In domeniul invatamantului domneste la noi un sentiment de deruta si chiar disperare, marturisit de multi profesori, parinti si intelectuali de diferite profesiuni. Dupa instalarea comunismului si dupa caderea acestuia, s-a ajuns la un impas evident. "Reforma invatamantului", publicata prin Decretul 175 in Monitorul Oficial din 3 august 1948, a fost doar inceputul aplicarii ideologiei comuniste in domeniul invatamantului romanesc, intentie de baza care nu s-a modificat pe parcurs, ceea ce a lasat urme vizibile in modul de a gandi al generatiilor care au urmat.
Romania este o tara in care sistemul de invatamant s-a consolidat intre 1862 si primul razboi mondial, pe baza unei legislatii bine formulate. Insa intervalul dintre cele doua razboaie mondiale este cel care marcheaza realizarea unui sistem modern de instructie si educatie, in mare parte inspirat din sistemele francez si italian. Era echilibrat si democratic si a deschis calea multor tineri proveniti din medii modeste sa devina personalitati ale culturii, afirmandu-se si in viata societatii. Procesul educativ este un mod de transfer al experientei unei generatii spre generatiile urmatoare, pastrandu-se respectul fata de traditii si fata de progresul realizat de societate intre timp. Mica burghezie care s-a manifestat activ in Romania in intervalul interbelic se formase la o scoala deja constituita dupa principii solide. Ruptura s-a produs in 1948, prin dezlocuirea brutala a continutului existent al educatiei si inlocuirea lui cu un altul, fixat in conformitate cu o doctrina totalitara impusa de regimul de ocupatie straina. Statul sovietic, sub a carui stapanire intrase Romania, mostenea de la statul rus anterior nu numai asezarea geografica si limba oficiala, dar si duhul expansiunii teritoriale, al falsei diplomatii si al spolierii, care acum se mulau perfect pe caracteristicile ideologiei comuniste. Ceea ce adauga in mod esential comunismul era teroarea de stat, avand ca principale scopuri desfiintarea proprietatii si a religiei.
Ideologiile totalitare promit o societate perfecta, dar totodata ele nu-si ascund intentiile; romanii nu aveau nevoie sa afle din carti definitia leninista a dictaturii proletariatului ca sa-si dea seama de ce ii astepta ("Dictatura proletariatului este dictatura proletariatului impotriva burgheziei, dictatura bazata pe violenta si nelimitata de lege"). Rezultatele practice ale aplicarii acestei doctrine aveau sa se rasfranga asupra vietii majoritatii populatiei intr-un mod tragic. Propaganda comunista ce se facea prin radio, ziare, cinema, institutii si in special prin scoala continea amenintari la adresa "dusmanilor poporului", in paralel cu atatarea la ura impotriva "dusmanului de clasa". Totodata, prin aceste canale, se zugravea starea de fericire a popoarelor sovietice, stare spre care eram indreptati si noi. De mirare era ca "oranduirea cea mai avansata" avea atat de multi dusmani care nu doreau fericirea promisa, ca erau necesare sute de mii de arestari si de dari afara din slujbe si era folosita mizeria economica pentru construirea societatii ideale.
Principala arma a regimului era frica. Apoi, venea repetitia neincetata a lozincilor: prin mijloacele de informare; in institutii si intreprinderi, prin sedintele de partid si de sindicat, jurnalul de perete etc.; in scoli, prin continutul lectiilor, care cuprindeau obligatoriu "actualizarea politica" pentru injectarea ideologiei in mintea copiilor. In ce atmosfera invatau acestia, cand peste tot aveau in fata ingradiri care ii obligau sa mearga intr-o singura directie! Sa nu uitam ca in tara, arestarile generalizau spaima si dezechilibrau viata de familie, toate contactele umane erau supravegheate si saracia era chinuitoare. Frontierele erau inchise, chiar si inspre "tarile socialiste prietene", informatii nu mai veneau din alte tari si corespondenta era controlata. Anul 1948 este anul exproprierii marilor intreprinderi (11 iunie) si al inceputului desfiintarii celor mici. Venitul cetateanului angajat in munca cadea la o treime din ce fusese inainte si de aceea multe mame femei casnice au fost silite sa-si caute de lucru.
