Cicerone Ionitoiu este un nume de referinta al luptei anticomuniste. Membru al Organizatiei de Tineret al PNt, imediat dupa 1945 a fost arestat si, ca atatia altii, a traversat experiente concentrationare extrem de dure. In 1979 a reusit sa paraseasca tara la interventia personala a presedintelui de atunci al Frantei, Valery Giscard d’Estaing. Nu a plecat insa oricum fiindca nici nu voia sa plece pentru a-i fi lui bine si a-si uita trecutul. In pingelele pantofilor stransese mii de microfilme care contineau informatii foarte importante despre toate victimele Gulagului. Gratie stradaniilor sale am intrat astfel in posesia unui document nepretuit care, alaturi de ce a facut revista Memoria, serialul de televiziune Memorialul durerii al Luciei Hossu Longin sau Academia Civica, ofera generatiilor viitoare o imagine completa despre ce s-a petrecut in Romania timp de jumatate de veac. Publicam acum cateva fragmente din Memoriile sale "In spatele sarmei ghimpate" ce se remarca prin precizia notatiilor, prin refuzul oricarui fel de literaturizare, printr-o relatare alba dar cu atat mai sugestiva. Cel care a trait se afla mult deasupra celui care stie istoria doar din carti. Memoriile lui Cicerone Ionitoiu isi asteapta editorul. (D.S)
Acest inceput de an 1945 este marcat in contradictie cu tortura spirituala si promovarea limbii de lemn, de Conferinta prilejuita de deschiderea oficiala a anului universitar tinuta de decanul Grigore Popa in Aula Facultatii de drept si in prezenta Regelui si a Reginei Mame Elena.
Bursier Rockefeller pregatit in focarul cultural de la Cambrige, dupa ce fusese decorat cu "Coroana Romaniei" pentru participare la intregirea Romaniei, cadru didactic si savant de renume international, condeier calificat si membru corespondent al Academiei Romane, adversar declarat al dictaturilor, acum pe 15.01.1945, la rascrucea dintre civilizatie si asasinarea adevarului, i se oferise cinstea de a prezenta o prognoza a invatamantului in libertate.
Cu o dezinvoltura si siguranta de sine, a subliniat cateva idei ce framantau pe toti precum ca, marxismul este opus progresului, ca evolutia se opune revolutiei, ca progresul uman nu se poate realiza decat prin dezvoltarea neingaduita a spiritului. Accentuand ca transformarea societatii nu se poate infaptui pe distrugeri materiale si umane, Grigore Popa a ramas un clarvazator si peste doi ani cand va vorbi despre superioritatea moralei crestine in timpurile de restriste prin care treceam, va deveni un dusman al regimului, murind in conditiile pe care le vom vedea la timpul potrivit.
In timp ce cursurile universitare continuau cu greutati mari, cei veniti in "furgoanele" sovietice, oameni subdezvoltati ca intelect, pusi numai pe distrugere si jaf la drumul mare, care nu stiau ce e logica si cultura, au si inceput sa-si gaseasca acoliti, iar in jurul lui 30 ianuarie au dezlantuit manifestari zgomotoase cu tot felul de lozinci si instrumente contondente, zi de zi.
si unul ca Gheorghe Apostol anunta obiectivul urmarit: "Zdrobirea imediata a inamicului principal al clasei muncitoare nu se poate realiza decat cu un guvern F.N.D. in fruntea tarii". Cand pe 31 ianuarie 1945 ziarele Dreptatea si Viitorul au raspuns aberatiilor programului FND, sindicatul tipografilor din capitala subordonata acelui Apostol, au refuzat tiparirea celor doua ziare.
In fata acestei dezordini ce se amplifica, PNt si PNL fac declaratii ca FND-ul una spune si alta va face cand ajunge la putere. El se ocupa de calomnierea figurilor reprezentative ale tarii si de faramitarea partidelor politice ce le sunt adversare.
Pe 4 februarie a inceput conferinta de la Yalta care s-a incheiat pe 11 februarie cu rezultatele catastrofale care au dat mana libera URSS-ului in Europa si au impartit-o pentru aproape o jumatate de secol cu consecintele si mizeria ce s-au prelungit si in mileniul trei. Dar acest tragism nu era banuit de nimeni.
