In mitofolclorul romanesc se spune ca sunt noua ceruri, asezate unul peste altul, si toate facute numai si numai din nestemate. Tatal Ceresc sta in al noualea cer, impreuna cu Sfantul Nicolae, cu care se sfatuieste in treburile lumii. Tot acolo locuieste si Sfanta Treime. In cerul dintai, cel pe care il zarim si noi, pamantenii, locuiesc Sfantul Soare, Sfanta Luna si Sfantul Ilie. In celelalte stau sfintii, dupa rang. Intr-al noualea cer e o lumina mare si mese intinse se vad, cand se deschid cerurile, pentru ca acolo se afla Raiul; de aici vine si zicala romaneasca despre cea mai mare fericire, cand omul se simte ca intr-al noualea cer.
Cerurile nu se deschid decat o data pe an, la Boboteaza. Altii spun ca se mai deschid si in noaptea Invierii, in noaptea de Sanziene si in noaptea de Craciun. In cer un an e ca o zi, credinta intalnita si in "Tinerete fara batranete si viata fara de moarte" cules de Petre Ispirescu. Cand pe Pamant e miezul noptii, la Dumnezeu in cer toaca, si atunci ingerii dantuiesc in jurul Sfintei Troite.
Pajii Domnului
Se spune ca Dumnezeu a facut Lumea si tot ce se afla pe ea cu ajutorul Diavolului; de aceea e buna doar pe jumatate si exista si rau pe pamant. Dupa ce a facut Lumea, Atotziditorul S-a dus sa Se spele pe maini, asa cum se cuvine dupa lucru. Din stropii care au sarit din mainile Lui s-au nascut ingerii. Vazand una ca asta, Diavolul, ambitios cum era, s-a spalat mai mult; de aceea au iesit mai multi draci decat ingeri. La inceputul inceputurilor nu era mare deosebire intre ingeri si draci, doar ca ingerii erau albi si dracii negri. Locuiau toti in cer, si ingerii Il slujeau pe Dumnezeu, iar dracusorii pe Diavol. Insa Dumnezeu, ca sa nu Se amestece cu prostimea Diavolului, S-a urcat intr-al noualea cer, iar Diavolul, ca sa fie mai aproape de Pamantul pe care il ravnea, si de fapturile lui Dumnezeu, pe care vroia sa le stapaneasca, a ramas in cerul cel dintai.
In mintea romanilor, ingerul e intruchipat ca un adolescent foarte frumos, cu par balai si cu ochii de culoare deschisa, imbracat in straie albe, ca stiharele preotesti, si cu aripi. Ingerii stau in ceruri si in Rai, si-L preamaresc pe Domnul Ceresc in cantari si imne de slava. Ingerul este nevazut ochilor nostri. Dumnezeu, in marea Lui bunatate, ne-a dat si noua, fiecarui om, cate un inger de paza, care sa ne invete de bine si sa ne fereasca de rau. Dupa lupta pe care au avut-o cu dracii, ingerii s-au imputinat, astfel ca Dumnezeu a hotarat ca toti copiii care mor pana la sapte ani, adica aceia care raman nevinovati, caci n-au cunoscut inca pacatele, sa se prefaca in ingeri. Ingerii sunt pajii Domnului Ceresc. Tot Raiul este plin de ingeri, care asteapta poruncile lui Dumnezeu, zburand unde ii trimite El. Ca sa poata zbura, mamele le fac copiilor mici camasa despicata.
Cetele ingeresti
Ingerii nu sunt din carne, ca oamenii, ci ei sunt duhuri curate, imateriale, si de aceea nu pot fi vazuti de fitecine. Pe deasupra, au o intelegere incomparabil mai patrunzatoare si o vointa cu mult mai puternica decat a oamenilor. Dupa cum marturiseste Sfantul Dionisie Areopagitul, inspirat de vechile traditii religioase, ingerii sunt constituiti in trei ierarhii, fiecare dintre acestea fiind alcatuita din trei cete. Asadar, in total sunt noua cete sau coruri ingeresti: Tronurile, Heruvimii, Serafimii, Puterile, Domniile, Stapanirile, Ingerii, Arhanghelii sau Capeteniile si Incepatoriile. Din multimea acestor fiinte preacurate, oamenii stiu numele a patru: pe Arhanghelii Mihail, Gavriil, Rafail si Uriil.