Cum a lucrat asupra invatamantului acest tavalug venit dupa modelul din rasarit? Prin desfiintarea unor institutii si indepartarea unor oameni, prin eradicarea unor conceptii. In ce priveste institutiile, era in spiritul revolutiei ca unele sa nu mai existe. In privinta oamenilor, trebuiau bineinteles sa fie eliminati profesorii care aveau o mentalitate "reactionara" , adica aceia care invatasera in strainatate, cei care avusesera functii de conducere in educatie, cei care demonstrau un comportament demn, cei care erau prea buni profesional… Trebuiau introduse manualele sovietice (unice), traduse din limba rusa, care aveau la baza conceptia marxist-leninista si dialectica materialista, ce garantau insusirea stiintei celei mai avansate din lume, cea sovietica, (se afirma, de pilda, ca radioul este o inventie ruseasca etc.), si, in general a culturii sovietice. In aceasta atmosfera, elevii simteau dincotro bate vantul,se adaptau traind in duplicitate, invatau sa minta "politic", sa se plieze. In definitiv , ce putea fi atat de rau? Eram elev de liceu cand am constatat din vara anului1948 ca denumirea liceului nu mai era Titu Maiorescu (liceu seminar pedagogic) ci liceul nr.7 din sectorul I.V. Stalin al Capitalei. In toamna am trecut din clasa a V-a de liceu in clasa a IX-a, iar unii dintre profesorii nostri au inceput sa dispara (exclusi, transferati, arestati). Profesorul de istorie Aurel Iordanescu, foarte iubit de elevi, n-a mai venit si am aflat ca preda matematica la o scoala elementara. Dupa 1990 mi-a marturisit cum fusese chemat prin 1947 la Ambasada sovietica si intrebat cateva ore ce a vrut sa spuna in manualul sau de istorie a romanilor prin expresia "politica de mare putere"; a ajuns ulterior profesor la liceul Gh. Lazar. Intr-o iarna l-am vazut pe profesorul de geografie Nicolae Gheorghiu, autor cunoscut de manuale si de atlase, rezemat in baston si cersind la un colt de strada.
Atunci scoala romaneasca a fost zguduita din temelii
Profesorul de franceza Lucian Voiculescu, autor de manuale si gramatici, rupea biletele la intrarea in cinematograful Patria si era jenat ca-l salutam. In locul sau preda un profesor nou, Diaconu, care ne explica pronuntia in limba franceza astfel: ai se pronunta e, deci verbul a munci (travailler) trebuie pronuntat traveie. Elevii faceau ce le statea in putinta, adica chiuleau cat puteau de la manifestatii si spuneau bancuri in cerc restrans de prieteni.
Scoala in intregime devenise acum de stat, tot ce se preda la clasa, si cum se preda, fiind strict controlat. Ideologia comunista, in vederea fabricarii tipului de "om nou", in exemplare identice, usor de dirijat si care sa execute fara clipire indicatiile primite de la partidul unic, concepea scoala ca pe un vast laborator de experimentare asupra fiintei umane.
