roske. Vom selecta cele mai importante pasaje).
"20 august 1950. Subsemnatul Maior de Securitate Kovacs Mihail, seful Serviciului de Securitate Turda, cu privire la impuscarea celor trei chiaburi Trifa Iosif, Pom Traian si Andresel Ioan, gazduitorii si alimentatorii banditilor Ihut Traian si Salagea Misu din com. Bistra, jud. Turda, raportez urmatoarele: Am fost informat de catre Biroul Securitatii Poporului Campeni ca acesti trei chiaburi intretin legaturi cu banditii din munti si duc o propaganda impotriva gospodariei colective (…) In ziua de 14 august a.c. am insarcinat pe locot. Popa Vasile si pt. Herta Vasile a se deplasa la biroul Campeni (pentru cercetari si, impreuna cu militia, sa-i adune pe toti chiaburii din Bistra si pe rudele fugarilor n.n.) (…) Intrucat Trifa (33 de ani) "era in contra realizarilor regimului actual" si instiga populatia sa se inscrie in colectiv", fapt pentru care GAC, programat sa ia fiinta inca din iunie 1950, nu se infaptuise inca in luna august, si pentru ca lansase zvonul ca va izbucni, in curand, un razboi in Iugoslavia, maiorul Kovacs decide masuri ferme: "Am dispus pentru a se forma (sic) o echipa din 3 persoane si acest chiabur sa fie trasnportat in Dealul Muntelui si impuscat, si astfel aceasta echipa in dimineata zilei de 16.08.1950, cu acel chiabur s-a deplasat la locul numit Dealul Muntelui com. Bistra, jude. Turda si s-a conformat instructiunilor". Fiindca si Pom Traian se facea vinovat de intarzierea infiintarii colectivei, in plus pacatuind prin "munca intensa pe care o ducea cu privire la inceperea razboiului", mr. Kovacs dispune "de a se forma o echipa de 3 persoane formata numai de organe de Securitate" care il transporta pe numitul Pom Traian pe Dealul Muntelui si-l impusca in acelasi timp cu Trifa. Ramasese Ioan Andresel care si el este prins si dus de echipa formata din organe de securitate si impuscat impreuna cu ceilalti doi "banditi chiaburi". (In afara de "intarzierea colectivei", Andresel se facea vinovat de a fi spus ca "in conducerea tarii sunt numai cei fara credinta in Dumnezeu si cei mai josnici oameni"). Este evident ca maiorul Kovacs stie mai bine decat oricine ce li s-a intamplat celor trei chiaburi, doar el ordonase formarea echipelor care ii omorasera ca si "mobilizarea" fortata a rudelor acelora ca sa-i ingroape. "Cararile" securitatii sunt, insa, tare intortochiate!
Caci iata ce constata maiorul Nicolae Dumitrescu, insarcinat de la Directia Generala a Securitatii Poporului cu stabilirea circumstantelor in care s-au produs executiile. Delegatul "centrului" i se adreseaza, la 22 august 1950, colonelului Patriciu Mihail, seful Securitatii regionale Cluj, superiorul direct al lui Kovacs. si ce-i spune colonelul? "Tov. colonel Patriciu mi-a spus verbal (sic) ca chiaburii au fost impuscati in lupta de catre organele noastre, asa cum a raportat la DGSP". Kovacs ii serveste lui Dumitrescu inca o varianta: "banditi" fugiti in munti erau impreuna cu Pom si Trifa, "echipele" i-au urmarit si i-au ucis "fiindca nu s-au supus la somatie". Nici un cuvant despre presupusii banditi din munti. Cum faptele aveau o gravitate aparte iar "Centrul" voia sa afle realitatea, Dumitrescu cere sa fie chemat unul dintre ofiterii care ii anchetasera pe chiaburi inainte de formarea "echipelor"; lt. Vasile Herta ii declara adevarul, anume ca, fiind vorba de chiaburi "avand influenta in masa", din ordinul lui Kovacs "s-au format trei echipe compuse din organe de securitate si au fost luati acesti chiaburi si au fost executati prin impuscare". Cum faptele aveau tenta politica iar partidul trambita lozinca liberului consimtamant, mr. Dumitrescu il cauta iar pe Patriciu, cel care raportase ca avusese loc o lupta armata. Arogant (colonelul se baza pe biografia lui de comunist si pe inalte relatii, cum vom vedea), Patriciu nu-i ofera raportorului de la DGSP decat… masina, sa-l duca la gara! Dumitrescu pleaca, nu insa inainte de a fi stabilit si circumstantele impuscarii chiaburilor Bihoreanu Viorel, din com. Papiu Ilarian, si Lelut Remus, din Orosia, jud. Turda, "omorati in lupta". De fapt, fusesera asasinati de echipele formate de Kovacs, in urma ordinului col. Patriciu. Vazand ca ritmul colectivizarii este slab in judetul Turda, taranii