Dand expresie credintei in ingeri, Biserica, inca din veacul al IV-lea – pe vremea imparatului Constantin cel Mare, care a ridicat, cel dintai, biserica in cinstea sfintilor arhangheli Mihail si Gavriil, a stabilit sarbatoarea aceasta sub denumirea "Adunarea mai marilor Arhistrategi Mihail si Gavriil si a tuturor puterilor fara de trup". A facut imparatul aceasta nu doar pentru a-si arata veneratia si evlavia fata de aceste creaturi spirituale, ci si pentru a comemora biruinta repurtata, dintru inceput, de ingerii buni impotriva ingerilor razvratiti impotriva Creatorului si Stapanului lor.
Oastea Cereasca
In Rai ingerii alcatuiesc o armata asezata in trei randuri, dupa rang. Ostirea aceasta e condusa de Arhanghelul Mihail. Slujba lor in cer este oranduita astfel: se imbraca in stihare albe ingeresti, si in timpul noptii bat toaca si poarta facliile, dantuind in jurul tronului dumnezeiesc. La miezul noptii, matura lumea de duhurile necurate. In ceasul acela canta cocosii, si orice duh necurat sau drac fuge de mananca pamantul sa se ascunda in iad ori in morminte, acolo unde le e lacasul de veci. In toate sambetele, ingerii se impartasesc. In noaptea de Iordan, Domnul ii cheama la Sine si, multumindu-le pentru slujba de peste an, ii sloboade spunandu-le: "Noaptea asta e a voastra, faceti-va si voi o data cheful!" si atunci ingerii joaca si se zbenguiesc, asa cum faceau in viata. Ingerii isi pastreaza chipul si trupul de adolescent, doar ca au aripi. De multe ori Dumnezeu le da insarcinari pe acest Pamant, dar nu-i poate vedea nimeni, caci ochii nostri nu ii pot cuprinde.
Despre Arhanghelii Mihail si Gavriil se spune ca ei sunt aceia care iau sufletele oamenilor cand mor. De aceea, sarbatoarea lor, la 8 noiembrie se tine cu mare grija. Se aprinde o lumanare la biserica, si acea lumanare ii va lumina omului in viata vecilor. Sub mana Sfintilor Arhangheli sunt toate vietatile si oamenii, atat cei vii cat si cei morti. La Sfintii Arhangheli se desparte vara si da vietatile pe mana Sfantului Nicolai.
Caderea ingerilor
Inca de la inceputurile Lumii, Dumnezeu si Diavolul au inceput sa se sfadeasca. Diavolul si-o luase in cap, mai ales de cand se vazuse cu atatia draci sub conducerea lui. S-a hotarat atunci sa-L rastoarne pe Dumnezeu din Tronul Lumii si din Tronul Lui de Piatra Nestemata, din cerul al noualea, si sa domneasca el peste toata lumea. Desigur, Dumnezeu ii cunostea toate gandurile necurate, dar il lasase sa-si faca de cap, crezand, in bunatatea Lui, ca astea-s mofturi de copil razgaiat. Dar Dracul tot drac ramasese, ori luat cu binele ori cu raul. Cu cat ii facea Dumnezeu toate poftele, cu atat era mai nesatios, incat pana si Imparatului Ceresc I Se inacrise cu toanele lui, si astepta numai clipa sa scape de el.
Diavolului i-a lipsit intotdeauna curajul de a face un lucru rau cuiva, pe fata si cu hotarare. Avea atata armata dracoveneasca, dar tot ii era frica sa nu dea gres. De aceea, mereu se codea si facea in schimb planuri cum ar putea sa-L invinga pe Dumnezeu, mai degraba prin viclesug decat prin lupta dreapta. S-a apucat atunci sa-i ispiteasca pe ingerii Domnului, si chiar a izbutit sa atraga de partea sa pe arhanghelul Lucifer si pe o parte din ingeri, care se aratasera mai slabi si mai ascultatori barfelii si viclesugurilor. Dupa asta a cerut voie de la Dumnezeu sa impuste. Atotputernicul i-a dat voie, cu toate ca stia ce ganduri necurate are in cap. Dar, bineinteles, nu se temea de el. Atunci Diavolul si-a randuit oastea lui cata frunza si iarba, in companii cu pusti si cu tunuri si au inceput sa puste spre al noualea cer. Atunci Imparatul Ceresc a trimis impotriva lui ostirile de ingeri, care I-au ramas credinciosi, sub capitania arhanghelului Mihail.