Iata cum suna articolul nr.1din "Legea educatiei si invatamantului in Romania" la 30 de ani de la "reforma" din 1948: " Invatamantul, factor principal de cultura si de civilizatie, de educatie a omului nou, asigura punerea in practica a politicii Partidului si Statului in ce priveste formarea personalului pentru toate domeniile de activitate economica si sociala pe baza celor mai noi cuceriri ale stiintei si tehnicii, formarea constiintei socialiste a tineretului, formarea unor generatii bine pregatite pentru munca si viata, devotate patriei, partidului si poporului, cauzei socialismului si comunismului." Pentru a nu ne invarti in jurul unor lozinci marete, sa trecem la expunerea unor fapte ce au caracterizat evolutia scolii. Singurele statistici publicate sunt cele oficiale ale regimului comunist iar paralel cu ele exista amintirile supravietuitorilor epocii si studii efectuate dupa 1989. Potrivit datelor oficiale, in 1948 populatia scolara a crescut brusc de la 11% din populatia totala la 14%, stabilizandu-se apoi la 24% (tendinta fiind reala). Proportia invatatorilor a crescut in 1948 de la un invatator pentru o medie de 34 de elevi la un invatator la 27 de elevi, unde se stabilizeaza pentru urmatorii 40 de ani. De la 50 de elevi in medie pe sala de curs in invatamantul preuniversitar se salta, spun statisticile, la 36 ( in 1948 eu invatam la liceu in Bucuresti, avand si in anii urmatori peste 50 de elevi in clasa; in Capitala, in urma desfiintarii liceelor particulare si a celor confesionale, dar si datorita afluxului mare de locuitori noi, s-a facut zilnic scoala in trei serii, ora de curs fiind scurtata la 40 de minute, astfel ca la matematica, de pilda, reveneau unui profesor 4 minute de lucru cu un elev, pe saptamana!). Schimbare impusa in invatamant in 1948 servea transformarii intregii societati: 75% dintre absolventii de liceu erau impinsi spre facultati ingineresti si tehnice in vederea industrializarii fortate a tarii, unul din obiectivele comuniste. Astfel, multor tineri li s-a croit o viata grea si nepotrivita cu inclinatiile lor. Singura consolare ar fi ca meseriile tehnice erau in orice caz mai onorabile decat cele umaniste, inundate de marxism-leninism.
Un rezultat dezastruos al "reformei" s-a obtinut prin aplicarea principiului egalitatii sanselor, pentru profesori devenita in comunism egalitate obligatorie: 100% din elevi trebuiau promovati. Regimul fiind "perfect", nu puteau exista rebuturi. Totul pornea de la neacceptarea elitelor (selectia pe linie de partid era altceva). Profesorii isi pierdeau din autoritate iar elevii pricepeau ca trebuie sa nu-si faca griji. Rezultau niste diplome utilizabile, ca si astazi, destul de des cu ajutorul relatiilor si pilelor. Principiul egalitatii oamenilor in societate s-a aplicat insa ca in "Ferma animalelor" de G. Orwell ( Unii sunt "mai egali" decat altii): fiii clasei muncitoare care, potrivit Constitutiei, era clasa conducatoare, erau mai egali. Este vorba de principiul discriminarii pozitive, care a ajutat in serie elemente recrutate din sanul clasei muncitoare sa ocupe posturile importante si locurile numeroase lasate "libere" prin arestari si dari afara din servicii). Am ajuns astfel si la principiul discriminarii negative. (De aceste doua principii analistii politici trebuie sa tina seama cand studiaza caderea comunismului in Uniunea Sovietica). O urmare grea, daca nu chiar cea mai distructiva a "Reformei invatamantului", resimtita si in prezent in societatea romaneasca, s-a produs prin jocul celor doua tipuri de discriminari: se opera cu doua masuri. La admiterea in facultati, candidatii erau impartiti pe categorii dupa "originea sociala", "sanatoasa" sau "nesanatoasa". Din prima categorie faceau parte copiii de muncitori, de tarani saraci si de intelectuali "progresisti"; din urmatoarele categorii, faceau parte copiii de mici proprietari, de liberi profesionisti, de functionari de stat etc., ca o treia categorie sa desemneze categoria ofiterilor, a preotilor etc., pentru care se impunea obtinerea mediei de intrare de 9,50. Cel mai rau insa era sa ai "probleme", de exemplu sa ai tatal detinut politic, avand atunci mari sanse de a ti se refuza dosarul la anumite facultati chiar de la ghiseul de depunere a inscrierii. Se poate vedea intentia de aruncare a "claselor de sus" catre munci inferioare si de saltare a "claselor de jos" spre posturi inalte. Daca se mai au in vedere exmatricularile facute fara explicatii in timpul anilor de scolarizare, taierea de la burse a unor studenti merituosi dar "cu origine nesanatoasa" sau impunerea lor la taxe scolare excesive, este clar ca, vizand excluderea urmasilor unor largi categorii sociale, revolutia comunista efectua un genocid cu caracter social. In privinta supravietuirii unor copii de "exploatatori", exista si in ziua de astazi fanatici ai extremei stangi nemultumiti ca revolutia nu a fost perfecta si "nu li s-a crapat capul de naparca tuturor dusmanilor de clasa". Era totusi nevoie si de elemente care sa munceasca competent si, bineinteles, fara sa fie avansate in serviciu in cursul vietii.