saraci fiind "sub influenta chiaburilor", Securitatea Turda "in legatura cu organele de partid si cu DRS Cluj, au cazut de acord sa ia aceasta masura pentru a arata taranilor ca cine se impotriveste infiintarii gospodariilor colective pateste la fel. Fapt ce intareste aceasta concluzie, este ca a doua zi dupa impuscarea chiaburilor a crescut cu mult numarul cetatenilor inscrisi pentru gospodaria colectiva. Pentru mr. Dumitrescu, delegatul DGSP, executiile sumare, asasinarea a cinci oameni, condamnarea lor la moarte fara judecata (sau cu judecata partidului si a securitatii!) sunt "acte de indisciplina" care pot crea "o atmosfera de teroare in sanul populatiei, fapt daunator regimului nostru si compromitand institutia noastra". Astfel incat el recomanda "prelucrarea cazului de la Turda, pentru ca asemenea "situatii delicate" sa nu se mai intample…
In afara de datele rezultate din rapoartele amintite, nu avem alte informatii despre maiorul Kovacs Mihai. Este limpede, insa, ca seful Securitatii Turda este un criminal odios, dublat de un las care se ascunde in spatele sefului sau direct. Cine este (a fost) acesta se cunoaste, insa, datorita investigatiilor Doinei Jela: "Patriciu Mihai (Mihai Weiss) – colonel, seful DRSP Cluj, la infiintarea acesteia in 30 august 1948. Nu stim daca este unul si acelasi cu un Patriciu al carui nume adevarat se spune ca este Goldstein si caracterizat drept un "feroce tortionar comunist". Este posibil sa fie asa, fiindca despre acesta din urma, un fost detinut politic, Constantin Anghelache din Bacau, detine urmatoarele informatii: a facut parte din "garda" lui Teohari Georgescu; a fost indepartat din Ministerul de Interne odata cu acesta; a luptat in razboiul civil din Spania, ceea ce i-a atras gloria de a deveni, sub numele de Don Patricio, personaj principal intr-un roman englezesc. A interogat-o, in 1949, pe Doina Cornea, care-l caracterizeaza drept "spaima Clujului" si-i atribuie gradul de general, la momentul respectiv. Intervalul cat a condus Securitatea din Cluj coincide cu momentul celei mai severe represiuni din istoria noastra. A ordonat executii pentru pedepsirea populatiei rezistente la comunism. A executat ordinul 10.007 din 1950 al lui Nicolschi, de a scoate din inchisori 50 de detinuti deja condamnati, participanti la miscarile de rezistenta, si de a-i duce la Timisoara, unde au fost impuscati, in martie-aprilie 1950. A dispus uciderea fara judecata a 7 din oamenii grupului de rezistenta al lui Ionescu Diamandi, din zona Baisoara, in urma capturarii acestora. Este responsabil si de uciderea prin impuscare a altor 4 luptatori deja condamnati si aflati in penitenciarul din Cluj, in noiembrie 1949; de arderea, in timpul confruntarilor, a altor 2 luptatori si de uciderea a 8 tarani considerati instigatorii celor ce refuzau colectivizarea. Numarul celor ucisi fara judecata, ca intr-un razboi, de Securitatea condusa de Mihai Patriciu este probabil de cateva sute. A intretinut relatii personale si "de familie" cu Vasile Luca, Ana Pauker Alexandru Moghioros, Teohari Georgescu, ceea ce-i dadea foarte multa putere. Dar a fost mai ales prieten cu fostii voluntari din Spania, indeosebi cu Valter Roman. (…) A murit in 1996". Ar fi fost, deci, timp sa fie macar anchetat pentru nelegiuirile sale. Cu "fosti" comunisti precum Iliescu si Petre Roman in fruntea statului, nu a avut, insa, a se teme de nimic. si-a mancat linistit pensia si a murit, ca si alt mare criminal, Alexandru Nikolschi, alias Boris Grunberg, in patul lui. "Meseria" va fi invatat-o in Spania, de la NKVD-istii trimisi de Stalin sa-i instruiasca pe insurgentii comunisti, agentii sovietici care l-au ucis jupuindu-l de viu pe excomunistul Andres Nin, seful Partidului Muncitoresc de Unificare Marxista (POUM). Mihail Patriciu, sau cum l-o mai fi chemat, face parte din galeria celor mai infioratork criminali (de teapa lui Beria, Menjinski, Iejov, modelele unor Teohari Georgescu si Alexandru Draghici), necesari ca aerul in actiunea de bolsevizare a Romaniei intreprinsa de clica lui "Ana, Luca, Teo, Dej". Fara asasinatele ordonate de ei, de "transformarea socialista a agriculturii" (a se citi distrugerea taranului roman) numai pe baza principiului liberului consimtamant, s-ar fi ales praful.