Ingerii au inceput sa puste si ei si i-au alungat, strangandu-i pe toti in mijlocul cerului celui dintai. si cand erau dracii mai inversunati, odata a deschis Dumnezeu cerurile si unde au inceput sa curga la draci din cer pe Pamant, ca o ploaie cu piatra. si cadeau de se facuse Pamantul negru de atata dracime. Dar Dumnezeu a poruncit ca nici Pamantul sa nu-i primeasca, pentru ca Ii era frica sa nu-i omoare pe oameni, si s-au deschis pamanturile sub ei, de au cazut pana in beznele iadului. Trei zile au cazut intruna, pana ce s-a golit cerul de ei. Atunci Arhanghelul Mihail a ridicat mana dreapta si a blagoslovit, ca fiecare drac sa ramana acolo unde l-a prins clipa blagoslovirii. Asa au incremenit toti pe unde se aflau atunci: unii in fundul Pamantului, altii pe Pamant, altii prin ape, altii in vazduh, unii cu gura in jos, altii zvarcolindu-se, in sfarsit, toti in toate chipurile.
Ingerii de paza
Domnul Ceresc i-a dat fiecarui om cate un inger, care sa-l conduca pe drumul vietii. Diavolul atunci i-a dat si el un dracusor, care sa-l sfatuieasca numai de rau. Ingerul sade de-a dreapta si dracul de-a stanga. Omul e vesnic hartuit de povetele unuia si de indemnurile altuia. Cand omul asculta de sfaturile din stanga, atunci ingerul plange, si de multe ori, cand omul s-a dedat cu totul relelor, il paraseste. Iar cand omul e in mare impas, ingerul intervine pentru el la Dumnezeu. Calugarilor nu le da dracul niciodata pace, si-i urmareste pana in pragul bisericii, cu sfaturile si indemnurile lor. Adeseori le aduce visuri urate, cu bogatii si placeri lumesti, si chiar femei despuiate, numai ca sa-i faca sa uite de indatoririle lor si sa pacatuiasca.
De aceea, lupta cu necuratul si cu viclesugurile lui este mai inversunata in manastiri. La nasterea unui copil, e bine ca sa se aprinda noaptea cate o lumanare, pana se boteaza copilul, ca sa nu vina dracul sa-l schimbe. De asemenea, oamenii se feresc sa pomeneasca de dracul, ca sa nu vina sa-l ia. Ingerul pazitor vine numai dupa ce copilul este botezat. Pentru ca ingerul pazitor sade pe umarul drept, omul trebuie sa doarma pe partea stanga, pentru ca ingerul sa stea deasupra si sa-l strajuiasca. Tot ce se bate in partea stanga e rau, iar in dreapta e bine. Cand omul face cruce, diavolul fuge de la om, dar daca omul intra intr-o carciuma, ingerul se opreste la usa si-l asteapta. Ca sa-l vesteasca pe om ca se apropie necuratul, ingerul suna dintr-un clopotel mic de clestar si omului ii tiuie urechea.
Se spune, pe nedrept, dar asa se spune, ca toti oamenii stangaci ar fi ai Diavolului. Oamenilor tari de inger, adica celor care au un inger neinfricat si asculta de el, nu le e teama de nimic. Cei cu inger slab au pe dracul tare. Ingerul pazitor incearca adesea sa-l vesteasca pe om, aaratandu-i viitorul prin prevestiri. Daca dormim insa pe dreapta si-l lasam pe drac deasupra, atunci el se zbenguieste si-i da omului vise urate. Daca omul are vreo dorinta, e bine sa o impartaseasca si ingerului pazitor, prin rugaciune, si ingerul, pe cat poate, il ajuta. Cand omul e pe moarte, ingerul ii ia sufletul de la gura si pleaca cu el sa-i arate calea spre Rai. Daca insa a fost rau, il paraseste Diavolului.
Cand un inger greseste, e pedepsit foarte aspru. Cei ce s-au razvratit odata cu Lucifer au fost zvarliti in iad. Altii, care nu au vrut sa lege hamurile la carul de foc al Sfantului Ilie au fost prefacuti in caradaste, carora li se mai zice radaste sau ragace. Tot asa, pe ingerul care se indragostise de o fata pamanteanca l-a prefacut Dumnezeu in stea; dar pentru ca nici acolo nu se astampara si sclipea mereu, l-a luat Sfantul Petru si l-a azvarlit pe Pamant de s-a facut praf, si din el au iesit floricelele acelea mici numite scanteiute.
