1 septembrie 1939, la orele 4 si 40 de minute, armata germana a invadat Polonia. Aproximativ 1.500 de avioane germane au patruns prin surprindere in spatiul aerian polonez si puternice coloane blindate au depasit frontiera.
La sugestia ambasadorilor Angliei si Frantei, guvernul polonez a amanat cu 24 de ore decretarea mobilizarii, ceea ce a avut repercursiuni negative asupra desfasurarii intregii campanii.
Armata poloneza a fost total surprinsa de noile metode de ducere a razboiului folosite de hitleristi. Bombardamentele masive ale aviatiei in scopul terorizarii populatiei si dezorganizarii sistemului de comunicatii creau conditii necesare actiunilor impetuoase ale masei de tancuri. Diviziile "Panzer", sprijinite de aviatie si in special de bombardierele in picaj "Stukas", patrundeau cu iuteala in adancime.
Agresiunea germana a surprins Polonia insuficient pregatita pentru razboi. Cercurile conducatoare nu au luat la timp masurile necesare pentru intarirea frontierei de vest si pentru mobilizarea fortelor armate. Comandamentul polonez, in frunte cu maresalul Rydz-Smigly, presupunea ca, in cazul unui conflict armat, principalele forte germane vor fi angajate in vest de fortele anglo-franceze.
Soldatii polonezi s-au luptat cu vitejie, dar au fost coplesiti de numarul si de tehnica agresorilor. Brigada de cavalerie "Pomorske" a contraatacat calare o divizie blindata si a fost zdrobita de tancurile germane. Acest episod arunca o lumina concludenta atat asupra raportului de forte, cat si asupra eroismului aparatorilor polonezi.
Varsovia a fost declarata oras deschis, ea a fost bombardata continuu de agresorii nazisti, care au provocat mari distrugeri si victime numeroase in randul populatiei. Dupa dezorganizarea sistemului de aparare al armatei poloneze, Varsovia a devenit principalul centru de rezistenta al tarii.
Sperand intr-un ajutor din partea aliatilor occidentali, Comandamentul polonez intentiona dupa 8 septembrie sa concentreze majoritatea fortelor in partea sud-estica a Poloniei unde ramasitele armatei poloneze sa continue lupta asteptand ofensiva anglo-francezilor, care ar fi atras forte germane si ar fi descongestionat frontul. Anglia si Franta se limitau insa la raiduri aviatice deasupra Germaniei cu scopul de a imprastia manifeste si cu mici incursiuni peste linia frontierei, care nu putea avea nici o influenta asupra frontului polono-german.
Prin protocolul din 19 mai 1939, semnat de Krasprzynski, ministrul de razboi al Poloniei si generalul Gamelin, Franta se obliga sa atace imediat cu aviatia si, in cazul cand ofensiva germana impotriva Poloniei nu ar fi putut fi oprita, sa treaca in a 16-a zi la operatii terestre.
In situatia creata, la 17 septembrie, comisarul poporului pentru afacerile externe al URSS a facut cunoscut ambasadorului Poloniei la Moscova ca, intrucat "Polonia s-a transformat intr-un camp propice pentru diferite intamplari si surprize, ce poate crea o amenintare pentru URSS…guvernul sovietic nu mai poate avea o atitudine neutra fata de aceste fapte" si, in consecinta, a dat dispozitiuni Inaltului comandament al Armatei Rosii sa ordone trupelor sa treaca frontiera si sa ia sub aparare viata si averea populatiei din Ucraina de vest si Bielorusia de vest".
Cu aceasta ultima lovitura in spate prin surprindere, rezistenta armatei poloneze se faramiteaza in puncte de rezistenta disparate cu reactie repede anihilata.
La 28 septembrie, la ordinul Comandamentului Armatei "Varsovia", aparatorii capitalei poloneze au incetat focul pe baricade si in transee.
Cele doua armate agresoare a Germaniei si a URSS se intalnesc si se saluta cordial de "victorie" pe o linie Nord-Sud ce imparte in doua Polonia invinsa.