Cum, Churchill si Roosevelt sa tradeze sperantele de libertate?
In tara, primul ministru general N. Radescu incerca sa tina piept comunistilor care incepusera iar asaltul prefecturilor si primariilor. In sedinta Consiliului de ministri din 6 februarie 1944 N.Radescu sublinia in fata acestor razmerite provocate de muncitori, ca legea sindicatelor obliga aceasta organizatie sa se abtina de la activitati de natura politica si a incheiat cu precizarea: "Daca lucratorii nu se vor cuminti, ii voi mobiliza".
Paralel, Petru Groza, manevrat de comunisti, a lansat un apel din partea Frontului Plugarilor indemnandu-i tarani sa inceapa impartirea pamanturilor imediat. Dar PNt-ul care conducea comisia pentru reforma agrara, prin ministrul Ioan Hudita, a publicat proiectul de expropiere, iar reprezentantii FND din comisie s-au retras spunand ca proiectul finalizat este o inselatorie si tergiversare.
In fata anarhiei ce se intindea peste tara, generalul N.Radescu a vrut sa convoace o adunare publica in care sa prezinte situatia si masurile ce intentioneaza sa le ia in vederea rezolvarii deoarece, prin presa nu se putea adresa,
fiindca aceasta era sub ordinele comunistilor, iar autoritatile sovietice s-au opus.
Noi, tinerii preocupati de evolutia politica, mergeam pe la cluburile partidelor politice. Eu si multi altii treceam zilnic pe la sediul din str. Clemenceanu unde aflam noutatile din tara si strainatate, acolo fiind si redactia ziarului Dreptatea.
Curiosi de ce va spune generalul Radescu, pe care-l admiram pentru atitudinea hotarata de a salva tara din haos, ne-am gandit sa mergem la Scala pe 11 februarie la adunarea cetateneasca. Impreuna cu un coleg de la medicina veterinara – Dumitru Busneag – am plecat si am ajuns destul de devreme la Scala. Am intrat in hol unde erau vreo 18-20 persoane. Unul asezat pe policioara de la casa de bilete ca pe scaun a strigat la altul, care s-a apropiat si a spus: "Da, tovarasu’Apostol". La auzul numelui de care stiam din presa, m-am uitat mai atent banuind ca el este intre organizatori, din partea adversa. Putin mirat am intrat in sala. Sala plina si miros statut. Ici, colo cate un loc. Ne-am asezat si noi. Oamenii motaiau. Am intrat in vorba cu cel de alaturi intrebandu-l cand incepe: Cred ca pe la 11, a fost raspunsul. Ne-am mirat ca de la 8.30 s-a umplut sala. Nu ne-a mirosit a bine. Ne-am facut semn si poate dupa un sfert de ora am iesit afara. Lumea incepea sa se adune in fata cinematografului in grupuri, unii cu pancarte pe care scria "Vrem pamant pentru tarani", "Vrem guvern FND". De acum chiar devenisem curiosi si discutam cu prietenul cum o sa poata avea loc adunarea sau poate nu va avea loc in aceste conditii. Ne-am mai uitat pe la vitrine si in jurul orei 10,30 am auzit strigandu-se "Regele si Patria – Radescu si ordinea", iar dinspre strada Maria Rosetti si-a facut aparitia o coloana de vreo 200 tineri ce veneau de la sediul PNL si imparteau manifeste. Am apucat si noi cate o mana de manifeste in timp ce coloana se indrepta spre Piata Palatului regal.. Noi doi am inceput sa impartim manifeste si la un moment dat ne-am vazut inconjurati si strigand: "Vrem pamant pentru tarani". Numarul celor veniti crescuse si se oprise circulatia pe bulevard. Spate in spate cu prietenul meu mergeam in directia Pietii Romane. Inspre noi isi faceau loc doi generali care cand au ajuns in dreptul nostru ne-au soptit: mergeti la Aro. Ne-am facut loc dupa cei doi militari si am iesit din stransoare. Ne-am indreptat spre Aro si am intrat in sala. Dupa vreo 15 minute a sosit si coloana studenteasca venita dinspre Palat. Dupa ei s-au inchis usile.