Simultan se producea actiunea "pozitiva": copiii pentru care se facea revolutia puteau sa faca studii fie intrand fara examen in facultati, fie cu note mai mici decat pragul de admitere. Pana dupa 1960, examenul de admitere s-a dat in sali separate pe categorii: intr-o sala, candidatii "nesanatosi", cu subiecte de examen dificile si notate cu severitate, intr-o alta, cei "sanatosi", cu subiecte mai usoare. Acestora din urma li se rezerva dupa terminarea studiilor o ascensiune rapida, fiind "ridicati in munca" pentru ocuparea posturilor de conducere, primele esaloane de directori produsi de "reforma" iesind la pensie de abia in ultimii ani. Cu vremea, politica dublei discriminari a condus la compromiterea fortei de munca, cei mai slab platiti micsorandu-si efortul de munca (ei se fac ca ne platesc, noi ne facem ca muncim). Nevoia de cadre de "incredere" a alterat invatamantul in insasi menirea sa de a da cadre bine pregatite profesional. Decretul 175 mai sus citat prevedea infiintarea de scoli speciale de 2 ani care puteau inlocui scolile medii de 8 ani; ele vor deveni "fa- cultati" muncitoresti in care erau admisi absolventii a 4 clase primare. Admiterea in invatamantul superior se facea prin derogare de la media de admitere sau pentru candidati care nu facusera deloc studiile medii… La cativa ani dupa "reforma" au aparut sectii fara frecventa pentru scoala de 2 ani care au produs chiar cadre didactice universitare fara liceu terminat (!). Pentru cei care si-au facut iluzii in privinta Justitiei Romane, mentionam ca pe baza aceluiasi Decret 175 s-au infiintat in 1948 scoli juridice de un an, cu cursanti scosi din "campul muncii", carora li se asigura intrarea in magistratura, parchet etc.(1)
Pentru invatamantul universitar s-a avut o deosebita grija. In 5 iunie 1948 a fost desfiintata si Academia Romana, institutie reprezentativa pentru cultura noastra, multi dintre membrii ei, personalitati culturale si stiintifice, fiind si profesori universitari. Academia a fost inlocuita cu o institutie politizata, organizata "pe baze noi", din care au fost inlaturati in jur de o suta de academicieni (cincizeci vor cunoaste inchisorile comuniste, multi murind in detentie). Transformarile din universitati ar necesita o tratare de detaliu, mai ales in ce priveste continutul materiilor predate. In toate facultatile, indiferent de profil, se introduce studiul Istoriei Partidului Comunist (bolsevic) al U.R.S.S., economia politica si filosofia marxist-leninista, pe toata durata anilor de scolarizare. De asemenea, in primii trei ani de facultate se introduce studiul limbii ruse. In privinta liceelor, desfiintarea catedrelor "inutile" (limbile straine, limbile clasice, logica, religia), introducerea de discipline politice si politizarea tuturor celorlalte, adoptarea de manuale sovietice (in manualul de psihologie se repeta insistent ca nu exista suflet), – au produs o ruptura intre generatii in ce priveste nivelul de cultura, chiar intre cei care invatasera cu putin inainte si cei care au fost izbiti de primii ani ai "reformei". Impactul cel mai puternic s-a simtit la invatarea literaturii romane si a istoriei.