Ofiterii polonezi, supravietuitori intr-o lupta purtata cu mult curaj, visand la o
Polonie libera, sunt dusi in URSS si in 1943, unde li s-a luat viata in padurile de la Katyn; o crima colectiva tainuita, apoi nerecunoscuta, dar ignorata de complicii morali ca aliati ai Imperiului Raului, adevaratul autor.
In acele conditii grele, un insemnat numar de militari si civili au parasit tara, cautand adapost si sprijin in Romania.
Romania nu a intrat in razboi.
Dar guvernul Armand Calinescu al Romaniei nu a respins cu totul posibilitatea unei participari la operatii "in functie de ajutorul anglo-francez acordat Romaniei". In aceasta perspectiva si pentru a stavili o eventuala incercare a Comandamentului german de a abate spre Romania flancul drept al Frontului sudic din Polonia, a fost constituit la 11 septembrie Grupul de armate "Vest", sub comanda generalului Motas.
La 15 septembrie, cand la frontierele Romaniei ajunsesera coloane de refugiati si dupa ce devenise de notorietate publica faptul ca se permisese anterior tranzitul de armament din Occident pentru Polonia, ministrul de externe comunica misiunilor diplomatice romanesti de la Paris, Londra, Berlin si Roma ca "respectarea stricta a regulilor neutralitatii ne ingaduie sa dam Poloniei toate ajutoarele dictate de omenie si de prietenie fara a comite imprudente inutile…" (N.B. telegrama semnata Ministru externe Romania).
Cu toate presiunile guvernului german de a nu permite tranzitul tezaurului Bancii Poloniei, sa fie retinut si pus urgent la dispozitia sa, Guvernul si Banca Nationala a Romaniei nu au dat curs acestor ingerinte.
Guvernul Romaniei a facilitat imbarcarea tezaurului Bancii Poloniei constand din: 1261 de lazi cu aur in greutate de 82.403 kg ce au fost depozitate pe un vas comercial in portul Constanta. Vasul a plecat imediat la 13 septembrie 1939 spre Occident fiind, pe traseul din Marea Neagra pana la Bosfor, escortat si protejat de nave militare ale marinei Romaniei impotriva unor posibile interceptii de submarine ale URSS prezente in zona in acest scop.
A doua parte a tezaurului, cu un continut de 51 de casete totalizand: 3.057.450 kg, au fost depozitate la Banca Nationala a Romaniei. Aceste casete au fost restituite Poloniei la 17 septembrie 1947; cu acest prilej al predarii casetelor reprezentantul Bancii Poloniei a declarat ca: "nu are de formulat nici o pretentie de nici un fel la depozitul predat de Banca Nationala a Romaniei".
Privindu-i pe cei 60.000 de militari polonezi refugiati in Romania, acestia au plecat in transe pe vase comerciale din portul Constanta in acelasi regim de escorta si protectie acordat de marina militara a Romaniei si au ajuns in Anglia, unde au format armata poloneza ce a continuat razboiul,
Concursul acordat pentru salvarea unor valori materiale se adauga manifestarilor de simpatie si de solidaritate ale poporului roman si ale autoritatilor fata de refugiatii polonezi care s-au aflat pe teritoriul tarii noastre in tranzit sau pentru un timp mai indelungat, a caror cifra totala a fost apreciata la 100.000 de oameni, dintre care 60.000 de militari. Pe baza acordului intervenit la 16 septembrie au intrat in Romania presedintele Republicii Polone, seful cartierului general al armatei poloneze, membrii guvernului cu familiile.
Regimul aplicat militarilor era cel prevazut de articolul 11 al Conventiei de la Haga din 1907, fiind considerati nu prizonieri de razboi, ci refugiati. Pentru ajutorarea emigrantilor polonezi, statul roman a cheltuit intre 15 octombrie 1939 si 31 martie 1946 aproape 2116 milioane de lei la cursul din 1939. Sprijinul material si moral dat de populatie, de organizatiile obstesti, economice si de stat a fost recunoscut la 20 septembrie 1939 de ambasada polona la Bucuresti, care multumea "pentru desavarsita si prietenoasa ospitalitate pe care au primit-o toti refugiatii polonezi"…