La ora 11 si-a facut aparitia generalul Radescu primit cu urale. In discursul pe care l-a tinut a aratat situatia grea din tara cu obligatiile armistitiului ce prevad linste in spatele frontului si munca pentru aprovizionarea celor ce lupta pentru noi in loc de a scoate oamenii din productie zi de zi sa strige pe strada.
"Se vor gasi si cativa marunti nemernici care sa caute sa incurce lucrurile, dar de acolo pana a face din ministri sabotori reactionari, indrazneala intrece masura. O astfel de campanie veninoasa nu este fara de inteles…. Protestez impotriva acestui vatamator de lupta politica si impotriva invinuirilor ce se arunca asupra colaboratorilor mei…" A subliniat faptul ca sindicatele sunt profesionale, nu politice si n-au dreptul sa cenzureze sau sa suspende aparitia unor ziare…
Vorbind despre improprietarire a subliniat ca luptatorii de pe front sunt cei care au dreptul la intaietate si sa asteptam venirea lor… nimeni n-are sa se teama de nimic daca paseste pe drumul drept. si a terminat cerand de la toti intelegere si cumintenie…
Dupa aceea am aflat ca in sala Scala cand "muncitorii" nedormiti l-au auzit pe general vorbindu-le la megafon au inceput sa urle si au iesit afara cu Gh. Apostol. Auzind megafoanele transmitand discursul, au inceput sa rupa firele si sa distruga aparatele la care ascultau bucurestenii.
A doua zi presa comunista a inceput
sa-l atace pe generalul Radescu despre sabotarea reformei agrare si au oprit publicarea conferintei.
Gheorghiu Dej a dat dispozitie ca agitatorii sa iasa la sate si sa inceapa impartirea pamantului.
In seara de 12 februarie generalul Radescu a reusit sa se adreseze tarii prin radio explicand ca FND-istii au ocupat cu circa 1000 de persoane sala in tot timpul noptii precedente si a fost nevoit sa gaseasca alta sala in care publicul doritor sa asculte prelegeri despre activitatea depusa de guvern in slujba tarii… si a incheiat cuvantul adresat muncitorimii: "N-aveti prieten mai bun decat mine, prieten cu totul dezinteresat… am interesul ce-l port pentru binele vostru. si nu este nimeni care sa gandeasca mai mult decat mine ca sa imbunatatesc situatia…"
Rusii erau nemultumiti si consilierul Pavlov transmitea la Moscova informatii mincinoase si-i incita pe comunisti la actiuni.
Pe 13 Februarie in Adunarea convocata dupa tipicul moscovit ca raspuns la discursurile lui N. Radescu, comunistul Gheorghiu Dej a spus in Piata Natiunii:
"Sa nu aveti nici un fel de sovaiala fata de acesti caini turbati, unde ii intalniti loviti-i cu toata hotararea, striviti-i."
In Consiliul de ministri din 14 februarie 1945 se anunta ca primul ministru a dat ordin ca "la actiuni de forta sa se raspunda cu forta" iar Teohari Georgescu care era subsecretar de stat a comunicat sa nu se respecte acest ordin dat de N. Radescu.
La acest act de insubordonare, pe 16 februarie in Consiliul de Ministri generalul Radescu a declarat: "Am informatii din Dolj, Ialomita, Dambovita ca s-a inceput parcelarea mosiilor. Intreb: cu ce drept?, In situatia pe care o am, ma voi opune cu toate puterile; daca e nevoie sa ajungem la razboi civil, il voi face… ori care ar fi consecintele, pentru mine fac si imposibilul sa intre lucrurile in legalitate si sa pastrez ordinea in tara."
Provocarile continua. Tatarascu se duce la Ambasada sovietica si isi ofera serviciile ca sa fie transmise la Moscova.