La limba romana, pe langa cei cativa omniprezenti scriitori autohtoni care si-au pus prestigiul in slujba ocupantilor, in manuale predominau scriitorii sovietici (nu rusi) si numerosi trepadusi ce intonau laude la adresa conducatorilor iubiti. Astfel, manualul de limba romana pentru clasa a VI-a elementara, pregatit pentru tipar in 1948, cuprindea fragmente din Copilaria mea si Mama de Maxim Gorki, Vremuri noi de F.Gladkov, Neinfrantii de B.Gorbatov, Povestiri despre Lenin de A..Kononov etc. In ciclul liceal se "studia" exhaustiv Asa s-a calit otelul de N. Ostrovski, Tanara garda de A. Fadeev etc., nu se predau genurile literare si nici gramatica. In schimb, o extensie pe un an scolar i s-a dat interminabilei balade Lazar de la Rusca de Dan Desliu (O profesoara de limba romana din Bucuresti, in varsta de 90 de ani, isi aminteste cum a intrat plangand in cancelarie venind de la clasa, spunandu-i directoarei: "Nu pot sa predau Lazar de la Rusca"…). Nu mai vorbim de poezia "vremurilor noi"si de reportajele sforaitoare pe care le inghiteau elevii romani. "Faimoasa "limba de lemn" s-a format nu atat in sedintele de partid si ale organizatiilor obstesti de masa, cat mai ales in scoala, prin manualele cu numeroase pagini de publicistica sovietica si romana"...(2 )Din fericire, au existat si anii Eminescu (1950) si Caragiale (1952), care atat cat s-a putut, au adus pe bancile scolilor o adiere de aer proaspat si au salvat literalmente mintile tinerilor de la alienare. Din nefericire, in anii aceia a inceput ofensiva "revolutionara" care a inoculat ideea ca exista "dusmanul de clasa" care nu merita sa traiasca si trebuie lichidat prin violenta. O mostra oribila de literatura atatatoare la omucidere o constituie nuvela lui Petru Dumitriu, Vanatoare de lupi (1953), care se studia la orele de limba romana si in care se descrie impuscarea unor chiaburi (lupii) fugariti prin paduri (dupa ce li se confiscase totul). Aceasta invitatie literara la genocid ar trebui reeditata pentru elevii de astazi si comentata la orele in care se invata despre drepturile omului. Aparitia la noi a "omului nou" o datoram in mare parte acelor scriitori "ingineri de suflete", care au produs literatura ‘realist-socialista"comandata, introdusa apoi in manualele scolare pentru toate clasele.
Intre timp, se facea curatenie in cultura in general, caci ideologia comunista si ocupatia sovietica nu lasau sa circule decat o literatura de propaganda marxist-leninista. In consecinta, in 1949, au fost difuzate in institutii listele de carti cenzurate, 8000 de titluri, care trebuiau epurate din biblioteci. Spicuim cativa autori care exprimau idei nepotrivite cu sistemul comunist: Ioan Agarbiceanu (toate lucrarile), Lucian Blaga (toate), A.J.Cronin (toate), Mircea Eliade (toate), C.C.Giurescu (toate), Ernest Hemingway (toate), Nicolae Iorga (28 de lucrari), Rudyard Kipling (toate), Octavian Goga (toate), Margaret Mitchell (Pe aripile vantului!), Cezar Petrescu (6 lucrari), Vasile Voiculescu (toate lucrarile) etc.