Stoluri de funigei
Gratie aripilor, in mitofolclorul nostru ingerii seamana uneori cu niste pasari frumoase. Alteori, datorita imaterialitatii lor seamana cu funigeii – fire foarte fine care plutesc in aer. Aceasta gingasa infatisare duce uneori la gandul ca le-ar fi greu sa-i invinga pe draci. Iata ce se spune intr-un colind de preoti: "Iara Maica Precista / Stand de-o parte, Isi canta, / De-o parte la Rasarit / Vede-un palc de porumbei. / De departe mi-i vedea / si de-aproape le graia: / – Dar voi, palc de porumbei, / Ce catati, ce trepadati? / Noi nu suntem porumbei, / Ci un stol de ingerei, / Ce umblam, ce trepadam, / Noi pe Dumnezeu catam./ Noi cu Iuda ne-am batut, / Ne-a batut si ne-a durut, / Ne-a luat Luna plaiului / si Soarele cu caldura / si cheile Raiului / si caldare de botez / si toiagul de dreptate / si scaun de judecata. / Toate-acestea ni le-a luat / si in iad ca le-a bagat. / Urat iad s-a luminat, / Frumos Rai s-a-ntunecat (…)". Cea care ii incurajeaza este insasi Sfanta Fecioara: "Grai Maica Precista / Catre norodul aista, / Catre stol de ingerei, / Catre stol de funigei: / – Tine-acest corn de prescura / si cu-acest pahar de vin / Sa cinstiti cerul senin, / Voi, buni preoti, slujitori, / La altar, de sarbatori, / Fiindca s-a nascut Iisus, / Sub un stol de stele, sus, / Fiindc-a venit pe Pamant / Inteleptul Domn cel Sfant!"
De la cer la pamant
In credintele romanesti, intre Rai si Iad luptele nu se termina niciodata, ci, precum in vechea mitologie germanica, ostenii ceresti sunt permanenti incercati; uneori, Insusi Domnul ii conduce la biruinta, cum se vede si in colindul "Pradarea Raiului": "El, Arhanghelui Gavril, / Lerui-ler, / si cu Sfantul Mihail, / Lerui-ler, / La Domnul ingenuncheau, / si din gura-asa graiau: / – stii Tu, Doamne, sau nu stii / Cate-n lume sunt nurlii, / Cate-n Rai s-au intamplat? / Idolii navala-au dat / si tot Raiul l-au pradat; (…) / Domnul Sfant cand auzea / Cu toti sfintii El pornea, / Sfant Ilie fulgerand, / Sfantul Petru ploi rupand; / Idolii se-nspaimantau, / Prazile napoi dadeau / si la Rai le aduceau; / Sfanta Luna, / Cu lumina, / Zorile, / Cu razele, / Stelele, / Cu florile, / Soarele, / Cu-odoarele, / si scaun de judecata, / Iadul de s-a-ntunecat, / Raiul de s-a luminat". De fapt, arhanghelii si ceilalti ingeri participa la toate evenimentele divine, insotindu-I pe Tatal Ceresc, pe Maica Precista, pe Iisus.
Arhanghelii poarta sabii, ca simbol al biruintei, si sunt calauze ale sufletelor in drumul acestora spre Rai. Popular, li se mai spune si Harangheli. Arhanghelul Gavriil a fost trimis de Dumnezeu la Fecioara Maria sa-I vesteasca taina cea mare a Intruparii Domnului. Arhanghelul Mihail poarta uneori cheile Raiului, este un infocat luptator impotriva diavolului si vegheaza la capul bolnavilor daca acestora le e sortit sa moara, sau la picioarele lor, daca le mai e harazit sa traiasca. De multe ori il intalnim alaturandu-se Sfantului Ilie, atunci cand acesta tuna si trasneste, sau oranduind singur grindina, cu tunul. El tine si ciuma in frau, la fel ca Sfantul Haralambie. Arhanghelii, in credintele populare, asista si la Judecata de Apoi, sunt patroni ai casei, ard pacatele acumulate de patimile omenensti firesti si purifica, prin post, constiintele.
Pe la munte, unde Arhanghelii sunt sarbatoriti si ca patroni ai oilor, stapanii acestor animale fac o turta mare din malai, numita Turta Arietilor, adica a berbecilor despartiti de oi, ce este considerata purtatoare de fertilitate. Daca turta cade cu fata in sus, e semn incurajator, de bucurie in randul ciobanilor, considerandu-se ca in primavara toate oile vor avea miei. In Bucovina se fac, de 8 noiembrie, pomeniri si praznice pentru morti, iar in biserici fiecare om aprinde cate o lumanare ca sa aiba asigurata lumina de veci, calauzitoare pe Celalalt Taram.