Scanteia din 18 februarie publica o scrisoare din 16 februarie a 11 profesori universitari care acuza pe generalul Radescu de neaplicarea clauzelor Conventiei de Armistitiu si tergiversarea reformei agrare cerand formarea unui Guvern F.N.D. Printre aceste cadre universitare ce se alatura comunistilor erau: C.I. Parhon, Traian Savulescu, Emil Condurachi, C. Daicovici, Al. Rosetti, Mihai Ralea, Andrei Otetea, George Oprescu, Grigore Moisil, Mihai Beniuc, C. Balmus. Acestea vor fi elementele distructive ale invatamantului universitar la care se vor alatura in curand si alti oportunisti.
Cel mai sangeros incident a avut loc la uzinele "Malaxa" si ne este relatat de muncitorii scapati de acolo. In ziua de 19 februarie 1945 urmau sa tina alegeri pentru schimbarea comitetului din care Mauriciu Vasile si Licinschi Max terorizau muncitorii. Un domn Marculescu arata ca fata de abuzurile savarsite de comitet, peste 3.500 muncitori si-au dat adeziunea pentru alegerea unui alt comitet. Atunci Mauriciu Vasile a sarit pe scena asupra lui Marculescu batandu-l si umplandu-l de sange. Cativa soldati sovietici care erau in sala l-au ridicat pe Marculescu ducandu-l pana la poarta sa-l scoata din uzina, dar au intervenit muncitorii si l-au adus pe brate in sala, unde a inceput votarea, in prezenta unui magistrat militar.
Pana la ora 9 seara au votat 1500 muncitori si urna s-a sigilat urmand sa se continue a doua zi.
Dar a doua zi presedintele sindicatului CFR a sosit cu 2 masini incarcate cu ziarul Scanteia si au fortat poarta uzinei intrand inauntru. Alte 5 camioane cu muncitori de la CFR si STB au patruns in curtea uzinii bruscand pe functionari, pe ing. Cardas, Ioanicioiu, Litic si altii. Muncitorii alarmati lasa lucrul si reusesc sa-i scoata afara pe impostori, soldandu-se cu raniti de ambele parti.
Dar alte grupuri inarmate de CFR-isti si STB-isti sosesc avand in frunte pe Mauriciu Vasile care cu pistolul in mana trage in plin, incarcator dupa incarcator lasand pe jos morti si raniti. Muncitorii uzinei rezistau cu piepturile.
In fata rezistentei inversunate, un grup de 12 asediatori pornesc in front spre pavilion tragand cu mitraliera. Alti tragatori asalteaza de la poarta 2 tot cu focuri de mitraliera. Au fost arestati colonelul Niculescu, Scarlat, Stancalie, Negruzzi, Preda si altii vreo zece.
Aproape de pranz a sosit Gheorghiu Dej care a declarat reinstalarea vechiul comitet.
Au aparut si o serie de ministri ca sa constate abuzurile, printre ei numarandu-se Constantin Bratianu, C. Zamfirescu-Cateasa, Lotar Radaceanu, Virgil Solomon, Mihai Rautu si altii.
Dar ordinea nu se va putea restaura in uzina. Vor urma arestari si trimiterea in lagarul de la Caracal.
Incidente armate mai au loc in tara si comunistii umbla inarmati prin orase sfidand populatia.
Se intrase in faza premergatoare rasturnarii guvernului Radescu sub privirile si chiar cu ajutorul armatei sovietice.
Generalul Radescu pe 19 februarie a obtinut semnatura Regelui pentru desfiintarea celor trei Subsecretariate de Stat de la Ministerul de Interne, dar Teohari Georgescu refuza sa paraseasca biroul.
Cu o zi inainte de atacul de la Malaxa, pe 18 februarie Gheorghiu Dej insotit de Chivu Stoica si o delegatie de muncitori CFR de la Grivita au mers la Craiova unde la sediul partidului comunist s-au adus camioane cu arme si grenade pregatind ocuparea prefecturii. Paralel, ministrul Gh. Nicolau cu Constantin Agiu s-au dus la colonelul Constantin Checiulescu comandantul Corpului 7 Teritorial cerandu-i sa retraga trupele din Prefectura si cu armata sa se alature FND-lui, iar in caz contrar amenintandu-l cu judecarea de catre popor.
Scenariul unei lovituri de stat se contura acum ora in ora.
