30 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSportAntonescu : Politicienii englezi trebuie să explice oamenilor beneficiile pe care le...

Antonescu : Politicienii englezi trebuie să explice oamenilor beneficiile pe care le aduc românii în Marea Britanie

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, le-a cerut politicienilor britanici să-i conteste pe “populiştii fără scrupule” în ceea ce priveşte imigraţia, informează Agerpres.

Apelul vine înaintea unei reuniuni importante cu vicepremierul Nick Clegg, relatează politics.co.uk.

Într-un articol pentru politics.co.uk, Crin Antonescu a avertizat că o relaţie reciproc avantajoasă între România şi Marea Britanie a fost pusă în pericol de retorica feroce creată în jurul încetării restricţiilor pe piaţa muncii la sfârşitul acestui an.

“Au existat întotdeauna politicieni populişti fericiţi să profite de temerile oamenilor pentru câştigul electoral. Sunt întristat că în Europa secolului al XXI-lea, şi în special în Marea Britanie, se întâmplă în continuare astfel”, a scris Antonescu.

“În 2007, atunci când România a aderat la UE, am fost de acord, fără tragere de inimă, să amânăm punerea în aplicare a celei de-a patra libertăţi fundamentale a UE – dreptul de a trăi, munci şi de a învăţa oriunde în UE – până în 2014”, a adăugat oficialul român.

“Prin urmare, sunt frustrat şi jignit că unii sugerează în prezent că aceste restricţii ar trebui să fie menţinute pentru a opri un tsunami imaginar de infractori needucaţi şi nespălaţi să îmbrăţişeze civilizaţia”, a subliniat el.

Citeşte şi Ponta: Anul viitor, se poate ajunge în situaţia ilogică în care în PE va fi un mare grup antieuropean

Antonescu a adăugat: “Este timpul ca mainstream-ul politic din Marea Britanie să conteste pe faţă dauna xenofobă provocată de populiştii fără scrupule. Este timpul ca acesta să explice britanicilor beneficiile pe care le aduc românii în Marea Britanie şi vice-versa”.

Articolul sugerează că, în România, clasa politică îşi pierde răbdarea faţă de comentariile din ce în ce mai vocale despre ţara lor făcute de politicieni UKIP şi de o parte a Partidului Conservator.

Antonescu urmează să se întâlnească cu Clegg pe parcursul zilei de joi, pentru discuţii în cadrul cărora se aşteaptă ca oficialul român să pună întrebări cu privire la natura dezbaterii privind imigraţia din România.

Oficialul român va întreba, probabil, şi de ce parlamentarii pro-europeni din rândurile liberal-democraţilor sunt atât de ezitanţi să se confrunte frontal cu retorica UKIP.

UKIP a înregistrat câştiguri politice considerabile, alimentând temerile cu privire la gradul de imigrare din România şi Bulgaria după ridicarea finală a restricţiilor pe piaţa muncii.

Citeşte şi Londra avertizează că numeroşi imigranţi din cadrul UE vin în Marea Britanie şi comit infracţiuni

Sondajele recente sugerează însă că ascensiunea partidului ar putea înceta, în condiţiile în care UKIP a scăzut cu şase puncte, la 12% din preferinţele electoratului, în ultimul sondaj Guardian / ICM.

Redăm în continuare conţinutul articolului integral scris de Crin Antonescu în politics.co.uk:

“Atunci când mi-am început călătoria politică în urmă cu 20 de ani, UE reprezenta un viitor mai democratic şi mai prosper şi o reîntoarcere în familia europeană. Aceste valori sunt motivul pentru care am intrat în politică. Nu mă aşteptam deloc ca, azi, românii să fie în pericol de a fi retrogradaţi la statutul de cetăţeni de categoria a doua în UE.

Ca istoric, sunt pe deplin conştient că în vremuri de criză economică, oamenii, speriaţi de situaţia lor precară, sunt fericiţi să găsească un ţap ispăşitor responsabil pentru situaţia lor. Au existat întotdeauna politicieni populişti fericiţi să profite de temerile oamenilor pentru câştigul electoral. Sunt întristat că în Europa secolului al XXI-lea, şi în special în Marea Britanie, se întâmplă în continuare astfel.

În 2007, atunci când România a aderat la UE, am fost de acord, fără tragere de inimă, să amânăm punerea în aplicare a celei de-a patra libertăţi fundamentale a UE – dreptul de a trăi, munci şi de a învăţa oriunde în UE – până în 2014. Prin urmare, sunt frustrat şi jignit că unii sugerează în prezent că aceste restricţii ar trebui să fie menţinute pentru a opri un tsunami imaginar de infractori needucaţi şi nespălaţi să îmbrăţişeze civilizaţia.