Au ramas din acele infioratoare timpuri, de instapanire a colhozului peste satul romanesc (de pe urma carei "transformari revolutionare" elementul rural sufera si astazi, chestiunea retrocedarii juste a pamantului si celorlalte bunuri furate ramanand o himera), sfasietoare marturii directe. Una este a doamnei Alexandra Augusta Voiniceni, fiica "chiaburului" Viorel Bihoreanu din comuna Papiu Ilarian, fosta regiune Cluj, impuscat din ordinul acelorasi scelerati, Patriciu si Kovacs. O reproducem partial (dupa textul aparut in volumul redactat de D. Catanus si O. Roske): "In toamna anului 1949, tatalui meu i se fixeaza o cota de cereale. Toata recolta acelui an acoperea acea cantitate. Face o cerere la prefectura din Ludus, pentru a-i reduce acea cota. Este refuzat iar cererea este respinsa. In luna iunie 1950 primeste o citatie sa se prezinte la judecatoria din Turda pentru clarificarea cererii depuse. In 20 iunie 1950 se prezinta si este retinut cu mandat de arestare pe loc si condamnat la inchisoare (…) In noaptea de 2 spre 3 august 1950, tatal meu este scos din inchisoare, urcat intr-o masina si dus noaptea la orele 12 pe pasunea de vite a satului. Intentia lor a fost sa-l aduca chiar aici dar incepuse o furtuna cu ploaie si cu masina nu puteau urca pana acolo. S-au oprit in dreptul unei fantani de pe pasune. Ciobanul care era cu vitele in apropierea fantanii a auzit cand s-a oprit masina. Iar apoi a auzit doua focuri de arma si imediat intoarcerea masinii catre comuna. A asteptat sa se lumineze si impreuna cu cei doi baieti care erau cu el s-au indreptat spre locul unde au auzit impuscaturile. L-au gasit pe tatal meu impuscat. In cap si in piept i-au fost trase gloantele. Vestea a mers in comuna. Toti erau ingroziti vazand acea nenorocire. Din dispozitia celor care erau conducatorii satului si care au condus si au infaptuit colectivizarea comunei, Nemes Alexandru si Pustag Elek, secretar PMR, tatal meu a fost lasat pe camp trei zile, acoperit cu un cearceaf de sateni. A patra zi a fost aruncat intr-o groapa, tot in acel loc, fara sicriu si fara cruce, ca un animal parasit. Tatal meu a trebuit sa fie sacrificat pentru a infiinta colectivul din comuna.
Familia noastra nu a avut voie sa mearga la inmormantarea tatalui meu. Ni s-a comunicat ca nu mai avem ce cauta in acea comuna". Este o relatare care ilustreaza si sintetizeaza dureroasa epopee a taranimii romane sub comunisti. Cat despre cei care au ucis, au schingiuit, au despartit familii, au trimis elita satelor in inchisori si lagare de exterminare, au furat case, au dispus exmatricularea copiilor "dusmanilor de clasa", nimeni, dar absolut nimeni, n-a fost trimis, intre 1949 si 1989, in fata unui complet de judecata. Necum la puscarie.
