Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, după reuniunea CNEx, că toţi parlamentarii liberali vor fi prezenţi şi vor vota moţiunea de cenzură, neexistând nicio derogare privind prezenţa şi votul acestora, potrivit Mediafax.
„Toţi parlamentarii PNL vor fi prezenţi şi vor vota moţiunea de cenzură. Nu există niciun fel de excepţie – evident, nu am în vedere cazurile de sănătate. Sunt toţi în putere, din câte ştiu, şi nu există niciun un fel de derogări. Vor fi toţi la moţiune”, a spus Antonescu.
Moţiunea de cenzură intitulată „Codul Boc – salarii mici, şomaj mare, firme falimentate”, semnată de 210 parlamentari USL, a fost citită, miercuri, în Parlament.
Dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură vor avea loc în 16 martie, începând cu ora 15.00. Votul la moţiunea de cenzură este secret cu bile.
PDL şi UDMR au anunţat deja că parlamentarii celor două formaţiuni vor fi prezenţi, dar nu vor vota la moţiunea de cenzură. Aceeaşi conduită ar putea avea toţi parlamentarii coaliţiei.
Premierul Emil Boc a venit, marţi, în faţa Parlamentului, pentru a angaja răspunderea Guvernului asupra proiectului noului Cod al muncii.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, după reuniunea CNEx, că liderii PNL şi PSD Bacău, Romeo Stavarache şi, respectiv, Viorel Hrebenciuc, au discutat şi vor mai discuta despre încheierea protocolului USL, menţionând că este convins că documentul va fi semnat.
„Liderii PNL şi PSD Bacău au discutat şi vor mai discuta. Precizez că organizaţiile judeţene nu ratifică, nu aprobă sau dezaprobă acordul încheiat la nivel naţional. Prevederile şi angajamentele acordului sunt obligatorii pentru toate organizaţiile liberale sau sociale-democrate”, a spus Antonescu.
El şi-a manifestat convingerea că şi la Bacău va fi încheiat protocolul USL. „Sunt absolut sigur că şi la Bacău lucrurile vor intra în normal. De altfel sunt intrate în normal, pentru că aceste discuţii, care sunt mai complicate la Bacău decât în altă parte, au tocmai darul de a detensionaa eventuale subiecte”, a spus Antonescu.
Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de trei zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată.
Dacă Guvernul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.
În cazul în care preşedintele României cere reexaminarea legii astfel adoptate, dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a celor două Camere.