Realitatea este că acest lucru este foarte puţin probabil să se întâmple. Istoric vorbind, europenii sunt reticenţi să se mute în altă ţară. Majoritatea nu se mută departe de locul lor de naştere. Într-adevăr, oamenii din oraşele britanice, atât de iubiţi de către Nigel Farage, ar trebui să se întrebe cât de mulţi oameni din şcoala lor i-au călcat pe urme lui Dick Whittington şi s-au dus să îşi caute norocul pe străzile din Londra. Răspunsul va fi: nu atât de mulţi.

Marea Britanie nu a fost istoric destinaţia preferată a românilor. Franţa, Italia şi Spania sunt mai atractive, datorită legăturilor istorice şi culturale. Prin urmare, nu este surprinzător că un recent Sondaj Gallup România indica că doar 1% dintre români caută în mod activ de lucru în Marea Britanie pentru 2013 sau 2014. De asemenea, doar 4,6% dintre români au numit Regatul Unit drept prima lor destinaţie pentru mutarea într-o ţară UE.

Majoritatea românilor care vin în Marea Britanie sunt gata să lucreze. Ei sunt în principal tineri şi educaţi, atraşi cu precădere de Londra, de dinamismul perceput aici şi de disponibilitatea de oportunităţi de carieră. Marea Britanie este cunoscută drept loc în care oamenii sunt recompensaţi pentru munca grea. Ei doresc să se realizeze, să câştige experienţă, iar majoritatea doresc să se întoarcă acasă pentru a construi o Românie de succes. Când vor fi acasă, experienţa lor pozitivă din Regatul Unit va face ca Marea Britanie să fie prima lor alegere ca partener comercial. Se crează astfel un cerc virtuos în beneficiul tuturor.

În prezent, 100.000 de români trăiesc în Marea Britanie. Cei mai mulţi au sub 35 de ani. 85% sunt angajaţi. Este cea mai mare rata de angajare a vreunei naţionalităţi în Marea Britanie. Aproape 40% au o diplomă universitară – din nou cel mai mare procent dintre toţi străinii. Există peste 4.000 de medici şi de asistente medicale din România care lucrează în sistemul naţional de sănătate (NHS). Să lămurim lucrurile: românii au o contribuţie netă substanţială la economia Marii Britanii. Ei plătesc mai mult decât ar fi cota echitabilă. Revenind la comerţ, schimburile bilaterale dintre ţările noastre au crescut cu 7,2% în 2012. Comerţul este în creştere, în pofida situaţiei economice dificile. Există în mod clar mai mult potenţial de creştere. Comunitatea de afaceri recunoaşte acest lucru. Vă amintiţi de protestele recente privind vizele de studii pentru brazilieni? Introducerea de controale mai stricte pentru studenţii şi absolvenţii români ar fi o greşeală de PR similară pentru Marea Britanie.

Citeşte şi Marea Britanie, dată în JUDECATĂ de Comisia Europeană, din cauza ajutoarelor sociale pentru imigranţi

Este timpul ca mainstream-ul politic din Marea Britanie să conteste pe faţă dauna xenofobă provocată de populiştii fără scrupule. Este timpul ca acesta să explice britanicilor beneficiile pe care le aduc românii în Marea Britanie şi vice-versa”.

Potrivit politic.co.uk, Crin Antonescu a fost ales preşedinte al Senatului român la 3 iulie 2012. El este candidatul Uniunii Social Liberale (USL) la alegerile prezidenţiale din 2014. Dacă va fi ales, el va fi primul preşedinte post-Ceauşescu care nu a fost membru al Partidului Comunist. În iulie şi august 2012, Antonescu a fost preşedinte interimar al României în timpul suspendării preşedintelui Traian Băsescu.

Cele mai citite

Viktor Orban „a recidivat”: În 2013, în România, a murit un om după un accident cu o mașină din coloana oficială

Accidentul a avut loc în timp ce coloana oficială a lui Viktor Orban gonea spre aeroportul din Stuttgart. Cum se întâmplă în astfel de...

Șefii apărării din Rusia și din SUA au stabilit primele dialoguri

Șefii apărării din SUA și Rusia, Lloyd Austin și Andrei Belousov, au vorbit ieri la telefon, într-un dialog neobișnuit între cele două mari puteri...

Dorin Recean, premierul Republicii Moldova: Azi am trecut într-o nouă etapă

Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova. Premierul Dorin Recean: Azi am trecut într-o nouă etapă, care ne apropie semnificativ de...
Ultima oră
Pe aceeași temă