Vestile sosite din Oltenia, Dobrogea si mai ales si mai ales Maramures si Moldova unde dominatia ruseasca era fatisa, aratau ca se instaurase anarhia sub pretextul nemultumirilor taranesti pentru pamant.
Mai tarziu aveam sa aflu din documente, ca Tatarascu ducandu-se la Ambasada sovietica si intrebat de consilierul sovietic Pavlov care este parerea lui in ceea ce priveste problema democratiei si epurarii aparatului de stat de elemente fasciste, a raspuns cu cinismul ce-l caracteriza: problema poate fi rezolvata in doua ore, pe o parte ii vom baga la puscarie, pe unii ii lichidam, iar pe altii ii deportam.
Curat neamestec rusesc in problemele romanesti! Din raportul adresat de reprezentantul american in Comisia Aliata de Control vom afla ca scopul Rusiei era transformarea Romaniei in provincie ruseasca… si se stia ca pe 23 februarie sosise la Bucuresti o grupa terorista condusa de Bogdenco insotit de 80 indivizi care au fost cazati in strada N. Filipescu. Misiunea lor era de a se subordona ordinelor Anei Pauker, Liei Orstein, Constantin Doncea, Vasile Luca, C. Agiu si Horvat, creand o atmosfera de incertitudine, folosindu-se chiar crime asupra unor membrii marcanti din guvern sau opozitie pentru a inlesni interventia directa a politiei si armatei ruse.
Ziua aleasa era 24 februarie 1945 cand se programase adunarea din Piata Natiunii unde urma sa se ceara guvern FND.
Radio Moscova incepea emisiunea anuntand ca la Bucuresti si in alte orase din Romania muncitorii incepusera mari manifestari ale FND-ului. Cand comunicau aceste informatii, muncitorii din Romania, unii nici nu se sculasera. Dar nu spuneau ca la acea ora agitatorii comunisti se aprovizionau cu arme si se indreptau spre fabrici unde pana la orele 10 au distribuit, se zice, 45.000 pistoale, cu o rezerva de 200 cartuse la fiecare, si consemnul NKVD-istilor era sa se foloseasca numai la comanda. Prima informatie despre inarmare a venit de la Fabrica "Semanatoarea". Ea a ajuns si la Ministerul de Interne unde de o saptamana se luasera masuri de aparare si se pusesera la dispozitie 100 ostasi cu 3 capitani sub comanda lui Al. Teodorescu si a procurorului militar Florea Olteanu.
Fusese aleasa aceasta zi de 24 februarie pentru ca, fiind sarbatoarea – Zilei Armatei Sovietice – s-a urmarit ca in timp ce avea loc banchetul de la Cercul militar unde trebuia sa fie si generalul Radescu (care era bolnav si dormea in minister), muncitorii organizati sa ocupe Ministerul.
Nu s-a reusit scoaterea generalului si banchetul de la Cercul militar s-a desfasurat fara prea mare entuziasm.
Studentii erau la cursuri si noi, nationali taranistii, fuseseram sfatuiti sa evitam centrul Capitalei.
Asa ca la dus spre facultati si intoarcerea de la cantina am circulat in tramvaie ale caror vagoane erau impodobite cu fel de fel de lozinci prin care se cerea Guvern FND, Jos Radescu, Jos reactiunea in frunte cu Maniu si Bratianu, Pamant pentru tarani…
Spre pranz din toate colturile Capitalei se indreptau grupuri de muncitori spre Piata Natiunii, vreo 30.000 dupa datele Prefecturii Capitalei, la care se adauga 40 camioane cu fenedisti veniti de pe Valea Prahovei, circa 150 membri ai Apararii Patriotice din Dambovita, alti 100 de muncitori de la Arsenalul Armatei din Targoviste si ceva tarani din jurul Capitalei. Dar dupa organizatorii FND numarul era de o jumatate de milion. Metoda comunista de exagerare.