In domeniul istoriei, romanii au ramas si azi marcati de propaganda. Manualul de istorie cu care a debutat "reforma" a fost redactat de un grup condus de Mihail Roller, a aparut in 1948 si a fost folosit pana in 1956. "Istoria" lui Roller se reduce la istoria "luptei de clasa" si falsificarea prezentarii evenimentelor depaseste orice inchipuire. Toata admiratia pentru rapiditatea cu care au pregatit comunistii reforma invatamantului! Trei ani, 1945 ’46,’47, au fost de ajuns pentru intrarea in plina viteza cu buldozerul in edificiul invatamantului romanesc. S-a operat o schimbare totala a continutului invatamantului, cum nu s-a facut dupa 1989, – oare din lipsa oamenilor capabili sa indrepte situatia? Trebuia denuntat un fals istoric de mari proportii iar cei care "rezistasera prin cultura" nu s-au mai afirmat pentru cultura. Ne gandim la un Manual de Istorie veritabil, care nu a fost redactat nici pana astazi, desi nu mai avem tancuri straine in tara. Daca M.Roller n-ar fi avut gata manualul sau in trei ani, ar fi fost exclus din partid.
In concluzie, cei 60 de ani nu au ramas fara urmari. Daca au fost lichidate varfuri profesionale din toate domeniile (ingineri, avocati, preoti, mestesugari, tarani etc.), profesorii si invatatorii nu puteau sa faca exceptie. socul primit in epoca "stalinista" si in continuare a lovit puternic fiinta romanilor si a constituit principalul suport pe care s-a "faurit socialismul". Tot asa cum statuia lui Stalin a ramas ani de zile la intrarea parcului Herastrau din Bucuresti dupa moartea tiranului, romanii au ramas si acum bolnavi de frica si de nesiguranta. De atunci functioneaza in mintile oamenilor diferite mentalitati si pareri. Ideologia introdusa zeci de ani pe toate caile si mai ales prin sistemul de invatamant se reflecta in nostalgia dupa epoca lui Ceausescu, mai ales la unii varstnici care au pierdut anumite obisnuinte de trai. Sa ne amintim credulitatea in fata zvonurilor lansate in 1989 si dupa, de procentele mari cu care a fost votat Ion Iliescu (cel care semnase ordinul de executie a lui Ceausescu si se declarase liber cugetator) de o populatie ce spune ca este crestina. Denigrarea preocuparilor intelectuale este azi la moda, dupa ce munca fizica a fost mereu slavita in educatia primita (noi cu sapa, ei cu mapa); dupa 1989 au fost fabrici unde muncitorii au declarat ca nu au nevoie de ingineri.
In lungii ani care au urmat instalarii comunismului, copiii, elevii, studentii au tot defilat repetand la infinit lozinci pe care acum ei cred ca le-au uitat. Cantau, dansau, defilau, scandau, aplaudau, siruri, siruri, sub soare de august insetati, in lapovita de noiembrie inghetati. "Ca acolo, cei ce ne-au robit pe noi ne-au cerut noua cantare". (Psalmul 136. Vechiul Testament). Oare, fiind astazi parinti, nu merita sa afle din manualele copiiilor lor istoria adevarata a tarii in care traiesc, a limbii pe care o vorbesc, a literaturii pe care o citesc, sa invete o religie a dragostei si a tolerantei? Astazi, o adevarata reforma in educatie nu trebuie sa se piarda in discutii despre metodele de predare, ci in primul rand sa isi indrepte atentia spre continutul predat, vizand o educatie de fond care sa transmita unui tanar dorinta de a deveni o fiinta spiritualizata.
Bibliografie
(1) Maria Somesan si M. Iosifescu. Legile din 1948 pentru reforma invatamantului. Analele Sighet 6. Fundatia Academia Civica, 1998, p. 439-444.
(2) D. Balan. Literatura si schimbarea de accente. Analele Sighet 6. Fundatia Academia Civica, 1998, p. 603- 622.
