Unul dintre cele mai barbare episoade ale istoriei recente ale Transilvaniei s-a petrecut exact acum 288 de ani. În data de 28 februarie 1785, Horea şi Cloşca au fost torturaţi cumplit, traşi pe roată şi executaţi în Alba Iulia.
Colegul lor, Crişan, se sinucisese cu câteva zile mai devreme. În temniţă, el s-a spânzurat cu nojiţele de la opinci, îngrozit de torturile cărora le era rezervat.
Răscoala moţilor, izbucnită în toamna anului 1784, a fost considerată drept una dintre cele mai violente mişcări sociale din Europa acelei vremi. Sunt unii istorici care au comparat‑o cu Revoluţia Franceză de la 1789. Cele două mişcări au mai multe lucruri în comun.
În primul rând, este vorba de aceeaşi epocă istorică.
În al doilea rând, este vorba de faptul că programele ambelor mişcări urmăreau eradicarea feudalismului.
În al treilea rând, atât Răscoala moţilor, cât şi Revoluţia franceză s-au caracterizat printr-o violenţă extremă.
Pe de o parte, răsculaţii i-au torturat cumplit pe seniorii lor, atunci când aceştia au căzut de vii în mâinile lor. Episoadele în care, de exemplu, aristocratele erau violate în grup ori copiii nobililor erau ucişi cu cruzime nu pot fi negate de nimeni. De asemenea, represiunea împotriva răsculaţilor a atins paro-xismul în Transilvania. Torturile la care au fost supuşi cei bănuiţi că ar fi luat parte la răscoală au fost barbare.
Însă un al patrulea punct comun este mai puţin discutat. Ambele mişcări sociale au fost inspirate de masonerie. Dacă implicarea lojilor masonice în declanşarea Revoluţiei franceze de la 1789 nu este negată de nimeni, a trecut mult timp până când istoricii români au acceptat să discute despre ipoteza implicării masoneriei în răscoala lui Horea.
Un istoric clujean, Ioan Chindriş, a găsit în arhivele din Viena o serie de documente care susţin această ipoteză. În lucrarea sa,„Horea şi masoneria“, el spune că Horea făcea parte dintr-o lojă austriacă ce era condusă de Ignatius Born, consilier al împăratului Iosif al II-lea şi administrator al minelor de aur din Munţii Apuseni.
Susţinerea lui Ignatius Born explică de ce Horea, un simplu iobag, a fost primit în audienţă în repetate rânduri de împărat. Mai mult, Ioan Chindriş a descoperit şi un discurs atribuit lui Horea, care a fost ţinut la o întrunire a acestei loji, în 23 februarie 1783. Discursul său, scris cu grafie germană şi rostit în grai ardelenesc, începea cu „Dregatz Fratzi mnyei! Ka Szorell’e karje yeszrestye tety Zilelye…“.
În transcriere cu grafie românească, discursul suna aşa: „Drăguţi fraţii mei! Ca soarele care răsăreşte toate zilele şi trece în sus de noi, prin cer, care lumineşte marea, pădurile şi dumbrava, cetate şi saturi, aşa grijeşte grija mare a Iosifului într-un chip, mari şi mici, bogaţi şi săraci. Şi îi grijitor bun, ca izvoara care înmoaie holdele şi moşiile noastre şi face bine la noi toţi. Zo (Dumniezo) să-l taie, drăguţi fraţii mei! Să îi cântăm tare şi să sunăm tunurile estea, pentru binele lui. Vânt dulce să sufle vestea lui peste munţii ăi mai nalţi, la răsărit şi asfinţit, cum cunoască lumea norocu nost. Luaţi sama de vorbele mele. Mâna sus pe armele. Foc! Mai tare foc! Şi ăl mai tare foc!“.