Pe la orele 15, fara cei de la Cercul militar, a fost deschis mitingul de profesorul Dumitru Bagdasar, urmat de un anume Popovici din tineretul progresist, apoi Anton Alexandrescu, care plecase de 24 ore din PNt. Preotul Mosoaia le-a dat binecuvantarea si dupa vorbele unui taran si ale unui ostas a incheiat manifestatia Teohari Georgescu, cu o ura dementiala contra generalului Radescu, indemnandu-i pe oameni sa nu mai astepte alegerile si venirea a doua milioane de moldoveni care sa-l goneasca pe Radescu sau sosirea Natiunilor Unite sa-l ia de guler, ci sa porneasca ei, acum la actiune si sa-l rastoarne, dand comanda la Palat.
Din coloana care a trecut pe calea Victoriei s-au tras cateva focuri de arma in Prefectura Politiei Capitalei si dupa ce au trecut de Cercul Militar, in dreptul palatului Telefoanelor s-a desprins un Alfred Moisescu si a spart geamul, intrand si injunghiind pe caporalul Marin Dumitru (care era in post). A fost prins si predat unei patrule NKVD care "intamplator" era pe acolo si care l-a eliberat.
Procurorul Florea Olteanu care urmarea totul de la Ministerul de Interne a vazut o invalmaseala in jurul statui Regelui Carol I.
Pe la ora 17 Piata Palatului Regal, intre Kretulescu si Ministerul de Interne era aproape plina. Alt grup isi facuse aparitia prin strada Wilson, in timp ce altii veneau dinspre biserica Boteanu.
Cam pe la 17.30 din blocul Ilfov s-a tras cu automate in Minister, chiar in cabinetul generalului N. Radescu. Din multime, presupunandu-se ca s-a tras din Minister, s-a raspuns cu foc de revolver, tot spre Minister. Lumea speriata a inceput sa fuga in toate directiile. Unii au pornit spre Wilson, dar de acolo au incercat altii pregatiti sa patrunda in Minister.
Paralel, s-a inceput sa se traga din strada Boteanu, gloantele lasand urme in peretii Ministerului.
Lumea a inceput sa fuga si sa arunce plancartele.
In minister se iscase o oarecare panica dupa ce se sparsesera geamurile si unuia ii venise rau. In fata Ministerului, in mijlocul garzii, magistratul Florea Olteanu ordona sa se traga numai in sus, ca avertisment, in caz ca se depasesc placile avertizoare cu OPRItI.
Generalul Radescu a ordonat expertiza gloantelor din Cabinetul lui si foarte curand s-a dovedit ca erau de provenienta sovietica. Cei foarte putini care ramasesera, erau adunati in jurul unei platforme asezate special in fata Palatului, intr-un unghi mort fata de eventualul tir de la Minister si de unde Gheorghiu Dej si Patrascanu il faceau criminal pe general si cereau fiecaruia sa se considere soldat pentru instalarea guvernuluii FND.
S-a dovedit ca Emil Bodnaras era pregatit, cu formatiunile patriotice sa se ocupe cu forta Presedintia Consiliului de Ministrii, Ministerul de Interne, Politia Capitalei, Radio si Telefoanele.
Ca totul era orchestrat de Moscova o dovedeste si faptul ca in acelasi timp se incerca ocuparea prefecturilor de la Craiova, Caracal si Brasov, iar contraamiralul Bogdenco transmitea la ora 17.15 lui I. A. Visinschi ca se deschisese focul asupra demonstrantilor care au raspuns si ei, cu foc…
In acea dupa-amiaza eram la Caminul Venus cand am auzit focuri de arma in Centrul Capitalei. Cativa colegi, vreo 10-15, ne-am hotarat sa mergem sa vedem ce se petrece. Am plecat pe jos fiindca tramvaiele nu mai circulau. Cand am ajuns la podul Izvor am intalnit muncitori si mai ales femei, unele cu pantofii in mana, fugind si dracuind ca au fost duse sa le impuste la Piata Palatului. Cu cat mergeam spre Cercul militar cu atat numarul celor intalniti crestea lasand impresia ca se merge spre o noua manifestatie, si inaintam cu greu infruntand puhoiul ce venea spre noi. Am ajuns in fata Palatului Regal de unde demonstrantii disparusera si se calca numai pe lozinci, fie din placaj, fie din panza, cu figuri de barbosi.
