La editura Timpul apare a patra editie a insemnarilor lui Dan Ciachir despre Bucurestiul de altadata, cartiere, strazi, localuri, oameni, personalitati. Volumul "Cand moare o epoca" s-a bucurat la editiile anterioare de o buna receptare critica. Apartine, se poate spune, unui memorialist innascut, care nu a trecut prin viata de pomana si care, nostalgic si lucid, a retinut tot ce merita retinut. Pentru Dan Ciachir epoca anilor ‘60-‘70 a murit definitiv. Acea epoca a avut un parfum de negasit in zilele de astazi. Nu a fost doar un segment al perioadei comuniste, ci o vreme cand inca se mai traia normal. Daca era mai in virsta, autorul nostru ar fi scris despre interbelic fara cusur. Fata de cele anterioare editia de fata este imbogatita.
Apare un capitol consistent despre cateva manastiri, Bistrita, Cernica, Cocos. Episodul evocarii lui Alexandru Paleologu este remarcabil, mai ales cand are in vedere intalnirea sa cu tatal lui Adrian Paunescu. Dan Ciachir scrie despre Eugen Barbu si Titus Popovici. Scena din Herastrau cand in calea lor apare Manea Manescu este iarasi demna de interes. si sunt multe alte exemple de acest fel, in primul rand referirea la Biserica Enei dintr-un film documentar realizat in 1976, poate ultima mentiune pe pelicula a unui lacas de cult daramat la inceputul lui 1977.
In general nu intalnesti in carte comentarii. Nu parerile conteaza, ci faptele, adica secventele, fotografiile. O mie de aprecieri nu fac asadar cat un detaliu picant din epoca. Aceasta este arta de memorialist al lui Dan Ciachir. Care nu-l tradeaza.