Au inceput sa apara colegii de la caminele "Vasiliu Bolnavu" si "Stanescu" din apropierea MInisterului de Interne si a Palatului Regal, precum si diferite persoane care au ingrosat randurile si spontan au inceput sa strige "Traiasca regele si Radescu si ordinea". Cred ca trecuse de ora 18 si cineva a avut ideea sa se mearga la Statuia Bratianu si la a lui Mihai Viteazu. Numarul depasise 500, ingrosandu-se coloana. Cand am ajuns la Bulevard, cam prin dreptul Arhitecturii era o inscriptie mare de vreo 4-5 metri, pe care era scris FND. Rapid a fost daramata. Am ocolit Universitatea si revenind spre Piata Palatului am auzit ca studentul Edmond Nicolau din anul 5 la Politehnica (domiciliat pe strada Luterana 8) fusese urcat fortat din Piata Palatului in masina cu nr. 18.226 (a Societatii Gaz si Electricitate) si dus intr-o directie necunoscuta.
Mai tarziu, in jurul orei 21 a fost de asemenea ridicat studentul Ion Barbus (seful de cabinet al ministerului Virgil Solomon) pe cand iesea dintr-o tutungerie de pe str. Academiei si suit fortat in masina cu nr. 17.080.
Grupul manifestantilor, in majoritate tineret ajuns in fata Ministerului de Interne in dreptul intrarii Onesti si al Cabinetului Primului Ministru a inceput sa cante "Traiasca Regele" si "Desteapta-te Romane", scandand "Regele si Patria", "Radescu si Ordinea" devenite sloganuri nationale de doua luni.
Generalul N. Radescu era in Birou cu procurorul Oreste Dobrotescu discutand asupra evenimentelor petrecute. A iesit la fereastra si a salutat.
O masina a venit dispre str. Academiei si in dreptul grupului de manifestanti a aprins farurile si s-a auzit o rapaiala de mitraliera si strigate de durere. Masina a disparut spre Statuia Carol. I s-a luat numarul 17.094. Procurorul Oreste Dobrotescu a coborat si a identificat 16 raniti si doi morti, intre care sentinela din post. Au sosit ambulantele si a dat dispozitie ca militarul sa fie transportat la morga Spitalului militar. S-au facut procese verbale si s-a ordonat analiza gloantelor recuperate si a celor transportati la spitale.
Expertizele facute au dovedit ca era vorba de gloante rusesti ca si cele trase dupa amiaza in Cabinetul Primului Ministru.
Procurorul a telefonat la Comandamentul sovietic sa vina cineva la fata locului sa vada care este si-tuatia si in timp ce a venit un capitan, au mai venit doi rusi s-o ridice pe Adriana Georgescu (sefa de cabinet a Primului Ministru) pentru ca ar fi incuiat biroul lui Teohari Georgescu, dar fiind ocupata, a scapat. Ea aranjase ca o echipa de la Radiodifuziune sa vina pentru inregistrarea la Jurnalul de ora 22 a unei declaratii de 10 minute. si generalul adresandu-se tarii a spus printre altele:
"Cei fara neam si Dumnezeu au pornit sa aprinda focul in tara si s-o inece in sange. O mana de insi condusi de doi venetici, Ana Pauker si ungurul Luca, cauta prin teroare sa supuna neamul… Au tras si in Palatul Regal, doua gloante patrunzand si in cabinetul maresalului Palatului. Au tras si in Prefectura Politiei Capitalei, au atacat si Palatul Ministerului de Interne, unde ma gaseam, un glonte patrunzand langa masa mea de lucru. Acum trei sferturi de ora un grup ce manifesta simpatia de adeziune, a fost atacat cu focuri de arma dintr-o masina si sunt doi morti si 11 raniti… Peste tot unde armata a fost atacata, a tras numai in aer, in scop de intimidare…".
Pe la orele 23 un colonel rus cu mai multi ofiteri a venit la Minister si i-au cerut generalului Radescu sa mearga la Comisia Aliata de control, de unde s-a intors la 1 noaptea. Printre altele a fost intrebat de ce a atacat-o pe Ana Pauker care e colonel in armata sovietica…
A doua zi dimineata radio Moscova a inceput atacuri furibunde contra lui Radescu care a tras in poporul ce manifesta "linistit", iar unul Brucan (scriind in Scanteia, il caracteriza pe general ca "un discipol al lui Himmler", pe cand Miron Constantinescu cerea ca "Radescu si banda lui sa fie trimisi in fata Tribunalului Poporului".
Magistratul Florea Oltean a fost singurul martor ocular autorizat care a facut raport amanuntit si care cu toate presiunile facute asupra lui nu a cedat, fapt ce l-a costat cariera, riscand sa fie impuscat, scapand prin confuzia cu un altul, dar inchisoare tot a facut fara a i se fi gasit motiv.
De la Ambasada sovietica se transmiteau minciuni grosolane, cum ca liderii taranisti si liberali au trecut la inarmarea membrilor par-tidelor lor si in fata acestui fapt Chivu Stoica (presedintele Confederatiei Generale a Muncii) le-a comunicat ca muncitorii cer sa li se dea arme.
Scenariul continua pe 26 februarie prin telegrama a 10 ofiteri adresata Regelului prin care se desolidarizau de discursurile generalului Radescu, la care se adauga protestul comunistilor din guvern si a celor opt academicieni. In acelasi timp pe strazile Capitalei au inceput sa circule tancuri rusesti si camioane incarcate cu soldati rusi, iar la intrarile in oras se instituise control sever al "eliberatorului".
Mergand la Universitate, in fata ei am gasit trei ofiteri de cavalerie din Garda Regala, intre care i-am recunoscut pe capitanul Aristotel Sandulescu si care cu ochii inlacrimati priveau spre statuia lui Mihai Viteazu. De la ei am aflat ca regimentul de garda fusese dezarmat de rusi si spuneau ca si alte unitati militare suferisera acelasi tratament.
Era o situatie tragica si derularea evenimentelor o vor confirma. Patrascanu insistase ca Regele sa vina de la Sinaia pentru a primi pe membrii procomunisti din guvern, in audienta.
si nu din intamplare si-a facut aparitia la Bucuresti, piaza rea care nu era altul decat Visinschi.
Ziarul Dreptatea fusese interzis de rusi pentru ca facuse o paralela intre evenimentele din 1 ianuarie 1941 si cele din februarie 1945.
Visinschi nici n-a voit sa stea de vorba cu reprezentantii Angliei si Americii din Comisia Aliata de Control si mergand la Rege a trantit usa strigand: "Eu sunt Yalta", dupa ce a fixat in ore termenul pana la care sa demisioneze guvernul Radescu. Dupa inmanarea demisiei, Radescu a plecat spre casa de unde si-a luat cateva lucrusoare si dupa doua ore a ajuns la Legatia engleza unde a cerut azil, si a stat pana in luna Mai 1945.
Pe 1 Martie s-a interzis si aparitia ziarului liberal, Viitorul. si in aceeasi zi lumea intelectuala ramane stupefiata de discursul lui Mihail Sadoveanu tinut la ARLUS. Dupa ce fusese apropiatul asociatiei romano-germane si dupa 23 August 1944 cauta o ocazie sa fuga in apus, a fost intors din drum de un prieten care i-a spus ca este posibila reeadaptarea. si a inceput-o pe 23 Noiembrie in Jurnalul de dimineata "reamintindu-si": – Nu am avut si nu am nici o clipa vreo indoiala asupra declaratiilor care s-au facut si care repeta ca marii nostrii vecini nu se vor amesteca in treburile noastre interne… – si acum, pe 1 Martie a gasit ca e momentul sa dea lovitura perorand despre lumina care vine de la rasarit, obtinand biletul gratuit de a vizita URSS-ul, unde "coboara cu emotie intr-o lume noua" si trece cu admiratie pe langa Kremlin "unde se alege dreptatea popoarelor infratite…". Vorbeste de parca n-ar fi fost Sadoveanu intors din drum. Vom asista la multi "intorsi" din drum dupa 6 Martie 1945.
Asa a inceput calvarul poporului roman, prin instaurarea guvernului Groza. (Cicerone Ionitoiu)
